Incendiul de mari proporţii izbucnit vineri în comuna Cornu Luncii, în urma căruia gospodăriile a doi fraţi au fost aproape complet distruse, de asemenea hala unei societăţi de transport fiind şi ea mistuită de flăcări, i-a avut, printre primii salvatori, pe părintele paroh din sat, cu maşina proprie de stingere a incendiilor, ajutat de fiul său în vârstă de 12 ani. Este vorba de preotul Gabriel Puiu Florea, parohul bisericii Sf. Dumitru din satul Cornu Luncii, cel care, anul trecut, a fost premiat în Gala „Top 10 Suceveni”, eveniment organizat de Monitorul de Suceava, tocmai pentru iniţiativa sa cu totul ieşită din comun. Preotul Florea şi-a vândut tractorul personal şi cu banii strânşi a cumpărat din Franţa o maşină de stins incendii la mâna a doua. Ajutat apoi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, a dotat maşina cu toate cele necesare unei intervenţii atunci când în localitate izbucneşte un incendiu. Acum maşina este folosită la intervenţii în situaţii de urgenţă în Cornu Luncii. Numai în 2013 preotul paroh are la activ 14 intervenţii, 12 la incendii şi două la curţi inundate.
Două familii cu şapte copii rămase fără case
Aşa a făcut preotul şi vineri, în jurul orei 16.30, când s-a dat alarma de incendiu, la cele două gospodării şi la hala societăţii, aflată în apropierea caselor. Alături de pompierii locali au intervenit în scurt timp pompierii profesionişti de la Detaşamentul Fălticeni. În total, s-a intervenit cu şase autospeciale cu spumă şi apă.
Din păcate, casele erau pe structură din lemn şi bătea vântul, astfel că abia s-a reuşit salvarea unor bunuri din locuinţe.
În urma incendiului, cei doi fraţi, Dumitru şi Gheorghe Păvăloaia, primul tată a trei copii, al doilea tată a patru copii, toţi minori, şi soţiile lor, au rămas fără acoperiş deasupra capului.
Preotul Florea: „Copiii, aducându-i la n