Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se mai întâmplă şi altceva pe lume

Publicat in Adevarul, joi 6 decembrie 2012 ·

Dacă, peste tot în Europa, nivelul jocului politic ar semăna cu bălăcăreala fără sfârşit din România, atunci chiar ar fi o tragedie.

Orbiţi de accentele din ce în ce mai stridente şi deplasate ale acestei lupte oarbe, politicienii noştri uită să vă informeze asupra faptului că se mai întâmplă şi altceva în spaţiul european, că există dezbateri, măsuri şi iniţiative care s-ar putea chiar să ne intereseze şi din care să putem face parte, pe banii lor, dacă vrem şi ştim să aplicăm lecţiile europene.

Cea mai nouă şi mai interesantă dintre iniţiative este propunerea de ieri a Comisie Europene care se va regăsi pe masa de lucru a viitorului Consiliu European din decembrie: pachetul de iniţiative Youth Employment Package. Iniţiativă susţinută de mai mult timp de socialiştii europeni, ea a fost acum dezvolvată şi definitivată de Lazslo Andor, unul dintre cei mai tineri şi competenţi comisari europeni şi s-ar putea să devină una dintre componentele de mare succes ale viitoarei politici de coeziune socială.

Se pleacă de la o realitate absolut îngrijorătoare: în acest moment, la nivel european, există 5,5 milioane de şomeri tineri, alţi 1,5 milioane muncesc în condiţii precare, în multe ţări europene 50% din tineri nereuşind să-şi găsească un loc de muncă. Rata şomajului tinerilor este de mai mult de două ori mai mare decât a adulţilor (22,7% faţă de 9,2% în al doilea trimestru din 2012) şi este în continuă creştere în ultimii patru ani. Atunci când totuşi găsesc de lucru, tinerii au slujbele cele mai instabile, 42% dintre ei, la nivel european, muncind pe contracte temporare (procentaj de patru ori mai mare ca al adulţilor) şi 32% au jumătăţi de normă, de două ori mai mult decât adulţii. În fine, 54% dintre tinerii cu nivel de studiu redus nu-şi găsesc de lucru şi creşte îngrijorător procentul celor care nici nu caută de muncă şi nici nu sunt antrenaţi în pro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum o ora
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Sfârșit violent pentru o femeie din sectorul 3 al Capitalei. A murit după ce s-a aruncat de la etaj

Ziare.com acum o ora
Printr-un apel la 112, polițiștii Secției 23 din București au fost anunțați vineri, 31 mai, că o persoană s-a aruncat de la etaj, dintr-un imobil situat în Sectorul 3. Deplasându-se la fața locului, agenții au constatat că incidentul se confirmă. Di

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 3 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Donald Trump a anunţat că va face apel la verdictul pronunţat joi. Contracandidatul lui Joe Biden a fost găsit vinovat în toate cele 34 de capete de acuzare

Mediafax acum o ora
Trump şi-a repetat acuzaţiile potrivit cărora procesul a fost o încercare de a împiedica revenirea sa la Casa Albă şi a avertizat că acesta a arătat că niciun american nu este la adăpost de urmărirea penală motivată politic. „Dacă îmi pot face asta

Ministrul Afacerilor Externe: Rusia şi-a intensificat acţiunile hibride asupra membrilor Alianţei

G4Media acum o ora
Rusia şi-a intensificat acţiunile hibride asupra membrilor NATO, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, transmite Agerpres. Ea a participat la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele me

Szijjarto: Guvernul nu va permite ca Ungaria „să fie absorbită în nebunia războiului a NATO” / „Expresul războiului a plecat din penultima staţie”

G4Media acum o ora
Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a afirmat vineri, după reuniunea de la Praga a omologilor săi din NATO, că s-au făcut „unele declaraţii care arată o totală lipsă de raţiune”, dar că guvernul său nu va permite ca Ungaria „să fie absorbită

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Autorul accidentului de la 2 Mai poate face apel la decizia instanței

HotNews acum 4 ore
Judecătoria Mangalia a respins, vineri, cererea lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia şi-au pierdut viaţa, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată

Irina Begu, eliminată în runda inaugurală de dublu la Roland Garros – Monica Niculescu s-a calificat în turul doi

HotNews acum 17 minute
Perechea formată din Monica Niculescu și spaniola Cristina Bucsa s-a calificat vineri în turul al doilea de dublu la Roland Garros, după o victorie obținută în două seturi. Monica NiculescuFoto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia >> CORESPONDENȚ

Aflat la Stockholm, Zelenski a încheiat acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda. Până acum, 15 state au încheiat astfel de înţelegeri cu Ucraina

News.ro acum 43 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea Oc

Vin banii pentru milioane de români. Cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranşă

Mediafax acum 6 ore
„Încărcarea cardurilor de alimente(tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei va începe din data de 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încarcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 14-25

Vremea

București
acum

27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/31°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

25°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/30°
lun.

16°/30°
Constanta
acum

23°
vin.

16°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

18°/25°