Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandria - Ştiri locale

Sfântul şi Marele Mir – ceea ce nu găsim în „sticluţele mici” de la biserică

Crai Nou acum 3 ore
Până în cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea, sfinţirea Marelui Mir era considerată un privilegiu special al Patriarhului Ecumenic, care îl oferea, după sfinţire, şi celorlalte Biserici. Mai apoi, toate patriarhiile au început să-şi sfinţească singure Marele Mir, ca semn al autocefaliei. Datorită bunelor relaţii diplomatice pe care domnitorii români le-au avut de-a lungul timpului cu Întâistătătorii celorlalte Biserici, s-a reuşit ca sfinţirea Sfântului Mir să se facă pe teri

CARTEA CARE NE UNEŞTE LA UNIVERSITATEA SUCEAVA

Crai Nou acum 3 ore
Desfăşurat în zilele de 16 şi 17 mai 2024, Salonul Internaţional de Carte „Alma Mater Librorum” al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, ediţia a X-a, ediţie jubiliară, a avut dimensiuni impresionante, fiind imposibil de urmărit de o singură persoană, reflectarea în presă urmând să fie, cine ştie?!, reconstituită peste ani, din relatările celei scrise şi din înregistrările celei audiovizuale, dacă vreun condei de talia istoricului literar Liviu Papuc va fi interesat de această întâ

Cum se înțelege Ioana Ginghină cu SOACRA ei. Mai rar așa relație!

Gandul acum 4 ore
Actrița Ioana Ginghină, în vârstă de 46 de ani, a dezvăluit cum se înțelege cu actuala sa soacră. Cele două au o relație extraordinară, potrivit spuselor artistei. Ioana Ginghină și-a găsit fericire alături de Cristi Pitulice. Actrița a fost căsătorită de două ori, Prima oară, vedeta a fost căsătorită cu Daniel Tudorică, de care a divorțat în anul 2004. Ulterior, vedeta a fost măritată cu Alexandru Papadopol. După separarea de actorul Alexandru Papadopol, împreună cu care are o fată p

Cum se înțelege Ioana Ginghină cu SOACRA ei. Mai rar așa relație!

Gandul acum 4 ore
Actrița Ioana Ginghină, în vârstă de 46 de ani, a dezvăluit cum se înțelege cu actuala sa soacră. Cele două au o relație extraordinară, potrivit spuselor artistei. Ioana Ginghină și-a găsit fericire alături de Cristi Pitulice. Actrița a fost căsătorită de două ori, Prima oară, vedeta a fost căsătorită cu Daniel Tudorică, de care a divorțat în anul 2004. Ulterior, vedeta a fost măritată cu Alexandru Papadopol. După separarea de actorul Alexandru Papadopol, împreună cu care are o fată p

Sibiul, pe locul patru la cea mai scumpă... PIZZA: în medie, 35 lei

Tribuna acum 2 zile
Sibiul se află pe locul patru la nivel naţional, alături de Brăila, Constanța şi Bacău, într-un clasament al preţului pentru o pizza Margherita, realizat de Clubul Copiilor, în contextul apropiatei sărbători de 1 Iunie, Ziua Copilului. Cea mai scumpă pizza, conform sondajului, se găseşte la București cu un preţ mediu de 40 lei. Urmează, pe locul II, municipiul Iaşi, cu 38 leu/pizza, urmat, pe locul III, de Timișoara şi Cluj, cu 36 lei. Brăila, Constanța, Sibiu și Bacău de pe locul IV

Reuniune de urgență ONU și furie internațională după atacul israelian din Rafah, catalogat de Netanyahu drept „o eroare tragică”

HotNews acum 2 zile
ONU, agențiile umanitare și mai mulți oficiali internaționali au criticat atacul aerian mortal israelian din tabăra de refugiați din Rafah, soldat cu cel puțin 45 de morți, în vreme ce premierul Benjamin Netanyahu a admis o „eroare tragică” și a promis să continue războiul, scriu Reuters și BBC. Rafah, un oraș sub asalt Foto: Eyad BABA / AFP / Profimedia Consiliul de Securitate al ONU va organiza marți o reuniune de urgenţă pentru a discuta despre atacul aerian israelian mortal asupra

