Fără un căpitan competent, nava lui Ulise n-ar fi reuşit niciodată să revină în Itaca. În Italia s-a reluat procesul intentat lui Francesco Schettino, căpitanul navei de croazieră, Costa Concordia.

Comandantul italian fusese acuzat că, din vanitate şi incompetenţă şi-a manevrat nava astfel încât să eşueze, că a provocat, din imprudenţă, moartea a zeci de pasageri şi că, din laşitate, şi-a părăsit vasul în timp ce pasagerii săi se mai luptau, la bord, cu moartea.

Probele strânse de acuzare în acest dosar par zdrobitoare. Dacă, aşa cum e probabil, Schettino va fi condamnat, se pune întrebarea cum de e posibil ca armatorii să-i fi încredinţat o comandă atât de importantă.

Cum ajunge un şef să fie inept, corupt şi nefast? Ce-l face să fie demn de a fi votat? Şi ce anume îl preface într-un blestem? Întrebarea nu e academică. De lideri depinde, în lumea globalizată, nu doar soarta popoarelor lor, ci, uneori, a întregii omeniri. Ştim de pildă prin ce dezastru a fost ea obligată să treacă din cauza unor lideri ca Hitler şi Stalin.

Versiunea germană a scriitorului român Mihail Sebastian, romanistul şi profesorul universitar Victor Klemperer, reţinea la Dresda, în celebrul său jurnal ţinut în timpul Celui de-al treilea Reich, tulburătoarea afirmaţie a unui gânditor francez al secolului 18.

Excedat de popularitatea naziştilor, ca şi de maniera secretă, cu totul netransparentă în care fasciştii - ca şi comuniştii de altfel - obişnuiau să-şi conducă ţările, Klemperer scrie că 'politica a devenit mai mult decât oricând jocul secret al unui număr restrâns de indivizi', care decid soarta a milioane de oameni şi afirmă că ar reprezenta poporul”. Apoi, citându-l pe Bernardin de Saint-Pierre, el notează: „Dacă un guvern este corupt, de vină e corupţia din popor”.

Jurnalul lui Klemperer e una dintre