Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adriana Mîț, Press Alert

Recomanda:
1073 articole publicate pe Press Alert 96 in dec. 2015
Data Articol
31 dec. 2015 RETROSPECTIVĂ 2015 Cardul naţional de sănătate, OBLIGATORIU din această toamnă. Cu ce probleme s-au confruntat medicii şi pacienţii
31 dec. 2015 Spitalul Judeţean Timişoara are nevoie de un milion de euro pentru a relua transplantul renal. Când se vor putea realiza astfel de operaţii
31 dec. 2015 INEDIT Imagini în direct cu cea mai rară pasăre din România, surprinse în Câmpia de Vest, în premieră naţională. Cum îl puteţi urmări FOTO
30 dec. 2015 RETROSPECTIVĂ 2015 S-a deschis ONCOGEN, iar secţia unui spital din Timişoara, modernizată complet de 200 de voluntari. Ce investiţii importante s-au făcut în spitale şi care este cel mai mare eşec
30 dec. 2015 DRAMELE persoanelor cu dizabilităţi din Timiş. Incredibil cât de puţine au un loc de muncă şi de ce ar avea nevoie familiile lor
30 dec. 2015 INEDIT Pacienţii care ajung la Spitalul Municipal Timişoara nu vor mai fi nevoiţi să umble cu analizele după ei prin toată unitatea medicală. Ce soft care le uşurează munca medicilor a fost achiziţionat
30 dec. 2015 O viaţă ca-n ceaţă. Povestea emoţionantă a tinerei nevăzătoare din Timişoara, care luptă pentru drepturile persoanelor cu deficienţe: “Nu suntem altfel”
30 dec. 2015 VIAŢĂ după MOARTE: Oameni din întreaga ţară salvaţi cu organele prelevate la Timişoara. Printre donatori, fata ucisă de şmecherul cu BMW-ul
29 dec. 2015 RETROSPECTIVĂ 2015 Timişul, judeţul în care s-au înregistrat cele mai multe note de 10 din ţară, la Bac. Ce alte premii au obținut tinerii la concursurile la care au participat
29 dec. 2015 29 RETROSPECTIVĂ 2015 Medicii timişoreni operează bolnavii cu ajutorul unui robot de ultimă generaţie. Ce aparate moderne, care salvează vieţi, au fost achiziţionate pentru spitalele din Timişoara
28 dec. 2015 ALARMANT Tot mai mulți tineri din Timiș fac infarct. Care este cauza
28 dec. 2015 RETROSPECTIVĂ 2015 Mutația genetică care indică risc de cancer din cauza căreia Angelina Jolie și-a extirpat sânii, depistată şi la Timişoara. Ce operații spectaculoase au realizat medicii
28 dec. 2015 Timişoara are singurul centru din vestul ţării în care copiii primesc şansa de a auzi. Câţi micuţi au fost implantaţi gratuit în acest an
28 dec. 2015 Crăciun terminat pe patul de spital pentru o mulţime de locuitori din Timiş. Câte solicitări au fost înregistrate la ambulanţă
27 dec. 2015 Iubitorii sporturilor de iarnă din Banat, aşteptaţi în „Mica Elveţie” din Munţii Şureanu. Câte pârtii au la dispoziţie şi ce peisaje magnifice pot admira FOTO
27 dec. 2015 Medicii timişoreni fac minuni pentru micuţi cu leucemie sau cancer din întreaga ţară: „Avem rezultate extraordinare de vindecare”
27 dec. 2015 Cetatea Tricule din vestul ţării, într-un top al celor mai spectaculoase edificii scufundate din lume. De ce îi uimeşte pe turişti FOTO
26 dec. 2015 INCREDIBIL Compartiment din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, funcţional doar pe hârtie. Ce se va face în perioada următoare pentru micuţii care se zbat între viaţă şi moarte
25 dec. 2015 Zeci de echipamente medicale donate secţiei de la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara în care ajung micuţi în stare critică. Despre ce este vorba
25 dec. 2015 Povestea incredibilă a timişoreanului fără picioare şi o mână, căruia nimeni nu i-a dat nicio şansă că va avea o viaţă normală: “Atunci când nimeni nu a crezut în mine, m-am hotărât să o fac eu”
24 dec. 2015 Sărbători de iarnă petrecute în spital, la Timişoara. Ce meniuri tradiţionale au fost pregătite pentru bolnavi
24 dec. 2015 Vi se face rău de sărbători? Unde puteţi primi îngrijiri medicale de urgenţă, chiar dacă nu sunteţi asigurat, în Timiş
