Relaţiile de afaceri dintre România şi Federaţia Rusă ar putea trece prin judeţul Suceava. Interes din partea ambelor părţi există, iar paşii care se fac în această direcţie se doresc a fi concretizaţi în cel mai scurt timp. Un prim eveniment care a avut ca scop prezentarea oportunităţilor de afaceri între cele două ţări a avut loc deja la Suceava. Acţiunea a fost organizată de Camera de Comerţ Bilaterală Româno-Rusă (CCBRR) în parteneriat cu autorităţile judeţene, respectiv preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, şi prefectul Florin Sinescu, cu susţinerea Uniunii Generale a Industriaşilor din România (UGIR). Concluziile au fost pozitive de partea ambelor părţi, iar judeţul Suceava nu a fost ales întâmplător pentru acest parteneriat de afaceri.
Tudor Afanasov, vicepreședintele CCBRR, a explicat şi motivele pentru care Suceava ar putea deveni judeţul din care să se dea startul unor afaceri profitabile atât pentru partea română, cât şi pentru firmele din Federaţia Rusă.
Afanasov crede că un element important pentru succesul dezvoltării relațiilor economice între cele două piețe constă în necesitatea eliminării prejudecăţilor şi a creării de parteneriate strategice între oameni de afaceri din România pentru a asigura potenţial investiţional în diverse domenii precum construcţii, agricultură, industrie.
„În acest proces, un rol important l-ar putea juca și cetățenii minorității de ruşi-staroveri (lipoveni), care cunosc şi apreciază limbile și cultura ambelor state, putând facilita astfel apropierea și dezvoltarea relaţiilor culturale şi economice între România și Federaţia Rusă. Iar judeţul Suceava este unul dintre cele mai potrivite în acest sens. Pe de o parte, Bucovina este cunoscută ca o zonă unde diferite naţionalităţi convieţuiesc în condiţii dintre cele mai bune, iar pe de altă parte, în judeţ există o comunitate puternică a ruşilor-lipoveni