Dacă o singură rachetă pleacă de pe teritoriul nord-corean în direcţia SUA sau a unei baze americane din altă ţară (dar care, evident, este teritoriu american conform tratatelor internaţionale) sau se încearcă doborârea unui avion american militar sau civil, atunci NATO, la cererea SUA sau prin acordul membrilor săi chiar şi fără o asemenea cerere prealabilă, poate invoca articolele 4 şi 5 din Tratatul de la Washington.
Articolul 4 pentru a organiza consultări de urgenţă privind o situaţie de extremă gravitate care ameninţă securitatea uneia dintre ţările membre sau, situaţia finală, se pot întruni pentru a decide acţiuni de ripostă colectivă (aşa cum s-a întâmplat după atacurile de la 11 septembrie). Pe de altă parte, SUA poate activa Tratatele de asistenţă şi cooperare militară cu Coreea de Sud şi Japonia în cazul în care atacul ar viza obiective dintr-una din aceste ţări.
Programarea în urgenţă a vizitei la Seul a Secretarului General al NATO este un avertisment că NATO ia foarte în serios ameninţarea nord-coreeană şi transmite un mesaj de atenţie, demn de luat în seamă cu atât mai mult cu cât este vorba despre prima vizită a unui şef al NATO în Coreea de Sud de la naşterea Alianţei încoace.
Aceasta pune, cel puţin teoretic, problema internaţionalizării posibile a unui conflict în Peninsula coreeană în condiţiile în care putem presupune, cel puţin într-unul dintre scenarii, că armata nord-coreeană va încerca să folosească armament nuclear. Aceasta ar putea declanşa o ripostă imediată cu acelaşi tip de armament, deigur cu mult mai evoluat şi conceput să provoace daune limitate pe suprafeţe mai reduse decât bombele termonucleare clasice, dar urmările ar putea fi oricum catastrofale.
În acest caz, dacă NATO ar fi nevoit să intre în acţiune, există vreun scenariu în care una dintre ţările cu care Coreea de Nord are relaţii privilegiate (China în
