Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adriana Mîț, Press Alert

Recomanda:
1073 articole publicate pe Press Alert 109 in apr. 2015
Data Articol
30 apr. 2015 Rectorul Universității de Vest din Timișoara, declarație ȘOC despre faptul că reformații sunt mai bogați decât ortodocșii: „Reformații au fost învățați că păcatele li se iartă prin muncă. La noi – dacă te rogi”
30 apr. 2015 Toate spitalele din Timiș, pregătite pentru introducerea cardului de sănătate, de la 1 Mai. Ce trebuie să știe asigurații
30 apr. 2015 Timișorenii se revoltă și spun NU construirii incineratorului de deșeuri din Calea Șagului. De ce-l consideră “fabrică de cancer”
29 apr. 2015 Universitatea de Vest din Timișoara, printre cele patru instituții de învățământ superior din România care au intrat în Topul Internațional al Universităților
29 apr. 2015 Conducerea Liceului „J. L. Calderon” din Timișoara, nemulțumită de muncitorii care repară școala. În ce condiții groaznice învață elevii și când vor fi finalizate lucrările FOTO
29 apr. 2015 S-a lăsat cu leșin la Târgul Liceelor Timișene de la Casa Tineretului. Elevii, „vrăjiți” cu gogoși și ședințe de machiaj de unele școli FOTO
29 apr. 2015 Crucea Roșie Timiș, apel umanitar pentru victimele cutremurului din Nepal. Cum poți face o faptă bună
28 apr. 2015 Mici dansatori au făcut spectacol, la Bastion. Cum vor putea 100 de copii să beneficieze de cursuri gratuite de dans sportiv, la Timișoara
28 apr. 2015 Studenții de la Drept, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, printre cei mai buni din țară. Ce premiu au obținut
28 apr. 2015 Elevii de la Liceul Calderon din Timișoara, performanțe remarcabile la olimpiadele naționale. Câte premii și mențiuni au obținut
28 apr. 2015 PREMIERĂ MEDICALĂ La Timișoara va funcționa unul dintre cele mai performante centre de medicină genomică din Europa de Est, în care se vor face cercetări în boli rare și cancer. Ce sumă uriașă va fi investită
28 apr. 2015 Managerul Spitalului Județean Timișoara a dezvăluit la PRESSALERT LIVE ce au ridicat anchetatorii din secția condusă de Mihai Ionac. Va fi Clinica de Chirurgie Vasculară DESFIINȚATĂ? VIDEO
28 apr. 2015 Directorul Marius Craina, replică DURĂ la dezvăluirile șocante făcute de medicul Mihai Ionac la PRESSALERT LIVE. Ce nereguli sunt în spitalul județean VIDEO
27 apr. 2015 Romano Prodi, fost președinte al Comisiei Europene și fost prim-ministru al Italiei, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara
27 apr. 2015 Atenție, părinți! Au început înscrierile la grădiniță, în Timiș. Câte locuri libere sunt în unitățile de învățământ din județ
27 apr. 2015 INEDIT Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara termină o facultate și primesc două diplome, dintre care una la o universitate europeană. Cum este posibil
27 apr. 2015 Timișoara zâmbește! Zeci de trecători au fost fotografiați în cel mai frumos mod, în Piața Victoriei, în cadrul unei campanii inedite GALERIE FOTO
26 apr. 2015 NEPĂSARE Una dintre cele mai valoroase zone de natură sălbatică din România, aflată în vestul țării, în pericol de a fi DISTRUSĂ, iar autoritățile stau cu mâinile în sân FOTO
26 apr. 2015 Deși pare greu de crezut, bănățenii vor putea cumpăra margarină fără E-uri. Cum este posibil
25 apr. 2015 Voluntarii au ieșit, astăzi, la adunat de gunoaie în județul Timiș, în cadrul acțiunii „Let’s Do It!” GALERIE FOTO
25 apr. 2015 Peste o mie de timișoreni, în frunte cu primarul Nicolae Robu, au alergat în scop caritabil. Ce acțiune inedită a avut loc FOTO
25 apr. 2015 11 scaune rulante, donate unor timișoreni cu probleme locomotorii, pentru a-i ajuta să fie independenți
