Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A tăiat doi tineri cu cuţitul şi va sta la puşcărie timp de opt ani

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 16 mai 2013 ·

Un individ din comuna Şcheia va sta timp de opt ani la puşcărie, după ce, în urmă cu aproximativ un an, a înjunghiat doi tineri. Condamnarea a fost pronunţată ieri de Tribunalul Suceava şi îl vizează pe Iulian Gheorghe Duceac, de 29 de ani. Faptele s-au petrecut pe 3 iunie 2012, într-o discotecă din satul Liteni, comuna Moara. Condamnarea de ieri nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţele superioare.

Potrivit rechizitoriului, Iulian Duceac a mers în acea noapte la discoteca din Liteni - Moara, împreună cu un amic de-al său, Radu Simeria. Acesta din urmă ar fi provocat întreg scandalul, lovindu-l cu pumnul pe unul dintre tinerii aflaţi în discotecă, acesta din urmă ripostând şi lovindu-l şi el pe Simeria.

În acel moment a intervenit Iulian Duceac, care a scos un cuţit şi l-a înjunghiat în zona toracelui pe tânărul care i-a lovit amicul. În apărarea victimei a intervenit un alt tânăr, însă şi acesta a fost lovit cu cuţitul în zona abdomenului de Iulian Duceac. Agenţii de pază ai discotecii au declarat că se aflau în faţa localului şi imediat după ce-au auzit că e scandal au intervenit şi l-au observat pe Iulian Duceac în spatele barului, având un cuţit în mână şi ameninţându-i cu moartea pe cei prezenţi.

Inculpatul a distrus mai multe sticle cu băutură şi a răsturnat casa de marcat. Agenţii de pază ai localului au reuşit să-i ia cuţitul din mână şi să-l scoată afară din discotecă.

Una dintre victime a fost la un pas de moarte, medicii Spitalului Judeţean Suceava stabilind că viaţa i-a fost pusă în pericol.

Pentru că Duceac a mai fost condamnat anterior la închisoare, tot pentru tentativă de omor calificat, agresiunea din discoteca de la Moara a fost încadrată la tentativă de omor deosebit de grav.

Amicul lui Duceac, Radu Simeria, cel care ar fi început scandalul, a scăpat doar cu o sancţiune administrativă de 400 de l

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 2 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 35 minute
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 4 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum 2 ore
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 2 ore
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 4 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 3 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 4 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°