Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valentin Vidu, News.ro

Recomanda:
1834 articole publicate pe News.ro 457 in nov. 2018
Data Articol
30 nov. 2018 Merkel, absentă la deschiderea G20, din cauza unei aterizări de urgenţă la Koln a avionului său, în urma unei probleme tehnice
30 nov. 2018 Ministrul moldovean al Finanţelor Octavian Armaşu, numit de Parlament guvernator al Băncii centrale
30 nov. 2018 Ţările cele mai sărace din UE, pregătite să contribuie mai mult la bugetul european după Brexit; Declataţia de la Bratislava a Grupului ”Prietenilor Coeziunii”
30 nov. 2018 Apărarea israeliană dezminte doborârea unui avion în Siria, în urma unor raiduri la periferia Damascului şi în sudul sirian
30 nov. 2018 May îndeamnă la impunerea unor noi sancţiuni Rusiei, în urma incidentului armat ruso-ucrainean din Strâmtoarea Kerci
30 nov. 2018 Bulgaria, primul stat UE care extrădează un chinez, acuzat de corupţie, către China, anunţă Beijingul
30 nov. 2018 O pistă criminală examinată într-o anchetă după aterizarea de urgenţă a avionului lui Merkel, care cataloghează incidentul drept o ”pană gravă”; cancelarul urmează să sosească la G20 în Argentina cu 12 ore întârziere şi şi-a anulat întâlnirile cu Trump şi Xi
30 nov. 2018 O pistă criminală examinată într-o anchetă după aterizarea de urgenţă a avionului lui Merkel, care cataloghează incidentul drept o ”pană gravă”; cancelarul urmează să sosească la G20 în Argentina cu 12 ore întârziere şi şi-a anulat întâlnirile cu Trump şi Xi
30 nov. 2018 Un tren sud-coreean în Nord, înaintea unei posibile apropieri feroviare
30 nov. 2018 Kievul interzice intrarea în Ucraina a bărbaţilor ruşi cu vârsta între 16 şi 60 de ani
30 nov. 2018 Comitetul Economic şi Financiar al UE dă undă verde procedurii disciplinare vizând Italia
30 nov. 2018 Armata germană nu vede nimic suspect în pana de avion a lui Merkel, care se află în drum spre Buenos Aires cu un zbor Iberia
30 nov. 2018 Le Point: Germania vrea ca Franţa să cedeze UE mandatul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU; Parisul o ignoră şi spune că susţine o lărgire a Consiliului
30 nov. 2018 Moscova nu va răspunde interdicţiei Kievului cu aceeaşi monedă, anunţă diplomaţia rusă
30 nov. 2018 Moscova nu va răspunde interdicţiei Kievului cu aceeaşi monedă, anunţă diplomaţia rusă
29 nov. 2018 Un Brexit fără acord ar conduce la o depreciere a lirei sterline cu 25%, avertizează Banca Angliei
29 nov. 2018 Un Brexit fără acord ar conduce la o depreciere a lirei sterline cu 25%, avertizează Banca Angliei
29 nov. 2018 Poroşenko cere NATO, şi mai ales Germaniei să trimită nave la Marea Azov în criza cu Moscova; Paza de Coastă rusă pur şi simplu ”şi-a făcut datoria cu precizie”, afirmă Putin
29 nov. 2018 Poroşenko îl acuză pe Putin că vrea să anexeze întreaga Ucraină
29 nov. 2018 Pompeo şi Mattis apără Riadul în Congres
29 nov. 2018 Legea împotriva migraţiei a lui Salvini, adoptată
29 nov. 2018 Mohammed bin Salman, în Argentina, la un summit G20 extrem de tensionat
29 nov. 2018 Donald Trump, hotărât să lupte la G20, în Argentina
29 nov. 2018 Fosta diplomată Salome Zurabişvili, aleasă prima preşedintă a Georgiei
29 nov. 2018 Rusia vrea să construiască o staţie radar de alertă avansată în Crimeea
29 nov. 2018 Porturile ucrainene Berdiansk şi Mariupol la marea Azov sunt supuse unei blocade către de Rusia, acuză Kievul; Kremlinul dezminte
29 nov. 2018 Rusia vrea să construiască o staţie radar de alertă avansată în Crimeea
29 nov. 2018 Washingtonul a confirmat întâlnirea lui Trump cu Putin în marja summitului G20, dă asigurări Kremlinul
29 nov. 2018 Erdogan propune să joace un rol de mediator între Putin şi Poroşenko în criza de la Marea Azov
29 nov. 2018 Porturile ucrainene Berdiansk şi Mariupol la marea Azov sunt supuse unei blocade de către de Rusia, acuză Kievul; Kremlinul dezminte
29 nov. 2018 Merkel respinge cererea lui Poroşenko de nave NATO în criza la Marea Azov, îndeamnă Kievul la reţinere şi-l critică pe Putin
29 nov. 2018 Strada noii Ambasade a SUA în Turcia, redenumită ”strada Malcolm X”
29 nov. 2018 Merkel respinge cererea lui Poroşenko de nave NATO în criza la Marea Azov, îndeamnă Kievul la reţinere şi-l critică pe Putin
29 nov. 2018 Strada noii Ambasade a SUA în Turcia, redenumită ”strada Malcolm X”
28 nov. 2018 Cel puţin 22 de morţi în nordul Chinei, într-o explozie urmată de un incendiu în apropierea unei uzine chimice
28 nov. 2018 Trei marinari ucraineni încarceraţi în Crimeea pe o perioadă de două luni, în urma incidentului armat ruso-ucrainean de la Marea Neagră
28 nov. 2018 Trei marinari ucraineni încarceraţi în Crimeea pe o perioadă de două luni, în urma incidentului armat ruso-ucrainean de la Marea Neagră
28 nov. 2018 UPDATE - Doisprezece marinari ucraineni încarceraţi în Crimeea pe o perioadă de două luni, în urma incidentului armat ruso-ucrainean de la Marea Neagră
28 nov. 2018 Ucraina evocă ”ameninţarea unui război total” cu Rusia; Trump ameninţă să anuleze o întâlnire cu Putin la summitul G20 în Argentina
28 nov. 2018 Kim Jong Un, pregătit să autorizeze o inspecţie care să verifice desfiinţarea uneia dintre principalele instalaţii nord-coreene de rachete
28 nov. 2018 Iranul, îngrijorat de planul SUA de soluţionare a conflictului israeliano-palestinian
28 nov. 2018 Facebook recunoaşte să a fost alertat de proprii ingineri cu privire la activităţi ruse suspecte încă din 2014
28 nov. 2018 Theresa May apără acordul Brexitului în Parlament la Westminster şi în Scoţia
28 nov. 2018 Trump îşi consolidează majoritatea în Senat, în urma victoriei în turul doi a candidatei controversate Cindy Hyde-Smith în Mississippi
28 nov. 2018 Georgienii îşi aleg preşedintele în turul doi, un scrutin cu valoare de test pentru partidul aflat la putere
28 nov. 2018 Rusia desfăşoară până la sfârşitul anului rachete de tip S-400 suplimentare în Crimeea
28 nov. 2018 Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko promulgă legea marţială
28 nov. 2018 Preşedintele afgan Ashraf Ghani anunţă formarea unei echipe care să negocieze cu talibanii
28 nov. 2018 Acordul Brexitului al lui May este cel mai bun posibil pentru M.Britanie, afirmă Philip Hammond; Michael Gove susţine acordul drept cea mai bună opţiune
27 nov. 2018 Un funcţionar de rang înalt din cadrul Senatului francez, Benoît Quennedey, suspectat de spionaj în favoarea Coreei de Nord, arestat de serviciile franceze de informaţii
27 nov. 2018 Theresa May îşi susţine acordul Brexitului într-un turneu în ţară şi studiază posibilitatea unei dezbateri televizate cu Jeremy Corbyn
27 nov. 2018 Două vile percheziţionate la sud de Istanbul în legătură cu asasinarea lui Khashoggi
27 nov. 2018 Şapte morţi şi patru răniţi în sud-vestul Chinei, după ce un automobil loveşte pietoni
27 nov. 2018 Acordul Brexitului al lui May poate dăuna comerţului între SUA şi Marea Britanie, avertizează Trump
27 nov. 2018 Manafort, acuzat de Mueller de încălcarea acordul prin care a pledat vinovat şi s-a angajat să colaboreze în ”ancheta rusă”, minţind echipa procurorului special cu care a încheiat acordul şi FBI
27 nov. 2018 Britanicul Matthew Hedges, graţiat şi eliberat de EAU după ce a fost condamnat pe viaţă ca spion, a revenit la Londra, anunţă familia sa