24 apr. 2015 Aproape o mie de oferte de angajare pentru timișeni, în cadrul “Bursei generale a locurilor de muncă”, la Timișoara
24 apr. 2015 Elevii inventivi, provocați să propună soluții de valorificare a resurselor publice ale Timișoarei. Ce premii pot câștiga
24 apr. 2015 Foștii generali Stănculescu și Chițac, condamnați în dosarul Revoluției pentru omor deosebit de grav, au pierdut la CEDO lupta cu statul român. De ce au depus plângere
23 apr. 2015 Cei mai mari specialiști oftalmologi din lume se întâlnesc la Timișoara. Ce eveniment medical important are loc în aceste zile
23 apr. 2015 INEDIT Românii găsesc în rafturile magazinelor, începând de astăzi, 13 produse care poartă marca „Made in Banat”. Ce pot cumpăra
23 apr. 2015 Toate cele 21 de spitale din Timiș, în contract cu Casa de Sănătate în acest an. De ce pacienții nu ar mai trebui puși să cumpere NIMIC pe perioada cât sunt internați
23 apr. 2015 Petiție online împotriva “tentativelor de desființare” a Clinicii de Chirurgie Vasculară din “Județean”, după neregulile descoperite de Curtea de Conturi
22 apr. 2015 Romano Prodi, fost premier al Italiei, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara. Când îi va fi oferită această distincție
22 apr. 2015 Dezbatere pe tema adopției, în premieră la Timișoara. Câți copii adoptabili sunt în județul Timiș și ce nemulțumiri au avut cei prezenți
22 apr. 2015 NERVI întinși la maximum pentru timișorenii care au călătorit cu tramvaiele 6 și 8. Din ce motiv stupid circulația a fost BLOCATĂ o jumătate de oră FOTO
22 apr. 2015 Performanțe REMARCABILE obținute de doi elevi din Timișoara, care reprezintă România la două olimpiade internaționale. De ce crede un olimpic că sistemul educațional din țara noastră este “învechit”
21 apr. 2015 Rectorul Universității de Vest din Timișoara trage un semnal de alarmă: “Învățământul românesc suferă de o subfinanțare cronică”. Ce mesaj le transmite guvernanților
21 apr. 2015 Cele două clase de-a V-a de la Colegiul Național “C. D. Loga”, unele dintre cele mai “vânate” din Timișoara. Ce test vor susține elevii pentru a fi admiși
21 apr. 2015 Medicul Mihai Ionac, decis să-l acționeze în instanță pe autorul raportul Curții de Conturi, care a indicat nereguli grave la Clinica de Chirurgie Vasculară. Cum s-a apărat doctorul timișorean la PRESSALERT LIVE
21 apr. 2015 Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Județean Timișoara, declarație ȘOC la PRESSALERT LIVE. Ce lucru revoltător spune că se întâmplă în orice clinică a spitalului și de ce se plânge VIDEO
21 apr. 2015 PREMIERĂ Unul dintre cele mai performante centre de radioterapie din țară, inaugurat la Timișoara. Cum vor putea bolnavii de cancer să beneficieze de ședințe GRATUITE cu un aparat de ultimă generație FOTO
21 apr. 2015 Inspectorii școlari adjuncți din Timiș, de râsul curcilor. Din ce motiv INCREDIBIL s-au retras din concursul pentru ocuparea funcțiilor pe care le dețin
20 apr. 2015 STUDIU Elevii timișoreni vor la facultate, dar habar nu au ce specializare să aleagă. Ce procent îngrijorător nu știe ce vrea
20 apr. 2015 Centru UNIC în România, la Timișoara. Cum sunt ajutați cei care doresc să slăbească de o echipă întreagă de specialiști într-un singur loc
20 apr. 2015 Tineri cu care ne mândrim. Zeci de premii și mențiuni obținute de elevii din Timiș la olimpiadele naționale
20 apr. 2015 TRAGEDIE Copilul de 12 ani, lovit de o mașină înainte de Paște, a MURIT la Spitalul Județean Timișoara. Ce spun medicii
19 apr. 2015 Studenții timișoreni, încurajați să facă o faptă bună. Cum pot aduce zâmbetul pe buzele unor copii de la un orfelinat din județ
