Leszek Balcerowicz este un strălucit exemplu de om de stat care a tras poporul polonez spre progres, chiar împotriva dorinţelor şi opiniilor polonezilor la un moment dat.
Consecinţa reformelor sale din anii `90: Polonia a avut în permanentă creştere economică, chiar în anii de criză, n-a apelat la împrumuturi de la FMI, n-a avut mişcări sociale de protest şi nici turbulenţe bancare sau monetare, se dezvoltă şi se modernizează încet dar sigur, cu un orizont de speranţă şi încredere a populaţiei în viitorul ţării lor.
Exact această speranţă şi încredere lipseşte românilor.
Şi pe bună dreptate. Economia mondială, europeană şi, implicit, românească, trec prin momente grele, dificile, de maximă încordare. Şi nu din cauza ţărilor cumpătate, care şi-au gestionat cu grijă resursele şi cheltuielile, Germania, Polonia, Finlanda, Danemarca, Anglia, Norvegia, şi multe altele, ci din cauza celor risipitoare, Grecia, Portugalia, Spania, Italia, Ungaria, România, care au cheltuit mai mult decât au produs, sperând în miracole sau pomeni din partea ţărilor echilibrate economic.
Cum în economie nu există nici miracole nici pomeni, trăim acum cu spaima de a nu şti ce se va întâmpla cu noi peste câteva luni, dacă vor exista resurse suficiente pentru plata pensiilor şi salariilor bugetare.
Singură şansa a lui Victor Ponta ar fi să ia măsurile luate de Balcerowicz în Polonia.
Nu cred că are curajul, inteligenţa, determinarea să facă ce trebuie României, cu preţul de a fi hulit la început, aşa cum a fost Balcerowicz. Dar cu răsplata de a intra în istoria României ca un mare om de stat.
Are majoritatea parlamentară suficientă, nu are contracandidaţi la conducerea PSD, acum că Dragnea dă cu subsemnatul pe la DNA, este, ca şi Balcerowicz, un bun comunicator, poate să explice ce are de gând să facă, că nu există altă ieşire şi că cere populaţiei să se
