De când se ştiu, de Botezul Domnului, flăcăii de pe malul Dunării de Jos îşi dispută supremaţia în două competiţii: aruncatul în apă după cruce şi întrecerea de cai de pe imaşul comunei. Dacă pentru prima se mai găsesc muşterii şi prin alte părţi, pentru a doua, comuna I.C. Brătianu se poate declara unică. Botezul cailor şi întrecerea de pe imaş au devenit chiar şi pentru preoţii localităţii adevărate ritualuri la care ţin cu sfinţenie. "De dragul oamenilor", spun ei, dar mai ales din convingere că "cine participă la aceste evenimente este sănătos şi-i merge bine tot anul".

OBICEIURI

În comuna tulceană I.C Brătianu, oamenii măsoară timpul şi vremurile prin cât de îngheţat este "gerul Bobotezei" sau cât de departe ajung stropii de agheazmă cu care preotul îi curăţă de păcate. Pentru ei, anul începe cu "în Iordan botezându-te Tu, Doamne" şi continuă în tropăit şi nechezat de cai, semn că anul va fi unul "zdravăn, sănătos, fără necazuri", după cum ţine să ne explice pe-ndelete tanti Rodica, nelipsită de la biserică şi de la evenimentele satului.

"Prin nordul ţării, pe vremuri, femeile se adunau cu duiumul la casa vreuneia mai înstărite, cu «udătură serioasă şi bucate de sărbătoare»", ne povesteşte femeia, în timp ce-şi freacă mâinile îngheţate. După ce se înfruptau cu de toate, toată noaptea o ţineau în dans şi chiuială ca, mai spre dimineaţă, să iasă în stradă, să se agaţe de gâtul vreunui flăcău şi să-i târască la râu, pentru a fi udaţi. Pentru ei, manevra era sigură şi le garanta bunăstarea şi fericirea.

Aici însă, pe malul Dunării de Jos, la loc de cinste nu se mai află domniţele, şi nici flăcăii. Ci mai cu seamă caii. Nu-i de mirare că brătienii cred cu tărie că "dacă animalele sunt bine, apăi cu drag le ducem pe toate". Şi-i crezi pe cuvânt numai dacă le priveşti armata de cai ţanţoşi, frumos încolonaţi, ca pentru parad