Pe 28 şi 29 noiembrie, cu ocazia Summitului de la Vilnius, există posibilitatea semnării Acordului de asociere cu Ucraina şi parafării unor acorduri cu Moldova şi Georgia, aceasta însemnând, practic, deschiderea oficială a drumului spre integrarea europeană a celor trei ţări.

Aparent, doar aparent, foarte puţine lucruri de comentat căci aceasta era ideea profundă din spatele programului Parteneriatului Estic prin care Uniunea Europeană a decis să reformuleze politica sa faţă de ţările din est (Armenia, Azerbadjian, Belarus, Georgia, Moldova, Ucraina), un fel de “Ostpolitik” cu ambiţii foarte mari şi cu perspectiva de a duce UE cu un pas mai aproape înspre visul formulat odinioară de Generalul de Gaulle, cel al unei Europe de la Atlantic la Urali. Numai că, cel puţin în această etapă, divergenţele sunt destul de numeroase, atât în zona ţărilor membre cât şi în rândul ţărilor partenere.

Cauza, prima şi cea mai importantă, este că, astfel, s-ar începe lucrările la un nou imens şantier politic, cu siguranţă infinit mai complicat decât toate celelalte de până acum laolată, în condiţiile în care cealaltă deschidere spre extinderea UE, cea înspre Balcanii de Vest, a fost începută dar este departe de finalizare şi, în unele cazuri, întâmpină dificultăţi majore. Asta în ciuda entuziasmului iniţial şi a declaraţiilor pline de absolute certitudini de la Bruxelles, climatul răcindu-se foarte tare şi după duşul rece aplicat de Islanda care a decis suspendarea negocierilor de aderare la UE.

Poate este util, folosind documentele de analiză puse la dispoziţie de Comisia Europeană (16 octombrie 2013) să vedem mai întâi care este situaţia pregătirilor pentru aderare în ţările din Balcanii Occidentali, acum că avem şi asigurarea dată de comisarul de resort că nu vor fi daţi afară funcţionari din Direcţia Generală “Extindere”, după ce devenise tuturor evident că le-ar