Ce ştim despre serviciile secrete din România? Ştim că nu ştim şi problema politică rezidă în această prea mare ignoranţă.

Cazul Hayssam ne arată care sunt sursele de mândrie ale statului român: nu e vorba de mari construcţii publice, nu e vorba de performanţa sistemului şcolar, a celui de asistenţă medicală sau de asistenţă socială, ci de activităţile obscure ale serviciilor secrete. O ţară fără autostrăzi, cu căile ferate în faliment, cu şcoli şi spitale în criză se laudă cu „acţiuni neautorizate” pe teritoriul altor state. Serviciile secrete îşi au rostul lor, dar în România asistăm la un grav dezechilibru: ceea ce se vede este mai puţin important decât ceea ce nu se vede, România ascunsă şi nedivulgabilă pare mai glorioasă decât România vizibilă şi promovabilă prin acţiuni transparente.

Ce ştim despre serviciile secrete din România? Ştim că nu ştim. Numărul de angajaţi este necontrolabil şi nu există posibilitatea reală ca reprezentanţii partidelor aleşi democratic să discute despre eficacitatea efectivelor mobilizate şi despre corecta lor dimensionare. De asemenea bugetele adopate în Paralament sunt doar o parte a fondurilor de care dispun serviciile, restul sustrăgându-se oricărui control public. Comisiile parlamentare de control ale serviciilor secrete nu reuşesc să-şi îndeplinească misiunea pentru care au fost create. A fost vizibil încă din momentul instituirii unui control civil formal asupra acestor instituţii că asistăm la o inversare a raporturilor: serviciile erau acelea care controlau comisiile transformându-le în rampe de lansare pentru o legislaţie favorabilă sau în mijloace de blocare a legilor nedorite. Un şef de servicii nu are emoţii înaintea unei audieri la o comisie parlamentară, dimpotrivă el este acela care o provoacă cu scopul de a comunica ceva, la un momentat dat, opiniei publice.

Ce ştim despre serviciile secrete