Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronul tipografiei Agressione, Florin Puşcaşu, condamnat cu suspendare pentru scamatorii cu bani europeni

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 25 octombrie 2013 ·

Florin Lucian Puşcaşu, patronul tipografiei Agressione, a scăpat ca prin urechile acului de puşcărie. Iar pentru ca ziua de ieri să fie perfectă, Puşcaşu nu va avea de plătit nici un eurocent din banii europeni pe care i-a cheltuit în alte scopuri decât cele pe care şi le asumase prin contractul încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Soluţia de ieri a fost dată de un complet de trei judecători de la Curtea de Apel Suceava şi nu mai poate fi atacată la vreo altă instanţă.

Iniţial, la Judecătoria Suceava Florin Puşcaşu a fost condamnat la 3 ani cu suspendare, dar mai avea o altă condamnare, din 2007, la Judecătoria Gura Humorului, de 1 an şi 6 luni cu suspendare. Cum faptele din actualul dosar au fost comise în perioada de încercare dictată după condamnarea din 2007, Florin Puşcaşu ar fi trebuit să stea după gratii pentru 3 ani.

Nemulţumit de decizia luată la Judecătoria Suceava, patronul tipografiei Agressione a atacat-o cu recurs la Curtea de Apel Suceava. Recursul său a fost admis, iar noua pedeapsă este de 1 an şi 6 luni de închisoare pentru infracţiuni la Legea 78 din 2000. Potrivit legii, chiar dacă faptele au fost comise în perioada de încercare, dacă pedepsele nu depăşesc 2 ani, magistraţii pot dicta o condamnare cu suspendare. Ori, cum cele două pedepse, de la Gura Humorului, din 2007, şi de la Suceava, din 2013, sunt identice, 1 an şi 6 luni, Florin Puşcaşu nu va sta la închisoare nici o zi.

În cazul său a fost stabilită o perioadă de încercare de 3 ani şi 6 luni. Curios este faptul că Florin Puşcaşu nu va avea de plătit nimic din suma de bani cu care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a constituit parte civilă, respectiv 32.000 de euro.

Pentru ce a fost judecat şi condamnat Puşcaşu

Florin Puşcaşu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Servici

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 48 minute
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 41 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Mihaiu: Au trecut peste 36 de ore de când se pune capacul peste cele 504 voturi dispărute din urne. PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a afirmat că, la secţia 195 în Pompeiu, 922 de persoane au venit să voteze, însă la sfârşitul procesului electoral au mai fost găsit doar 779 voturi. „PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real”, a acuzat

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 3 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Opt țări UE, inclusiv România, cer blocarea liberei circulații a diplomaților ruși în Uniunea Europeană

HotNews acum o ora
„Libera circulație a diplomaților ruși faciltează activitățile maligne”, spune apelul celor opt țări, potrivit Reuters. Inițiativa a fost pornită de oficialii cehi, iar șapte țări au susținut-o, deși este neclar dacă propunerea se bucură de unanimit

Pericol de inundaţii în 33 de judeţe

Mediafax acum o ora
Alerta vizează, de joi, ora 12.00, până vineri, ora 12.00, bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someş, Mureş, Bega, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea. Hidrologii anunţă scurgeri importante pe versanţi, t

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 38 minute
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°