În clădirea înaltă şi somptuoasă îşi primea oaspeţii, odinioară, cunoscutul politician Luca Elefterescu. Pereţii pictaţi, sobele elegante din teracotă albă, ornamentele de pe tavan scriau definiţia bunului gust şi a rafinamentului sfârşitului de secol al XIX-lea. Acum, după mai bine de 40 de ani, de când casa a fost transformată într-un muzeu, suflul îi este dat de cele peste 400 de ceasuri care au făcut vedetă oraşul Ploieşti, dar şi România printre ţările Europei. În locul picturii, pe pereţi şi pe tavan se văd urmele infiltraţiilor de apă şi câteva bilete lipite, menite să atenţioneze meşterii care vor recondiţiona clădirea că pe-acolo a trecut pensula vreunui artist. Bucăţi din ornamente s-au desprins de ani buni, mucegaiul şi igrasia s-au strecurat printre ceasuri, adevărate opere de artă ale meşterilor din Franţa, Germania sau Austria. Criza economică a venit ca o holeră peste ceasuri, multe dintre ele fiind nevoite să tacă pe veci, în lipsa ceasornicarului care le mai ungea câte o rotiţă sau le mai amintea, unora şi după secole, cum să indice ora exactă.
"Am fost nevoiţi să renunţăm la serviciile lui. Şi ca un făcut, de aproape două luni, de când ceasornicarul a plecat, tot mai multe ceasuri se opresc", spune cu amărăciune Carmen Banu, una dintre cele şase conservatoare ale muzeului. Mâna femeii roteşte acul ceasului de pe perete pentru a da viaţă cucului care, o dată la 15 minute, iese din căsuţă şi amuză, cel mai adesea, copiii. Tot cu mâna, învârtind acul orologiului, face să se împlinească o oră şi să iasă privighetoarea. Aşa se întâmplă cu majoritatea ceasurilor. Dintre cele 400, câte există în expoziţie, doar 10-15 mai arată ora exactă. Acum doi ani au fost duse trei ceasuri la restaurat la o firmă din Bucureşti. Întregul proces de reparaţie a durat aproape jumătate de an şi a costat 8.000 de euro.
Cel mai vechi ceas dintre c
