Când a venit pe lume, Roxana avea 3 kilograme şi jumătate, 56 de centi­metri, iar medicii i-au acordat nota 10. Abia după cinci săptămâni, mama sa, Carmen Cordea, a fost rechemată la maternitatea din oraşul Marghita, acolo unde a născut, pentru a primi vestea care-i condamna copila la tra­tament pe viaţă. Roxana fusese diagnosticată cu o boală genetică rară, care apare, aşa cum prezintă statis­ti­ci­le, la unul din 7.500 de nou-născuţi: fe­nilcetonurie (PKU). "Am avut no­roc, pentru că în spital mi s-au făcut toate analizele, inclusiv cea prin care s-a depistat această boală. Până în 2005, când am înfiinţat şi asociaţia «PKU Life România», situaţia era de­zastruoasă: nu se făcea screeningul pentru această boală, deşi analiza în sine este foarte simplă. Asta din cauza ignoranţei şi a nepăsării. Nu erau specialişti, nu erau produse speciale cu ajutorul cărora puteai să îţi salvezi copilul. Imaginaţi-vă cum este să ţii în braţe un copil cu fenilcetonurie şi să nu ai alimentele de care depinde viaţa lui". Femeia a aflat de pe internet că fenilcetonuria se manifestă prin incapacitatea organismului de a metaboliza proteinele alimentare. Din cauza metaboliţilor improprii care au efect degenerativ asupra ce­lu­lei nervoase, copilul nu se poate dez­volta normal, de cele mai multe ori ajungând să fie încadrat la categoria retardat. Singura şansă ca cel mic să supravieţuiască şi să nu rămână cu sechele este ca, încă din primele zile, să îi poţi oferi o dietă hipoproti­di­că, cu administrarea unui substi­tuent proteic sărac în fenilalanină. Altfel spus, copiii diagnosticaţi cu această boală nu au voie să cunoască gustul cărnii, al ciocolatei, al produselor realizate din făină de cereale, al laptelui şi al derivatelor lui, al ouălor, gustul de soia. "Aceşti copii au nevoie de o făină specială, de paste, de înlocuitor de lapte. De un substituent care costa, prin 2009, 120 de euro