In aprilie 2006, minele de aur de la Sacaramb si-au inchis portile. Ramasi pe drumuri, fostii mineri au bani cat sa cumpere o paine care ajunge la ei doar de doua ori pe saptamana. Cand mina a fost ferecata, se pare ca nimeni nu a tinut cont ca aurul extras de aici era al doilea pe plan mondial pe scara calitatii.
O data cu desfiintarea minei de aur, satul Sacaramb a amutit. Funicularul plin cu minereu complex a disparut si, o data cu el, traiul linistit si imbelsugat al celor 200 de suflete cat numara acum satul. Cocotata la peste 1.000 de metri altitudine, printre varfuri de munti impaduriti si poteci bolovanoase, localitatea, pe vremuri mic orasel de munte, se zbate sa supravietuiasca cu ajutorul de somaj. Pe ulite, doar caini la umbra copacilor si cativa copii desculti. "Oamenii-s la fan", sparge tacerea singurul barbat intalnit in cale. Marton Ferencz are 65 de ani si de mai bine de 30 de ani a lucrat in mina de aur. "Am tot auzit pe la televizor ca lumea ne compatimea zicand ca Ceausescu ne transformase in ocnasi. De bine de rau aveam salariu. Acum, statul ne-a lasat in funduâ gol", spune cu amaraciune minerul. Batranul Ferencz ia o piatra in mana. O roteste pe toate partile, privind-o indelung. Stie ca de la bucatile acelea de aur, ca si piatra din mana sa, acuâ 30 de ani s-a hotarat sa paraseasca Satu Mare, stramutandu-se in coltul acesta de lume, udat din plin cu bunastare. "Nu era zi de sarbatoare in care oamenii sa nu vina la carciuma, unde micii sfaraiau si berea spumega." Nea Ferencz ar povesti la nesfarsit despre vremurile de odinioara, timp in care zona era impanzita de lucratorii de la mina. Acum, doar varstnicii mai batatoresc potecile satului si cei cativa turisti care au descoperit mirosul fanului proaspat cosit si varfurile muntilor atat de aproape de cer.
IN TRECUT. De la bucata de aur, sute de oameni de prin toate partile au dev
