Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL, în cădere liberă în municipiul Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 8 octombrie 2013 ·

USL este în cădere liberă în municipiul Suceava. Cel puţin aşa relevă un studiu efectuat luna trecută, potrivit căruia PSD, PNL şi PC au pierdut teren serios faţă de alegerile parlamentare din decembrie anul trecut. Mai interesant este că nici partidele de opoziţie nu sunt într-o creştere spectaculoasă, mulţi dintre respondenţi neavând nici o opţiune în acest moment.

La întrebarea „Dacă mâine vor avea loc alegeri europarlamentare, cu ce partid aţi vota?”, cei mai mulţi s-au îndreptat spre PSD, 23% dintre cei intervievaţi. Dintre partidele aflate în arcul guvernamental doar PNL ar mai intra în calcule, cu 12% dintre opţiuni, în timp ce PC are un scor dezastruos, de numai 1%.

Cu alte cuvinte, USL adună doar 36% dintre voturi, cu mult sub scorul reuşit în urmă cu zece luni, când a adunat lejer peste 50%.

În schimb, PDL se află pe o linie oarecum constantă şi este în graţiile a 16% dintre alegătorii municipiului Suceava. Surprinzător este însă scorul mare pe care îl are Partidul Mişcarea Populară, care în numai câteva luni de la lansare a convins 5% din electoratul sucevean.

Pe linie de plutire se mai află PRM, cu 6% dintre opţiunile electorale, şi Partidul Poporului - Dan Diaconescu, care se află la pragul de 5%.

Sociologul Adrian Botezatu, doctor în geostrategie, consideră că marea surpriză vine de la Partidul Mişcarea Populară, iar acest scor de 5% se datorează în primul rând nemulţumiţilor din PDL, care au migrat spre această nouă formaţiune politică.

„Scăderea celor de la USL este firească, după ce au fost la guvernare un an şi jumătate, iar aşteptările populaţiei nu au fost satisfăcute. Oamenii au avut aşteptări mari de la USL, dar acestea nu s-au concretizat în mare parte, iar scăderea în sondaje este logică”, a explicat sociologul Adrian Botezatu.

Din punctul său de vedere, creşterea procentelor din dreptul PRM are ca izvor

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 10 minute
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum o ora
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum o ora
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Persoanele aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brățară de supraveghere

Ziua Constanta acum 27 minute
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum 11 minute
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

ALEGERI LOCALE 20224 - Dominic Fritz solicită renumărarea voturilor: Miza acestor zile este viitorul democraţiei româneşti

News.ro acum o ora
Primarul Timişoarei Dominic Dritz un a făcut un apel ferm către autorităţi pentru renumărarea voturilor, pe fondul unor dovezi clare care indică o fraudă flagrantă în procesul electoral.

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 3 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°