27 nov. 2018 Putin avertizează cu privire la orice act ”necugetat” şi îi cere lui Merkel să exercite presiuni asupra Occidentului şi Ucrainei după impunerea legii marţiale la frontierele cu Rusia, Belarus şi pe coasta la Marea Azov
27 nov. 2018 Anchetă în China în urma anunţului lui He Jiankui privind naşterea primilor bebeluşi modificaţi genetic din Istorie, denunţată drept ”o nebunie” de către colegi
27 nov. 2018 Anchetă în China în urma anunţului lui He Jiankui privind naşterea primilor bebeluşi modificaţi genetic din Istorie, denunţată drept ”o nebunie” de către colegi
27 nov. 2018 Bernie Sanders intenţionează să candideze în alegerile prezidenţiale din 2020
27 nov. 2018 HRW cere Argentinei să-l ancheteze pe prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, aşteptat în weekend la G20, în legătură cu asasinatul lui Khashoggi şi Războiul din Yemen
27 nov. 2018 Fostul ministru britanic al Apărării Michael Fallon vrea o amânare a datei Brexitului, în vederea unei ”îmbunătăţiri” a acordului lui May; David Lidington spune că Guvernul nu are un ”plan B” în cazul respingerii acordului în Parlament
27 nov. 2018 Moscova, condamnată din nou de CEDO în legătură cu discriminarea persoanelor de orientare homosexuală
26 nov. 2018 Cel puţin 260 de răniţi în urma cutremurului din vestul Iranului
26 nov. 2018 Escaladare între Kiev şi Moscova, care capturează prin forţă militară trei nave ucrainene în Marea Neagră; reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU; vot în Parlamentul ucrainean asupra introducerii legii marţiale pe o perioadă de 60 de zile
26 nov. 2018 UPDATE - Escaladare între Kiev şi Moscova, care capturează prin forţă militară trei nave ucrainene în Marea Neagră; reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU; vot în Parlamentul ucrainean asupra introducerii legii marţiale pentru 60 de zile
26 nov. 2018 Theresa May se pregăteşte să ”vândă” acordul Brexitului, până la Crăciun, ţării şi Parlamentului
26 nov. 2018 Represalii ruse în urma atacului cu ”gaze toxice” la Alep, atribuit de regimul al-Assad rebelilor, care dezmint
26 nov. 2018 Progresiştii preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, care demisionează de la conducerea partidului, înfrânţi în alegeri locale; căsătoria gay, respinsă prin referendumuri
26 nov. 2018 Incendiul cel mai sângeros din istoria Californiei, controlat în întregime după două săptămâni; bilanţul victimelor "Camp fire" revizuit în scădere la 85 de morţi şi 296 de persoane date dispărute
26 nov. 2018 Patru militari morţi la Istanbul, iar unul rănit, în urma prăbuşirii unui elicopter militar care a lovit un acoperiş şi a căzut între blocuri
26 nov. 2018 Luptele tradiţionale coreene introduse pe Lista Patromoniului Cultural Imaterial al Umanităţii în urma unei candidaturi comune, fără precedent, a Phenianului şi Seulului
26 nov. 2018 Patru militari morţi la Istanbul, iar unul rănit, în urma prăbuşirii unui elicopter militar care a lovit un acoperiş şi a căzut între blocuri
26 nov. 2018 Doctorandul britanic Matthew Hedges, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a fost găsit vinovat de spionaj, graţiat de EAU, Londra se declară ”recunoscătoare”
26 nov. 2018 Luptele tradiţionale coreene introduse pe Lista Patromoniului Cultural Imaterial al Umanităţii în urma unei candidaturi comune, fără precedent, a Phenianului şi Seulului
26 nov. 2018 Poroşenko cere Moscovei, în Consiliul Naţional ucrainean de Securitate, să elibereze ”imediat” marinarii şi navele ucrainene, capturate în urma incidentului armat de la Marea Neagră
26 nov. 2018 Serghei Lavrov acuză Kievul că foloseşte ”metode periculoase” în Strâmtoarea Kerci; manifestaţii ale extremei drepte în Ucraina
26 nov. 2018 Reuniune în domeniul securităţii a guvernului eston în urma incidentului armat din largul Crimeei; lituaniana Grybauskaite denunţă ”altă încălcare flagrantă a dreptului internaţional” de către Rusia
26 nov. 2018 Berlinul denunţă ca ”inacceptabil” un blocaj al Mării Azov de către Moscova
26 nov. 2018 Tusk condamnă ”utilizarea forţei de către Rusia în Marea Azov” şi cere Moscovei ”să se abţină de la orice nouă provocare”
26 nov. 2018 Rusia a acţionat ”în strictă conformitate cu dreptul internaţional” în Strâmtoarea Kerci, afirmă Kremlinul
26 nov. 2018 Chişinăul, ”îngrijorat profund” de tensiunile ruso-ucrainene din largul Crimeei, denunţă ”acte de agresiune şi provocări” la adresa securităţii regionale
26 nov. 2018 Chişinăul, ”profund îngrijorat” de tensiunile ruso-ucrainene în largul Crimeei, denunţă ”acte de agresiune şi provocări” la adresa securităţii regionale
26 nov. 2018 Manifestanţi ard un steag rusesc la consulatul rus din Harkov şi cer Kievului să întrerupă relaţiile cu Moscova în urma incidentului armat din largul Crimeei
26 nov. 2018 Poroşenko a semnat un decret în vederea instaurării legii marţiale în Ucraina pe o perioadă de două luni, anunţă preşedinţia
26 nov. 2018 Poroşenko a semnat un decret în vederea instaurării legii marţiale în Ucraina pe o perioadă de două luni, anunţă preşedinţia
23 nov. 2018 Hillary Clinton îndeamnă Europa să limiteze migraţia pentru a contracara ascensiunea populismului naţionalist
23 nov. 2018 Peste 1,8 milioane de cereri de azil depuse în Germania din 2013
23 nov. 2018 Fostul director FBI James Comey şi fostul secretar al Justiţiei Loretta Lynch, convocaţi în la audieri cu uşile închise, la începutul lui decembrie, în Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanţilor
23 nov. 2018 Griffiths evocă un eventual ”rol major” al ONU în portul yemenit Hodeida
23 nov. 2018 Griffiths evocă un eventual ”rol major” al ONU în portul yemenit Hodeida
23 nov. 2018 Greve la Amazon în Spania, Germania şi M.Britanie de "Black Friday"
23 nov. 2018 Fethullah Gülen, incriminat între 28 de persoane, în asasinatul ambasadorului rus la Ankara Andrei Karlov; procurorul Ankarei cere condamnarea la închisoare pe viaţă a tuturor suspecţilor
23 nov. 2018 Rude ale victimelor olandeze ale doborârii zborului MH17 fac recurs la CEDO împotriva Rusiei
23 nov. 2018 Berlinul este pregătit pentru toate scenariile Brexitului, afirmă ministrul german al Finanţelor Olaf Scholz
23 nov. 2018 AIEA îndeamnă Coreea de Nord să reia cooperarea şi să reprimească inspectori nucleari
23 nov. 2018 Ministrul-şef al Gibraltarului Fabian Picardo evocă un acord cu Spania
23 nov. 2018 Teheranul respinge acuzaţiile Washingtonului cu privire la ascnderea unui arsenal chimic
23 nov. 2018 Cei 27 eşuează să ajungă la un acord în problema Gibraltarului după Brexit
23 nov. 2018 Cei 27 eşuează să ajungă la un acord în problema Gibraltarului după Brexit
23 nov. 2018 EAU studiază o cerere de graţiere depusă de familia lui Matthew Hedges, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a fost găsit vinovat de spionaj
23 nov. 2018 Un apropiat al lui Roger Stone, un confident al lui Donald Trump, negociază cu echipa lui Mueller o înţelegere prin care să pledeze vinovat
22 nov. 2018 Uniunea Europeană şi M.Britanie au ajuns la un acord asupra proiectului unei declaraţii privind relaţiile post-Brexit, anunţă Tusk
22 nov. 2018 Sunt necesare încă ”multe discuţii” cu privire la Brexit, mai ales în M. Britanie, apreciază Merkel