23 dec. 2015 Un aparat medical de ultimă generaţie, în valoare de un milion de euro a ajuns la Spitalul Judeţean Timişoara. Cum vor fi ajutaţi pacienţii cu afecţiuni ale inimii
23 dec. 2015 Timişoreni, atenţie la alimentele pe care le cumpăraţi pentru Crăciun: o femeie acuză că a găsit într-un mare magazin cozonaci cu excremente de şoareci FOTO
23 dec. 2015 EMOŢIONANT Moş Crăciun a venit cu… elicopterul pentru 20 de micuţi părăsiţi de părinţi din Timiş FOTO
23 dec. 2015 Saci plini cu daruri oferiţi unor copii săraci din mai multe sate din Timiş, înainte de Crăciun. Cine le-a făcut o asemenea surpriză FOTO
22 dec. 2015 CRIZĂ de femei de serviciu şi infirmiere la Spitalul Judeţean Timişoara: angajatele îşi dau demisia după câteva zile de muncă printre bolnavi. Care este motivul
22 dec. 2015 Studenţii din Timişoara i-au scris ministrului Educaţiei: „Să faci o facultate este un lux pe care mulţi tineri nu şi-l permit”. De ce se plâng şi ce-şi doresc în prag de Crăciun
21 dec. 2015 Mitropolitul Banatului, pe urmele vechilor trepte ale Catedralei Mitropolitane, stropite cu sânge la Revoluţie. Ce le transmite credincioșilor, de Crăciun VIDEO
21 dec. 2015 Jose Manuel Barroso, fost preşedinte al Comisiei Europene, aşteptat la Timişoara. Care este scopul vizitei
21 dec. 2015 Moment emoționant cu mitropolitul Banatului, IPS Iona Selejan, la PRESSALERT LIVE. De ce a lăcrimat în direct VIDEO
21 dec. 2015 Spitalul din Timişoara în care pacienţii depun cele mai puţine cereri de decontare a cheltuielilor făcute pe perioada spitalizării. Când sunt nevoiţi să cumpere medicamente
21 dec. 2015 Burse uriaşe pentru 70 de doctoranzi din Timişoara. Cum au fost sprijiniţi să facă cercetări
20 dec. 2015 Studenţi de la Universitatea Politehnica din Timişoara au aflat ce înseamnă să fii angajat, timp de trei luni. Cum au fost recompensaţi la final
20 dec. 2015 Insula Ostrov din Banat ar putea fi transformată într-un mic paradis. Ce trasee tematice vor fi realizate
19 dec. 2015 Vrei ca Moş Crăciun să-i aducă darurile prichindelului tău? Cât costă să închiriezi unul, la Timişoara
19 dec. 2015 Facultatea de Construcţii din Timişoara, cea mai modernă din România. FABULOS ce sumă a fost investită pentru ca cercetătorii să afle cum se comportă clădirile în cazul unor cutremure sau atacuri teroriste
18 dec. 2015 O nouă atracţie pentru turiştii care ajung în Ţara Haţegului: rezervaţia de zimbri are un nou membru. Cum se numeşte puiul
18 dec. 2015 Marilen Pirtea, reales rector al Universităţii de Vest din Timişoara. Ce planuri a anunțat pentru următorii patru ani
18 dec. 2015 Profesor de la Universitatea Politehnica din Timişoara, cel mai bun din lume în domeniul automaticii. Despre cine este vorba
18 dec. 2015 O primăriță din Timiș, primari, viceprimari şi consilieri locali din vestul ţării, în incompatibilitate. Despre cine este vorba şi ce a descoperit Agenţia Naţională de Integritate
18 dec. 2015 Primarul Nicolae Robu, către medicii de la spitalul municipal: “Fără inhibiţii”. De ce crede că în administraţia Ciuhandu, din “avuţia Timişoarei s-au înfruptat unii şi alţii”
17 dec. 2015 Mitropolitul Banatului, la comemorarea a 26 ani de la Revoluţie: “Eroii din Decembrie `89 au învins moartea unei națiuni”. Ce nu trebuie să uităm să facem
17 dec. 2015 Cum îi ajută porcii pe medicii timişoreni să facă minuni pentru pacienţii cu arsuri, victime ale unor accidente sau care au învins cancerul
17 dec. 2015 Gigi Neţoiu, condamnat în „dosarul transferurilor”, a fost operat pe INIMĂ, la Timişoara. Medic: „Nu putem spune că e scăpat, încă”
17 dec. 2015 Femeile care vor să facă AVORT în zilele de Crăciun, refuzate de medicii timişoreni. Care este motivul
