30 nov. 2018 |
Merkel, absentă la deschiderea G20, din cauza unei aterizări de urgenţă la Koln a avionului său, în urma unei probleme tehnice |
30 nov. 2018 |
Ministrul moldovean al Finanţelor Octavian Armaşu, numit de Parlament guvernator al Băncii centrale |
30 nov. 2018 |
Ţările cele mai sărace din UE, pregătite să contribuie mai mult la bugetul european după Brexit; Declataţia de la Bratislava a Grupului ”Prietenilor Coeziunii” |
30 nov. 2018 |
Apărarea israeliană dezminte doborârea unui avion în Siria, în urma unor raiduri la periferia Damascului şi în sudul sirian |
30 nov. 2018 |
May îndeamnă la impunerea unor noi sancţiuni Rusiei, în urma incidentului armat ruso-ucrainean din Strâmtoarea Kerci |
30 nov. 2018 |
Bulgaria, primul stat UE care extrădează un chinez, acuzat de corupţie, către China, anunţă Beijingul |
30 nov. 2018 |
O pistă criminală examinată într-o anchetă după aterizarea de urgenţă a avionului lui Merkel, care cataloghează incidentul drept o ”pană gravă”; cancelarul urmează să sosească la G20 în Argentina cu 12 ore întârziere şi şi-a anulat întâlnirile cu Trump şi Xi |
30 nov. 2018 |
O pistă criminală examinată într-o anchetă după aterizarea de urgenţă a avionului lui Merkel, care cataloghează incidentul drept o ”pană gravă”; cancelarul urmează să sosească la G20 în Argentina cu 12 ore întârziere şi şi-a anulat întâlnirile cu Trump şi Xi |
30 nov. 2018 |
Un tren sud-coreean în Nord, înaintea unei posibile apropieri feroviare |
30 nov. 2018 |
Kievul interzice intrarea în Ucraina a bărbaţilor ruşi cu vârsta între 16 şi 60 de ani |
30 nov. 2018 |
Comitetul Economic şi Financiar al UE dă undă verde procedurii disciplinare vizând Italia |
30 nov. 2018 |
Armata germană nu vede nimic suspect în pana de avion a lui Merkel, care se află în drum spre Buenos Aires cu un zbor Iberia |
30 nov. 2018 |
Le Point: Germania vrea ca Franţa să cedeze UE mandatul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU; Parisul o ignoră şi spune că susţine o lărgire a Consiliului |
30 nov. 2018 |
Moscova nu va răspunde interdicţiei Kievului cu aceeaşi monedă, anunţă diplomaţia rusă |
30 nov. 2018 |
Moscova nu va răspunde interdicţiei Kievului cu aceeaşi monedă, anunţă diplomaţia rusă |
29 nov. 2018 |
Un Brexit fără acord ar conduce la o depreciere a lirei sterline cu 25%, avertizează Banca Angliei |
29 nov. 2018 |
Un Brexit fără acord ar conduce la o depreciere a lirei sterline cu 25%, avertizează Banca Angliei |
29 nov. 2018 |
Poroşenko cere NATO, şi mai ales Germaniei să trimită nave la Marea Azov în criza cu Moscova; Paza de Coastă rusă pur şi simplu ”şi-a făcut datoria cu precizie”, afirmă Putin |
29 nov. 2018 |
Poroşenko îl acuză pe Putin că vrea să anexeze întreaga Ucraină |
29 nov. 2018 |
Pompeo şi Mattis apără Riadul în Congres |
29 nov. 2018 |
Legea împotriva migraţiei a lui Salvini, adoptată |
29 nov. 2018 |
Mohammed bin Salman, în Argentina, la un summit G20 extrem de tensionat |
29 nov. 2018 |
Donald Trump, hotărât să lupte la G20, în Argentina |
29 nov. 2018 |
Fosta diplomată Salome Zurabişvili, aleasă prima preşedintă a Georgiei |
29 nov. 2018 |
Rusia vrea să construiască o staţie radar de alertă avansată în Crimeea |
29 nov. 2018 |
Porturile ucrainene Berdiansk şi Mariupol la marea Azov sunt supuse unei blocade către de Rusia, acuză Kievul; Kremlinul dezminte |
29 nov. 2018 |
Rusia vrea să construiască o staţie radar de alertă avansată în Crimeea |
29 nov. 2018 |
Washingtonul a confirmat întâlnirea lui Trump cu Putin în marja summitului G20, dă asigurări Kremlinul |
29 nov. 2018 |
Erdogan propune să joace un rol de mediator între Putin şi Poroşenko în criza de la Marea Azov |
29 nov. 2018 |
Porturile ucrainene Berdiansk şi Mariupol la marea Azov sunt supuse unei blocade de către de Rusia, acuză Kievul; Kremlinul dezminte |
29 nov. 2018 |
Merkel respinge cererea lui Poroşenko de nave NATO în criza la Marea Azov, îndeamnă Kievul la reţinere şi-l critică pe Putin |
29 nov. 2018 |
Strada noii Ambasade a SUA în Turcia, redenumită ”strada Malcolm X” |
29 nov. 2018 |
Merkel respinge cererea lui Poroşenko de nave NATO în criza la Marea Azov, îndeamnă Kievul la reţinere şi-l critică pe Putin |
29 nov. 2018 |
Strada noii Ambasade a SUA în Turcia, redenumită ”strada Malcolm X” |
28 nov. 2018 |
Cel puţin 22 de morţi în nordul Chinei, într-o explozie urmată de un incendiu în apropierea unei uzine chimice |
28 nov. 2018 |
Trei marinari ucraineni încarceraţi în Crimeea pe o perioadă de două luni, în urma incidentului armat ruso-ucrainean de la Marea Neagră |
28 nov. 2018 |
Trei marinari ucraineni încarceraţi în Crimeea pe o perioadă de două luni, în urma incidentului armat ruso-ucrainean de la Marea Neagră |
28 nov. 2018 |
UPDATE - Doisprezece marinari ucraineni încarceraţi în Crimeea pe o perioadă de două luni, în urma incidentului armat ruso-ucrainean de la Marea Neagră |
28 nov. 2018 |
Ucraina evocă ”ameninţarea unui război total” cu Rusia; Trump ameninţă să anuleze o întâlnire cu Putin la summitul G20 în Argentina |
28 nov. 2018 |
Kim Jong Un, pregătit să autorizeze o inspecţie care să verifice desfiinţarea uneia dintre principalele instalaţii nord-coreene de rachete |
28 nov. 2018 |
Iranul, îngrijorat de planul SUA de soluţionare a conflictului israeliano-palestinian |
28 nov. 2018 |
Facebook recunoaşte să a fost alertat de proprii ingineri cu privire la activităţi ruse suspecte încă din 2014 |
28 nov. 2018 |
Theresa May apără acordul Brexitului în Parlament la Westminster şi în Scoţia |
28 nov. 2018 |
Trump îşi consolidează majoritatea în Senat, în urma victoriei în turul doi a candidatei controversate Cindy Hyde-Smith în Mississippi |
28 nov. 2018 |
Georgienii îşi aleg preşedintele în turul doi, un scrutin cu valoare de test pentru partidul aflat la putere |
28 nov. 2018 |
Rusia desfăşoară până la sfârşitul anului rachete de tip S-400 suplimentare în Crimeea |
28 nov. 2018 |
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko promulgă legea marţială |
28 nov. 2018 |
Preşedintele afgan Ashraf Ghani anunţă formarea unei echipe care să negocieze cu talibanii |
28 nov. 2018 |
Acordul Brexitului al lui May este cel mai bun posibil pentru M.Britanie, afirmă Philip Hammond; Michael Gove susţine acordul drept cea mai bună opţiune |
27 nov. 2018 |
Un funcţionar de rang înalt din cadrul Senatului francez, Benoît Quennedey, suspectat de spionaj în favoarea Coreei de Nord, arestat de serviciile franceze de informaţii |
27 nov. 2018 |
Theresa May îşi susţine acordul Brexitului într-un turneu în ţară şi studiază posibilitatea unei dezbateri televizate cu Jeremy Corbyn |
27 nov. 2018 |
Două vile percheziţionate la sud de Istanbul în legătură cu asasinarea lui Khashoggi |
27 nov. 2018 |
Şapte morţi şi patru răniţi în sud-vestul Chinei, după ce un automobil loveşte pietoni |
27 nov. 2018 |
Acordul Brexitului al lui May poate dăuna comerţului între SUA şi Marea Britanie, avertizează Trump |
27 nov. 2018 |
Manafort, acuzat de Mueller de încălcarea acordul prin care a pledat vinovat şi s-a angajat să colaboreze în ”ancheta rusă”, minţind echipa procurorului special cu care a încheiat acordul şi FBI |
27 nov. 2018 |
Britanicul Matthew Hedges, graţiat şi eliberat de EAU după ce a fost condamnat pe viaţă ca spion, a revenit la Londra, anunţă familia sa |
27 nov. 2018 |
Putin avertizează cu privire la orice act ”necugetat” şi îi cere lui Merkel să exercite presiuni asupra Occidentului şi Ucrainei după impunerea legii marţiale la frontierele cu Rusia, Belarus şi pe coasta la Marea Azov |
27 nov. 2018 |