22 nov. 2018 May i-a promis lui Sanchez că acordul Brexitului va ţine cont de problema Gibraltarului, anunţă Downing Street
22 nov. 2018 Bruxellesul, ”satisfăcut” de amendamentele poloneze la reforma Curţii Supreme
22 nov. 2018 Directorul serviciului rus de informaţii militare GRU, generalul Igor Korobov, moare la 62 de ani în urma unei ”îndelungate boli”; primul său adjunct, viceamiralul Igor Kistiukov, prezentat ca succesor
22 nov. 2018 Cele două Corei conectează un drum la frontieră, în DMZ, în vederea unor operaţiuni comune de căutare a rămăşiţelor victimelor războiului din 1950-1953
22 nov. 2018 Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman reprezintă pentru Arabia Saudită o ”linie roşie” în ancheta Khashoggi, avertizează Riadul
22 nov. 2018 Cele două Corei conectează un drum la frontieră, în DMZ, în vederea unor operaţiuni comune de căutare a rămăşiţelor victimelor războiului din 1950-1953
22 nov. 2018 Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman reprezintă pentru Arabia Saudită o ”linie roşie” în ancheta Khashoggi, avertizează Riadul
22 nov. 2018 Danemarca îşi suspendă autorizaţiile de export de armament către Arabia Saudită, evocând asasinarea lui Khashoggi şi Războiul din Yemen
22 nov. 2018 Directorul serviciului rus de informaţii militare GRU, generalul Igor Korobov, moare la vârsta de 62 de ani în urma unei ”îndelungate boli”; primul său adjunct, viceamiralul Igor Kistiukov, prezentat ca succesor
22 nov. 2018 Iranul respectă prevederile Acordului de la Viena în dosarul nuclear, în pofida reimpunerii sancţiunilor americane, anunţă AIEA
22 nov. 2018 Iranul nu şi-a declarat întregul arsenal chimic, acuză ambasadorul SUA Kenneth Ward la OIAC
22 nov. 2018 Garda Naţională rusă se echipează cu noi vehicule antirevoltă cu laser şi un sistem acustic, menite să-i dezorienteze pe manifestanţi
22 nov. 2018 Trump sugerează, de Thanksgiving, că ar putea efectua o vizită în Afganistan
22 nov. 2018 Negocierile Brexitului se află într-un ”moment crucial”, apreciază Theresa May
22 nov. 2018 Franţa sancţionează 18 saudiţi în legătură cu asasinarea lui Khashoggi
22 nov. 2018 Trump încalcă ”armistiţiul” politic tradiţional de Thanksgiving şi-i atacă pe judecători; şeful statului reafirmă că CIA nu a ajuns la o concluzie definitivă în cazul Khashoggi
22 nov. 2018 Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman începe primul turneu în străinătate în EAU după scandalul asasinării lui Khashoggi; ”MBS” s-ar putea întâlni cu Erdogan în marja G20 în Aregntina
22 nov. 2018 Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman începe primul turneu în străinătate în EAU după scandalul asasinării lui Khashoggi; ”MBS” s-ar putea întâlni cu Erdogan în marja G20 în Aregntina
22 nov. 2018 Garda Naţională rusă se echipează cu noi vehicule antirevoltă cu laser şi un sistem acustic, menite să-i dezorienteze pe manifestanţi
21 nov. 2018 Bruxellesul respinge din nou bugetul Italiei pe 2019 şi deschide calea unor sancţiuni printr-o procedură de deficit excesiv
21 nov. 2018 Salvini reafirmă că menţine proiectul de buget respins de CE, însă Conte promite reforme
21 nov. 2018 Britanicul Matthew Hedges, condamnat la închisoare pe viaţă în EAU, după ce a fost găsit vinovat de spionaj
21 nov. 2018 Aproximativ 85.000 de copii au murit de foame sau din cauza bolii în Yemen, estimează Save the Children
21 nov. 2018 Un tânăr ”lup solitar” egiptean pregătit să acţioneze în numele Statului Islamic, arestat în Italia
21 nov. 2018 Aproximativ 85.000 de copii morţi de foame sau din cauza bolii în Yemen, estimează Save the Children
21 nov. 2018 Steve Bannon şi miliardarul chinez Guo Wengui exilat în SUA denunţă ”crimele” Beijingului
21 nov. 2018 Lucrătoare umanitară italiană, răpită în Kenya
21 nov. 2018 Merkel speră la un acord cu Spania pe tema Gibraltarului până la summitul european de duminică dedicat Brexitului
21 nov. 2018 CE validează bugetul grec pe 2019 dar vrea o accelerare a ritmului reformelor
21 nov. 2018 Anchetă cu privire la finanţarea campaniei electorale a formaţiunii germane de extremă dreapta AfD
21 nov. 2018 Trump mulţumeşte Arabiei Saudite pentru scăderea preţului petrolului, în pofida unor îndemnuri de a-i aplica sancţiuni
21 nov. 2018 Alegătorii din Hesse se pronunţă în favoarea abolirii pedepsei cu moartea în landul german
21 nov. 2018 Parlamentul bulgar îl înlocuieşte în funcţia de vicepremier pe naţionalistul Valeri Simeonov cu şefa sa de cabinet Mariana Nikolova
21 nov. 2018 Vile kitsch ale clanului mafiot Casamonica, demolate cu buldozerul la Roma
21 nov. 2018 CEDO se pronunţă la sfârşitul lui noiembrie asupra cererii lui Berlusconi de a-i anula condamnarea la şase ani de ineligibilitate
21 nov. 2018 Prinţul moştenitor al Abu Dhabi Mohammed bin Zayed al-Nahyan, vizat de o plângere prin care este acuzat de complicitate la tortură, tratamente inumane şi crime de război în timpul unei vizite în Franţa
21 nov. 2018 Priştina creşte cu 100% taxele impuse produselor sârbe, după eforturile depuse de Blegrad de a submina aderarea Kosovo la Interpol
21 nov. 2018 Bancă germană, suspectată de o fraudă de mare amploare de tip "cum ex", vizată de o anchetă
21 nov. 2018 Întâlnire între May şi Juncker fără vreun progres decisiv cu patru zile înainte de un summit crucial privind Brexitul
21 nov. 2018 Următorul exerciţiu militar americano-sud-coreean, Foal Eagle, ”redus” pentru a nu dăuna diplomaţiei, anunţă Mattis
21 nov. 2018 Priştina creşte cu 100% taxele impuse produselor sârbe, după eforturile depuse de Belgrad de a submina aderarea Kosovo la Interpol
21 nov. 2018 Mattis vede negocieri de pace între beligeranţii din Yemen în Suedia, la începutul lui decembrie
21 nov. 2018 May revine sâmbătă la Bruxelles pentru a continua negocierile cu privire la Brexit
21 nov. 2018 Spaniolul Pedro Sanchez îşi reiterează ameninţarea cu votul de veto la adresa Brexitului
21 nov. 2018 Următorul exerciţiu militar americano-sud-coreean, Foal Eagle, ”redus” pentru a nu ”dăuna” diplomaţiei, anunţă Mattis
21 nov. 2018 Spaniolul Pedro Sanchez îşi reiterează ameninţarea cu votul de veto la adresa Brexitului
20 nov. 2018 Kremlinul va riposta în cazul retragerii SUA din Tratatul INF, avertizează din nou Putin
20 nov. 2018 Reuters: Cooperarea militară între M.Britanie şi UE, afectată de incertitudinile Brexitului
20 nov. 2018 Guvernatorul Băncii centrale Sergiu Cioclea demisionează şi anunţă revenirea R.Moldova la stabilitate financiară
20 nov. 2018 Decretul lui Trump care restrânge depunerea solicitărilor de azil, suspendat de judecătorul Jon Tigar din San Francisco
20 nov. 2018 Kremlinul denunţă un ”amestec” în alegerea preşedintelui Interpol, după ce senatori americani şi William Browder îndeamnă la respingerea candidaturii generalului rus Aleksandr Prokopciuk
20 nov. 2018 CEDO cere Ankarei să-l elibereze pe opozantul kurd Selahattin Demirtas, a cărui încarcerare vizează să ”sufoce pluralismul” politic şi condamnă Turcia să-i plătească despăgubiri morale; Erdogan respinge hotărârea
20 nov. 2018 Candidatura Kosovo la aderarea la Interpol, respinsă a treia oară; Priştina denunţă o ”campanie feroce” a Belgradului; Kiribati şi Vanuatu aderă la agenţia de cooperare poliţistă internaţională