Președintele american Joe Biden cere Israelului să protejeze civilii, după atacul de la Rafah în urma căruia au murit zeci de oameni

G4Media acum 2 zile
Administraţia Biden a cerut Israelului să ia toate măsurile de precauţie pentru a proteja civilii după ce un atac militar la Rafah a ucis zeci de palestinieni, în timp ce se confruntă cu apeluri din partea unor colegi democraţi de a opri livrările militare către Israel, relatează Reuters. „Israelul are dreptul să atace Hamas şi înţelegem că acest atac a ucis doi terorişti Hamas de rang înalt care sunt responsabili pentru atacurile împotriva civililor israelieni”, a declarat un purtăto

Expoziția itinerantă „Jandarmeria Română 1850-2020", la Muzeul Național de Istorie a României

Ziua Constanta acum 4 zile
Fotografia provine din colecția Muzeului Județean Teleorman și prezintă sosirea militarilor francezi sub comanda generalului Nérél în Alexandria, 25 octombrie pe stil vechi / 6 noiembrie pe stil nou 1918. Imortalizarea momentului a avut loc pe treptele primăriei. Fotografia este realizată de către H. Bubureanu. În imagine se observă primarul Alexandru Protopopescu Roșiori. Militarul cu eghileți este un căpitan de jandarmi, cu gradele purtate la guler, după reglementările din anii 19

”Zig-Zag printre gândurile mele”, ultima carte a lui Ion Cristoiu, un amestec unic de jurnal, proză și eseu

Gandul acum 5 zile
Editura Evenimentul și Capital a lansat o nouă carte semnată de Ion Cristoiu, un amestec intrigant de eseu și proză, care combină meditațiile filosofice cu însemnările personale și oferă o experiență unică de lectură, plină de revelații culturale și istorice. “Reuşesc să rezist tentației de a mă uita la televizor în neştire, fără a căuta ceva anume, doar aşa, să fac altceva decât să citesc. Aşezat în scaunul incomod care a luat locul fotoliului, iau la mână caietul negru, pentru a-l d

”Zig-Zag printre gândurile mele”, ultima carte a lui Ion Cristoiu, un amestec unic de jurnal, proză și eseu

Gandul acum 5 zile
Editura Evenimentul și Capital a lansat o nouă carte semnată de Ion Cristoiu, un amestec intrigant de eseu și proză, care combină meditațiile filosofice cu însemnările personale și oferă o experiență unică de lectură, plină de revelații culturale și istorice. “Reuşesc să rezist tentației de a mă uita la televizor în neştire, fără a căuta ceva anume, doar aşa, să fac altceva decât să citesc. Aşezat în scaunul incomod care a luat locul fotoliului, iau la mână caietul negru, pentru a-l d

Bătaie la o secţie de votare

Pandurul acum 6 zile
Reprezentantii a doua partide politice s-au luat la bataie in fata sectiei de votare din Alexandria, fief al vicepremierului Liviu Dragnea. Cei doi bărbaţi au fost duşi la poliţie pentru a fi anchetaţi, informeaza Romania TV.

Interviu online cu handbalistul Rareș Ștefan, de la CSM Constanța Tema este - Goluri pe semicerc. Tânăr marcator, aspirant la glorie

Ziua Constanta acum o saptamana
Rareș Ștefan este cel mai tânăr jucător din istoria echipei de seniori a Constanței, pentru care a debutat la doar 16 ani, șapte luni și 23 de zile. La 19 ani neîmpliniți, handbalistul Rareș Ștefan, de la CSM Constanța, este unul dintre marcatorii de top ai formațiilor juvenile ale clubului de pe litoral, dar evoluează și la echipa mare, pentru care a înscris inclusiv în cupele europene. Extremă dreapta, înalt de 1,83 m, Rareș va împlini 19 ani în luna august a acestui an. El a

