Săptămâna trecută mă sună un amic avocat: Aţi primit temă să daţi în aştia de la ANRP, cu despăgubirile? Nu! Şi atunci de ce cereţi ca titlurile de proprietate să nu mai poată fi vândute (către cesionari)? Îşi ia omul banii înainte (adică adevăratul proprietar) şi e treaba celuilalt să îşi ia banii mai departe (de la stat). Şi ce e ăla impozit de 85%?... Urmează o discuţie între amic şi mine pe această temă, că sub ochii noştri şi cu legea în mână se desfăşoară unul dintre cele mai mari jafuri – respectiv afacerea cu restituirea proprietăţilor, despăgubirile acordate, cum adevăraţii proprietari stau cu anii să-şi ia banii, în timp ce cei care au cumpărat drepturile litigioase la discount de 10-20% au deja banii în cont, cei 300 de milioane de lei pe care trebuie să îi ia nepotul lui Gigi Becali pe drepturi litigioase cumpărate acum 3-4 ani de la proprietari şi finalul este… Bă, da’ comunişti mai sunteţi (noi, ZF - n. red.).
Adică ideea este ce avem noi cu cei care fac bani, de ce cerem impozit de 85% pentru câştigul celor care au cumpărat drepturi litigioase sau de ce vrem ca drepturile de proprietare să nu poată fi vândute către terţi?
Nu ştiu cum amicul meu plus alţii definesc comunismul şi capitalismul, dar sigur ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă în această mare afacere a restituirii proprietăţilor celor cărora li s-au confiscat la naţionalizare, în 1948, unde adevăraţii câştigători nu sunt proprietarii de atunci sau moştenitorii acestora, ci cei care au cumpărat drepturile litigioase şi au sărit peste rând la ANRP şi Finanţe ca să îşi ia banii. O mie de oameni au luat deja, într-un fel sau altul, 7 miliarde de lei, în timp ce sunt zeci de mii de oameni care stau cu actele în mână de ani de zile prin tribunale, aşteptând să le vină rândul. Între timp, unii chiar au murit. Asta înseamnă capitalism, în antiteză cu afirmaţia amicului – Da’ comuni