Anchetă în China în urma anunţului lui He Jiankui privind naşterea primilor bebeluşi modificaţi genetic din Istorie, denunţată drept ”o nebunie” de către colegi |
27 nov. 2018 |
Anchetă în China în urma anunţului lui He Jiankui privind naşterea primilor bebeluşi modificaţi genetic din Istorie, denunţată drept ”o nebunie” de către colegi |
27 nov. 2018 |
Bernie Sanders intenţionează să candideze în alegerile prezidenţiale din 2020 |
27 nov. 2018 |
HRW cere Argentinei să-l ancheteze pe prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, aşteptat în weekend la G20, în legătură cu asasinatul lui Khashoggi şi Războiul din Yemen |
27 nov. 2018 |
Fostul ministru britanic al Apărării Michael Fallon vrea o amânare a datei Brexitului, în vederea unei ”îmbunătăţiri” a acordului lui May; David Lidington spune că Guvernul nu are un ”plan B” în cazul respingerii acordului în Parlament |
27 nov. 2018 |
Moscova, condamnată din nou de CEDO în legătură cu discriminarea persoanelor de orientare homosexuală |
26 nov. 2018 |
Cel puţin 260 de răniţi în urma cutremurului din vestul Iranului |
26 nov. 2018 |
Escaladare între Kiev şi Moscova, care capturează prin forţă militară trei nave ucrainene în Marea Neagră; reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU; vot în Parlamentul ucrainean asupra introducerii legii marţiale pe o perioadă de 60 de zile |
26 nov. 2018 |
UPDATE - Escaladare între Kiev şi Moscova, care capturează prin forţă militară trei nave ucrainene în Marea Neagră; reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU; vot în Parlamentul ucrainean asupra introducerii legii marţiale pentru 60 de zile |
26 nov. 2018 |
Theresa May se pregăteşte să ”vândă” acordul Brexitului, până la Crăciun, ţării şi Parlamentului |
26 nov. 2018 |
Represalii ruse în urma atacului cu ”gaze toxice” la Alep, atribuit de regimul al-Assad rebelilor, care dezmint |
26 nov. 2018 |
Progresiştii preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, care demisionează de la conducerea partidului, înfrânţi în alegeri locale; căsătoria gay, respinsă prin referendumuri |
26 nov. 2018 |
Incendiul cel mai sângeros din istoria Californiei, controlat în întregime după două săptămâni; bilanţul victimelor "Camp fire" revizuit în scădere la 85 de morţi şi 296 de persoane date dispărute |
26 nov. 2018 |
Patru militari morţi la Istanbul, iar unul rănit, în urma prăbuşirii unui elicopter militar care a lovit un acoperiş şi a căzut între blocuri |
26 nov. 2018 |
Luptele tradiţionale coreene introduse pe Lista Patromoniului Cultural Imaterial al Umanităţii în urma unei candidaturi comune, fără precedent, a Phenianului şi Seulului |
26 nov. 2018 |
Patru militari morţi la Istanbul, iar unul rănit, în urma prăbuşirii unui elicopter militar care a lovit un acoperiş şi a căzut între blocuri |
26 nov. 2018 |
Doctorandul britanic Matthew Hedges, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a fost găsit vinovat de spionaj, graţiat de EAU, Londra se declară ”recunoscătoare” |
26 nov. 2018 |
Luptele tradiţionale coreene introduse pe Lista Patromoniului Cultural Imaterial al Umanităţii în urma unei candidaturi comune, fără precedent, a Phenianului şi Seulului |
26 nov. 2018 |
Poroşenko cere Moscovei, în Consiliul Naţional ucrainean de Securitate, să elibereze ”imediat” marinarii şi navele ucrainene, capturate în urma incidentului armat de la Marea Neagră |
26 nov. 2018 |
Serghei Lavrov acuză Kievul că foloseşte ”metode periculoase” în Strâmtoarea Kerci; manifestaţii ale extremei drepte în Ucraina |
26 nov. 2018 |
Reuniune în domeniul securităţii a guvernului eston în urma incidentului armat din largul Crimeei; lituaniana Grybauskaite denunţă ”altă încălcare flagrantă a dreptului internaţional” de către Rusia |
26 nov. 2018 |
Berlinul denunţă ca ”inacceptabil” un blocaj al Mării Azov de către Moscova |
26 nov. 2018 |
Tusk condamnă ”utilizarea forţei de către Rusia în Marea Azov” şi cere Moscovei ”să se abţină de la orice nouă provocare” |
26 nov. 2018 |
Rusia a acţionat ”în strictă conformitate cu dreptul internaţional” în Strâmtoarea Kerci, afirmă Kremlinul |
26 nov. 2018 |
Chişinăul, ”îngrijorat profund” de tensiunile ruso-ucrainene din largul Crimeei, denunţă ”acte de agresiune şi provocări” la adresa securităţii regionale |
26 nov. 2018 |
Chişinăul, ”profund îngrijorat” de tensiunile ruso-ucrainene în largul Crimeei, denunţă ”acte de agresiune şi provocări” la adresa securităţii regionale |
26 nov. 2018 |
Manifestanţi ard un steag rusesc la consulatul rus din Harkov şi cer Kievului să întrerupă relaţiile cu Moscova în urma incidentului armat din largul Crimeei |
26 nov. 2018 |
Poroşenko a semnat un decret în vederea instaurării legii marţiale în Ucraina pe o perioadă de două luni, anunţă preşedinţia |
26 nov. 2018 |
Poroşenko a semnat un decret în vederea instaurării legii marţiale în Ucraina pe o perioadă de două luni, anunţă preşedinţia |
23 nov. 2018 |
Hillary Clinton îndeamnă Europa să limiteze migraţia pentru a contracara ascensiunea populismului naţionalist |
23 nov. 2018 |
Peste 1,8 milioane de cereri de azil depuse în Germania din 2013 |
23 nov. 2018 |
Fostul director FBI James Comey şi fostul secretar al Justiţiei Loretta Lynch, convocaţi în la audieri cu uşile închise, la începutul lui decembrie, în Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanţilor |
23 nov. 2018 |
Griffiths evocă un eventual ”rol major” al ONU în portul yemenit Hodeida |
23 nov. 2018 |
Griffiths evocă un eventual ”rol major” al ONU în portul yemenit Hodeida |
23 nov. 2018 |
Greve la Amazon în Spania, Germania şi M.Britanie de "Black Friday" |
23 nov. 2018 |
Fethullah Gülen, incriminat între 28 de persoane, în asasinatul ambasadorului rus la Ankara Andrei Karlov; procurorul Ankarei cere condamnarea la închisoare pe viaţă a tuturor suspecţilor |
23 nov. 2018 |
Rude ale victimelor olandeze ale doborârii zborului MH17 fac recurs la CEDO împotriva Rusiei |
23 nov. 2018 |
Berlinul este pregătit pentru toate scenariile Brexitului, afirmă ministrul german al Finanţelor Olaf Scholz |
23 nov. 2018 |
AIEA îndeamnă Coreea de Nord să reia cooperarea şi să reprimească inspectori nucleari |
23 nov. 2018 |
Ministrul-şef al Gibraltarului Fabian Picardo evocă un acord cu Spania |
23 nov. 2018 |
Teheranul respinge acuzaţiile Washingtonului cu privire la ascnderea unui arsenal chimic |
23 nov. 2018 |
Cei 27 eşuează să ajungă la un acord în problema Gibraltarului după Brexit |
23 nov. 2018 |
Cei 27 eşuează să ajungă la un acord în problema Gibraltarului după Brexit |
23 nov. 2018 |
EAU studiază o cerere de graţiere depusă de familia lui Matthew Hedges, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a fost găsit vinovat de spionaj |
23 nov. 2018 |
Un apropiat al lui Roger Stone, un confident al lui Donald Trump, negociază cu echipa lui Mueller o înţelegere prin care să pledeze vinovat |
22 nov. 2018 |
Uniunea Europeană şi M.Britanie au ajuns la un acord asupra proiectului unei declaraţii privind relaţiile post-Brexit, anunţă Tusk |
22 nov. 2018 |
Sunt necesare încă ”multe discuţii” cu privire la Brexit, mai ales în M. Britanie, apreciază Merkel |
22 nov. 2018 |
May i-a promis lui Sanchez că acordul Brexitului va ţine cont de problema Gibraltarului, anunţă Downing Street |
22 nov. 2018 |
Bruxellesul, ”satisfăcut” de amendamentele poloneze la reforma Curţii Supreme |
22 nov. 2018 |
Directorul serviciului rus de informaţii militare GRU, generalul Igor Korobov, moare la 62 de ani în urma unei ”îndelungate boli”; primul său adjunct, viceamiralul Igor Kistiukov, prezentat ca succesor |
22 nov. 2018 |
