Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tamponare grava, cu doua victime, in zona Garii mari

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 11 septembrie 2010 ·

Doi tineri au ajuns la spital dupa ce un Matiz care a derapat pe strada Silvestru, pe ploaie, a intrat cu viteza pe contrasens. Doi tineri au ajuns in Unitatea de Primire Urgente a Spitalului "Sf. Spiridon" in urma unui accident rutier. Marius A., de 24 de ani, din Iasi, se afla la volanul unui autoturism Daewoo Matiz pe strada Silvestru dinspre Podul de Piatra spre Gara vineri-dimineata in jurul orei 10.15, cind a pierdut controlul volanului. "Soferul nu a adaptat viteza la conditiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul volanului, a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu o autoutilitara marca Ford care circula regulamentar si era condusa de Simion S., de 48 de ani, din judetul Suceava. Cei doi barbati nu se aflau sub influenta bauturilor alcoolice", a declarat Virginia Pralea, purtatorul de cuvint al Politiei. Soferul autoturismului Matiz a avut nevoie de un echipaj de descarcerare pentru a putea fi scos din masina. La venirea medicilor, tinara de 20 de ani care se afla pe bancheta din spate iesise deja din masina. A fost dusa la spital de catre un echipaj de la Serviciul de Ambulanta Judetean. Soferul a fost transportat de echipajul SMURD. "Pacienta suferise un traumatism cranio-facial si mai multe contuzii. Soferul era in stare mai grava, cu un traumatism cranio-cerebral, fractura de femur drept si plagi taiate la nivelul fetei de la parbrizul spart", a declarat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic-sef UPU-SMURD. Cei doi pacienti au ramas internati in spital sub supraveghere medicala. Doi tineri au ajuns la spital dupa ce un Matiz care a derapat pe strada Silvestru, pe ploaie, a intrat cu viteza pe contrasens. Doi tineri au ajuns in Unitatea de Primire Urgente a Spitalului "Sf. Spiridon" in urma unui accident rutier. Marius A., de 24 de ani, din Iasi, se afla la volanul unui autoturism Daewoo Matiz pe strada Silvestru dinspre Podul de Piatra

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 56 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 25 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 51 minute
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 12 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Un adolescent de 16 ani a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu o substanță antiparazitară pentru oi. Unde a avut loc tragedia

Ziare.com acum 57 minute
Un adolescent în vârstă de 16 ani din Bistrița-Năsăud a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu un antiparazitar pentru animale. Săptămâna trecută, toată familia a ajuns la spital în urma unei intoxicații cu o substanță antiparazitară util

Americanii de la Black Sea Oil & Gas lansează în România o companie în domeniul biogazului

Mediafax acum 31 minute
Cu sediul central în Bucureşti, BSOG Energy urmează să construiască centrale de biogaz în ţară, fiecare amplasament fiind estimat să aibă o capacitate de minimum 15 MW. „În parteneriat cu acţionarii noştri, Carlyle şi BERD, prin ȋnfiinţarea BSOG Ene

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 20 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 22 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°