Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Vacanţă în România. Cele mai frumoase peisaje din Călăraşi: la Cetate şi Veriga, locuri ideale pentru pescuit

Publicat in Adevarul, vineri 30 august 2013 · ·

Pescarii pasionaţi se pot relaxa pe malul Borcei în zone cu farmec aparte şi peisaj de vis. Braţul Dunării reprezintă un loc minunat pentru petrecerea timpului liber împreună cu familia sau prietenii, la o partidă de pescuit sau pur şi simplu la grătar. „Adevărul“ vă prezintă un reportaj în cadrul campaniei „125 de locuri pentru care iubim România“.

Cele mai căutate locuri de pescuit din Tulcea sunt la cetatea Păcuiul lui Soare, dar şi pe malul românesc al Dunării la graniţa cu Bulgaria. Zonele se găsesc la 10-15 kilometri în aval şi în amonte de Dunăre-braţul Rău, zona de la cetatea Păcuiul lui Soare, unde sunt ape foarte adânci şi la kilometrii 350-380 în zona de frontieră cu Bulgaria, un loc excepţional de pescuit, evitat de braconieri. „ Aici se pot prinde mai multe specii de peste. Este vorba despre şalău, somn, crap, caras şi plătică", spun cunoscătorii.

Loc rupt de civilizaţie

Cetatea e un loc rupt de civilizaţie. Ca să ajungi acolo trebuie să pleci dis-de-dimineaţă din Călăraşi spre Ostrov. Până la Păcuiul lui Soare faci mai bine de o oră. Înainte de a ajunge aici, în apropierea localităţii Ostrov, găseşti mănăstirea Dervent. Un drum de ţară, care porneşte din spatele lăcaşului de cult, te duce direct către Dunăre. Acolo găseşti mereu barcagii dispuşi să te ducă pe insulă. Drumul nu durează mai mult de cinci minute, iar peisajul e splendid.

Printre hăţişuri

Călătoria până la Păcuiul lui Soare te poată într-o lume magnifică. Descoperi o plajă cochetă, cu nisip fin, unde te poţi bronza în voie. Un peisaj de poveste. Dacă te încumeţi să porneşti printre tufişuri şi copaci vei descoperi cetatea. Zidurile vechi, construite din pietre imense, sunt acoperite de buruieni.Printre hăţişuri, drumul e o adevărată aventură: fiecare pas e o victorie, iar fiecare piatră răsărită - o descoperire. Dacă mergi de-a lungul pietr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

Robert Popa, transferat de la FCU Craiova de o echipă de tradiție din Superligă

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
a anunțat oficial transferul lui Robert Popa (21 de ani), căpitanul României U20, de la , formația patronată de Adrian Mititelu care a retrogradat în Liga 2 de pe ultimul loc din Superligă. Popa a fost împrumutat de „Bătrâna Doamnă” pentru un sezon.

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 2 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum o ora
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 2 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 6 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Un nou cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum 4 ore
Meteorologii anunță pentru joi Cod galben de caniculă în București și 14 județe. În restul țării vor fi furtuni, până vineri dimineață. Un Cod galben emis joi vizează Muntenia, sudul Olteniei și în zona continentală a Dobrogei, unde se vor înregistr

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°