19 apr. 2015 În Banat, pe drumul vinului și răchiei. Ce locuri FASCINANTE puteți vizita în apropiere de Timișoara FOTO
19 apr. 2015 Peste 5.000 de timișoreni, la plimbare pe două roți pe străzile orașului, în cadrul “Pedalării de Primăvară” FOTO
18 apr. 2015 Două camioane de pompieri și un Buick Riviera din 1972, atracțiile expoziției de mașini de epocă din centrul Timișoarei. De ce au fost expuse mai puține automobile decât în anii precedenți GALERIE FOTO
18 apr. 2015 Un salon de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, renovat cu sprijinul Cavalerilor Templieri
17 apr. 2015 Nu știi unde să evadezi în weekend? Iată opt locații FASCINANTE din județul Timiș pe care nu trebuie să le ratezi FOTO
17 apr. 2015 Al doilea aparat de radioterapie din Timișoara, achiziționat de Asociația OncoHelp pentru tratamentul bolnavilor de cancer
17 apr. 2015 PREMIERĂ MEDICALĂ Chirurgii de la Spitalul Județean Timișoara îi vor opera pe pacienți cu un robot de 1,5 milioane de euro. Cum vor fi ajutați bolnavii cu cancer
17 apr. 2015 Părinți cu copii în brațe, oameni în scaune cu rotile sau timișoreni doritori de mișcare, invitați să “alerge” în scop caritabil. Cum poți participa și ce proiecte sociale ești invitat să susții
16 apr. 2015 Medicii timișoreni au învățat de la avocați cum să se protejeze de acuzațiile de malpraxis. Ce act medical ar trebui să semneze pacientul
16 apr. 2015 INEDIT Cea mai importantă competiție timișoreană de șah din ultimii 20 de ani va fi organizată la Universitatea de Vest din Timișoara. Cine participă la concurs
16 apr. 2015 Timișorenii interesați să adopte un copil sau cei curioși să afle mai multe detalii despre adopție, așteptați la o dezbatere. Când are loc evenimentul
16 apr. 2015 Ai aparate electrice vechi sau uzate și nu știi cum să scapi de ele? Când se organizează o acțiune de colectare, în Timiș
15 apr. 2015 Rectorul Universității de Vest din Timișoara propune crearea unui pol de excelență în cercetarea științifică în vestul țării. Cum vor fi atrași mai ușor bani europeni
15 apr. 2015 Absolvenții de facultate, masteranzii și doctoranzii timișoreni, așteptați să se înscrie într-o competiție pentru a învăța un an în America
15 apr. 2015 EXCESE în zilele de sărbătoare. Câte solicitări au fost făcute și de ce au avut nevoie timișenii de îngrijiri medicale
14 apr. 2015 Primarul Nicolae Robu își petrece Sărbătorile Pascale în Rhodos, din nou alături de omul de afaceri Dumitru Dinulescu. Cum s-a lăudat pe Facebook VIDEO
14 apr. 2015 Adrian Orza, fostul viceprimar al Timișoarei, declarație INCENDIARĂ despre finanțarea ilegală a echipei Poli: “Contractul nu a fost votat de mine” VIDEO
14 apr. 2015 DRAMĂ într-o familie din vestul țării, de Paște. Un băiat de 12 ani se zbate între viață și moarte la Spitalul Județean Timișoara, după ce a fost lovit de o mașină. Cum pot oamenii să doneze sânge
14 apr. 2015 Consilierul indepedent Adrian Orza, la PRESSALERT LIVE: “Anumiți funcționari publici din Primăria Timișoara spun lucruri doar ca să-i facă pe plac primarului” VIDEO
14 apr. 2015 Timișoreni, pregătiți bicicletele! Când are loc acțiunea Pedalarea de Primăvară
14 apr. 2015 Dora Târziu, adolescenta de 16 ani ucisă de șmecherul cu BMW, unește cinci familii. Cine sunt cei care au primit o nouă ȘANSĂ LA VIAȚĂ
13 apr. 2015 Rectorul Universității de Vest din Timișoara, despre învățământul din România: “Ne lăudăm cu olimpicii, dar ei nu sunt un produs al sistemului educațional, ci al lor ca indivizi”
13 apr. 2015 Timișenii fac MINUNI pentru femeia care locuiește în condiții INUMANE, într-o casă din scânduri care riscă să cadă pe ea. Ce cadou mult visat va primi și cum poți da și tu o mână de ajutor FOTO
