“Fericiţi fie făcătorii de pace, căci aceia Fii lui Dumnezeu se vor chema”. Caz în care nu mulţi vor putea să se bucure de asta, cel puţin din generaţia timpurilor noastre şi cu osebire dintre ai noştri trăitori şi amarnic zbătători în noroiul gros al politichiei de pe Dâmboviţa.

Dacă sărbătorile Pascale mai înseamnă şi altceva decât trimisul de SMS-uri de felicitare, mititeii naţionali şi grătarul la pădure, atunci, măcar pentru câteva clipe, ar trebui să ne întrebăm cum societatea în care trăim a ajuns să fie bântuită şi dominată de intoleranţă şi ură. Ca niciodată până acum, parcă înadins şi programatic, diversele componente ale societăţii au fost supuse unui adevărat program de învrăjbire una contra celeilalte, fiecare în parte din ce în ce mai săracă şi nevoiaşă, îndemnată să arunce vina asupra tuturor celorlalţi. Iar dacă vorbim despre clasa politică, dacă asta se poate numi clasă politică responsabilă şi europeană, atunci vedem cum intoleranţa şi ura sunt elementele componente ale unor filozofii, programe şi comportamente care se excerbează pe zi ce trece, acoperind şi înlocuind cu success lipsa de cultură, de ştiinţă a jocului şi de soluţii.

Unde ne sunt Făcătorii de Pace?

De ani de zile, specatacolul scandalurilor montate unul după altul şi evoluând în continue explozii mediatice, breaking news ţinând loc de circ şi pâine, a dus la apariţia unei stări reale de tensiune profundă, dublată de un sentiment primejdios al lipsei de perspectivă şi speranţă.

S-a creat un hiatus evident între clasa politică şi populaţie, între politicieni şi realitatea pe care ar trebui s-o reprezinte, între votul popular şi consecinţele sale, niciodată cele promise, foarte arareori în consens cu promisiunile uluitor de generose şi deşănţat-demogogice din perioada electorală. Nici nu se mai vorbeşte despre ele. În schimb, de foarte tineri, politicienii noştri î