Cele două Corei conectează un drum la frontieră, în DMZ, în vederea unor operaţiuni comune de căutare a rămăşiţelor victimelor războiului din 1950-1953 |
22 nov. 2018 |
Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman reprezintă pentru Arabia Saudită o ”linie roşie” în ancheta Khashoggi, avertizează Riadul |
22 nov. 2018 |
Cele două Corei conectează un drum la frontieră, în DMZ, în vederea unor operaţiuni comune de căutare a rămăşiţelor victimelor războiului din 1950-1953 |
22 nov. 2018 |
Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman reprezintă pentru Arabia Saudită o ”linie roşie” în ancheta Khashoggi, avertizează Riadul |
22 nov. 2018 |
Danemarca îşi suspendă autorizaţiile de export de armament către Arabia Saudită, evocând asasinarea lui Khashoggi şi Războiul din Yemen |
22 nov. 2018 |
Directorul serviciului rus de informaţii militare GRU, generalul Igor Korobov, moare la vârsta de 62 de ani în urma unei ”îndelungate boli”; primul său adjunct, viceamiralul Igor Kistiukov, prezentat ca succesor |
22 nov. 2018 |
Iranul respectă prevederile Acordului de la Viena în dosarul nuclear, în pofida reimpunerii sancţiunilor americane, anunţă AIEA |
22 nov. 2018 |
Iranul nu şi-a declarat întregul arsenal chimic, acuză ambasadorul SUA Kenneth Ward la OIAC |
22 nov. 2018 |
Garda Naţională rusă se echipează cu noi vehicule antirevoltă cu laser şi un sistem acustic, menite să-i dezorienteze pe manifestanţi |
22 nov. 2018 |
Trump sugerează, de Thanksgiving, că ar putea efectua o vizită în Afganistan |
22 nov. 2018 |
Negocierile Brexitului se află într-un ”moment crucial”, apreciază Theresa May |
22 nov. 2018 |
Franţa sancţionează 18 saudiţi în legătură cu asasinarea lui Khashoggi |
22 nov. 2018 |
Trump încalcă ”armistiţiul” politic tradiţional de Thanksgiving şi-i atacă pe judecători; şeful statului reafirmă că CIA nu a ajuns la o concluzie definitivă în cazul Khashoggi |
22 nov. 2018 |
Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman începe primul turneu în străinătate în EAU după scandalul asasinării lui Khashoggi; ”MBS” s-ar putea întâlni cu Erdogan în marja G20 în Aregntina |
22 nov. 2018 |
Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman începe primul turneu în străinătate în EAU după scandalul asasinării lui Khashoggi; ”MBS” s-ar putea întâlni cu Erdogan în marja G20 în Aregntina |
22 nov. 2018 |
Garda Naţională rusă se echipează cu noi vehicule antirevoltă cu laser şi un sistem acustic, menite să-i dezorienteze pe manifestanţi |
21 nov. 2018 |
Bruxellesul respinge din nou bugetul Italiei pe 2019 şi deschide calea unor sancţiuni printr-o procedură de deficit excesiv |
21 nov. 2018 |
Salvini reafirmă că menţine proiectul de buget respins de CE, însă Conte promite reforme |
21 nov. 2018 |
Britanicul Matthew Hedges, condamnat la închisoare pe viaţă în EAU, după ce a fost găsit vinovat de spionaj |
21 nov. 2018 |
Aproximativ 85.000 de copii au murit de foame sau din cauza bolii în Yemen, estimează Save the Children |
21 nov. 2018 |
Un tânăr ”lup solitar” egiptean pregătit să acţioneze în numele Statului Islamic, arestat în Italia |
21 nov. 2018 |
Aproximativ 85.000 de copii morţi de foame sau din cauza bolii în Yemen, estimează Save the Children |
21 nov. 2018 |
Steve Bannon şi miliardarul chinez Guo Wengui exilat în SUA denunţă ”crimele” Beijingului |
21 nov. 2018 |
Lucrătoare umanitară italiană, răpită în Kenya |
21 nov. 2018 |
Merkel speră la un acord cu Spania pe tema Gibraltarului până la summitul european de duminică dedicat Brexitului |
21 nov. 2018 |
CE validează bugetul grec pe 2019 dar vrea o accelerare a ritmului reformelor |
21 nov. 2018 |
Anchetă cu privire la finanţarea campaniei electorale a formaţiunii germane de extremă dreapta AfD |
21 nov. 2018 |
Trump mulţumeşte Arabiei Saudite pentru scăderea preţului petrolului, în pofida unor îndemnuri de a-i aplica sancţiuni |
21 nov. 2018 |
Alegătorii din Hesse se pronunţă în favoarea abolirii pedepsei cu moartea în landul german |
21 nov. 2018 |
Parlamentul bulgar îl înlocuieşte în funcţia de vicepremier pe naţionalistul Valeri Simeonov cu şefa sa de cabinet Mariana Nikolova |
21 nov. 2018 |
Vile kitsch ale clanului mafiot Casamonica, demolate cu buldozerul la Roma |
21 nov. 2018 |
CEDO se pronunţă la sfârşitul lui noiembrie asupra cererii lui Berlusconi de a-i anula condamnarea la şase ani de ineligibilitate |
21 nov. 2018 |
Prinţul moştenitor al Abu Dhabi Mohammed bin Zayed al-Nahyan, vizat de o plângere prin care este acuzat de complicitate la tortură, tratamente inumane şi crime de război în timpul unei vizite în Franţa |
21 nov. 2018 |
Priştina creşte cu 100% taxele impuse produselor sârbe, după eforturile depuse de Blegrad de a submina aderarea Kosovo la Interpol |
21 nov. 2018 |
Bancă germană, suspectată de o fraudă de mare amploare de tip "cum ex", vizată de o anchetă |
21 nov. 2018 |
Întâlnire între May şi Juncker fără vreun progres decisiv cu patru zile înainte de un summit crucial privind Brexitul |
21 nov. 2018 |
Următorul exerciţiu militar americano-sud-coreean, Foal Eagle, ”redus” pentru a nu dăuna diplomaţiei, anunţă Mattis |
21 nov. 2018 |
Priştina creşte cu 100% taxele impuse produselor sârbe, după eforturile depuse de Belgrad de a submina aderarea Kosovo la Interpol |
21 nov. 2018 |
Mattis vede negocieri de pace între beligeranţii din Yemen în Suedia, la începutul lui decembrie |
21 nov. 2018 |
May revine sâmbătă la Bruxelles pentru a continua negocierile cu privire la Brexit |
21 nov. 2018 |
Spaniolul Pedro Sanchez îşi reiterează ameninţarea cu votul de veto la adresa Brexitului |
21 nov. 2018 |
Următorul exerciţiu militar americano-sud-coreean, Foal Eagle, ”redus” pentru a nu ”dăuna” diplomaţiei, anunţă Mattis |
21 nov. 2018 |
Spaniolul Pedro Sanchez îşi reiterează ameninţarea cu votul de veto la adresa Brexitului |
20 nov. 2018 |
Kremlinul va riposta în cazul retragerii SUA din Tratatul INF, avertizează din nou Putin |
20 nov. 2018 |
Reuters: Cooperarea militară între M.Britanie şi UE, afectată de incertitudinile Brexitului |
20 nov. 2018 |
Guvernatorul Băncii centrale Sergiu Cioclea demisionează şi anunţă revenirea R.Moldova la stabilitate financiară |
20 nov. 2018 |
Decretul lui Trump care restrânge depunerea solicitărilor de azil, suspendat de judecătorul Jon Tigar din San Francisco |
20 nov. 2018 |
Kremlinul denunţă un ”amestec” în alegerea preşedintelui Interpol, după ce senatori americani şi William Browder îndeamnă la respingerea candidaturii generalului rus Aleksandr Prokopciuk |
20 nov. 2018 |
CEDO cere Ankarei să-l elibereze pe opozantul kurd Selahattin Demirtas, a cărui încarcerare vizează să ”sufoce pluralismul” politic şi condamnă Turcia să-i plătească despăgubiri morale; Erdogan respinge hotărârea |
20 nov. 2018 |
Candidatura Kosovo la aderarea la Interpol, respinsă a treia oară; Priştina denunţă o ”campanie feroce” a Belgradului; Kiribati şi Vanuatu aderă la agenţia de cooperare poliţistă internaţională |
20 nov. 2018 |
Investigaţiile cu privire la atentatele de la Charlie Hebdo, Montrouge şi Hyper cacher din ianuarie 2015, încheiate |
20 nov. 2018 |
Cel puţin 40 de morţi la Kabul, într-un atentat sinucigaş la o sărbătorire a naşterii profetului Mohomed |
20 nov. 2018 |
Regele Salman al Arabiei Saudite îşi susţine moştenitorul, suspectat de asasinarea lui Khashoggi; Mohammed bin Salman, la summitul G20 |
20 nov. 2018 |
ONU pregăteşte negocieri de pace în Suedia privind Yemenul, teatrul unor noi confruntări armate |
20 nov. 2018 |
Theresa May luptă în continuare să-şi convingă majoritatea, dar pregăteşte deja viitorul post-Brexit cu Bruxellesul |
20 nov. 2018 |
