Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenda de 800 de milioane de lei vechi încasată de Primăria Vatra Dornei va fi plătită de câţiva funcţionari

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 22 mai 2013 ·

Cinci funcţionari din Primăria Vatra Dornei vor avea de plătit 800 de milioane de lei vechi. Decizia a fost luată de actualul primar, Ilie Boncheş, după ce Curtea de Conturi i-a cerut să stabilească persoanele care se fac răspunzătoare pentru amenda aplicată anul trecut de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. Sancţiunea a fost aplicată Primăriei din Vatra Dornei pentru că a atribuit lucrări de patru milioane de euro, inclusiv TVA, pentru proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor fără respectarea tuturor cerinţelor legale. Este vorba de acea licitaţie cu cântec din 10 februarie 2011 şi care a fost câştigată de SC Asfalt Super SRL Prahova, o firmă de buzunar controlată de omul de afaceri Gheorghe Şulţ şi care fusese înfiinţată cu doar câteva zile înainte de licitaţie.

Persoanele care sunt bune de plată au făcut parte din comisia de licitaţie din 2011. Vor avea de plătit suma de 800 de milioane de lei vechi Cristina Lostun, preşedinta comisiei de licitaţie, care lucrează la compartimentul de urbanism, Saveta Ciocan, director economic în Primăria Vatra Dornei la acea vreme, actual director CEC, Mirela Simionescu, de la compartimentul achiziţii publice, Marcel Nacu, de la compartimentul urbanism şi Petronela Vlasa, jurist la Primăria Vatra Dornei.

Primarul Ioan Moraru a refuzat să anuleze licitaţia

„Monitorul de Suceava” a scris la vremea respectivă despre neregulile privind această licitaţie, iar la Primăria Vatra Dornei a ajuns Corpul de Control al Prefecturii Suceava. După ce au analizat întreaga documentaţie, reprezentanţii Prefecturii Suceava i-au cerut primarului de atunci, Ioan Moraru, să anuleze licitaţia, numai că edilul din Vatra Dornei a refuzat.

În consecinţă, dosarul a ajuns pe masa celor de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Mo

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 37 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 33 minute
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 54 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 5 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 5 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°