Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Controversele secolului XXI : Cruciada anti-Islam

Publicat in Adevarul, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Vă propunem să discutăm despre una dintre cele mai controversate şi dure realităţi ale lumii în care trăim, ţinută de obicei în subteran din mai vechiul reflex al ascunderii gunoiului (sau a tuturor gunoaielor disponibile) sub un preş cât mai bine întins, gros, frumos colorat şi, pe cât se poate, proaspăt spălat cu detergent parfumat.

Asta nu înseamnă însă că realitatea nu există şi că ceea ce se numeşte „rezistenţa creştină pe web” nu este un fenomen în plină expansiune, purtător de mesaje din ce în ce mai dure, chemări la luptă sub forma unei cruciade împotriva Islamului, dar şi purtătoare de nenumărate mesaje sau chiar conferinţe despre cum Islamul poartă un război civilizaţional pentru controlul planetei, trecând prin anihilarea Europei şi a Statelor Unite.

“Europa se transformă din ce în ce mai mult într-o provincie a Islamului, o colonie a Islamului aşa cum prezicea deja eseista şi jurnalista Oriana Fallaci. Doctorul în istorie Bat Ye’Or a dat deja un nume acestei colonii, ”EURABIA”. Mark Steyn, în cartea sa America Alone: The End of the World as We Know It afirmă că o parte importantă a lumii occidentale ”nu va supravieţui secolului XXI şi că o mare parte, în care sunt incluse multe, dacă nu chiar toate ţările europene, urmează să dispară în timpul generaţiei noastre”. Trei factori – credinţa, demografia şi patrimoniul cultural – indică faptul că Europa se islamizează. Credinţa musulmanilor, cu temperamentul lor jihadist şi supremaţia sa islamică, se deosebeşte fundamental de cea a creştinilor europeni non-practicanţi. Acest contrast îi face pe mulţi dintre musulmani să considere că Europa este un continent pregătit pentru conversia la Islam şi dominare. De aici, revendicări suprematiste extravagante cum este această declaraţie a lui Omar Bakri Mohamed care spunea, la Londra, că ”doresc ca Marea Britanie să devină un Stat Islamic. Vreau să văd culo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Casei Albe, după ce Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York

Ziare.com acum o ora
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Mediafax acum 50 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea. A fost vorba despre un cutremur de adâncime. Nu au fost anunţate victime sau pagube.

Google: PIB-ul României ar putea crește cu până la 16 mld. de euro în următorii 10 ani dacă este adoptată Inteligența Artificială

Wall-Street.ro acum 29 minute
Google face publice rezultatele unui studiu asupra impactului inteligenței artificiale generative în România, realizat de Implement Consulting Group. Dacă România adoptă pe plan extins inteligența artificială generativă, PIB-ul ar putea crește cu 14

METEO. Încep căldurile: temperaturi peste cele obișnuite în toată luna iunie

HotNews acum o ora
​Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, îndeosebi în regiunile sudice şi estice. Statie meteoFoto: Sichim Sergiu-doru, Dreamstime.com Regimul pluviometric va fi

Un raid aerian israelian asupra Rafah a ucis 12 palestinieni, potrivit medicilor din Gaza

News.ro acum 3 ore
Forţele israeliene au ucis cel puţin 12 palestinieni într-un raid aerian în zori asupra oraşului Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, iar luptele au continuat în alte câteva zone din enclava de coastă, au declarat medicii din Gaza, potrivit Reuters. Israelu

Premieră în România: Copil operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant

Ziare.com acum 31 minute
O echipă medicală a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi a efectuat o operaţie revoluţionară, în semiîntuneric, pentru a salva viaţa unui băiat în vârstă de 12 ani, din Tulcea, care avea o tumoră cerebrală de peste 10 centimetr

Vremea în România până în luna iulie. Se anunţă temperaturi ridicate şi ploi rare

Mediafax acum o ora
Iunie aduce temperaturi ridicate şi ploi rare în România. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Lovitură pentru Ucraina, înainte de conferința de pace din Elveția. De ce refuză China să participe la eveniment

Ziare.com acum 16 minute
China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect, ceea

Kim Jong Un a supervizat testul unui sistem lansator multiplu de rachete. „O ocazie de a demonstra clar consecinţele cu care se vor confrunta rivalii noştri”

Ziare.com acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat tirurile test ale unui sistem lansator multiplu de rachete. Imaginile îl arată pe Kim Jong Un, îmbrăcat într-o jachetă de piele maro şi flancat de generalii săi, zâmbind în faţa a ceea ce pare a fi lansa

Piloţii de bombardiere ruseşti fac exerciţii cu omologii din Belarus / Antrenamentul vizează ”utilizarea practică a armelor de aviaţie împotriva unor ţinte specificate”

News.ro acum o ora
Echipajele principalelor avioane de vânătoare-bombardament ale Rusiei efectuează exerciţii aeriene cu omologii lor din Belarus, transmite Reuters. Exerciţiile din 27-31 mai implică echipaje ale avioanelor de luptă multirol Su-30SM ale Rusiei, ale bo

Vremea

București
acum

22°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

22°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

21°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/23°
dum.

19°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

15°/21°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/27°