Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acrobaţii spectaculoase printre efecte pirotehnice, la Suceava Air Show 2013

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 2 septembrie 2013 ·

15.000 de spectatori au asistat, sâmbătă şi duminică, pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava, la mitingul aviatic Air Show 2013, un adevărat spectacol aerian la care se poate spune, fără teama de a greşi, că cei care nu au fost prezenţi au avut ce pierde. Acrobaţiile aeriene de înaltă clasă, salturile şi aterizările perfecte ale celor mai buni paraşutişti din ţară, un complex exerciţiu tactic al jandarmilor şi mai presus de toate zborurile cu efecte pirotehnice, de sâmbătă seară, au oferit publicului un miting aviatic de ţinută.

Paraşutiştii lotului naţional, eleganţă în aer şi la aterizare, cu steagul tricolor

Evenimentul, ajuns la a doua ediţie, a debutat sâmbătă, la ora 14.30. Primii care au evoluat au fost paraşutiştii membri ai lotului naţional al României. Aceştia au coborât la punct fix, în mijlocul publicului, cu un imens steag tricolor. Până aproape de sol aceştia au coborât în formaţie de câte doi sau trei.

Cristina Ştenţăr, comandant de detaşament în cadrul Aeroclubului României, a fost singura femeie care a sărit în formaţia de opt paraşutişti.

„A fost un salt de la 1.500 de metri, cu opt componenţi ai lotului naţional, din care doi instructori paraşutişti suceveni. Vântul a fost foarte puternic, mai ales sus, la limita maximă admisă, dar ne-am descurcat”, ne-a spus paraşutista, la puţin timp după evoluţia de sâmbătă.

Avionul Antonov AN 2, model de la mijlocul anilor '50

Grupul de paraşutişti a urcat la 1.500 de metri cu un avion istoric, Antonov AN 2, model de la jumătatea secolului trecut. Aeroclubul României are în dotare trei avioane de acest model, unul fiind folosit în zona Moldovei şi având „reşedinţa” de iarnă la aeroclubul din Suceava, lângă aeroportul de la Salcea.

„ Este un avion foarte bun, folosit într-o varietate foarte mare de misiuni. Încă poate fi folosit în condiţii optime la lansăr

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 52 minute
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum o ora
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum o ora
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Robert Popa, transferat de la FCU Craiova de o echipă de tradiție din Superligă

Gazeta Sporturilor acum o ora
a anunțat oficial transferul lui Robert Popa (21 de ani), căpitanul României U20, de la , formația patronată de Adrian Mititelu care a retrogradat în Liga 2 de pe ultimul loc din Superligă. Popa a fost împrumutat de „Bătrâna Doamnă” pentru un sezon.

Atac cu spray lacrimogen la sediul Ambulanței din Brașov. Supect ar fi un angajat

Ziua Constanta acum 23 minute
Sediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Braşov a fost evacuat, joi, după ce o persoană a dat cu spray iritant lacrimogen. Sunt mai mulţi medici şi asistenţi care se resimt după inhalarea substanţei pulverizate în aer. Mai mulţi medici şi asistenţi

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

ALEGERI LOCALE 20224 - Dominic Fritz solicită renumărarea voturilor: Miza acestor zile este viitorul democraţiei româneşti

News.ro acum o ora
Primarul Timişoarei Dominic Dritz un a făcut un apel ferm către autorităţi pentru renumărarea voturilor, pe fondul unor dovezi clare care indică o fraudă flagrantă în procesul electoral.

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 3 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°