LREM, vizat de o anchetă a Parchetului Parisului cu privire unor donaţii în valoare de 144.000 de euro |
20 nov. 2018 |
LREM, partidul lui Macron, vizat de o anchetă a Parchetului Parisului cu privire unor donaţii în valoare de 144.000 de euro |
20 nov. 2018 |
Polonia şi Israelul resping Pactul mondial ONU privind migraţia |
20 nov. 2018 |
Fostul premier macedonean Nikola Gruevski, fugit din ţară pentru a se sustrage unei pedepse de doi ani de închisoare, primeşte azil ”politic” în Ungaria |
20 nov. 2018 |
Trump nu exclude implicarea prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman în asasinarea lui Khashoggi |
20 nov. 2018 |
Directorul Programului ONU pentru Mediu (PNUE) Erik Solheim demisionează în urma unui val de critici cu privire la cheltuielile sale de deplasare |
20 nov. 2018 |
LREM, partidul lui Macron, vizat de o anchetă a Parchetului Parisului cu privire laoriginea unor donaţii în valoare de 144.000 de euro |
19 nov. 2018 |
Trump anunţă că urmează să aibă loc noi plecări de la Casa Albă, care funcţionează ca o ”maşină bine unsă” |
19 nov. 2018 |
Trei activiste Femen denunţă ”fascismul legal” drept o ”ruşine naţională” la o reuniune în memoria lui Franco |
19 nov. 2018 |
Cei 27 dau undă verde acordului divorţului, însă negocierile Brexitului continuă |
19 nov. 2018 |
Germania impune sancţiuni la nivelul Schengen unui număr de 18 cetăţeni saudiţi în scandalul Khashoggi |
19 nov. 2018 |
Acuzarea cere închisoarea pe viaţă în procesul lui Serghei Wenergold privind atentatul vizând autocarul Borussiei Dortmund |
19 nov. 2018 |
Acuzarea cere închisoarea pe viaţă în procesul lui Serghei Wenergold privind atentatul vizând autocarul Borussiei Dortmund |
19 nov. 2018 |
Marile puteri se acuză reciproc de ”ipocrizie” şi ”minciuni” pe tema puterilor consolidate ale OIAC |
19 nov. 2018 |
Erdogan şi Putin inaugurează de la Istanbul instalarea primului tub al tronsonului submarin, la Marea Neagră, a gazoductului "TurkStream" |
19 nov. 2018 |
”Proiectul acordului retragerii este echitabil şi echilibrat”, apreciază Barnier; May vrea ca perioada de tranziţie post-Brexit să nu fie prelungită după alegerile legislative britanice prevăzute în 2022 |
19 nov. 2018 |
”Veste galbene” mai puţin numeroase ţintesc autorstrăzi şi depozite petroliere în a treia zi consecutivă de blocare |
19 nov. 2018 |
Franţa, atentă la stabilitatea Renault şi alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi după arestarea lui Carlos Ghosn la Tokyo, afirmă Macron şi Le Maire |
19 nov. 2018 |
Ambasadorul rus în Finlanda, convocat în legătură cu bruierea semnalului GPS în timpul exerciţiului NATO Trident Juncture în Norvegia |
19 nov. 2018 |
Partidul aflat la putere în Polonia, tratat ca ”evreii de către Goebbels”, se plânge vicepremierul Piotr Glinski |
19 nov. 2018 |
Primarul Londrei Sadiq Khan vinde ca fier vechi tunuri cu apă cumpărate de Boris Johnson pe când era primar, după revoltele urbane din 2011 |
19 nov. 2018 |
Reuters: Cooperarea militară între M.Britanie şi UE, afectată de incertitudinile Brexitului |
19 nov. 2018 |
Spania vrea asigurări cu privire la Gibraltar în acordul Brexitului |
19 nov. 2018 |
Trump spune că ben Laden ar fi trebuit să fie capturat ”mult mai devreme”, Imran Khan denunţă o nouă ”tiradă” contra Pakistanului |
19 nov. 2018 |
Kremlinul va riposta în cazul retragerii SUA din Tratatul INF, avertizează din nou Putin |
19 nov. 2018 |
Primarul Londrei Sadiq Khan vinde ca fier vechi tunuri cu apă cumpărate de Boris Johnson pe când era primar, după revoltele urbane din 2011 |
18 nov. 2018 |
Popularitatea lui Emmanuel Macron atinge, la 25%, cel mai scăzut nivel din mandat |
18 nov. 2018 |
Mii de cehi cer demisiile premierului Andrej Babis şi preşedintelui Milos Zeman la o manifestaţie prin care au marcat ”Revoluţia de catifea” |
18 nov. 2018 |
Manifestaţie la Atena în memoria revoltei de la Universitatea Politehnică în urmă cu 45 de ani faţă de regimul coloneilor |
18 nov. 2018 |
SUA urmează să stabilească în zilele următoare cine l-a ucis pe Khashoggi, anunţă Trump |
18 nov. 2018 |
SUA urmează să stabilească în zilele următoare cine l-a ucis pe Khashoggi, anunţă Trump |
18 nov. 2018 |
Trump îşi exprimă ”tristeţea” la Paradise, un orăşel ras aproape în întregime de pe hară de cel mai sângeros indendiu din istoria Californiei |
18 nov. 2018 |
Peste 400 de persoane rănite, dintre care 14 grav, la blocaje organizate de 287.710 de ”veste galbene” în 2.034 de locuri în întreaga Franţă, anunţă Castaner |
18 nov. 2018 |
Următoarea săptămână, ”critică” pentru Marea Britanie, apreciază Theresa May, care nu vede o alternativa la proiectul acordului Brexitului |
18 nov. 2018 |
Dominic Raab o acuză pe Theresa May că nu se opune unor intimidări ale europenilor, de lipsă de voinţă politică şi de hotărâre în negocierea Brexitului |
18 nov. 2018 |
”Veste galbene” oferă parcare gratuită la Disneyland |
18 nov. 2018 |
O deputată conservatoare britanică susţinătoare a Brexitului critică proiectul acordului lui May... pentru că lasă M.Britanie fără mandate în Parlamentul European |
18 nov. 2018 |
Merkel şi Macron, vizaţi de contestări pe plan intern, fac front comun pe tema Europei |
18 nov. 2018 |
Un grup de cel puţin trei organizatori ai asasinării jurnalistei malteze de investigaţii Daphne Caruana Galizia, identificat de poliţie |
18 nov. 2018 |
Negocieri între talibani şi emisarul SUA Zalmay Khalilzad în Qatar |
18 nov. 2018 |
Macron pledează în Bundestag în favoarea unei relansări a unei Europe care să evite un ”haos” mondial |
18 nov. 2018 |
Conducătoarea auto care a răsturnat şi a omorât trecând cu maşina peste o femeie în ”vestă galbenă”, inculpată |
18 nov. 2018 |
Trump nu vrea să asculte înregistrarea ”oribilă” a asasinării lui Khashoggi |
18 nov. 2018 |
Manifestaţie a transsexualilor la Kiev, perturbată de activişti de extremă dreapta |
18 nov. 2018 |
Trump nu va interveni în cazul în care Whitaker hotărăşte să limiteze ancheta lui Mueller |
18 nov. 2018 |
Manifestaţie a transsexualilor la Kiev, perturbată de activişti de extremă dreapta |
18 nov. 2018 |
Ucigaşii lui Khashoggi ar fi putut să-i scoată corpul dezmembrat din Turcia în bagaje, afirmă ministrul turc al Apărării Hulusi Akar |
18 nov. 2018 |
Trump anunţă că urmează să aibă loc noi plecări de la Casa Albă, care funcţionează ca o ”maşină bine unsă” |
18 nov. 2018 |
Trei activiste Femen denunţă ”fascismul legal” la comemorarea morţii lui Franco |
17 nov. 2018 |
Ideea unei armate europene este ”prematură”, iar apărarea UE fără NATO este o ”iluzie”, consideră Rutte |
17 nov. 2018 |
Vicepremierul bulgar naţionalist Valeri Simeonov demisionează după mai multe săptămâni de proteste ale unor mame de copii cu dizabilităţi insultate de declaraţii ale sale |
17 nov. 2018 |
Trump a răspuns în scris întrebărilor procurorului special Robert Mueller |
17 nov. 2018 |
Trump a răspuns în scris întrebărilor procurorului special Robert Mueller |
17 nov. 2018 |
Controversata desemnare a lui Whitaker secretar interimar al Justiţiei, contestată la Curtea Supremă |
17 nov. 2018 |
Vicepremierul bulgar naţionalist Valeri Simeonov demisionează după mai multe săptămâni de proteste ale unor mame de copii cu dizabilităţi insultate de declaraţii ale sale |
17 nov. 2018 |
Mii de migranţi la frontiera americană; nerăbdarea creşte; primarul din Tijuana cere expulzarea migranţilor; manifestaţii şi pagini pe Facebook ”anticaravană” |
17 nov. 2018 |
Epava submarinului argentinian ARA San Juan, localizat în Atlantic la un an după ce a fost dat dispărut |
17 nov. 2018 |
Epava submarinului argentinian ARA San Juan, localizată în Atlantic la un an după ce a fost dat dispărut |