DOCUMENT EXCLUSIV Rețeaua „Albanezu”, coordonată de Iulian Dumitrescu, e anchetată de DNA / Cine sunt oamenii de afaceri și funcţionarii din sfera de influență a șefului CJ Prahova, Iulian Dumitrescu / De ce instanța i-a menținut politicianului interdicția de a-și exercita funcția

G4Media acum o saptamana
Tribunalul Bucureşti a prelungit controlul judiciar şi a menţinut interdicţia de a-şi exercita funcţia în cazul şefului Consiliului Judeţen Prahova, Iulian Dumitrescu, pentru că acesta ar fi comis faptele de corupţie tocmai în exercitarea funcţiei publice, se arată în motivarea deciziei de prelungire a controlului judiciar, document consultat de G4Media.ro. “Nu poate fi primită solicitarea de înlăturare a obligaţiei de a nu desfășura activitatea de președinte al Consiliului Județean P

Final de sezon în Divizia A masculină

Buna ziua Brasov acum o saptamana
Făgăraşul merge la baraj, Ghimbavul a terminat pe şapte

Legenda uitată a Împăratului Constantin. L-a omorât pe fiul şi soţia sa, acuzaţi pe nedrept de adulter

Cancan acum o saptamana
Memoria împăratului roman Constantin cel Mare a rezistat secolelor, transformându-se în mitul unui sfânt, apărat cu ardoare de clericii creștini. Totuși, o analiză critică a vieții sale dezvăluie o realitate diferită, ascunsă în spatele imaginii idealizate concepute de Biserica Creștină. Împăratul Constantin I a implementat reforme majore în domeniile militar, religios și economic, reușind să reunifice sub conducerea sa un Imperiu Roman slăbit și divizat. El i-a învins pe împărații Ma

S-au terminat turneele finale ONSȘ-FRF

Jurnal de Dambovita acum o saptamana
* Titlul național la U14 a fost câștigat de LPS Cluj, care a învins dramatic, în finală, pe LPS Iași, după loviturile de departajare Turneele finale ONSȘ-FRF, găzduite la Complexul Turistic de Natație Târgoviște pe parcursul ultimei săptămâni, s-au încheiat cum nu se poate mai frumos. Cu lovituri de departajare, lacrimi și fumigene. Titlul național la U14 a fost câștigat de LPS Cluj, care a învins dramatic, în finală, pe LPS Iași, scor 5-4, după loviturile de departajare. Tot 5-4, ș

Povestea lui Denis Hrezdac, unul dintre eroii Corvinului în parcursul fabulos din Cupa României: ”Doar eu știu cât am suferit și am tras de mine să ajung aici.” Are în față și o alegere delicată de luat: să revină în SuperLigă sau să rămână în Liga 2 și să joace în cupele europene!

Pro Sport acum o saptamana
Povestea de succes a celor de la Corvinul Hunedoara, surprinzătoarea câștigătoare a Cupei României, după 5-4 (inclusiv după loviturile de departajare) cu SC Oțelul Galați, adună alte zeci de povești. Sunt scrise de jucători și antrenori români, care au îngenucheat granzii din SuperLigă, cu străini plătiți regește. Sepsi OSK sau CFR Cluj se numără printre victimele ”găștii nebune” a lui Florin Maxim în acest sezon, care avea să devină favorită în semifinala cu FC Voluntari, jucată acas

Socrul mare care a organizat nunta faraonică de la Buzescu, reținut! Cu ce se ocupă Miclea Finuțu

Cancan acum o saptamana
S-a terminat distracția pentru nuntașii care au paralizat traficul pe drumul european care străbate comuna Buzescu, supranumită Beverley Hills de Teleorman. La aproape o săptămână după ce alaiul de nuntași a luat cu asalt localitatea, oamenii legii au început să aplice sancțiuni. Socrul mare a fost reținut! Este posibil să fie o situație fără precedent! La doar câteva zile după nunta fastuoasă din localitatea Buzescu, socrul mare a fost reținut de polițiști. Tatăl mirelui este acuzat