20 nov. 2018 Investigaţiile cu privire la atentatele de la Charlie Hebdo, Montrouge şi Hyper cacher din ianuarie 2015, încheiate
20 nov. 2018 Cel puţin 40 de morţi la Kabul, într-un atentat sinucigaş la o sărbătorire a naşterii profetului Mohomed
20 nov. 2018 Regele Salman al Arabiei Saudite îşi susţine moştenitorul, suspectat de asasinarea lui Khashoggi; Mohammed bin Salman, la summitul G20
20 nov. 2018 ONU pregăteşte negocieri de pace în Suedia privind Yemenul, teatrul unor noi confruntări armate
20 nov. 2018 Theresa May luptă în continuare să-şi convingă majoritatea, dar pregăteşte deja viitorul post-Brexit cu Bruxellesul
20 nov. 2018 LREM, vizat de o anchetă a Parchetului Parisului cu privire unor donaţii în valoare de 144.000 de euro
20 nov. 2018 LREM, partidul lui Macron, vizat de o anchetă a Parchetului Parisului cu privire unor donaţii în valoare de 144.000 de euro
20 nov. 2018 Polonia şi Israelul resping Pactul mondial ONU privind migraţia
20 nov. 2018 Fostul premier macedonean Nikola Gruevski, fugit din ţară pentru a se sustrage unei pedepse de doi ani de închisoare, primeşte azil ”politic” în Ungaria
20 nov. 2018 Trump nu exclude implicarea prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman în asasinarea lui Khashoggi
20 nov. 2018 Directorul Programului ONU pentru Mediu (PNUE) Erik Solheim demisionează în urma unui val de critici cu privire la cheltuielile sale de deplasare
20 nov. 2018 LREM, partidul lui Macron, vizat de o anchetă a Parchetului Parisului cu privire laoriginea unor donaţii în valoare de 144.000 de euro
19 nov. 2018 Trump anunţă că urmează să aibă loc noi plecări de la Casa Albă, care funcţionează ca o ”maşină bine unsă”
19 nov. 2018 Trei activiste Femen denunţă ”fascismul legal” drept o ”ruşine naţională” la o reuniune în memoria lui Franco
19 nov. 2018 Cei 27 dau undă verde acordului divorţului, însă negocierile Brexitului continuă
19 nov. 2018 Germania impune sancţiuni la nivelul Schengen unui număr de 18 cetăţeni saudiţi în scandalul Khashoggi
19 nov. 2018 Acuzarea cere închisoarea pe viaţă în procesul lui Serghei Wenergold privind atentatul vizând autocarul Borussiei Dortmund
19 nov. 2018 Acuzarea cere închisoarea pe viaţă în procesul lui Serghei Wenergold privind atentatul vizând autocarul Borussiei Dortmund
19 nov. 2018 Marile puteri se acuză reciproc de ”ipocrizie” şi ”minciuni” pe tema puterilor consolidate ale OIAC
19 nov. 2018 Erdogan şi Putin inaugurează de la Istanbul instalarea primului tub al tronsonului submarin, la Marea Neagră, a gazoductului "TurkStream"
19 nov. 2018 ”Proiectul acordului retragerii este echitabil şi echilibrat”, apreciază Barnier; May vrea ca perioada de tranziţie post-Brexit să nu fie prelungită după alegerile legislative britanice prevăzute în 2022
19 nov. 2018 ”Veste galbene” mai puţin numeroase ţintesc autorstrăzi şi depozite petroliere în a treia zi consecutivă de blocare
19 nov. 2018 Franţa, atentă la stabilitatea Renault şi alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi după arestarea lui Carlos Ghosn la Tokyo, afirmă Macron şi Le Maire
19 nov. 2018 Ambasadorul rus în Finlanda, convocat în legătură cu bruierea semnalului GPS în timpul exerciţiului NATO Trident Juncture în Norvegia
19 nov. 2018 Partidul aflat la putere în Polonia, tratat ca ”evreii de către Goebbels”, se plânge vicepremierul Piotr Glinski
19 nov. 2018 Primarul Londrei Sadiq Khan vinde ca fier vechi tunuri cu apă cumpărate de Boris Johnson pe când era primar, după revoltele urbane din 2011
19 nov. 2018 Reuters: Cooperarea militară între M.Britanie şi UE, afectată de incertitudinile Brexitului
19 nov. 2018 Spania vrea asigurări cu privire la Gibraltar în acordul Brexitului
19 nov. 2018 Trump spune că ben Laden ar fi trebuit să fie capturat ”mult mai devreme”, Imran Khan denunţă o nouă ”tiradă” contra Pakistanului
19 nov. 2018 Kremlinul va riposta în cazul retragerii SUA din Tratatul INF, avertizează din nou Putin
19 nov. 2018 Primarul Londrei Sadiq Khan vinde ca fier vechi tunuri cu apă cumpărate de Boris Johnson pe când era primar, după revoltele urbane din 2011
18 nov. 2018 Popularitatea lui Emmanuel Macron atinge, la 25%, cel mai scăzut nivel din mandat
18 nov. 2018 Mii de cehi cer demisiile premierului Andrej Babis şi preşedintelui Milos Zeman la o manifestaţie prin care au marcat ”Revoluţia de catifea”
18 nov. 2018 Manifestaţie la Atena în memoria revoltei de la Universitatea Politehnică în urmă cu 45 de ani faţă de regimul coloneilor
18 nov. 2018 SUA urmează să stabilească în zilele următoare cine l-a ucis pe Khashoggi, anunţă Trump
18 nov. 2018 SUA urmează să stabilească în zilele următoare cine l-a ucis pe Khashoggi, anunţă Trump
18 nov. 2018 Trump îşi exprimă ”tristeţea” la Paradise, un orăşel ras aproape în întregime de pe hară de cel mai sângeros indendiu din istoria Californiei
18 nov. 2018 Peste 400 de persoane rănite, dintre care 14 grav, la blocaje organizate de 287.710 de ”veste galbene” în 2.034 de locuri în întreaga Franţă, anunţă Castaner
18 nov. 2018 Următoarea săptămână, ”critică” pentru Marea Britanie, apreciază Theresa May, care nu vede o alternativa la proiectul acordului Brexitului
18 nov. 2018 Dominic Raab o acuză pe Theresa May că nu se opune unor intimidări ale europenilor, de lipsă de voinţă politică şi de hotărâre în negocierea Brexitului
18 nov. 2018 ”Veste galbene” oferă parcare gratuită la Disneyland
18 nov. 2018 O deputată conservatoare britanică susţinătoare a Brexitului critică proiectul acordului lui May... pentru că lasă M.Britanie fără mandate în Parlamentul European
18 nov. 2018 Merkel şi Macron, vizaţi de contestări pe plan intern, fac front comun pe tema Europei
18 nov. 2018 Un grup de cel puţin trei organizatori ai asasinării jurnalistei malteze de investigaţii Daphne Caruana Galizia, identificat de poliţie
18 nov. 2018 Negocieri între talibani şi emisarul SUA Zalmay Khalilzad în Qatar
18 nov. 2018 Macron pledează în Bundestag în favoarea unei relansări a unei Europe care să evite un ”haos” mondial
18 nov. 2018 Conducătoarea auto care a răsturnat şi a omorât trecând cu maşina peste o femeie în ”vestă galbenă”, inculpată
18 nov. 2018 Trump nu vrea să asculte înregistrarea ”oribilă” a asasinării lui Khashoggi
18 nov. 2018 Manifestaţie a transsexualilor la Kiev, perturbată de activişti de extremă dreapta
18 nov. 2018 Trump nu va interveni în cazul în care Whitaker hotărăşte să limiteze ancheta lui Mueller
18 nov. 2018 Manifestaţie a transsexualilor la Kiev, perturbată de activişti de extremă dreapta
18 nov. 2018 Ucigaşii lui Khashoggi ar fi putut să-i scoată corpul dezmembrat din Turcia în bagaje, afirmă ministrul turc al Apărării Hulusi Akar
18 nov. 2018 Trump anunţă că urmează să aibă loc noi plecări de la Casa Albă, care funcţionează ca o ”maşină bine unsă”
18 nov. 2018 Trei activiste Femen denunţă ”fascismul legal” la comemorarea morţii lui Franco
17 nov. 2018 Ideea unei armate europene este ”prematură”, iar apărarea UE fără NATO este o ”iluzie”, consideră Rutte
17 nov. 2018 Vicepremierul bulgar naţionalist Valeri Simeonov demisionează după mai multe săptămâni de proteste ale unor mame de copii cu dizabilităţi insultate de declaraţii ale sale