17 nov. 2018 |
Manifestantă ucisă de o maşină la un baraj al ”vestelor galbene” în Savoia, în cadrul unor ample proteste antiguvernamentale în Franţa |
17 nov. 2018 |
Ucigaşii lui Khashoggi vor da socoteală, promite Mike Pence în marja APEC, după dezvăluirile potrivit cărora CIA îl cinsideră pe Mohammed bin Salman comanditarul asasinatului |
17 nov. 2018 |
Ucigaşii lui Khashoggi vor da socoteală, promite Mike Pence în marja APEC, după dezvăluirile potrivit cărora CIA îl consideră pe Mohammed bin Salman comanditarul asasinatului |
17 nov. 2018 |
Bilanţul victimelor incendiului "Camp Fire", care devastează nordul Californiei, a crescut la 71 de morţi; peste 1.000 de persoane date dispărute |
17 nov. 2018 |
Steve Bannon vrea să facă campanie pentru Viktor Orban în alegerile europene |
17 nov. 2018 |
Melania Trump a cheltuit cu hotelul peste 150.000 de euro într-o singură zi la Toronto |
17 nov. 2018 |
Theresa May respinge contrapropuneri ale rivalilor săi cu privire la Brexit |
17 nov. 2018 |
China şi Statele unite îşi etalează divergenţele la summitul APEC |
17 nov. 2018 |
Xi Jinping intenţionează să efectueze o vizită în Coreea de Nord anul viitor |
17 nov. 2018 |
China şi Statele Unite îşi etalează divergenţele la summitul APEC |
17 nov. 2018 |
Zeci de morţi în estul Siriei, în raiduri ale coaliţiei contra Statului Islamic condusă de SUA; regimul cucereşte ultima redută jihadistă în sudul ţării |
17 nov. 2018 |
Mii de manifestanţi blochează poduri la Londra, denunţând ”inacţiunea criminală” a Guvernului May în lupta împotriva modificărilor climatice |
17 nov. 2018 |
Mii de manifestanţi blochează poduri la Londra, denunţând ”inacţiunea criminală” a Guvernului May în lupta împotriva modificărilor climatice - FOTO, VIDEO |
17 nov. 2018 |
Aproximativ 244.000 de participanaţi la acţiuni ale ”vestelor galbene” în întreaga Franţă, soldate cu un mort şi peste 100 de răniţi la baraje; Macron, principala ţintă a nemulţumirilor |
17 nov. 2018 |
Aproximativ 244.000 de participanaţi la acţiuni ale ”vestelor galbene” în întreaga Franţă, soldate cu un mort şi peste 100 de răniţi la baraje; Macron, principala ţintă a nemulţumirilor - VIDEO |
16 nov. 2018 |
Aproximativ 40 de răniţi, majoritatea copii, în Bavaria, într-o coliziune între două autobuze şcolare |
16 nov. 2018 |
Kim Jong Un supervizează un test al unei noi arme tactice de înaltă tehnologie, anunţă Phenianul |
16 nov. 2018 |
Ultimii doi lideri khmeri roşii, Nuon Chea şi Khieu Samphan, găsiţi vinovaţi de genocid, condamnaţi la închisoare pe viaţă în Cambodgia, un verdict istoric |
16 nov. 2018 |
Aproximativ 40 de răniţi, majoritatea copii, în Bavaria, într-o coliziune între două autobuze şcolare |
16 nov. 2018 |
Julian Assange, inculpat în Statele Unite |
16 nov. 2018 |
Peste 600 de persoane date dispărute în incendiul din nordul Californiei, unde Trump este aşteptat sâmbătă; bilanţul victimelor incendiilor din stat creşte la 66 de morţi |
16 nov. 2018 |
Washingtonul examinează o expulzare a lui Gülen, pentru a convinge Ankara să slăbească presiunile asupra Riadului în dosarul Khashoggi |
16 nov. 2018 |
Phenianul decide să expulzeze un american reţinut după intrarea ilegală în Coreea, ”manipulat de CIA” |
16 nov. 2018 |
Turcia dezminte că ar lega soarta lui Gulen de dosarul Khashoggi |
16 nov. 2018 |
Theresa May, în ofensivă pentru a-şi apăra viitorul şi planul cu privire la Brexit |
16 nov. 2018 |
Theresa May, în ofensivă pentru a-şi apăra viitorul şi planul cu privire la Brexit |
16 nov. 2018 |
AP: Puncte-cheie ale proiectului acordului divorţului între M.Britanie şi UE |
16 nov. 2018 |
AP: Cum a ajuns M.Britanie în impas cu privire la Brexit |
15 nov. 2018 |
O ”frontieră dură” între Irlanda şi Irlanda de Nord a fost evitată, afirmă Barnier |
15 nov. 2018 |
Kevin McCarthy, ales lider al republicanilor în camera Reprezentanţilor |
15 nov. 2018 |
Adjuncta lui Bolton în Consiliul Naţional de Securitate, destituită în urma unor critici ale Melaniei Trump |
15 nov. 2018 |
Armament descoperit într-o ascunzătoare într-o şcoală din nordul Franţei |
15 nov. 2018 |
May trebuie de-acum să ”vândă” proiectul acordului Brexitului deputaţilor britanici |
15 nov. 2018 |
Tusk anunţă un summit extraordinar UE duminică, la 25 noiembrie, în vederea semnării proiectului acordului Brexitului |
15 nov. 2018 |
Secretarul de stat britanic însărcinat cu Irlanda de Nord Shailesh Vara demisionează din cauza dezacordului său faţă de proiectul acordului Brexitului |
15 nov. 2018 |
Macron îşi petrece noaptea la bordul Charles de Gaulle, o ”imensă mândrie” a Franţei |
15 nov. 2018 |
Primele arestări în rândul celor câteva sute de migranţi din caravană sosiţi primii la frontiera dintre Mexic şi SUA |
15 nov. 2018 |
Ministrul britanic însărcinat cu Brexitul Dominic Raab demisionează, criticând dur proiectul acordului cu UE |
15 nov. 2018 |
Secretarul britanic însărcinat cu Munca şi Pensiile Esther McVey demisionează denunţând faptul că proiectul acordului Brexitului ”nu onorează referendumul” |
15 nov. 2018 |
Secretarul britanic însărcinat cu Munca şi Pensiile Esther McVey demisionează denunţând faptul că proiectul acordului Brexitului ”nu onorează referendumul” |
15 nov. 2018 |
CEDO condamnă Rusia şi recunoaşte caracterul ”politic” al arestărilor lui Navalnîi |
15 nov. 2018 |
Ministrul britanic însărcinat cu Brexitul Dominic Raab demisionează, criticând dur proiectul acordului cu UE |
15 nov. 2018 |
Secretarul de stat însărcinat cu Brexitul Suella Braverman demisionează din cauza proiectului acordului Brexitului |
15 nov. 2018 |
Procuratura saudită cere pedeapsa cu moartea a cinci oficiali pe care-i acuză că l-au drogat şi dezmembrat pe Khashoggi în consulatul saudit de la Istanbul |
15 nov. 2018 |
Val de demisii după acordul privind Brexitul: Ministrul britanic însărcinat cu Brexitul şi secretarii de stat pentru Irlanda de Nord, pentru Muncă şi Pensii şi cel pentru Brexit au renunţat şi ei la funcţii |
15 nov. 2018 |
Deputata conservatoare Anne-Marie Trevelyan demisionează de la Ministerul Educaţiei, a cincea demisie în semn de protest faţă de proiectul acordului Brexitului; Jeremy Corbyn o îndeamnă pe Theresa may să retragă textul din Parlament |
15 nov. 2018 |
Putin anunţă, după o întâlnire cu Pence la ASEAN, că va discuta cu Trump în principal despre dezarmare în summitul din Argentina |
15 nov. 2018 |
Theresa May, zguduită de un val de demisii, agită în Parlament riscul ca Brexitul să nu aibă loc |
15 nov. 2018 |
Theresa May, zguduită de un val de demisii, agită în Parlament riscul ca Brexitul să nu aibă loc |
15 nov. 2018 |
Deputata conservatoare Anne-Marie Trevelyan demisionează de la Ministerul Educaţiei, a cincea demisie în semn de protest faţă de proiectul acordului Brexitului; Jeremy Corbyn o îndeamnă pe Theresa may să retragă textul din Parlament |
14 nov. 2018 |
Merkel apără ideea unei armate europene şi propune crearea unui consiliu de securitate european |
14 nov. 2018 |
Merkel apără ideea unei armate europene şi propune crearea unui consiliu de securitate european |
14 nov. 2018 |
Theresa May încearcă să ”vândă” Cabinetului proiectul de acord asupra Brexitului încheiat de negociatorii europeni şi britanici |
14 nov. 2018 |
Theresa May încearcă să ”vândă” Cabinetului proiectul de acord asupra Brexitului încheiat de negociatorii europeni şi britanici |
14 nov. 2018 |
Trump critică Franţa şi-l atacă personal pe Macron după vizita la Paris |
14 nov. 2018 |
Melania Trump îi cere soţului său să o destituie pe Mira Ricardel, numărul doi în Consiliul de Securitate Naţională (NSC) |
14 nov. 2018 |
