Arabia Saudită, o ţară în care cinematografele sunt interzise, s-a înscris pentru prima dată în cursa pentru câştigarea Oscarului pentru cel mai bun film străin, propunând pentru gala din martie 2014 pelicula „Wadjda“, un film al regizoarei Haifaa Al-Mansour, a anunţat, duminică, un oficial saudit.
„Lungmetrajul «Wadja» va reprezenta Arabia Saudită la Oscarul pentru cel mai bun film străin, fapt care reprezintă o premieră pentru regatul nostru", a declarat Sultan Al-Bazie, directorul comitetului oficial de selecţie şi preşedintele Asociaţiei Saudite pentru Artă şi Cultură.
El a subliniat faptul că decizia a fost luată „după succesele obţinute de acest film şi de regizoarea lui în mai multe festivaluri internaţionale“.
„Wadjda“, filmul de debut al cineastei saudite, a obţinut premiul pentru cel mai bun lungmetraj arab la Festivalul de Film din Dubai, premiul France Culture Cinéma - o categorie paralelă a Festivalului de la Cannes - şi a fost ovaţionat la Veneţia.
Pelicula prezintă povestea unei fetiţe rebele, al cărei vis este de a avea o bicicletă, încălcând astfel un tabu social în acest regat ultraconservator în care femeile sunt private de multe drepturi.
Haifaa Al-Mansour, în vârstă de 38 de ani, absolventă a Universităţii americane din Cairo şi a Universităţii din Sydney, şi-a asumat multe riscuri filmând acest lungmetraj la Riad.
Regizoarea a filmat dintr-o camionetă, departe de privirile trecătorilor, coordonându-şi actorii cu ajutorul unui sistem talkie-walkie. Tânăra actriţă Waad Mohammed, interpreta eroinei Wadja din film, a obţinut premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de la Dubai.
Filmul „Wadjda“ a fost lansat în Franţa şi în Statele Unite ale Americii, dar nu va fi proiectat în Arabia Saudită unde, la presiunea islamiştilor conservatori, cinematografele şi celelalte forme de divertisment