17 nov. 2018 Trump a răspuns în scris întrebărilor procurorului special Robert Mueller
17 nov. 2018 Trump a răspuns în scris întrebărilor procurorului special Robert Mueller
17 nov. 2018 Controversata desemnare a lui Whitaker secretar interimar al Justiţiei, contestată la Curtea Supremă
17 nov. 2018 Vicepremierul bulgar naţionalist Valeri Simeonov demisionează după mai multe săptămâni de proteste ale unor mame de copii cu dizabilităţi insultate de declaraţii ale sale
17 nov. 2018 Mii de migranţi la frontiera americană; nerăbdarea creşte; primarul din Tijuana cere expulzarea migranţilor; manifestaţii şi pagini pe Facebook ”anticaravană”
17 nov. 2018 Epava submarinului argentinian ARA San Juan, localizat în Atlantic la un an după ce a fost dat dispărut
17 nov. 2018 Epava submarinului argentinian ARA San Juan, localizată în Atlantic la un an după ce a fost dat dispărut
17 nov. 2018 Manifestantă ucisă de o maşină la un baraj al ”vestelor galbene” în Savoia, în cadrul unor ample proteste antiguvernamentale în Franţa
17 nov. 2018 Ucigaşii lui Khashoggi vor da socoteală, promite Mike Pence în marja APEC, după dezvăluirile potrivit cărora CIA îl cinsideră pe Mohammed bin Salman comanditarul asasinatului
17 nov. 2018 Ucigaşii lui Khashoggi vor da socoteală, promite Mike Pence în marja APEC, după dezvăluirile potrivit cărora CIA îl consideră pe Mohammed bin Salman comanditarul asasinatului
17 nov. 2018 Bilanţul victimelor incendiului "Camp Fire", care devastează nordul Californiei, a crescut la 71 de morţi; peste 1.000 de persoane date dispărute
17 nov. 2018 Steve Bannon vrea să facă campanie pentru Viktor Orban în alegerile europene
17 nov. 2018 Melania Trump a cheltuit cu hotelul peste 150.000 de euro într-o singură zi la Toronto
17 nov. 2018 Theresa May respinge contrapropuneri ale rivalilor săi cu privire la Brexit
17 nov. 2018 China şi Statele unite îşi etalează divergenţele la summitul APEC
17 nov. 2018 Xi Jinping intenţionează să efectueze o vizită în Coreea de Nord anul viitor
17 nov. 2018 China şi Statele Unite îşi etalează divergenţele la summitul APEC
17 nov. 2018 Zeci de morţi în estul Siriei, în raiduri ale coaliţiei contra Statului Islamic condusă de SUA; regimul cucereşte ultima redută jihadistă în sudul ţării
17 nov. 2018 Mii de manifestanţi blochează poduri la Londra, denunţând ”inacţiunea criminală” a Guvernului May în lupta împotriva modificărilor climatice
17 nov. 2018 Mii de manifestanţi blochează poduri la Londra, denunţând ”inacţiunea criminală” a Guvernului May în lupta împotriva modificărilor climatice - FOTO, VIDEO
17 nov. 2018 Aproximativ 244.000 de participanaţi la acţiuni ale ”vestelor galbene” în întreaga Franţă, soldate cu un mort şi peste 100 de răniţi la baraje; Macron, principala ţintă a nemulţumirilor
17 nov. 2018 Aproximativ 244.000 de participanaţi la acţiuni ale ”vestelor galbene” în întreaga Franţă, soldate cu un mort şi peste 100 de răniţi la baraje; Macron, principala ţintă a nemulţumirilor - VIDEO
16 nov. 2018 Aproximativ 40 de răniţi, majoritatea copii, în Bavaria, într-o coliziune între două autobuze şcolare
16 nov. 2018 Kim Jong Un supervizează un test al unei noi arme tactice de înaltă tehnologie, anunţă Phenianul
16 nov. 2018 Ultimii doi lideri khmeri roşii, Nuon Chea şi Khieu Samphan, găsiţi vinovaţi de genocid, condamnaţi la închisoare pe viaţă în Cambodgia, un verdict istoric
16 nov. 2018 Aproximativ 40 de răniţi, majoritatea copii, în Bavaria, într-o coliziune între două autobuze şcolare
16 nov. 2018 Julian Assange, inculpat în Statele Unite
16 nov. 2018 Peste 600 de persoane date dispărute în incendiul din nordul Californiei, unde Trump este aşteptat sâmbătă; bilanţul victimelor incendiilor din stat creşte la 66 de morţi
16 nov. 2018 Washingtonul examinează o expulzare a lui Gülen, pentru a convinge Ankara să slăbească presiunile asupra Riadului în dosarul Khashoggi
16 nov. 2018 Phenianul decide să expulzeze un american reţinut după intrarea ilegală în Coreea, ”manipulat de CIA”
16 nov. 2018 Turcia dezminte că ar lega soarta lui Gulen de dosarul Khashoggi
16 nov. 2018 Theresa May, în ofensivă pentru a-şi apăra viitorul şi planul cu privire la Brexit
16 nov. 2018 Theresa May, în ofensivă pentru a-şi apăra viitorul şi planul cu privire la Brexit
16 nov. 2018 AP: Puncte-cheie ale proiectului acordului divorţului între M.Britanie şi UE
16 nov. 2018 AP: Cum a ajuns M.Britanie în impas cu privire la Brexit
15 nov. 2018 O ”frontieră dură” între Irlanda şi Irlanda de Nord a fost evitată, afirmă Barnier
15 nov. 2018 Kevin McCarthy, ales lider al republicanilor în camera Reprezentanţilor
15 nov. 2018 Adjuncta lui Bolton în Consiliul Naţional de Securitate, destituită în urma unor critici ale Melaniei Trump
15 nov. 2018 Armament descoperit într-o ascunzătoare într-o şcoală din nordul Franţei
15 nov. 2018 May trebuie de-acum să ”vândă” proiectul acordului Brexitului deputaţilor britanici
15 nov. 2018 Tusk anunţă un summit extraordinar UE duminică, la 25 noiembrie, în vederea semnării proiectului acordului Brexitului
15 nov. 2018 Secretarul de stat britanic însărcinat cu Irlanda de Nord Shailesh Vara demisionează din cauza dezacordului său faţă de proiectul acordului Brexitului
15 nov. 2018 Macron îşi petrece noaptea la bordul Charles de Gaulle, o ”imensă mândrie” a Franţei
15 nov. 2018 Primele arestări în rândul celor câteva sute de migranţi din caravană sosiţi primii la frontiera dintre Mexic şi SUA
15 nov. 2018 Ministrul britanic însărcinat cu Brexitul Dominic Raab demisionează, criticând dur proiectul acordului cu UE
15 nov. 2018 Secretarul britanic însărcinat cu Munca şi Pensiile Esther McVey demisionează denunţând faptul că proiectul acordului Brexitului ”nu onorează referendumul”
15 nov. 2018 Secretarul britanic însărcinat cu Munca şi Pensiile Esther McVey demisionează denunţând faptul că proiectul acordului Brexitului ”nu onorează referendumul”
15 nov. 2018 CEDO condamnă Rusia şi recunoaşte caracterul ”politic” al arestărilor lui Navalnîi
15 nov. 2018 Ministrul britanic însărcinat cu Brexitul Dominic Raab demisionează, criticând dur proiectul acordului cu UE
15 nov. 2018 Secretarul de stat însărcinat cu Brexitul Suella Braverman demisionează din cauza proiectului acordului Brexitului
15 nov. 2018 Procuratura saudită cere pedeapsa cu moartea a cinci oficiali pe care-i acuză că l-au drogat şi dezmembrat pe Khashoggi în consulatul saudit de la Istanbul
15 nov. 2018 Val de demisii după acordul privind Brexitul: Ministrul britanic însărcinat cu Brexitul şi secretarii de stat pentru Irlanda de Nord, pentru Muncă şi Pensii şi cel pentru Brexit au renunţat şi ei la funcţii
15 nov. 2018 Deputata conservatoare Anne-Marie Trevelyan demisionează de la Ministerul Educaţiei, a cincea demisie în semn de protest faţă de proiectul acordului Brexitului; Jeremy Corbyn o îndeamnă pe Theresa may să retragă textul din Parlament
15 nov. 2018 Putin anunţă, după o întâlnire cu Pence la ASEAN, că va discuta cu Trump în principal despre dezarmare în summitul din Argentina
15 nov. 2018 Theresa May, zguduită de un val de demisii, agită în Parlament riscul ca Brexitul să nu aibă loc