Bruxellesul atacă România pe tema corupţiei înainte ca Bucureştiul să preia preşedinţia UE, comentează presa internaţională după publicarea MCV şi rezoluţia PE pe tema statului de drept |
14 nov. 2018 |
Bruxellesul atacă România pe tema corupţiei înainte ca Bucureştiul să preia preşedinţia UE, comentează presa internaţională după publicarea MCV şi rezoluţia PE pe tema statului de drept |
14 nov. 2018 |
”Sultanul monedelor” şi un complice al său, acuzaţi de Teheran că au strâns două tone de monede de aur, executaţi prin spânzurare |
14 nov. 2018 |
Bilanţul victimelor incendiilor din California a ajuns la 50 de morţi |
14 nov. 2018 |
Ministrul israelian al Apărării Avigdor Lieberman demisionează şi îndeamnă la organizarea unor alegeri anticipate, în urma unui armistiţiu indirect în Fâşia Gaza încheiat între Israel şi grupări palestiniene |
14 nov. 2018 |
China dezminte că reprezintă o ameninţare la adresa Europei, în urma declaraţiilor lui macron pe tema înfiinţării unei armate europene |
14 nov. 2018 |
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas salută o ”victorie” în demisia ministrului israelian al Apărării |
14 nov. 2018 |
Violenţele contra etnicilor rohingya sunt ”de neiertat”, îi spune Pence lui Aung San Suu Kyi |
14 nov. 2018 |
China dezminte că reprezintă o ameninţare la adresa Europei, în urma declaraţiilor lui Macron pe tema înfiinţării unei armate europene |
14 nov. 2018 |
Opozantul Navalnîi, autorizat să plece din Rusia la CEDO |
14 nov. 2018 |
Proiectul acordului Brexitului cu Bruxellesul ”răspunde votului britanicilor”, dă asigurări May în Camera Comunelor |
13 nov. 2018 |
Bilanţul victimelor incendiului din nordul Californiei a crescut la 42 de morţi |
13 nov. 2018 |
Facebook, în pană într-o parte a lumii |
13 nov. 2018 |
Facebook, în pană într-o parte a lumii |
13 nov. 2018 |
UPDATE - Bilanţul victimelor incendiului din nordul Californiei a crescut la 42 de morţi |
13 nov. 2018 |
Negocierea Brexitului se află în faza ”deznodământului”, afirmă Theresa May |
13 nov. 2018 |
Tiruri de rachete palestiniene şi atacuri aeriene israeliene în Fâşia Gaza, în urma unei operaţiuni acoperite israeliene care s-a terminat prost |
13 nov. 2018 |
Tentativă de atentat cu bombă la Atena vizând un procuror |
13 nov. 2018 |
Haftar nu participă la Conferinţa de la Palermo pe tema viitorului Libiei |
13 nov. 2018 |
Navalnîi anunţă că a fost împiedicat să plece din Rusia pentru a se duce la Strasbourg, unde CEDO se pronunţă joi asupra unor plângeri ale sale împotriva statului rus |
13 nov. 2018 |
Salah Abdeslam a folosit Facebookul pentru a pregăti atentatele de la 13 noiembrie |
13 nov. 2018 |
Mormântul mareşalului Pétain, vandalizat |
13 nov. 2018 |
Franţa aduce un omagiu naţional victimelor atentatelor de la 13 noiembrie, la trei ani după atacuri, la Paris şi Saint-Denis |
13 nov. 2018 |
Franţa extrădează către Germania un presupus membru PKK |
13 nov. 2018 |
Trump îl critică din nou pe Macron pe tema armatei europene |
13 nov. 2018 |
Presupus membru PKK, extrădat de Franţa către Germania |
13 nov. 2018 |
Trump îl critică din nou pe Macron pe tema armatei europene |
12 nov. 2018 |
Bilanţul victimelor incendiilor din California creşte la 31 de morţi |
12 nov. 2018 |
Bilanţul victimelor incendiilor din California creşte la 31 de morţi; alte 228 de persoane date dispărute |
12 nov. 2018 |
Actualii lideri interimari, prezentaţi ca învingători în alegeri separatiste în estul prorus al Ucrainei |
12 nov. 2018 |
Un ofiţer superior din cadrul forţelor speciale israeliene şi şase palestinieni ucişi în Fâşia Gaza, într-o operaţiune israeliană |
12 nov. 2018 |
Aproape 150 de morţi, inclusiv civili, în ultimele 24 de ore, în ofensiva loialistă vizând oraşul yemenit Hodeida, aflat sub controlul rebelilor huthi |
12 nov. 2018 |
Un avion american de tip F-18 se prebuşeşte în Marea Filipinelor; ambii piloţi, salvaţi |
12 nov. 2018 |
Aproape 150 de morţi, inclusiv civili, în ultimele 24 de ore, în ofensiva loialistă vizând oraşul yemenit Hodeida, aflat sub controlul rebelilor huthi |
12 nov. 2018 |
Jean-Yves Le Drian ”nu are cunoştrinţă” de informaţii turce despre Khashoggi |
12 nov. 2018 |
Horst Seehofer demisionează de la conducerea CSU şi din postul de ministru de Interne |
12 nov. 2018 |
Jean-Yves Le Drian ”nu are cunoştinţă” de informaţii turce despre Khashoggi |
12 nov. 2018 |
Şefii diplomaţiei din statele membre UE examinează progresele în negocierea Brexitului |
12 nov. 2018 |
Seulul şi Phenianul fac schimb de cadouri, mandarine şi ciuperci de pin |
12 nov. 2018 |
Seulul şi Phenianul fac schimb de cadouri, mandarine şi ciuperci de pin |
12 nov. 2018 |
Zece migranţi daţi dispăruţi în vestul Turciei, în urma naufragiului ambarcaţiunii la bordul căreia se aflau |
12 nov. 2018 |
Un tweet virulent al lui Trump despre apărarea europeană este un ”îndemn suplimentar” la înfiinţarea unei armate comune a Uniunii Europene, apreciază ministrul francez al Economiei Bruno Le Maire |
12 nov. 2018 |
”Încă nu s-a ajuns la un acord” asupra Brexitului, îi informează Barnier pe Cei 27 |
12 nov. 2018 |
Serviciile canadiene de informaţii au audiat înregistrările de la asasinarea lui Khashoggi trimise de Turcia, anunţă Trudeau |
12 nov. 2018 |
Conferinţă la Palermo în vederea opririi crizei politice din Libia |
12 nov. 2018 |
Seehofer îşi anunţă demisia de la şefia CSU, dar dezminte că pleacă din postul de ministru de Interne |
12 nov. 2018 |
Thomas Haldenwang, fostul adjunct al lui Hans-Georg Maassen, numit la conducerea Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV) în locul acestuia |
09 nov. 2018 |
Bune relaţii ungaro-române servesc interesele ungarilor şi maghiarilor din România, apreciază Péter Szijjártó la Bucureşti |
09 nov. 2018 |
”Românii suferă de o lipsă de încredere în instituţiile lor”, scrie fostul ambasador francez în România Henri Paul, într-un editorial în Le Monde |
09 nov. 2018 |
Un mort în atacul ”terorist” cu cuţitul la Melbourne, comis de un bărbat originar din Somalia cunoscut serviciilor de informaţii şi revendicat de Statul Islamic |
09 nov. 2018 |
”Românii suferă de o lipsă de încredere în instituţiile lor”, scrie fostul ambasador francez în România Henri Paul, într-un editorial în Le Monde |
09 nov. 2018 |
Justiţia americană suspendă construirea controversatului oleoduct Keystone XL |
09 nov. 2018 |
Theresa May se reculege în Belgia, în cadrul ceremoniilor centenarului Primului Război Mondial |
09 nov. 2018 |
Germania se teme de ascensiunea extremei drepte, la 80 de ani de la ”Noaptea de cristal” |
09 nov. 2018 |
Michelle Obama dezvăluie în cartea de memorii ”Becoming” că fiicele sale Malia şi Sasha au fost concepute prin inseminare artificială |
09 nov. 2018 |
Secretarul de stat britanic însărcinat cu Transportul Jo Johnson, fratele eurofil al lui Boris Johnson, demisionează din Guvern şi cere un referendum pe tema ieşirii din UE |
09 nov. 2018 |
Ministrul sud-coreean al Finanţelor şi un consilier, destiuiţi de Moon Jae-in |
09 nov. 2018 |
Doi suspecţi cu legături cu ultradreapta care pregăteau o acţiune violentă vizându-l pe macron, eliberaţi |
09 nov. 2018 |
Un al optulea corp, al unei femei, găsit în dărâmăturile imobilelor vechi surpate la Marsilia |
09 nov. 2018 |
Doi suspecţi cu legături cu ultradreapta care pregăteau o acţiune violentă vizându-l pe Macron, eliberaţi |
09 nov. 2018 |
Ministrul sud-coreean al Finanţelor şi un consilier prezidenţial, destiuiţi de Moon Jae-in |
09 nov. 2018 |
Macron şi May aduc un omagiu combatanţilor ucişi în bătălia din Somme, considerată ”Verdunul britanic” |
09 nov. 2018 |
