Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul judecător Marcel Bidirel va sta la puşcărie timp de şapte ani

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 15 octombrie 2013 ·

Marcel Bidirel, acum în vârstă de 67 de ani, a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru că şi-a omorât mama în urmă cu doi ani. Decizia iniţială de condamnare a fostului judecător, pronunţată de Tribunalul Suceava pentru infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, a fost menţinută atât de Curtea de Apel Suceava, cât şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aceste condiţii, Marcel Bidirel trebuie să stea după gratii pentru o perioadă de şapte ani, dar perioada de detenţie ar putea fi redusă la o treime, adică doi ani şi patru luni. Bidirel poate beneficia de o serie de prevederi prin care persoanele trecute de 60 de ani au posibilitatea de a fi eliberate din puşcărie după ce au executat o treime din pedeapsă.

Fapta pentru care cel care împărţea dreptatea din sălile de judecată în anii 1970 a fost condamnat s-a petrecut pe 27 septembrie 2011. În acea după-amiază, fostul judecător şi-a agresat fizic mama, bătrâna fiind găsită fără suflare în apartamentul ei dintr-un bloc turn din cartierul Areni al municipiul Suceava.

Iniţial, legiştii suceveni au stabilit că mama fostului magistrat a murit de inimă, iar leziunile de pe suprafaţa corpului acesteia, produse în urma agresiunii provocate de fiul său, nu au fost de natură să-i provoace moartea bătrânei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au cerut o nouă expertiză la Institutul de Medicină Legală Iaşi, cerând să se stabilească dacă a existat o legătură de cauzalitate între agresiune şi decesul victimei.

Răspunsul legiştilor de la Iaşi a fost acela că leziunile de pe corpul victimei sunt “cauze concuratoare la producerea decesului”.

Cu alte cuvinte, decesul Ilenei Bidirel, în vârstă de 85 de ani, a fost cauzat de bătaia primită de la fiul ei.

În dosar s-a efectuat şi o a treia expertiză, la Institutul de Medicină Legală “Mina Minovici” din Bucureşti, i

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum o ora
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum o ora
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Înălţarea Domnului

Radio Mures acum 2 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, momentul când Iisus Hristos s-a ridicat la cer de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim, la 40 de zile după Înviere. Înălţarea Domnului este, din anul 1920 în România, şi Ziu

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum o ora
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Bărbat cu mandat european de arestare, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Botosani News acum o ora
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile române, pentru săvârşirea unor infracțiuni la

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum o ora
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Ministerul Educaţiei, precizări despre „camera de detenţie” pentru elevi: Are alt scop

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, conţinutul integral al articolului din documentul supus consultării publice este: „Art. 14 (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activităţii de predare-învăţar

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum o ora
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°