Noaptea Muzeelor 2024. Peste 250 de obiective de vizitat în țară și în Republica Moldova / Muzee importante din București și din țară nu vor fi deschise din cauza protestelor

HotNews acum o saptamana
Organizatorii evenimentului Noaptea Muzeelor 2024, care se află la cea de-a XX-a ediție, au anunțat că sâmbătă, 18 mai, vor putea fi vizitate 253 de obiective culturale din România și din Republica Moldova. Importante muzee din București și din țară, între care Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Artă sau Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” - refuză să participe la ediția din acest an, o parte dintre angajați protes

Un mister vechi de peste 2000 de ani din Serialul "Domina": Sfârșitul primului imparat roman de la poalele Vezuviului n-a fost ca-n film VIDEO

Ziua News acum o saptamana
Arheologii au descoperit ruinele unei vile romane lângă Vezuviu, situate sub rămășițele unei alte vile construite deasupra sa mulți ani mai târziu. Se sugerează că aceasta ar putea fi locul în care Augustus, primul împărat roman, și-a dat ultima suflare. Săpăturile indică faptul că prima vilă a fost locuită înainte de secolul I d.Hr. și a fost distrusă de erupția devastatoare a vulcanului Vezuviu din anul 79 d.Hr. Vila ulterioară a fost construită în secolul al II-lea. Cercetătorii de

Dr. Gheorghe Preda (1879-1965) şi Asociaţiunea (VII)

Tribuna acum o saptamana
La invitaţia „Palatului Culturii” din Arad, care şi-a propus să-l comemoreze pe fostul şi regretatul preşedinte al Asociaţiunii Vasile Goldiş, dr. Gheorghe Preda dă curs acesteia în 13 februarie 1938, prezentând alocuţiunea Etica creştină în opera socială şi culturală a lui Vasile Goldiş (DJSAN, Fond Astra, doc. 424/1938). O lună mai târziu, pe 26 martie 1938, Preda se afla în Capitală, cercetând diferite autorităţi cu solicitarea unui sprijin moral şi financiar în favoarea Asociaţiun

Socrul mare de la nunta tigănească din Buzescu reținut de Poliție - Ce acuzații i se aduc

Ziua News acum 2 saptamani
Socrul mare de la nunta faraonică din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ. El este acuzat că ar fi amplasat cortul şi alte ornamente în apropierea locuinţei unde a avut loc evenimentul. "La data de 15 mai a.c., în urma administrării probatoriului în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, poliţiştii

Socrul mare de la nunta opulentă din Buzescu în arestul poliției. Bărbatul din Teleorman a fost reținut pentru amplasarea cortului în loc nepermis

Ziare.com acum 2 saptamani
Tatăl ginerelui, de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu, a fost reţinut pentru 24 de ore. Acuzat că ar fi amplasat cortul şi alte ornamente în apropierea locuinţei unde a avut loc evenimentul, bărbatul a ajuns în arestul IPJ. "La data de 15 mai a.c., în urma administrării probatoriului în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, poliţiştii din cadrul

Socrul mare de la nunta care a blocat mai multe străzi din localitatea Buzescu, reținut de poliție

G4Media acum 2 saptamani
Socrul mare de la nunta care a blocat mai multe străzi din Buzești a fost reținut de poliție. „La data de 15 mai a.c., în urma administrării probatoriului în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au dispus reținerea uneia dintre persoanele cercetate, bărbat de 36 de ani, din municipiul București, pentru instigare la comiterea faptei”, tran

JYSK deschide magazin la Buzău şi ajunge la 142 de unităţi pe piaţa locală

Ziarul Financiar acum 2 saptamani
JYSK, retailerul scandinav de mobilier şi produse pentru casă, continuă planurile de expansiune în România şi inaugurează joi, 16 mai, un magazin în Buzău, ajungând astfel la o reţea de 142 de unităţi în ţară. Noul magazin are o suprafaţă totală de 1.260 mp şi este amplasat pe Calea Eroilor, lângă supermarketul Kaufland. ’’Suntem prezenţi în Buzău încă din anul 2015, deci au trecut aproape 10 ani de când buzoienii au făcut cunoştinţă cu produsele scandinave JYSK (…). Odată cu deschide

