Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucraineni contrabandişti, prinşi într-un lan de porumb cu câinele de urmă al poliţiei

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 5 septembrie 2013 ·

Doi ucraineni care se deplasau cu un microbuz burduşit cu ţigări de contrabandă

şi-au abandonat maşina şi au fugit într-un lan de porumb, cu poliţiştii după ei, fiind prinşi după o urmărire în care agenţii s-au folosit de un câine de urmă. S-a întâmplat ieri după-amiază, pe raza satului Vicşani, comuna Muşeniţa.

La vederea maşinii de poliţie care se patrula prin zonă, cei doi bărbaţi care se deplasau cu un microbuz au oprit şi au luat-o la fugă, în lanul de porumb din apropiere.

Poliţiştii au mai chemat în sprijin un echipaj şi au plecat în căutarea fugarilor. După aproximativ 20 de minute de căutări, poliţiştii, ajutaţi de câinele de urmă, care aparţine Poliţiei oraşului Siret, au dat de cei doi ucraineni, care erau ascunşi sub resturi vegetale.

„S-a folosit somaţia legală, cei doi supunându-se, fiind încătuşaţi de poliţişti şi conduşi la autoutilitara pe care o abandonaseră anterior. S-a stabilit că cei doi suspecţi sunt de naţionalitate ucraineană şi nu comunică în limba română”, a declarat inspectorul principal Ionuţ Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

S-a constatat că interiorul microbuzului era burduşit de ţigări de contrabandă. În total erau transportate peste 25.000 de pachete de ţigări de contrabandă, cu o valoare de peste 250.000 de lei.

Aseară, la închiderea ediţiei, cei doi suspecţi urmau să fie audiaţi în prezenţa unui traducător autorizat. Pe numele lor urmau să fie emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, pentru a fi introduşi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Doi ucraineni care se deplasau cu un microbuz burduşit cu ţigări de contrabandă

şi-au abandonat maşina şi au fugit într-un lan de porumb, cu poliţiştii după ei, fiind prinşi după o urmărire în care agenţii s-au folosit de un câine de urmă. S-a întâmplat ieri după-amiază, pe raza satului Vi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum 54 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 27 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 2 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 5 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 5 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 4 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°