"E dureros să ştii că pe copilul tău îl doare ceva şi timp de cinci ani să nu poată să spună: «Mă doare burta». Câteodată, mă gândesc că ar trebui să fac mai multe pentru fiul meu. Atunci când vrea ceva şi noi nu-l înţelegem, ne ia de mână, se uită în ochii tăi şi trebuie să-mi dau seama ce vrea. Mă rog lui Dumnezeu să-mi dea putere să pot lupta pentru el." Aşa îşi începe povestea Marieta Zamfir. Este o mamă tânără. Soarta a făcut ca viaţa ei, şi aşa grea, să fie chinuită şi de suferinţa uriaşă pe care o poartă fiul ei, Alexandru. Un copil de 6 ani care trăieşte în lumea lui, umplând şi golind pahare, apoi având grijă să le alinieze ca cel mai priceput meşter, în linie dreaptă. După luni bune în care mama a observat că Alexandru nu reacţionează la nici un gest, nu vorbeşte, nu se bucură, a hotărât să meargă cu copilul la spital. A ajuns la Bucureşti, la Spitalul "Marie Curie". Acolo a aflat diagnosticul: ADHD, tulburare de spectru autist, întârziere mintală gravă şi întârziere în dezvoltarea limbajului. "Am fost lăsată să mă chinui, că nu au vrut să-mi facă cezariană. Am născut după 16 ore de travaliu. Alex era învineţit, nu a ţipat, nu a plâns. Creierul nu i-a fost oxigenat. Şi nici nu a fost pus la aparatul de oxigenare. Eu cred că din cauza asta e copilul meu aşa", se plânge femeia.
De dragul băiatului, mama a hotărât să rămână în Bucureşti. A locuit într-un depozit de candele şi de lumânări, o încăpere cu geamuri sparte în care cei trei se chinuiau cu speranţa că şedinţele pe care cel mic le făcea cu un psiholog şi cu un logoped, o dată pe săptămână, îl vor pune pe picioare. Progresele nu prea se vedeau. Copilul ar fi avut nevoie de terapie intensivă, de ore întregi de lucru. Banii însă, extrem de puţini, o împiedicau pe mama să plătească o echipă de specialişti care să facă terapie ABA cu copilul ei. Nici cei doi ani, timp în care doctori