13 apr. 2015 BIRUITORII Povestea EMOȚIONANTĂ a unui asistent social care a crescut în orfelinat, iar acum are grijă ca micuții să fie îngrijiți și iubiți de familie. Ce melodie impresionantă a compus despre viața fără părinți FOTO și VIDEO
12 apr. 2015 SEMNAL de ALARMĂ: Un colț de natură SPECTACULOS, aflat în Țara Hațegului, în pericol de a fi distrus. Ce se dorește să se construiască pe Râul Alb FOTO
11 apr. 2015 Meniu special de Paști pentru bolnavii internați la Spitalul Județean Timișoara. Ce vor primi de sărbători
11 apr. 2015 BIRUITORII Povestea IMPRESIONANTĂ a profesorului din Timiș care a trăit 22 de ani în orfelinat: „Știam că dacă nu învăț, ajung boschetar”. Cum a reușit să-și cumpere un apartament și din ce motiv înduioșător nu poate să locuiască în el FOTO
11 apr. 2015 Oameni cu suflet mare s-au mobilizat pentru a aduce un gram de fericire în sufletele bolnavilor de cancer de la spitalul OncoHelp din Timișoara. Cum se vor transforma saloanele FOTO
11 apr. 2015 Nutriționist timișorean: “Nu mai cumpărați dulciuri din comerț, toate sunt preparate cu margarină”. De ce e bine să mâncăm câte o bucățică de slănină
10 apr. 2015 INEDIT Campionat internațional de ciocnit ouă la doar o aruncătură de băț de Timișoara
09 apr. 2015 Cea mai bogată bază de date referitoare la patrimoniul tradițional bănățean, realizată în cadrul unui proiect european. Cât de utilă este
09 apr. 2015 BIRUITORII Povestea EMOȚIONANTĂ a tânărului din Timișoara, consilier juridic, care până la vârsta de 4 ani nu a știut ce înseamnă cuvântul “MAMA”: “Am evoluat pentru că am iertat-o că m-a părăsit”. Cum îi recunoaște pe cei care au crescut în orfelinate
09 apr. 2015 Șansă FABULOASĂ pentru cercetătorii timișoreni. Cum pot câștiga un premiu de 100.000 de dolari dacă se înscriu la un concurs inedit
09 apr. 2015 Sute de elevi timișoreni, fermecați de militarii Brigăzii 18 Infanterie “Banat”, în Săptămâna Altfel. Cum i-au impresionat FOTO
08 apr. 2015 Studenții timișoreni, în grevă japoneză. De ce vor purta banderole albe astăzi
08 apr. 2015 Care sunt șansele ca la Timișoara să se realizeze, din nou, operații de transplant de inimă sau de rinichi? Vezi ce spune Dan Ilincariu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant
08 apr. 2015 INEDIT Zeci de pistoale, săbii, baionete sau piese arheologice, ridicate de polițiști în urma unor percheziții, expuse la Timișoara. Ce se va întâmpla cu ele după ce vor fi analizate de experți GALERIE FOTO
08 apr. 2015 Timișorenii, așteptați să participe la un maraton de ciclism cu sânge albastru. Unde se desfășoară competiția “Drumul regelui”
07 apr. 2015 Zeci de elevi s-au distrat pe pista de biciclete ce leagă Timișoara de Serbia, în cadrul săptămânii „Școala Altfel”
07 apr. 2015 DEZVĂLUIRI despre Sofian Precup, șmecherașul cu BMW care i-a curmat VIAȚA Dorei Târziu, eleva de 16 ani GALERIE FOTO
07 apr. 2015 Dan Ilincariu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant, la PRESSALERT LIVE despre VIAȚA după MOARTE: “Un donator de organe dă viață altor oameni. Întotdeauna viața învinge” VIDEO
07 apr. 2015 Ultimele 24 de ore din viața Dorei, fata ucisă de șmecherul cu BMW, descrise la PRESSALERT LIVE de coordonatorul Centrului Regional de Transplant Timișoara. Câte vieți au fost salvate cu organele fetei de 16 ani VIDEO
07 apr. 2015 VIAȚĂ după MOARTE: Organele Dorei, fata de 16 ani ucisă de șmecherașul cu BMW, și ale unui băiat de 17 ani au salvat șapte VIEȚI. Unde vor ajunge
