Discuţia noastră a pornit de la constatarea crizei profunde în care se află acum modelul social european, fenomen care provoacă o nelinişte profundă atât la nivelul populaţiei, cât şi la cel al decidenţilor politici europeni.

“Cetăţenii europeni în general, poate mai mult în unele ţări decât în altele, văd azi Europa drept cauza crizei şi nu ca o soluţie la criză. Iar acest lucru reprezintă o provocare pentru noi toţi, pentru Comitetul Social şi Economic European…să vedem cum Uniunea Europeană trebuie să schimbe azimutul”.

Ne aflăm într-o situaţie dificilă, afirmă Henri Malosse, încercând să definească responsabilităţile pentru intrarea în criză a Europei: “Există o parte importantă de responsabilitate a Europei în criza de azi, o responsabilitate a instituţiilor europene. Să negi acest lucru, aşa cum o fac unii lideri europeni, înseamnă să minţim oamenii, să le spune că totul merge bine atunci când nu aşa stau lucrurile, iar aceasta nu face decât să întărească sentimentul anti-european”.

De ce responsabilitatea cea mai importantă revine decidenţilor europeni? Preşedintele Comitetului Economic şi Social European spune că, deja de un deceniu, aceştia “au stopat construcţia europeană şi, în loc să continue pe calea integrării, din diverse motive, au revenit la cultura inter-guvernamentală şi am înlocuit construcţia europeană care se baza pe proiecte concrete, spre exemplu politica de coeziune de care România şi alte ţări beneficiază şi pe bună dreptate, cu nişte strategii totalmente goale de conţinut care, pentru unii dintre telespectatorii dvs pot să amintească de perioada planurilor cincinale…spre exemplu Strategia Lisabona din 2000 care s-a încheiat în 2010 pentru a face din UE o Europă a cunoaşterii , este un eşec usturător! Ei bine, nimeni nu a vrut să înveţe lecţia şi acum avem Strategia Europa 2020, care nu este decât o reluare a proiectului St