Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top Stiri

Stirile care apar pe aceasta pagina si ordinea lor sunt calculate automat pe baza unor algoritmi.

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 14 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 20 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 59 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 51 minute
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 9 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Viktor Orbán: Trebuie să înlocuim ordinea mondială liberal-progresistă cu una suveranistă

News.ro acum 33 minute
Premierul ungar Viktor Orbán a declarat, la un forum organizat la Budapesta, că anul acesta poate fi pus capăt unei ”ere jalnice” a civilizaţiei occidentale, ordinii mondiale bazate pe hegemonia liberal-progresistă, care a produs lideri incompetenţi

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 9 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 13 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Lăcrămioara Perijoc (30 de ani) s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box, în limitele categoriei 54 de kilograme. Va lupta sâmbătă pentru aur.

Calendar ortodox, 26 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 40 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei. Măritul mucenic al lui Hristos Vasile a fost episcop al Amasiei, pe vremea lui Liciniu, care, fiind cumnat marelui Constantin după sora

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 13 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Prahova: 42 de persoane, evacuate din blocurile de pe strada din Slănic care s-a surpat/ Măsuri adoptate în urma şedinţei CJSU

News.ro acum 10 ore
Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă, strada s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime. M

Trump se întoarce la procesul penal din New York la audierea fostului patron al tabloidului The National Enquirer David Pecker

News.ro acum 10 ore
Donald Trump a revenit joi la procesul penal de la New York, unde a asistat la continuarea mărturiei-fluviu şi viu colorate a unui fost patron de tabloid, aflat în serviciul său în 2016 pentru a ”ucide” posibile scandaluri, inclusiv acuzaţii cu priv

Top 10 motive pentru care „totul electric” este o idee proastă

Adevarul acum 10 ore
Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par să fie încântați de un obiectiv specific atunci când vine vorba de a promova energia curată: trecerea la un sistem energetic integral electric (industrie, rezidențial, transporturi).

Sorana Cîrstea va înfrunta liderul mondial pentru un loc în optimi la Madrid

News.ro acum 10 ore
Poloneza Iga Swiatek, liderul WTA, s-a calificat, joi, în turul trei la turneul de la Madrid, fază în care o va înfrunta pe Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27. Swiatek a trecut în turul doi de Xiyu Wang (China, 52 WTA), scor 6-1. 6-4,

LOTO 6/49 din 25 aprilie 2024. Rezultatele la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc

HotNews acum 9 ore
​Joi, 25 aprilie 2024, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie, Loteria Română a dat peste 20.100 de câștiguri în valoare totală de peste 1,54 milioane de lei,

17 păsări din specii protejate, găsite la locuinţa unui bărbat din Ilfov / Păsările au fost eliberate în natură

HotNews acum 8 ore
Şaptesprezece exemplare de păsări din specii strict protejate de lege au fost găsite de poliţişti la locuinţa unui bărbat din Domneşti, judeţul Ilfov, acestea fiind eliberate în natură, relatează News.ro. Poliţiştii au deschis un dosar penal în aces

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 13 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

FC Hermannstadt învinge cu 2-0 pe Petrolul Ploieşti şi se pune la adăpost de retrogradare

Mediafax acum 11 ore
Sibienii au fost ofensivi din primele minute, încercând cu şuturi de la distanţă să contracareze neajunsurile terenului îmbibat de apă. Stoica la pus de două ori la încercare pe Zima, la post de fiecare dată. Oaspeţii au replicat cu acelaşi procedeu

Ce se întâmplă dacă nu achiți amenzile auto primite în străinătate. Noi norme europene

Adevarul acum 11 ore
Parlamentul European a extins lista sancțiunilor rutiere pentru care șoferii primesc obligatoriu amenda acasă. Până acum, cca 40% din situațiile în care șoferii încălcau regulile de circulație în țările europene au rămas nepedepsite pentru că unele

Tânăr din Siberia, condamnat la zece ani de închisoare de către un tribunal militar rus pentru că ar fi vrut să intre în armata ucraineană

News.ro acum 13 ore
Un tribunal militar rus l-a condamnat la zece ani de închisoare cu privire la ”înaltă trădare” şi ”terorism” pe un bărbat acuzat de faptul că a vrut să intre în armata ucraineană pentru a lupta împotriva Rusiei, potrivit agenţiei oficiale ruse de pr

Curtea Supremă a SUA ar urma să respingă imunitatea pretinsă de Trump, dar riscă să întârzie şi mai mult procesul penal federal de la Washington

News.ro acum 9 ore
Curtea Supremă a Statelor Unite, majoritar conservatoare, a părut joi refractară la argumentele în favoarea imunităţii penale absolute invocată de către Donald Trump - în calitate de fost preşedinte -, însă o hotărâre ar putea întârzia şi mai mult p

Veneţia devine primul oraş din lume care percepe turiştilor o taxă de intrare

Ziarul Financiar acum 8 ore
Veneţia a devenit primul oraş din lume care percepe o taxă de intrare turiştilor în încercarea de a diminua presiunile turismului de masă, scrie CNBC. Potrivit programului-pilot, o taxă de 5 euro este percepută turiştilor de o zi începând de ieri. T

Ministrul ucrainean al Agriculturii Mîkola Solski, suspectat de corupţie, demisionează

News.ro acum 12 ore
Ministrul ucrainean al Agriculturii Mîkola Solski, acuzat de faptul că şi-a însuşit terenuri care aparţin statului înainte să intre în Guvern, şi-a prezentat demisia, potrivit unei scrisori publicate joi de către preşedintele Parlamentului, relateaz

Când intră banii pe card? Plata pensiilor inaintea Paștelui, o mutare de forță a PSD

Ziua News acum 13 ore
Guvernul condus de Marcel Ciolacu vine în sprijinul pensionarilor. Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată joi, Executivul a decis ca pensiile aferente lunii mai 2024 să se plătească înaintea Sărbătorilor Pascale. Este vorba despre aproape cinci milioa

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°