Morţi şi răniţi într-un incendiu care devastează nordul Californiei |
09 nov. 2018 |
Morţi şi răniţi într-un incendiu care devastează nordul Californiei; zeci de mii de locuitori vizaţi de evacuări la Malibu - FOTO, VIDEO |
09 nov. 2018 |
Roma îşi menţine proiectul de buget respins de Bruxelles, în urma unei întâlniri cu preşedintele Eurogrupului Mario Centeno |
09 nov. 2018 |
SUA şi China nu-şi ascund diferendele şi avertismentele, într-o reuniune ministerială la Washington, dar vor să evite un noi ”Război Rece” |
08 nov. 2018 |
Putin şi Trump urmează să se întâlnească ”scurt” în marja comemorării sfârşitului Primului Război Mondial, la Paris, la 11 noiembrie, iar apoi la summitul G20 de la Buenos Aires, în Argentina |
08 nov. 2018 |
Opt răniţi în fiordul norvegian Hjeltefjord, în urma unei coliziuni între petrolierul maltez Sola TS şi fregata norvegiană KNM Helge Ingstad, care se întorcea de la exerciţiul NATO Trident Juncture |
08 nov. 2018 |
Kremlinul reiterează că n-are nimic a face cu ancheta rusă, pe care Trump spune că nu vrea să o oprească |
08 nov. 2018 |
Marine Le Pen se întâlneşte la Sofia, la 16 noiembrie, cu aliaţi naţional-populişti din Europa de Est |
08 nov. 2018 |
Marine Le Pen se întâlneşte la Sofia, în 16 noiembrie, cu aliaţi naţional-populişti din Europa de Est |
08 nov. 2018 |
Londra, optimistă cu privire la un acord privind Brexitul, dar nu imediat, afirmă Jeremy Hunt într-un discurs la Ambasada M.Britanii în Franţa |
08 nov. 2018 |
Judecătoarea de la Curtea Supremă americană Ruth Bader Ginsburg, internată cu trei coaste rupte, după ce a căzut în birou |
08 nov. 2018 |
Arestul preventiv al celor şase suspecţi cu legături cu ultradreapta care pregăteau o acţiune violentă vizându-l pe Macron, prelungit |
08 nov. 2018 |
Un corp dezmembrat găsit în apropiere de Rouen, identificat ca fiind al unui bărbat fără adăpost cunoscut poliţiei |
08 nov. 2018 |
Treizeci de angajaţi ai unui cămin de azilanţi, judecaţi în legătură cu maltratarea refugiaţilor în 2014 |
08 nov. 2018 |
Un nord-coreean depune plângere penală, în Olanda, împotriva unor constructor olandez de nave şi se declară victima sclaviei moderne pe un şantier naval din Polonia; el acuză ”statul nord-coreean i-a confiscat o mare parte din salariu” |
08 nov. 2018 |
Reuters: Rezultate ale alegerilor din SUA |
08 nov. 2018 |
Premierul libian Fayez al-Sarraj cere, înaintea unei conferinţe la Palermo, o ”viziune comună” cu privire la Libia |
08 nov. 2018 |
Un fost puşcaş marin cu probleme psihologice, Ian Long, ucide 12 tineri într-un bar la periferia Los Angelesului şi apoi se sinucide |
08 nov. 2018 |
Trump, acuzat de abuz de putere după ce şi-a destituit secretarul Justiţiei |
08 nov. 2018 |
Macron denunţă ”cuşca nebună” a unor ”polemici inutile”, după ce provoacă o controversă cu privire la o comemorare a mareşalului Pétain, şeful regimului colaboraţionist de la Vichy |
08 nov. 2018 |
Macron îl primeşte sâmbătă pe Trump la Elysée, după care vor lua masa cu soţiile lor; ceremonie la Arcul de Triumf duminică şi Formul Păcii în cadrul marcării unui secol de la sfârşitul Primului Război Mondial; manifestaţii anti-Trump |
08 nov. 2018 |
Macron îl primeşte sâmbătă pe Trump la Elysée, după care vor lua masa cu soţiile lor; ceremonie la Arcul de Triumf şi Formul Păcii duminică, în cadrul marcării unui secol de la sfârşitul Primului Război Mondial; manifestaţii anti-Trump |
08 nov. 2018 |
SUA sancţionează trei persoane şi nouă entităţi în legătură cu anexarea Crimeei şi încălcarea drepturilor omului în estul Ucrainei |
08 nov. 2018 |
Bărbat dotat cu un adevărat arsenal şi care ameninţa să-l ucidă pe premierul spaniol Pedro Sanchez, arestat în apropiere de Barcelona |
08 nov. 2018 |
O Curte britanică de Apel respinge o încercare a Guvernului de a opri o contestare judiciară a Brexitului |
08 nov. 2018 |
Gorbaciov îndeamnă la eforturi urgente în vederea împiedicării relansării unei curse a înarmării nucleare |
08 nov. 2018 |
Gorbaciov îndeamnă la eforturi urgente în vederea împiedicării relansării unei curse a înarmării nucleare |
07 nov. 2018 |
Bernie Sanders, reales senator în Vermont |
07 nov. 2018 |
Alegeri în SUA - Democraţii creditaţi cu 38 de mandate, iar republicanii cu 45 în Senat şi cu 85 de mandate la 99 în Camera Reprezentanţilor - proiecţii |
07 nov. 2018 |
Florida se pronunţă prin referendum în favoarea acordării dreptului de vot foştilor condamnaţi penal care şi-au ispăşit pedeapsa |
07 nov. 2018 |
Alegeri în SUA - Republicanii urmează să-şi păstreze controlul asupra Senatului |
07 nov. 2018 |
Două femei musulmane, democrate, alese pentru prima oară în Congres |
07 nov. 2018 |
Un guvernator gay, democratul Jared Polis, ales pentru prima oară în SUA |
07 nov. 2018 |
UPDATE - Alegeri în SUA - Republicanii urmează să-şi păstreze controlul asupra Senatului |
07 nov. 2018 |
Alexandra Ocasio-Cortez, cea mai tânără aleasă în Congres |
07 nov. 2018 |
Democraţii preiau, după opt ani, controlul în Camera Reprezentanţilor - proiecţii |
07 nov. 2018 |
UPDATE - Alegeri în SUA - Republicanii urmează să-şi păstreze controlul în Senat/Democraţii preiau controlul în Camera Reprezentanţilor - proiecţii |
07 nov. 2018 |
Sharice Davids, prima amerindiană aleasă în Congres |
07 nov. 2018 |
Senatorul republican Ted Cruz, reales în Texas |
07 nov. 2018 |
Mitt Romney, ales în Senat |
07 nov. 2018 |
Democratul Andrew Gillum, care spera să devină primul guvernator de culoare al Floridei, îşi recunoaşte înfrângerea în faţa republicanului Ron DeSantis |
07 nov. 2018 |
Democratul Andrew Gillum, care spera să devină primul guvernator de culoare al Floridei, îşi recunoaşte înfrângerea în faţa republicanului Ron DeSantis |
07 nov. 2018 |
Candidata transsexuală democrată Christine Hallquist, învinsă de guvernatorul republican în exerciţiu Phil Scott în Vermont |
07 nov. 2018 |
UPDATE - Alegeri în SUA - Republicanii urmează să-şi păstreze controlul în Senat/Democraţii preiau controlul în Camera Reprezentanţilor - proiecţii/ Trump anunţă pe Twitter un „mare succes” |
07 nov. 2018 |
Democraţii înregistrează un avans în America, dar nu pun în mişcare un ”val” anti-Trump |
07 nov. 2018 |
Democraţii înregistrează un avans în America, dar nu pun în mişcare un ”val” anti-Trump |
07 nov. 2018 |
Democraţii preiau, după opt ani, controlul în Camera Reprezentanţilor - proiecţii |
07 nov. 2018 |
Al cincilea corp, găsit în dărânăturile imobilelor surpate la Marsilia |
07 nov. 2018 |
UPDATE - Alegeri în SUA - Republicanii urmează să-şi păstreze controlul în Senat/Democraţii preiau controlul în Camera Reprezentanţilor - proiecţii/ Trump anunţă pe Twitter un „mare succes”/Număr record de femei alese în Camera Reprezentanţilor |
07 nov. 2018 |
Democraţii recuceresc Camera Reprezentanţilor, dar Trump este satisfăcut de păstrarea Senatului |
07 nov. 2018 |
”Protejata” lui Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer, îşi anunţă candidatura la conducerea CDU |
07 nov. 2018 |
”Câteva progrese” s-au înregistrat pe tema frontierei irlandeze, însă nu va fi convocat un summit special pe tema Brexitului în noiembrie |
07 nov. 2018 |
Janis Bordans, desemnat premier şi însărcinat să formeze noul Guvern leton |
07 nov. 2018 |
Putin şi Trump urmează să se întâlnească ”scurt” în marja comemorării sfârşitului Primului Război Mondial, la paris, la 11 noiembrie, iar apoi la summitul G20 de la Buenos Aires, în Argentina |
07 nov. 2018 |
Kremlinul speră la o vizită a lui Kim Jong Un în Rusia în 2019; Pompeo îşi amână reuniunea cu Kim Yong Chol fără explicaţii |
07 nov. 2018 |
Un proprietar de bordeluri din Nevada, Dennis Hof, ales în legislatura locală după ce a decedat |