15 nov. 2018 Theresa May, zguduită de un val de demisii, agită în Parlament riscul ca Brexitul să nu aibă loc
15 nov. 2018 Deputata conservatoare Anne-Marie Trevelyan demisionează de la Ministerul Educaţiei, a cincea demisie în semn de protest faţă de proiectul acordului Brexitului; Jeremy Corbyn o îndeamnă pe Theresa may să retragă textul din Parlament
14 nov. 2018 Merkel apără ideea unei armate europene şi propune crearea unui consiliu de securitate european
14 nov. 2018 Merkel apără ideea unei armate europene şi propune crearea unui consiliu de securitate european
14 nov. 2018 Theresa May încearcă să ”vândă” Cabinetului proiectul de acord asupra Brexitului încheiat de negociatorii europeni şi britanici
14 nov. 2018 Theresa May încearcă să ”vândă” Cabinetului proiectul de acord asupra Brexitului încheiat de negociatorii europeni şi britanici
14 nov. 2018 Trump critică Franţa şi-l atacă personal pe Macron după vizita la Paris
14 nov. 2018 Melania Trump îi cere soţului său să o destituie pe Mira Ricardel, numărul doi în Consiliul de Securitate Naţională (NSC)
14 nov. 2018 Bruxellesul atacă România pe tema corupţiei înainte ca Bucureştiul să preia preşedinţia UE, comentează presa internaţională după publicarea MCV şi rezoluţia PE pe tema statului de drept
14 nov. 2018 Bruxellesul atacă România pe tema corupţiei înainte ca Bucureştiul să preia preşedinţia UE, comentează presa internaţională după publicarea MCV şi rezoluţia PE pe tema statului de drept
14 nov. 2018 ”Sultanul monedelor” şi un complice al său, acuzaţi de Teheran că au strâns două tone de monede de aur, executaţi prin spânzurare
14 nov. 2018 Bilanţul victimelor incendiilor din California a ajuns la 50 de morţi
14 nov. 2018 Ministrul israelian al Apărării Avigdor Lieberman demisionează şi îndeamnă la organizarea unor alegeri anticipate, în urma unui armistiţiu indirect în Fâşia Gaza încheiat între Israel şi grupări palestiniene
14 nov. 2018 China dezminte că reprezintă o ameninţare la adresa Europei, în urma declaraţiilor lui macron pe tema înfiinţării unei armate europene
14 nov. 2018 Mişcarea islamistă palestiniană Hamas salută o ”victorie” în demisia ministrului israelian al Apărării
14 nov. 2018 Violenţele contra etnicilor rohingya sunt ”de neiertat”, îi spune Pence lui Aung San Suu Kyi
14 nov. 2018 China dezminte că reprezintă o ameninţare la adresa Europei, în urma declaraţiilor lui Macron pe tema înfiinţării unei armate europene
14 nov. 2018 Opozantul Navalnîi, autorizat să plece din Rusia la CEDO
14 nov. 2018 Proiectul acordului Brexitului cu Bruxellesul ”răspunde votului britanicilor”, dă asigurări May în Camera Comunelor
13 nov. 2018 Bilanţul victimelor incendiului din nordul Californiei a crescut la 42 de morţi
13 nov. 2018 Facebook, în pană într-o parte a lumii
13 nov. 2018 Facebook, în pană într-o parte a lumii
13 nov. 2018 UPDATE - Bilanţul victimelor incendiului din nordul Californiei a crescut la 42 de morţi
13 nov. 2018 Negocierea Brexitului se află în faza ”deznodământului”, afirmă Theresa May
13 nov. 2018 Tiruri de rachete palestiniene şi atacuri aeriene israeliene în Fâşia Gaza, în urma unei operaţiuni acoperite israeliene care s-a terminat prost
13 nov. 2018 Tentativă de atentat cu bombă la Atena vizând un procuror
13 nov. 2018 Haftar nu participă la Conferinţa de la Palermo pe tema viitorului Libiei
13 nov. 2018 Navalnîi anunţă că a fost împiedicat să plece din Rusia pentru a se duce la Strasbourg, unde CEDO se pronunţă joi asupra unor plângeri ale sale împotriva statului rus
13 nov. 2018 Salah Abdeslam a folosit Facebookul pentru a pregăti atentatele de la 13 noiembrie
13 nov. 2018 Mormântul mareşalului Pétain, vandalizat
13 nov. 2018 Franţa aduce un omagiu naţional victimelor atentatelor de la 13 noiembrie, la trei ani după atacuri, la Paris şi Saint-Denis
13 nov. 2018 Franţa extrădează către Germania un presupus membru PKK
13 nov. 2018 Trump îl critică din nou pe Macron pe tema armatei europene
13 nov. 2018 Presupus membru PKK, extrădat de Franţa către Germania
13 nov. 2018 Trump îl critică din nou pe Macron pe tema armatei europene
12 nov. 2018 Bilanţul victimelor incendiilor din California creşte la 31 de morţi
12 nov. 2018 Bilanţul victimelor incendiilor din California creşte la 31 de morţi; alte 228 de persoane date dispărute
12 nov. 2018 Actualii lideri interimari, prezentaţi ca învingători în alegeri separatiste în estul prorus al Ucrainei
12 nov. 2018 Un ofiţer superior din cadrul forţelor speciale israeliene şi şase palestinieni ucişi în Fâşia Gaza, într-o operaţiune israeliană
12 nov. 2018 Aproape 150 de morţi, inclusiv civili, în ultimele 24 de ore, în ofensiva loialistă vizând oraşul yemenit Hodeida, aflat sub controlul rebelilor huthi
12 nov. 2018 Un avion american de tip F-18 se prebuşeşte în Marea Filipinelor; ambii piloţi, salvaţi
12 nov. 2018 Aproape 150 de morţi, inclusiv civili, în ultimele 24 de ore, în ofensiva loialistă vizând oraşul yemenit Hodeida, aflat sub controlul rebelilor huthi
12 nov. 2018 Jean-Yves Le Drian ”nu are cunoştrinţă” de informaţii turce despre Khashoggi
12 nov. 2018 Horst Seehofer demisionează de la conducerea CSU şi din postul de ministru de Interne
12 nov. 2018 Jean-Yves Le Drian ”nu are cunoştinţă” de informaţii turce despre Khashoggi
12 nov. 2018 Şefii diplomaţiei din statele membre UE examinează progresele în negocierea Brexitului
12 nov. 2018 Seulul şi Phenianul fac schimb de cadouri, mandarine şi ciuperci de pin
12 nov. 2018 Seulul şi Phenianul fac schimb de cadouri, mandarine şi ciuperci de pin
12 nov. 2018 Zece migranţi daţi dispăruţi în vestul Turciei, în urma naufragiului ambarcaţiunii la bordul căreia se aflau
12 nov. 2018 Un tweet virulent al lui Trump despre apărarea europeană este un ”îndemn suplimentar” la înfiinţarea unei armate comune a Uniunii Europene, apreciază ministrul francez al Economiei Bruno Le Maire
12 nov. 2018 ”Încă nu s-a ajuns la un acord” asupra Brexitului, îi informează Barnier pe Cei 27
12 nov. 2018 Serviciile canadiene de informaţii au audiat înregistrările de la asasinarea lui Khashoggi trimise de Turcia, anunţă Trudeau
12 nov. 2018 Conferinţă la Palermo în vederea opririi crizei politice din Libia
12 nov. 2018 Seehofer îşi anunţă demisia de la şefia CSU, dar dezminte că pleacă din postul de ministru de Interne
12 nov. 2018 Thomas Haldenwang, fostul adjunct al lui Hans-Georg Maassen, numit la conducerea Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV) în locul acestuia
09 nov. 2018 Bune relaţii ungaro-române servesc interesele ungarilor şi maghiarilor din România, apreciază Péter Szijjártó la Bucureşti
09 nov. 2018 ”Românii suferă de o lipsă de încredere în instituţiile lor”, scrie fostul ambasador francez în România Henri Paul, într-un editorial în Le Monde
09 nov. 2018 Un mort în atacul ”terorist” cu cuţitul la Melbourne, comis de un bărbat originar din Somalia cunoscut serviciilor de informaţii şi revendicat de Statul Islamic
09 nov. 2018 ”Românii suferă de o lipsă de încredere în instituţiile lor”, scrie fostul ambasador francez în România Henri Paul, într-un editorial în Le Monde
09 nov. 2018 Justiţia americană suspendă construirea controversatului oleoduct Keystone XL
