Conduce o Dacie Logan. Stă într-un fost C.A.P pe care d-abia acum, după 19 ani de locuit în România, îl recondiţionează şi-l transformă în locuinţă. Puţini ştiu însă că el este unul dintre cei mai mari investitori individuali în agricultură din judeţul Ialomiţa. Arnaud Perrein. ”Franţuzul” cum îl numesc unii locuitori ai comunei Mihail Kogălniceanu, locul unde bărbatul înalt, slăbuţ, mereu parcă pe gânduri şi cu ţigara în mână, a hotărât să se stabilească. A venit în România ca să scape de serviciul militar din ţara lui. Nici acum nu ştie bine „câte luni ar fi trebuit să trag cu puşca, 8-10 luni”, după cum spune el, amuzându-se. A avut ca alternativă să muncească într-una din ţările cu care firmele franceze aveau afaceri, ca-ntr-un stagiu de pregătire.
A ales România. Mai trecuse o dată prin ea. Sistemul universitar francez îi obliga pe studenţi să meargă prin alte ţări şi un an de zile să muncească acolo. Aşa a traversat ţările precum Cehia, Ungaria, România, Bulgaria. Le-a privit pe toate ca pe o curiozitate ce trebuia satisfăcută, ca pe niste copii, care d-abia atunci încercau să facă primii paşi. S-a întors în ţara natală, a plecat apoi în SUA, a lucrat la o fermă de porci vreme de trei luni, după care a ales să închege o relaţie mai lungă de prietenie cu ţara noastră. 16 luni a stat în România, fiind trimis de o firmă franţuzească să se ocupe de dezvoltarea filierei zaharului.
”În Ungaria şi Cehia, deja veniseră foarte mulţi străini. Nu ştiam nimic despre România, decât de Ceauşescu auzisem, cu timpul însă m-am documentat”, spune el, uşor stânjenit. Piaţa neagră a zaharului a anihilat însă mişcarea franţuzească, aşa că Arnaud a zis că-i timpul să se retragă şi să îşi facă propria afacere. Cu banii adunaţi şi-a pus pe picioare o firmă de prestări servicii şi, vreme de 8 ani de zile, cu două combine pentru cereale şi două maşini de recoltat sfeclă d