16 dec. 2015 50 de tineri din cinci ţări europene, ajutaţi să se angajeze mai uşor sau să-şi deschidă o afacere. Ce proiect s-a derulat la Timişoara
16 dec. 2015 Timişeni, atenţie de unde cumpăraţi cârnaţi şi carne de porc pentru Crăciun. Unde se poate realiza examenul pentru depistarea trichinelozei
16 dec. 2015 Plătesc timişorenii mai mult la factura de apă, în 2016? Ce anunţ important a făcut Aquatim
15 dec. 2015 Asociaţia care a modernizat secţia de pediatrie a Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, cu ajutorul voluntarilor, PREMIATĂ de Raed Arafat. Ce distincţie a primit
15 dec. 2015 Gigi Neţoiu, în continuare internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, după ce a suferit un infarct în închisoare. În ce stare este și când va fi operat pe inimă
15 dec. 2015 Porcul de Crăciun salvează vieţi, la Timişoara. Cum este folosit de chirurgii plasticieni pentru a învăţa mai bine să opereze
14 dec. 2015 Stațiunea sârbească Zlatibor, OFERTE INCREDIBILE pentru români în această iarnă. De ce a spus Vladimir Zivanovic, la PRESSALERT LIVE, că este destinația ideală VIDEO
14 dec. 2015 Studenţii din Timişoara, încurajaţi să îi scrie lui “Moş EduCrăciun”. Unde vor ajunge mesajele lor cu privire la educaţia din România
14 dec. 2015 Primesc locuitorii din Timiş pensiile înainte de Crăciun? Ce anunţ a făcut Casa Naţională de Pensii Publice
14 dec. 2015 Gigi Nețoiu, condamnat în „dosarul transferurilor”, transportat de urgență la Timișoara după ce a suferit un INFARCT în închisoare. În ce stare este
13 dec. 2015 Guvernul va aloca fonduri pentru un program de arşi, la Timişoara. De când se vor face investiţii
13 dec. 2015 Pârtiile de schi din Straja şi Parâng, pregătite pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Cât măsoară stratul de zăpadă
12 dec. 2015 Timişorenii, încurajaţi să facă un cadou de Crăciun unor copii sărmani, într-o cutie de pantofi. Ce poţi pune în ea
12 dec. 2015 Terapii GRATUITE cu ajutorul cailor, prin joacă sau teatru pentru sute de copii cu nevoi speciale din Timiş. Cât de mult îi ajută să se recupereze
11 dec. 2015 Cămăşi tradiţionale lucrate manual, pietre pictate sau toiege sculptate, într-un târg inedit cu vânzare, la Timişoara. Cât costă o ie cu care să impresionezi de sărbători FOTO
11 dec. 2015 SPECTACULOS Gara din Arad, cea mai modernă din ţară. Cum arată după reabilitare și cât au costat lucrările FOTO şi VIDEO
11 dec. 2015 Ornamente roz în lupta pentru viaţă, la Timişoara. Cum poţi face o faptă bună pentru femeile din vestul ţării, de Crăciun
10 dec. 2015 Avocatul Carmen Obârşanu şi-a anunţat, la PRESSALERT LIVE, intrarea în politică. Vezi pentru ce funcție va candida VIDEO
10 dec. 2015 INEDIT Târg de adopţii de pisici, la Timişoara. Cum poţi salva o felină
10 dec. 2015 Decizia RADICALĂ pe care mai mulţi primari din Timiş sunt dispuşi să o ia, astfel încât clasele din şcoli să nu fie comasate
10 dec. 2015 Lucrările la Timişoara Centrum, cel de-al treilea mall din capitala Banatului, încep în primăvara anului viitor. Când va fi deschis
10 dec. 2015 SPECTACULOS O nouă pârtie de schi pe Muntele Mic, pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Ce lungime va avea
09 dec. 2015 Sute de femei din vestul ţării, formate profesional gratuit sau sprijinite să-şi deschidă propria afacere. Câte persoane şi-au găsit un loc de muncă
09 dec. 2015 Timişorenii care au nevoie de tricouri, căni personalizate sau afişe, încurajaţi să apeleze la o unitate protejată inedită. Cum pot ajuta oameni cu dizabilităţi intelectuale să aibă un loc de muncă
09 dec. 2015 Dezvăluire din ancheta DNA în dosarul finanţării echipei de fotbal a lui Marian Iancu. Vezi pe cine a dat vina secretarul Ioan Cojocari VIDEO
