Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Adoleşcenţii” din Rădăuţi, medalie de aur la Festivalul internaţional de teatru pentru copii şi tineret

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 8 aprilie 2013 ·

Concursul de interpretare pentru liceu, secţiunea trupe, derulat cu ocazia celei de-a VII-a ediţii a Festivalului internaţional de teatru pentru copii şi tineret, a fost câştigat de „Adoleşcenţii” din Rădăuţi. Trupa formată din elevi ai clasei a XI-a B a Colegiului „Andronic Motrescu” s-a dovedit cea mai bună, fiind preferată de juriu într-o competiţie la care au mai participat alte 18 formaţii. Piesa pe care tinerii artişti au pus-o în scenă, sub coordonarea profesorilor Paula Ciobîcă și Viorica Coroamă, a fost „Omul din cerc”, aparţinând dramaturgului rădăuţean Matei Vişniec. Personajul principal, „Omul din cerc”, a fost interpretat de Iulia Capră, rolul „Orbului” a fost jucat de Mariana Olărean, în timp ce „Vocea Autorității” i-a revenit Teodorei Moldovan. Evadații din orașul invadat de fluturi, de melcii pestilențiali și de ploaia animal au fost Ramona Alexandra Pleșca, Roxana Maloș, Mărioara Halip, Pazica Nichitean și Irina Coneac.

La aceeaşi secţiune au mai fost premiate trupele „Ruralia” şi „Altfel”, juriul format din actorii Tudorel Filimon și Gabriela Ioniţă, Brânduşa Dăscălescu, Carmen Veronica Steiciuc, dar şi din laureaţii precedentelor ediţii de teatru pentru tineret, având o misiune extrem de dificilă în stabilirea câştigătorului.

Trupa „Adoleşcenţii” a fost înființată în anul 2003, iar de-a lungul timpului a urcat mereu pe podium, interpretând piesele Omul din cerc, Recviem și Țara lui Gufi, adaptări după opera dramatică a lui Matei Vișniec. Tinerii actori rădăuţeni vor participa în iunie la un Festival Internațional la Timișoara, de unde speră să se întoarcă din nou cu premiul cel mare.

Festivalul internaţional de teatru pentru copii şi tineret are loc la Suceava în perioada 4-13 aprilie şi este iniţiat de Asociaţia „Promotorii Bucovinei”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Primăria Suceava, Consiliul L

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 33 minute
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Portghezul Paulo Fonseca este noul antrenor al echipei AC Milan

News.ro acum 42 minute
Gruparea AC Milan a anunţat, joi, numirea portughezului Paulo Fonseca în funcţia de antrenor principal. Născut la Nampula (Mozambic) la 5 martie 1973, Paulo Fonseca şi-a început cariera de antrenor în 2005, la echipa de tineret a Estrela Amadora şi

Robert Popa, transferat de la FCU Craiova de o echipă de tradiție din Superligă

Gazeta Sporturilor acum o ora
a anunțat oficial transferul lui Robert Popa (21 de ani), căpitanul României U20, de la , formația patronată de Adrian Mititelu care a retrogradat în Liga 2 de pe ultimul loc din Superligă. Popa a fost împrumutat de „Bătrâna Doamnă” pentru un sezon.

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum o ora
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

ALEGERI LOCALE 20224 - Dominic Fritz solicită renumărarea voturilor: Miza acestor zile este viitorul democraţiei româneşti

News.ro acum o ora
Primarul Timişoarei Dominic Dritz un a făcut un apel ferm către autorităţi pentru renumărarea voturilor, pe fondul unor dovezi clare care indică o fraudă flagrantă în procesul electoral.

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 3 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Un nou cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum 5 ore
Meteorologii anunță pentru joi Cod galben de caniculă în București și 14 județe. În restul țării vor fi furtuni, până vineri dimineață. Un Cod galben emis joi vizează Muntenia, sudul Olteniei și în zona continentală a Dobrogei, unde se vor înregistr

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°