După cum anticipam, Cutia Pandorei a fost deschisă larg şi monştrii nu au întârziat să-şi ia zborul. În urmă cu doar câteva săptămâni, nu mai mult, ar fi fost o blasfemie enormă să spui că organismele financiare internaţionale, oficialii de la Bruxelles, guvernul unei ţări din zona euro vor decide să rechiziţioneze aproape o treime din depunerile bancare aflate în principalele două bănci ale ţări respective.
Şi uite că s-a putut. Depozitele bancare de peste 100.000 de euro vor fi taxate cu un minimum de 30% (umblă oarece zvonuri că s-ar putea şi mai mult, până în 40%). Plus alte măsuri, printre care închiderea celei de-a doua bănci ca mărime în Cipru, Laiki (P0pular Bank) asta însemnând din start aproape 6000 de locuri de muncă desfiinţate.
Cercul este vicios. Pe de o parte, nu se mai puteau repea la nesfârşit operaţiunile de salvare de până acum, adică nu se mai puteau pompa la nesfârşit, aproape fără condiţii prealabile, bani europeni în sisteme deficitare. De aici, atitudinea faţă de Cipru, ţară căreia i s-a impus principiul coparticipării la montajul financiar cu o sumă aproape egală cu dimensiunea ajutorului. Sigur, unii se pot întreba de ce atâta curaj în cazul Ciprului şi doar în acest caz? Oare pentru că nu este în categoria “too big to fail”, adică ţară (implicit sistem bancar) prea mare pentru a cădea fără a distruge structura zonei euro? Dar asta este deja o altă discuţie, poate cu alt prilej...
Deocamdată, să ne oprim asupra celei mai grave dimensiuni a acordului din dimineaţa aceasta: de azi s-a creat un precedent, statul poate decide, singur sau împreună cu oficialii europeni şi instituţiile financiare internaţionale, că are dreptul, deoarece este cu spatele la zid, să se aprovizioneze din economiile cetaţenilor, autohtoni sau străini.
Onaţionalizare în cel mai pur sens al cuvântului, chiar dacă este mascată de termeni politic in
