Pentru informarea dumneavoastră, iată două documente care constituie baza legislaţiilor naţionale în domeniu, modificate în raport cu prevederile sau cerinţele enunţate de către organismele europene.

1.European Union Strategy for the Protection and Welfare of Animals 2012–2015

2. Convention européenne pour la protection des animaux de compagnie

Evident, repet, este doar pentru uzul şi informarea dumneavoastră, deoarece se vede cât i-a preocupat - şi în acest domeniu – pe onorabilii noştri aleşi, de la primari până la deputaţi şi senatori sau membri ai executivului, să citească ceva din documentele europene. E adevărat, ar fi fost şi greu, dat fiind că sunt scrise în limbi străine şi, ca atare, cu mult peste posibilitatea lor medie de acces. Aceasta cu toate că, în principiu, dacă cineva şi-ar fi dat osteneală să se documenteze, ar fi văzut că România este Parte Semnatară a Convenţiei de la 23 iunie 2003 (legea fiind promulgată pe 23 martie 2004), angajându-se să pună în aplicare prevederile acesteia începând cu 1 mai 2005.

Aşa cum veţi vedea, prevederile acesteia sunt în sine foarte stricte, aplicabile în primul rând pentru animalele de comapnie, dar cu referiri exprese şi la tratamentul animalelor comunitare, prevederi nelimitative în sensul că statele semnatare “pot adopta reguli mai stricte pentru a asigura protecţia animalelor de companie sau să aplice dispoziţiile acesteia pentru alte categorii de animale care nu sunt citate în mod expres în textul Convenţiei”.

Dacă aveţi timp să citiţi măcar acest text, veţi vedea cât de departe, cumplit şi poate iremediabil de departe suntem de cerinţele devenite lege urmată cu maximă stricteţe în alte părţi ale Europei din care facem parte pe bază de semnătură pe Tratate. Tehnic, toate prevederile din acest text ar trebui să fie şi regulă legală în România. Nu sunt. O ştiu eu, o ştiţi dumneavpast