Viorel Zanet avea 30 de ani în 1989 şi lucra la fabrica Rulmentul din Bârlad. "Am avut multe probleme în viaţă, dar în anul acela, 1989, parcă am trăit cele mai mari emoţii. Nu aveam casă, stăteam la o gazdă, într-o cămăruţă atât de mică, atât de îngustă, că d-abia aveau loc un scaun, o masă pe care aşezam un televizor mic, alb-negru, şi un pat.
Pe holul strâmt pe care gazda ne lăsase să-l folosim, aşezaserăm aragazul. Ne chinuiam foarte rău. Aşa că am făcut cerere la sindicat ca să ne dea şi nouă o casă. Eu lucram la Rulmentul, iar soţia mea la fabrica de confecţii. Practic, devenise o regulă: bărbaţii de la Rulmentul se căsătoreau cu femeile de la Confecţii.
Aşa s-a întâmplat şi cu mine. Cu vreo doi ani în urmă, de 8 Martie, s-a dat o mică petrecere. Se ţinea în sala de mese a fabricii Rulmentul. Era imensă. Ne adunam pe la 6:00-7:00 seara în sală, se punea un pic de muzică de la un casetofon, şi ne uitam unii la alţii. Mai invitam fete la dans, se mai aruncau ocheade, nimic deosebit ar părea acum. Atunci însă, era o bucurie. Vă daţi seama, tot ce făceam era să lucrăm, doar seara ce mai stăteam cu băieţii la o bere, ceva, mai ales că aproape toţi muncitorii stăteau la cămine. Erau 4 cămine a câte 100 de locuri, iar noi eram 1.200 de angajaţi. Unii mai stăteau în gazdă, dar foarte puţini, că era mult mai scump. Eu venisem însoţit de o fată. Am făcut poze, iar soţia şefului meu, care lucra la confecţii, a arătat fotografiile colegelor ei, printre care se afla şi o fată singură, pe punctul de a se călugări. Soţia şefului meu i-a spus bărbatului ei să ne facă nouă cunoştinţă.
Ne-am dat întâlnire de câteva ori, mă duceam eu pe la ea pe la cămin, că şi ea tot în cămin de nefamilişti stătea, însă eu lucram în trei schimburi, ea în două, şi era greu să ne nimerim cu turele, aşa că, după vreun an şi ceva, am hotărât să