Play-out Liga 2, etapa 4 | Toate meciurile încep la ora 11:00. Astăzi putem afla ultimele două retrogradate

Pro Sport acum o luna
Etapa a 4-a din cele șapte ale play-out-ului Ligii 2, ediția 2023-2024, are programate cele șase meciuri ale sale pentru astăzi, sâmbătă, 20 aprilie 2024, de la ora 11:00. În Grupa A se joacă la Piatra Neamț, Mioveni și Clinceni, cu CFC Argeș, respectiv Metaloglobus gazde, iar CSC Dumbrăvița stă, în timp ce în Grupa B se joacă la Târgoviște, Buftea, cu CS Tunari gazdă, Slatina, iar Progresul Spartac va sta. Ceahlăul, Metaloglobus, Steaua, Chindia și Concordia și-au asigurat matematic

Ion Cristoiu: Despre politicianismul de Podul Mogoşoaiei, unic în Europa

Mediafax acum o luna
Ion Cristoiu: Remarcasem dezgustul lui Arghezi, Camil Petrescu, Sadoveanu faţă de democraţia noastră originală, democraţie de tîrguieli făcute la colţ de stradă, pe întuneric, unde se oferă prostituatele. Ion Cristoiu: La vremea respectivă, înainte de 1989, îi suspectasem niţel de comunism pe marii scriitori. De altfel, denunţarea scriitoricească a politicianismului nostru de mujdei fusese folosită de comunişti, sub eticheta de realism critic. Ion Cristoiu: De şapte ani însă, de cînd

Flavius Stoican, uluit de golul primit de Reșița la Dumbrăvița: ”Vreau să-l felicit pe jucătorul gazdelor. Astfel de execuții vezi mai rar”

Pro Sport acum o luna
CSM Reșița a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 0-1 în deplasare la CSC Dumbrăvița, în etapa a 2-a play-out-ului Ligii 2, datorită unui gol de la peste 40 de metri marcat de Dragan Paulevici la câteva minute după revenirea de la vestiare. În rest, cele două formații bănățene din Liga 2 nu au fost cu mult superioare vreuna celeilalte. Altfel, Flavius Stoican a precizat că sezonul viitor, clubul din Valea Domanului vrea să fie mult mai sus în clasament. Execuția din minutul 48 a tranșa

CSM Alexandria este a doua echipă retrogradată matematic din Liga 2 în acest sezon. Teleormănenii par să nu știe că au picat: ”Sperăm, mai departe, într-un miracol”

Pro Sport acum o luna
CSM Alexandria este a doua echipă care retrogradează matematic în Liga 3, din acest sezon de Liga 2, ediția 2023/24. Părăsită zilele trecute de antrenorul Eugen Trică, el acceptând să facă pasul în SupeLiga, la FCU Craiova FC, pe care a și promovat-o din Liga 2 de altfel, formația din Teleorman nu mai are șanse de salvare. Sâmbătă, în etapa a 2-a a play-out-ului Ligii 2, în Grupa A a remizat în deplasare, la Clinceni, cu Metaloglobus București, scor 0-0, dar nu mai are șanse matematic

Argeșul lui Neagoe a dat de pământ cu Ceahlăul lui Pustai, în primul meci din play-off pentru piteșteni și este aproape salvată de la retrogradarea din Liga 2

Pro Sport acum o luna
Campionii FC Argeș a început în forță play-out-ul Ligii 2, cu o victorie categorică în fața Ceahlăului, în etapa a 2-a, după ce în prima a stat. Trupa lui Eugen Neagoe s-a impus cu un sec 4-1 (1-0), la Mioveni, în fața unei trupe nemțene aflată într-un picaj vertiginos după ratarea la mustață a play-off-ului. Piteștenii au condus la pauză cu 1-0, prin golul marcat în minutul 36 de Petrișor Petrescu, iar în repriza secundă au mai punctat de trei ori, prin Valentin Buhăcianu (53), Ionuț