09 nov. 2018 Theresa May se reculege în Belgia, în cadrul ceremoniilor centenarului Primului Război Mondial
09 nov. 2018 Germania se teme de ascensiunea extremei drepte, la 80 de ani de la ”Noaptea de cristal”
09 nov. 2018 Michelle Obama dezvăluie în cartea de memorii ”Becoming” că fiicele sale Malia şi Sasha au fost concepute prin inseminare artificială
09 nov. 2018 Secretarul de stat britanic însărcinat cu Transportul Jo Johnson, fratele eurofil al lui Boris Johnson, demisionează din Guvern şi cere un referendum pe tema ieşirii din UE
09 nov. 2018 Ministrul sud-coreean al Finanţelor şi un consilier, destiuiţi de Moon Jae-in
09 nov. 2018 Doi suspecţi cu legături cu ultradreapta care pregăteau o acţiune violentă vizându-l pe macron, eliberaţi
09 nov. 2018 Un al optulea corp, al unei femei, găsit în dărâmăturile imobilelor vechi surpate la Marsilia
09 nov. 2018 Doi suspecţi cu legături cu ultradreapta care pregăteau o acţiune violentă vizându-l pe Macron, eliberaţi
09 nov. 2018 Ministrul sud-coreean al Finanţelor şi un consilier prezidenţial, destiuiţi de Moon Jae-in
09 nov. 2018 Macron şi May aduc un omagiu combatanţilor ucişi în bătălia din Somme, considerată ”Verdunul britanic”
09 nov. 2018 Morţi şi răniţi într-un incendiu care devastează nordul Californiei
09 nov. 2018 Morţi şi răniţi într-un incendiu care devastează nordul Californiei; zeci de mii de locuitori vizaţi de evacuări la Malibu - FOTO, VIDEO
09 nov. 2018 Roma îşi menţine proiectul de buget respins de Bruxelles, în urma unei întâlniri cu preşedintele Eurogrupului Mario Centeno
09 nov. 2018 SUA şi China nu-şi ascund diferendele şi avertismentele, într-o reuniune ministerială la Washington, dar vor să evite un noi ”Război Rece”
08 nov. 2018 Putin şi Trump urmează să se întâlnească ”scurt” în marja comemorării sfârşitului Primului Război Mondial, la Paris, la 11 noiembrie, iar apoi la summitul G20 de la Buenos Aires, în Argentina
08 nov. 2018 Opt răniţi în fiordul norvegian Hjeltefjord, în urma unei coliziuni între petrolierul maltez Sola TS şi fregata norvegiană KNM Helge Ingstad, care se întorcea de la exerciţiul NATO Trident Juncture
08 nov. 2018 Kremlinul reiterează că n-are nimic a face cu ancheta rusă, pe care Trump spune că nu vrea să o oprească
08 nov. 2018 Marine Le Pen se întâlneşte la Sofia, la 16 noiembrie, cu aliaţi naţional-populişti din Europa de Est
08 nov. 2018 Marine Le Pen se întâlneşte la Sofia, în 16 noiembrie, cu aliaţi naţional-populişti din Europa de Est
08 nov. 2018 Londra, optimistă cu privire la un acord privind Brexitul, dar nu imediat, afirmă Jeremy Hunt într-un discurs la Ambasada M.Britanii în Franţa
08 nov. 2018 Judecătoarea de la Curtea Supremă americană Ruth Bader Ginsburg, internată cu trei coaste rupte, după ce a căzut în birou
08 nov. 2018 Arestul preventiv al celor şase suspecţi cu legături cu ultradreapta care pregăteau o acţiune violentă vizându-l pe Macron, prelungit
08 nov. 2018 Un corp dezmembrat găsit în apropiere de Rouen, identificat ca fiind al unui bărbat fără adăpost cunoscut poliţiei
08 nov. 2018 Treizeci de angajaţi ai unui cămin de azilanţi, judecaţi în legătură cu maltratarea refugiaţilor în 2014
08 nov. 2018 Un nord-coreean depune plângere penală, în Olanda, împotriva unor constructor olandez de nave şi se declară victima sclaviei moderne pe un şantier naval din Polonia; el acuză ”statul nord-coreean i-a confiscat o mare parte din salariu”
08 nov. 2018 Reuters: Rezultate ale alegerilor din SUA
08 nov. 2018 Premierul libian Fayez al-Sarraj cere, înaintea unei conferinţe la Palermo, o ”viziune comună” cu privire la Libia
08 nov. 2018 Un fost puşcaş marin cu probleme psihologice, Ian Long, ucide 12 tineri într-un bar la periferia Los Angelesului şi apoi se sinucide
08 nov. 2018 Trump, acuzat de abuz de putere după ce şi-a destituit secretarul Justiţiei
08 nov. 2018 Macron denunţă ”cuşca nebună” a unor ”polemici inutile”, după ce provoacă o controversă cu privire la o comemorare a mareşalului Pétain, şeful regimului colaboraţionist de la Vichy
08 nov. 2018 Macron îl primeşte sâmbătă pe Trump la Elysée, după care vor lua masa cu soţiile lor; ceremonie la Arcul de Triumf duminică şi Formul Păcii în cadrul marcării unui secol de la sfârşitul Primului Război Mondial; manifestaţii anti-Trump
08 nov. 2018 Macron îl primeşte sâmbătă pe Trump la Elysée, după care vor lua masa cu soţiile lor; ceremonie la Arcul de Triumf şi Formul Păcii duminică, în cadrul marcării unui secol de la sfârşitul Primului Război Mondial; manifestaţii anti-Trump
08 nov. 2018 SUA sancţionează trei persoane şi nouă entităţi în legătură cu anexarea Crimeei şi încălcarea drepturilor omului în estul Ucrainei
08 nov. 2018 Bărbat dotat cu un adevărat arsenal şi care ameninţa să-l ucidă pe premierul spaniol Pedro Sanchez, arestat în apropiere de Barcelona
08 nov. 2018 O Curte britanică de Apel respinge o încercare a Guvernului de a opri o contestare judiciară a Brexitului
08 nov. 2018 Gorbaciov îndeamnă la eforturi urgente în vederea împiedicării relansării unei curse a înarmării nucleare
08 nov. 2018 Gorbaciov îndeamnă la eforturi urgente în vederea împiedicării relansării unei curse a înarmării nucleare
07 nov. 2018 Bernie Sanders, reales senator în Vermont
07 nov. 2018 Alegeri în SUA - Democraţii creditaţi cu 38 de mandate, iar republicanii cu 45 în Senat şi cu 85 de mandate la 99 în Camera Reprezentanţilor - proiecţii
07 nov. 2018 Florida se pronunţă prin referendum în favoarea acordării dreptului de vot foştilor condamnaţi penal care şi-au ispăşit pedeapsa
07 nov. 2018 Alegeri în SUA - Republicanii urmează să-şi păstreze controlul asupra Senatului
07 nov. 2018 Două femei musulmane, democrate, alese pentru prima oară în Congres
07 nov. 2018 Un guvernator gay, democratul Jared Polis, ales pentru prima oară în SUA
07 nov. 2018 UPDATE - Alegeri în SUA - Republicanii urmează să-şi păstreze controlul asupra Senatului
07 nov. 2018 Alexandra Ocasio-Cortez, cea mai tânără aleasă în Congres
07 nov. 2018 Democraţii preiau, după opt ani, controlul în Camera Reprezentanţilor - proiecţii
07 nov. 2018 UPDATE - Alegeri în SUA - Republicanii urmează să-şi păstreze controlul în Senat/Democraţii preiau controlul în Camera Reprezentanţilor - proiecţii
07 nov. 2018 Sharice Davids, prima amerindiană aleasă în Congres
07 nov. 2018 Senatorul republican Ted Cruz, reales în Texas
07 nov. 2018 Mitt Romney, ales în Senat
07 nov. 2018 Democratul Andrew Gillum, care spera să devină primul guvernator de culoare al Floridei, îşi recunoaşte înfrângerea în faţa republicanului Ron DeSantis
07 nov. 2018 Democratul Andrew Gillum, care spera să devină primul guvernator de culoare al Floridei, îşi recunoaşte înfrângerea în faţa republicanului Ron DeSantis
07 nov. 2018 Candidata transsexuală democrată Christine Hallquist, învinsă de guvernatorul republican în exerciţiu Phil Scott în Vermont
07 nov. 2018 UPDATE - Alegeri în SUA - Republicanii urmează să-şi păstreze controlul în Senat/Democraţii preiau controlul în Camera Reprezentanţilor - proiecţii/ Trump anunţă pe Twitter un „mare succes”
07 nov. 2018 Democraţii înregistrează un avans în America, dar nu pun în mişcare un ”val” anti-Trump