07 nov. 2018 |
Planul celor şase activişti ai ultradreptei vizându-l pe Macron pare că avea ”să nu reuşească” |
07 nov. 2018 |
Trump le întinde o mână democraţilor, cu condiţia să renunţe la a-i ancheta preşedinţia şi finanţele |
07 nov. 2018 |
Trump le întinde o mână democraţilor, cu condiţia să renunţe la a-i ancheta preşedinţia şi finanţele |
07 nov. 2018 |
Planul celor şase activişti ai ultradreptei vizându-l pe Macron pare că avea ”să nu reuşească” |
07 nov. 2018 |
UPDATE Secretarul american al Justiţiei Jeff Sessions demisionează după luni de critici din partea lui Trump. VIDEO |
07 nov. 2018 |
Un proprietar de bordeluri din Nevada, Dennis Hof, ales în legislatura locală după ce a decedat |
06 nov. 2018 |
Americanii votează marţi într-un scrutin care stabileşte majoritatea în Congres în ultimii doi ani ai mandatului lui Trump |
06 nov. 2018 |
Washingtonul tranşează cu privire la impunerea unui al doilea rând de sancţiuni Moscovei în cazul Skripal |
06 nov. 2018 |
Washingtonul reimpune Iranului sancţiuni ”implacabile”, pe care Teheranul promite să le ”ocolească cu mândrie” |
06 nov. 2018 |
Macron propune o ”adevărată armată europeană” |
06 nov. 2018 |
Două corpuri găsite în dărâmăturile mai multor imobile vechi, surpate la Marsilia |
06 nov. 2018 |
Al treilea corp, al unui bărbat, descoperit în dărâmăturile imobilelor vechi, surpate la Marsilia |
06 nov. 2018 |
Şase persoane cu legături cu ultradreapta, atestate în legătură cu un plan al unei acţiuni violente vizându-l pe Macron |
06 nov. 2018 |
Şase persoane cu legături cu ultradreapta, arestate în legătură cu un plan al unei acţiuni violente vizându-l pe Macron |
06 nov. 2018 |
Şase persoane cu legături cu ultradreapta, arestate în legătură cu un plan al unei acţiuni violente vizându-l pe Macron |
06 nov. 2018 |
America la urne, la doi ani după victoria lui Trump |
06 nov. 2018 |
May nu va accepta un acord cu privire la Brexit ”cu orice preţ”; negociatorii nu s-au apropiat încă de un acord, afirmă Barnier |
06 nov. 2018 |
Cozi lungi şi probleme tehnice afectează votul în Georgia |
06 nov. 2018 |
Conturi ale unor clienţi HSBC, piratate în SUA |
06 nov. 2018 |
Cozi lungi şi probleme tehnice afectează votul în Georgia |
06 nov. 2018 |
Doi presupuşi membri ai unui grup de ultradreapta, eliberaţi |
06 nov. 2018 |
Bilanţul victimelor surpării unor clădiri vechi la Marsilia creşte la patru morţi |
06 nov. 2018 |
Madridul şi Moscova convin să creeze un grup comun în domeniul securităţii cibernetice |
06 nov. 2018 |
Lukaşenko avertizează că va comanda rachete, dacă SUA îşi instalează o bază militară în Polonia, dar îşi reiterează refuzul de a găzdui o bază rusă |
06 nov. 2018 |
Washingtonul cere UE să nu relaxeze sancţiunile impuse Moscovei |
05 nov. 2018 |
Un eurodeputat ungar, István Ujhelyi, îi trimite lui Juncker o istorie a Ungariei după ce acesta a salutat centenarul unirii Transilvaniei cu România |
05 nov. 2018 |
Un fugar, condamnat într-un vast dosar privind 'Ndrangheta, ia ostatici într-un oficiu poştal în nordul Italiei |
05 nov. 2018 |
Cel puţin doi răniţi uşor la Marsilia, în urma surpării a două imobile de locuinţe |
05 nov. 2018 |
Preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel, primit la Phenian de Kim Jong Un |
05 nov. 2018 |
Seulul şi Washingtonul reiau exerciţii militare suspendate |
05 nov. 2018 |
Rusia trimite o nouă fregată, din Flota de la Marea Neagră, la Marea Mediterană |
05 nov. 2018 |
SUA autorizează opt ţări - China, India, Japonia, Coreea de Sud, Italia, Grecia, Turcia şi Taiwanul - să cumpere petrol iranian, anunţă Pompeo |
05 nov. 2018 |
Teheranul afirmă că a respins un atac cibernetic israelian vizându-i sistemele de comunicaţii |
05 nov. 2018 |
Victorie în justiţia belgiană a lui Delphine Boël, care afirmă că este fiica fostului rege Albert al II-lea |
05 nov. 2018 |
Washingtonul îi reimpune sancţiuni ”implacabile”, pe care Teheranul promite să le ”ocolească cu mândrie” |
05 nov. 2018 |
Trump îşi aruncă toate forţele în bătălie cu o zi înaintea alegerilor legislative considerate un referendum asupra persoanei sale |
05 nov. 2018 |
Lanţ uman la Londra, în faţa Downing Street, în apărarea drepturilor expatriaţilor |
05 nov. 2018 |
Şeful serviciilor germane de informaţii interne Hans-Georg Maassen, pensionat din oficiu, din cauza criticilor la adresa coaliţiei lui Merkel |
05 nov. 2018 |
Frans Timmermans, singurul candidat socialist la succesiunea lui Juncker, în urma retragerii lui Sefcovic |
05 nov. 2018 |
Francesco Amato, condamnat în dosarul contra ’Ndrangheta, eliberează ostaticii după opt ore şi se predă poliţiei |
05 nov. 2018 |
Eurodeputaţii din Comisia Libertăţilor Civile vor ca România şi Bulgaria să adere rapid la spaţiul Schengen |
05 nov. 2018 |
Washingtonul tranşează cu privire la impunerea unui al doilea rând de sancţiuni Moscovei în cazul Skripal |
05 nov. 2018 |
Francesco Amato, condamnat în dosarul contra ’Ndrangheta, eliberează ostaticii după opt ore şi se predă poliţiei |
02 nov. 2018 |
SUA îi vor putea sancţiona pe cei responsabili de asasinarea lui Khashoggi în câteva săptămâni”, estimează Pompeo |
02 nov. 2018 |
SUA îi vor putea sancţiona pe cei responsabili de asasinarea lui Khashoggi în câteva săptămâni”, estimează Pompeo |
02 nov. 2018 |
Trump avertizează că militarii americani ar putea să deschidă focul asupra migranţilor, dacă aceştia aruncă cu pietre în ei |
02 nov. 2018 |
Cutremur de magnitudinea 6,2 în Chile, resimâit până la la frontiera cu Peru şi Bolivia |
02 nov. 2018 |
Cutremur de magnitudinea 6,2 în Chile, resimţit până la la frontiera cu Peru şi Bolivia |
02 nov. 2018 |
WP: Mohammed bin Salman li l-au prezentat pe Khashoggi lui Kushner şi Bolton ca pe un islamist periculos |
02 nov. 2018 |
Kim Jong Un, ”în curând” la Seul, anunţă Moon Jae-in în Parlament |
02 nov. 2018 |
Cutremur de magnitudinea 6,2 în Chile, resimţit până la la frontiera cu Peru şi Bolivia |
02 nov. 2018 |
Guvernul yemenit, dispus să reia negocierile de pace cu rebelii huthi |
02 nov. 2018 |
Mii de angajaţi Google în grevă, în întreaga lume, în semn de protest faţă de modul de gestionare a hărţuirii sexuale |
02 nov. 2018 |
Scafandri continuă să recupereze fragmente ale vionului prăbuşit în Indonezia |
02 nov. 2018 |
Un important donator al taberei pro-Brexit, omul de afaceri Arron Banks, vizat de o anchetă penală în legătură cu presupuse nereguli în finanţarea campaniei referendumului |
02 nov. 2018 |
Trump intenţionează s-o nominalizeze pe purtătoare de cuvânt a diplomaţiei americane Heather Nauert în postul de ambasadoare la ONU |
02 nov. 2018 |
Trump intenţionează s-o nominalizeze pe purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane Heather Nauert în postul de ambasadoare la ONU |
02 nov. 2018 |
Partidul Laburist, anchetat penal cu privire la acuzaţii de antisemitism, în urma divulgării unui dosar intern postului de radio LBC care l-a predat Scotland Yard |
02 nov. 2018 |
Corpul lui Khashoggi a fost dezmembrat pentru a fi ”dizolvat” în acid, afirmă un consilier al lui Erdogan |
02 nov. 2018 |
Corpul lui Khashoggi a fost dezmembrat pentru a fi ”dizolvat” în acid, afirmă un consilier al lui Erdogan |
02 nov. 2018 |
Putin îl primeşte la Kremlin pe Miguel Diaz-Canel în cadrul primei sale vizite în Rusia în calitate de preşedinte cubanez |
02 nov. 2018 |
Parchetul spaniol cere pedepse cu închisoarea între şapte şi 25 de ani împotriva a 12 dintre cei 18 lideri separatişti încarceraţi |
02 nov. 2018 |
Parchetul spaniol cere pedepse cu închisoarea între şapte şi 25 de ani împotriva a 12 dintre cei 18 lideri separatişti încarceraţi |