Ce viitor au oare libertatea şi democraţia în România? Soarta lor nu pare a se situa sub o stea fastă, date fiind recompensarea autorilor derapajului antidemocratic din 2012, prin rezultatul alegerilor din decembrie trecut, precum şi menţinerea aproape intactă a popularităţii USL, în ciuda feluritelor şi văditelor ei eşecuri.

Într-o astfel de ţară, democraţia are cărţi rele nu doar pentru că o echipă neavenită ajunge, în ciuda revoluţiei incompetenţei pe care a declanşat-o, să fie propulsată şi menţinută la cârmă. Ci, mai cu seamă, pentru că, strâmbată de o presă aservită oligarhiei mafiote, opinia publică n-ajunge să se îndrepte astfel, încât să exercite presiunea necesară lichidării bazei de putere a prostiei, falsului, inadecvării şi ticăloşiei.

În ciuda avertismentelor unor glasuri lucide, dar răzleţe, mulţi au crezut şi mai cred încă, nu doar în România, că drumul unor ţări răsăritene spre democraţie e ireversibil, graţie aderării lor la NATO şi la UE, organizaţii care reprezintă şi comunităţi de valori. Nimic mai fals.

O Uniune Europeană oripilată s-a văzut nevoită să suporte în mijlocul ei derapajul extremist al unei Austrii îndrăgostite, la un moment dat, de protonazişti, ori postnazişti, precum Kurt Waldheim, sau Jörg Haider. Ce viitor au oare libertatea şi democraţia în România?

Nici azi Comunitatea nu dispune, de fapt, de instrumentele şi mecanismele capabile efectiv s-o apere de zone certate cu democraţia autentică, situate în ea însăşi. Uniunea poate ridica din sprâncene şi mârâi, se poate răţoi, dar nici azi nu poate împiedica efectiv excese de felul celor ungureşti sau USL-iste.

Ni se sugerează că în ciocnirea huntingtoniană a civilizaţiilor, liberalismul de tip occidental ar fi pierdut partida. Că e pe cale să-l omoare modelul de succes al Chinei comunist-capitaliste. Că, mai devreme sau mai târziu, va sucomba în faţa ol