07 apr. 2015 Zece dintre cei mai buni elevi de clasa a VIII-a din Timiș, recompensați cu laptopuri performante pentru că învață bine
06 apr. 2015 Patru candidați se „bat” pe cele trei posturi de inspectori școlari adjuncți ai județului Timiș. Cine s-a înscris la concurs
06 apr. 2015 Timișorenii, încurajați să fie ajutoarele Iepurașului pentru a le face o bucurie unor copii săraci. Cum poți să aduci zâmbetul pe buzele acestor micuți
06 apr. 2015 DRAMĂ Fata de 16 ani lovită de un șmecher cu BMW și apoi abandonată într-o baltă de sânge este în MOARTE cerebrală. Ce încearcă medicii să-i convingă pe părinții Dorei Târziu
06 apr. 2015 Schimb de pase între rectorul Marilen Pirtea și primarul Timișoarei la inaugurarea noii săli de sport a Universității de Vest. De ce a mulțumit Nicolae Robu guvernului GALERIE FOTO
05 apr. 2015 Ultimul salon din cadrul singurei secții de chirurgie vasculară din vestul țării, de la Spitalul Județean Timișoara, renovat cu sprijinul comunității. La cât se ridică investiția
05 apr. 2015 Cheile Gârliștei din Banat, unele dintre cele mai sălbatice din țară, ascund peisaje naturale FASCINANTE. De ce sunt de o frumusețe aparte FOTO
04 apr. 2015 DRAMĂ Verdictul CRUNT al medicilor în cazul fetei de 16 ani, abandonate fără milă de șmecherul cu BMW. Ce explicaţie le-a dat şoferul poliţiştilor
04 apr. 2015 Povestea FASCINANTĂ a doi frați talentați din Timișoara care cântă în cel mai cunoscut cor din lume, la Viena. Cum au reușit să vadă întreaga planetă datorită vocilor superbe pe care le au FOTO și VIDEO
04 apr. 2015 “Avem vânzător în mall cu facultate și învățătoare care lucrează după-masa casieră la Kaufland!”. Ce spune rectorul UVT despre absolvenţii din ziua de azi
03 apr. 2015 Casa de Sănătate Timiș, un nou mesaj important către furnizorii de servicii medicale. Ce anunț a făcut
03 apr. 2015 Crama în care-și păstrează colecțiile de vinuri președintele Iohannis, Vladimir Putin sau Angela Merkel, prezentă la Salonul Internațional VinVest de la Timișoara. De ce este atât de specială FOTO
03 apr. 2015 La Timișoara a început cel mai mare concurs IT din vestul țării. Ce provocări îi așteaptă pe elevi și studenți
02 apr. 2015 Opera din Timişoara, iluminată FEERIC în culoarea albastru. De ce s-a umplut cerul de lampioane şi ce semnal de alarmă au tras organizatorii FOTO
02 apr. 2015 ALARMANT Accidentul vascular cerebral, a treia cauză de deces în România. Ce le recomandă medicii timișoreni persoanelor care au colesterolul mărit
02 apr. 2015 Medicii timișoreni avertizează: vopseaua de păr poate să provoace CANCER de vezică urinară, care este foarte agresiv. Cum vă puteți da seama dacă aveți această boală cruntă
02 apr. 2015 Premieră la Timișoara: Universitatea de Vest va constitui trei clase de excelență în cadrul Colegiului Național Bănățean. Ce avantaje vor avea elevii
01 apr. 2015 INEDIT Un tânăr a plecat într-o călătorie pe două roți până în Iran pentru a-i întreba pe oameni ce-i face fericiți. Cum poți „cumpăra” o zi din aventură ca să ajuți o fată bolnavă
01 apr. 2015 Ești elev sau student la Timișoara și nu îți permiți să-ți cumperi un calculator? Cum îți dă statul o mână de ajutor
01 apr. 2015 Laszlo Pacso, fondatorul Business Days, a povestit la PRESSALERT LIVE cum îi ajută acest eveniment pe oamenii de afaceri. În ce mare oraș din Europa va fi organizată o ediție în anul 2019 VIDEO
01 apr. 2015 Laszlo Pacso, fondatorul Business Days, la PRESSALERT LIVE: “La Timișoara, corporațiile se bat pe forța de muncă”. Ce beneficii i-ar aduce descentralizarea Banatului VIDEO
01 apr. 2015 Bijuterii pe patru roți, expuse din nou în centrul Timișoarei. Când vor putea pasionații de mașini de epocă să le admire