Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A tăiat ilegal zeci de hectare de pădure şi acum îi sfidează pe cei care l-au anchetat

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

În urmă cu exact şapte ani, un afacerist din Gura Humorului a pus la pământ întreaga pădure pe care o cumpărase cu doar câteva luni mai devreme. Este vorba de o suprafaţă de 26 de hectare de pădure de pe pârâul Bocanci, din Voroneţ, de pe care Mihai Paşcovici a tăiat 1.788 de arbori, adică un volum total de 3256,255 de metri cubi, prejudiciul fiind calculat la circa 150.000 de euro. Afaceristul a fost trimis ulterior în judecată, iar dosarul s-a plimbat pe la mai multe instanţe din judeţ. Prima soluţie s-a dat de către Judecătoria Rădăuţi, care l-a condamnat pe Mihai Paşcovici la 4 ani de închisoare cu executare. În recurs, la Curtea de Apel Suceava, Paşcovici a aflat cea mai bună veste din viaţa sa, şi anume că nu va face nici o zi de închisoare, pedeapsa fiind de 4 ani de închisoare, dar cu suspendare sub supraveghere.

Până să se dea această soluţie, Mihai Paşcovici a făcut cerere şi i s-a aprobat să vândă întreaga cantitate de masă lemnoasă pusă la pământ în doar cinci zile fără ca nimeni să observe ceva.

Cu alte cuvinte, afaceristul a rămas şi cu banii la teşcherea şi fără nici o zi de puşcărie şi asta după cel mai mare jaf din pădurile Bucovinei.

Ca fapt divers, trebuie amintit că soţia lui Mihai Paşcovici era la vremea respectivă grefier-şef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Făcea pe mironosiţa

La vremea respectivă, Mihai Paşcovici a negat că ar avea vro implicare în defrişarea pădurii. „Am avut o marcare de 200 de metri cubi, am obţinut autorizaţia de exploatare. Când am venit, am văzut minunea. Asta s-a întâmplat alaltăieri, imediat după ce primisem autorizaţia. Când am văzut ce s-a întâmplat, m-am adresat la Poliţie şi s-au demarat cercetările. Nu am nici o implicare, nu cunosc absolut nimic. Cert este că este vorba despre mii de metri cubi, care au fost tăiaţi", declara Mihai Paşcovici în aprili

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șapte oferte depuse pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 35 minute
< p> Șapte oferte au fost depuse, miercuri, pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea, anunță ministrul Sorin Grindeanu. „Un nou pas important pentru construcția Drumului Expres Arad -Oradea (120,47 km). Pentru contractul nece

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum o ora
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 57 minute
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Sălaj: Două persoane au căzut într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor / Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată

News.ro acum o ora
Două persoane au căzut, miercuri, într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor, judeţul Sălaj, fiind chemaţi pompierii. Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul. ”Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi în cu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°