Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zile de foc. 29 de hectare de mirişte, cuprinse de flăcări în week-end

Publicat in Adevarul, luni 26 august 2013 ·

Week-end de foc pentru pompieri. 29 de hectare de mirişte şi vegetaţie uscată au fost cuprinse de flăcări în ultimele trei zile în mai multe localităţi din judeţ. Pompierii au fost alertaţi să intervină pentru stingerea incendiilor ce ameninţau să se extindă în împrejurimi.

Primul apel a fost primit la 112, vineri dimineaţă, 23 august. La Vlad Ţepes fuseseră incendiate 6 hectare de mirişte de grâu. La doar câteva ore, militarii s-au îndreptat către Chiselet, acolo unde ardeau 12 hectare. Nici nu se terminase bine intervenţia că dintr-o altă zonă se cerea ajutor. De această dată, la Budeşti, pe raza localităţii Gruiu. 2 hectare de vegetaţie uscată şi gunoi menajer ardeau ca o torţă.

Nici la Olteniţa, situaţia nu era roz. 6 hectare de mirişte fuseseră cuprinse de flăcări, după ce o persoană neidentificată încă dăduse foc intenţionat. Nici ziuna de duminică, 25 august, nu a fost lipsită de incidente. Pompierii de la Lehliu au intervenit pe raza localităţii Nucetu pentru lichidarea unui incendiu care sue manifesta pe o suprafaţă de teren de aproximativ un hectar. În acelaşi timp, la Dragalina, 2 hectare de teren ardeau mocnit, după ce fuseseră incendiate. Intervenţiile pompierilor au fost în timp util, lucru ce nu permis extinderea focului.

Vă recomandăm şi:

Pârjol. 15 hectare de mirişte, incendiate de un necunoscut la Olteniţa

15 hectare de vegetaţie uscată, în flăcări. Focul a fost pus intenţionat

Foc. A incendiat 5 hectare de teren la Dragoş-Vodă şi este de negăsit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

George Tuţă spune că are circa 681 de voturi diferenţă faţă de Clotilde Armand, înainte de finalizarea centralizării voturilor din ultimele trei secţii în Sectorul 1

News.ro acum o ora
Candidatul PNL George Tuţă a declarat, miercuri, că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al Sectorului 1 să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector. El a adăugat că lucrurile nu se mai pot s

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 52 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum o ora
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Atenţionare Salvamont: Căderi mari de pietre de pe versanţi în Defileul Cheile Turzii / Traseul, închis joi pentru acţiuni de curăţare

News.ro acum o ora
Salvamontiştii din Cluj anunţă mari căderi de piatre de pe versanţi în Defileul Cheile Turzii, urmând ca traseul să fie închis joi pentru acţiuni de curăţare. ”Urmare a căderilor mari de pietre de pe versanţi în defileul Cheile Turzii, Seviciul Publ

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 2 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 3 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 3 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°