09 dec. 2015 Avocatul Carmen Obârşanu, plângere penală la DNA împotriva primarului Nicolae Robu şi a celorlalţi implicaţi în scandalul Retim. Vezi care sunt motivele VIDEO
09 dec. 2015 Primii BRAZI de Crăciun au apărut în pieţele din Timişoara. Cu ce sume fabuloase se vând FOTO
08 dec. 2015 Cum a încercat secretarul Ioan Cojocari să influenţeze un consilier local pentru ca CLT să decidă dacă se constituie parte civilă în dosarul DNA legat de finanţarea echipei Politehnica Timişoara VIDEO
08 dec. 2015 O asociație din Timișoara nu mai vrea brad natural în fața Operei, de Crăciun. Cu ce propunere inedită vine și cum poți contribui și tu
08 dec. 2015 EXPLOZIV Peste UN MILION DE EURO, plătiți de Retim acționarului german pentru închirierea unor maşini, deşi avea bani să le cumpere. Vezi prețurile HALUCINANTE dezvăluite de Alfred Simonis la PRESSALERT LIVE VIDEO
08 dec. 2015 Inspectoratul Școlar Timiș, cu ochii pe profesori ca să nu chiulească de la ore. Ce fac elevii în perioada dinainte de vacanța de iarnă
08 dec. 2015 Profesioniști din business și studenți din Timișoara zugrăvesc simbolic un perete al unui centru inovativ. Cât de important este hub-ul educațional
07 dec. 2015 15.000 de timișeni suferă de tulburări ale somnului. Cât de periculoase sunt pentru șoferii profesioniști și cum pot afla, gratuit, dacă au apnee
07 dec. 2015 Mame iresponsabile în Timiș: copii născuți surzi, duși la spital pentru investigații la trei ani pentru că…”nici tatăl lui nu a vorbit până la această vârstă”. Ce spun medicii
07 dec. 2015 Grădinițe din Timiș în care sunt înscriși doar patru prichindei. De ce nu vrea inspectoratul școlar să le desființeze
07 dec. 2015 Medicul Dana Stoian despre cum influențează dezvoltarea fătului mâncarea sau cosmeticele folosite de mamă. Vezi efectele DEVASTATOARE ale alcoolului și tutunului
06 dec. 2015 Ca-n povești. Timișorenii care ajung în Țara Moților se pot plimba cu MOCĂNIȚA, de sărbători
05 dec. 2015 DRAMELE micuților cu dizabilități din Timișoara. Cum sunt marginalizați și ce măsură propune un consilier local
05 dec. 2015 CONTROALE în internatele din Timiș, după ce un elev a fost torturat sexual de doi liceeni mai mari. Ce au descoperit inspectorii școlari
05 dec. 2015 Studenții timișoreni își unesc forțele pentru o fetiță grav bolnavă. Cum poți să cânți colinde și să faci o faptă bună înainte de Crăciun
04 dec. 2015 „Verde pentru Biciclete” despre pistele vopsite din Timișoara: în momentul în care plouă, devin un adevărat patinoar. Cu ce propuneri vine
04 dec. 2015 Cărți de povești donate micuților internați la spitalul de copii din Timișoara. Cine le-a făcut această bucurie de Moș Nicolae FOTO
04 dec. 2015 Suntem pe mâini bune: Serviciul de Ambulanță din Timiș, cel mai bun din țară. La ce concurs a obținut marele premiu
03 dec. 2015 Cei mai buni elevi din Timiș vor fi pregătiți în cadrul unui centru de excelență. Cine-l va finanța și când se va deschide
03 dec. 2015 Elevi transferați ILEGAL la o școală de prestigiu din Timișoara? ISJ Timiș a deschis o anchetă. Ce s-a întâmplat
03 dec. 2015 Unele săli de operație de la Spitalul Județean Timișoara NU au fost reabilitate în cei 40 de ani de funcționare. Ce se întâmplă cu ele
02 dec. 2015 Soluția găsită de Universitatea de Vest din Timișoara pentru ca absolvenții din diferite domenii să se poată angaja și în IT
02 dec. 2015 Au apărut primele nuielușe de Moș Nicolae, la Timișoara. Bețele naturale, vedete și în acest an. Cu ce prețuri se vând GALERIE FOTO
02 dec. 2015 Vești bune pentru viitoarele mămici din Lugoj: vor aduce pe lume copii în condiții decente. Ce s-ar putea întâmpla cu o secție a spitalului din oraș
01 dec. 2015 Curs gratuit pentru timișorenii care doresc să învețe să acorde primul ajutor în situații de urgență. Când are loc