07 nov. 2018 Democraţii înregistrează un avans în America, dar nu pun în mişcare un ”val” anti-Trump
07 nov. 2018 Democraţii preiau, după opt ani, controlul în Camera Reprezentanţilor - proiecţii
07 nov. 2018 Al cincilea corp, găsit în dărânăturile imobilelor surpate la Marsilia
07 nov. 2018 UPDATE - Alegeri în SUA - Republicanii urmează să-şi păstreze controlul în Senat/Democraţii preiau controlul în Camera Reprezentanţilor - proiecţii/ Trump anunţă pe Twitter un „mare succes”/Număr record de femei alese în Camera Reprezentanţilor
07 nov. 2018 Democraţii recuceresc Camera Reprezentanţilor, dar Trump este satisfăcut de păstrarea Senatului
07 nov. 2018 ”Protejata” lui Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer, îşi anunţă candidatura la conducerea CDU
07 nov. 2018 ”Câteva progrese” s-au înregistrat pe tema frontierei irlandeze, însă nu va fi convocat un summit special pe tema Brexitului în noiembrie
07 nov. 2018 Janis Bordans, desemnat premier şi însărcinat să formeze noul Guvern leton
07 nov. 2018 Putin şi Trump urmează să se întâlnească ”scurt” în marja comemorării sfârşitului Primului Război Mondial, la paris, la 11 noiembrie, iar apoi la summitul G20 de la Buenos Aires, în Argentina
07 nov. 2018 Kremlinul speră la o vizită a lui Kim Jong Un în Rusia în 2019; Pompeo îşi amână reuniunea cu Kim Yong Chol fără explicaţii
07 nov. 2018 Un proprietar de bordeluri din Nevada, Dennis Hof, ales în legislatura locală după ce a decedat
07 nov. 2018 Planul celor şase activişti ai ultradreptei vizându-l pe Macron pare că avea ”să nu reuşească”
07 nov. 2018 Trump le întinde o mână democraţilor, cu condiţia să renunţe la a-i ancheta preşedinţia şi finanţele
07 nov. 2018 Trump le întinde o mână democraţilor, cu condiţia să renunţe la a-i ancheta preşedinţia şi finanţele
07 nov. 2018 Planul celor şase activişti ai ultradreptei vizându-l pe Macron pare că avea ”să nu reuşească”
07 nov. 2018 UPDATE Secretarul american al Justiţiei Jeff Sessions demisionează după luni de critici din partea lui Trump. VIDEO
07 nov. 2018 Un proprietar de bordeluri din Nevada, Dennis Hof, ales în legislatura locală după ce a decedat
06 nov. 2018 Americanii votează marţi într-un scrutin care stabileşte majoritatea în Congres în ultimii doi ani ai mandatului lui Trump
06 nov. 2018 Washingtonul tranşează cu privire la impunerea unui al doilea rând de sancţiuni Moscovei în cazul Skripal
06 nov. 2018 Washingtonul reimpune Iranului sancţiuni ”implacabile”, pe care Teheranul promite să le ”ocolească cu mândrie”
06 nov. 2018 Macron propune o ”adevărată armată europeană”
06 nov. 2018 Două corpuri găsite în dărâmăturile mai multor imobile vechi, surpate la Marsilia
06 nov. 2018 Al treilea corp, al unui bărbat, descoperit în dărâmăturile imobilelor vechi, surpate la Marsilia
06 nov. 2018 Şase persoane cu legături cu ultradreapta, atestate în legătură cu un plan al unei acţiuni violente vizându-l pe Macron
06 nov. 2018 Şase persoane cu legături cu ultradreapta, arestate în legătură cu un plan al unei acţiuni violente vizându-l pe Macron
06 nov. 2018 Şase persoane cu legături cu ultradreapta, arestate în legătură cu un plan al unei acţiuni violente vizându-l pe Macron
06 nov. 2018 America la urne, la doi ani după victoria lui Trump
06 nov. 2018 May nu va accepta un acord cu privire la Brexit ”cu orice preţ”; negociatorii nu s-au apropiat încă de un acord, afirmă Barnier
06 nov. 2018 Cozi lungi şi probleme tehnice afectează votul în Georgia
06 nov. 2018 Conturi ale unor clienţi HSBC, piratate în SUA
06 nov. 2018 Cozi lungi şi probleme tehnice afectează votul în Georgia
06 nov. 2018 Doi presupuşi membri ai unui grup de ultradreapta, eliberaţi
06 nov. 2018 Bilanţul victimelor surpării unor clădiri vechi la Marsilia creşte la patru morţi
06 nov. 2018 Madridul şi Moscova convin să creeze un grup comun în domeniul securităţii cibernetice
06 nov. 2018 Lukaşenko avertizează că va comanda rachete, dacă SUA îşi instalează o bază militară în Polonia, dar îşi reiterează refuzul de a găzdui o bază rusă
06 nov. 2018 Washingtonul cere UE să nu relaxeze sancţiunile impuse Moscovei
05 nov. 2018 Un eurodeputat ungar, István Ujhelyi, îi trimite lui Juncker o istorie a Ungariei după ce acesta a salutat centenarul unirii Transilvaniei cu România
05 nov. 2018 Un fugar, condamnat într-un vast dosar privind 'Ndrangheta, ia ostatici într-un oficiu poştal în nordul Italiei
05 nov. 2018 Cel puţin doi răniţi uşor la Marsilia, în urma surpării a două imobile de locuinţe
05 nov. 2018 Preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel, primit la Phenian de Kim Jong Un
05 nov. 2018 Seulul şi Washingtonul reiau exerciţii militare suspendate
05 nov. 2018 Rusia trimite o nouă fregată, din Flota de la Marea Neagră, la Marea Mediterană
05 nov. 2018 SUA autorizează opt ţări - China, India, Japonia, Coreea de Sud, Italia, Grecia, Turcia şi Taiwanul - să cumpere petrol iranian, anunţă Pompeo
05 nov. 2018 Teheranul afirmă că a respins un atac cibernetic israelian vizându-i sistemele de comunicaţii
05 nov. 2018 Victorie în justiţia belgiană a lui Delphine Boël, care afirmă că este fiica fostului rege Albert al II-lea
05 nov. 2018 Washingtonul îi reimpune sancţiuni ”implacabile”, pe care Teheranul promite să le ”ocolească cu mândrie”
05 nov. 2018 Trump îşi aruncă toate forţele în bătălie cu o zi înaintea alegerilor legislative considerate un referendum asupra persoanei sale
05 nov. 2018 Lanţ uman la Londra, în faţa Downing Street, în apărarea drepturilor expatriaţilor
05 nov. 2018 Şeful serviciilor germane de informaţii interne Hans-Georg Maassen, pensionat din oficiu, din cauza criticilor la adresa coaliţiei lui Merkel
05 nov. 2018 Frans Timmermans, singurul candidat socialist la succesiunea lui Juncker, în urma retragerii lui Sefcovic
05 nov. 2018 Francesco Amato, condamnat în dosarul contra ’Ndrangheta, eliberează ostaticii după opt ore şi se predă poliţiei
05 nov. 2018 Eurodeputaţii din Comisia Libertăţilor Civile vor ca România şi Bulgaria să adere rapid la spaţiul Schengen
05 nov. 2018 Washingtonul tranşează cu privire la impunerea unui al doilea rând de sancţiuni Moscovei în cazul Skripal
05 nov. 2018 Francesco Amato, condamnat în dosarul contra ’Ndrangheta, eliberează ostaticii după opt ore şi se predă poliţiei
02 nov. 2018 SUA îi vor putea sancţiona pe cei responsabili de asasinarea lui Khashoggi în câteva săptămâni”, estimează Pompeo
02 nov. 2018 SUA îi vor putea sancţiona pe cei responsabili de asasinarea lui Khashoggi în câteva săptămâni”, estimează Pompeo
02 nov. 2018 Trump avertizează că militarii americani ar putea să deschidă focul asupra migranţilor, dacă aceştia aruncă cu pietre în ei
02 nov. 2018 Cutremur de magnitudinea 6,2 în Chile, resimâit până la la frontiera cu Peru şi Bolivia
02 nov. 2018 Cutremur de magnitudinea 6,2 în Chile, resimţit până la la frontiera cu Peru şi Bolivia
02 nov. 2018 WP: Mohammed bin Salman li l-au prezentat pe Khashoggi lui Kushner şi Bolton ca pe un islamist periculos
02 nov. 2018 Kim Jong Un, ”în curând” la Seul, anunţă Moon Jae-in în Parlament
02 nov. 2018 Cutremur de magnitudinea 6,2 în Chile, resimţit până la la frontiera cu Peru şi Bolivia
02 nov. 2018 Guvernul yemenit, dispus să reia negocierile de pace cu rebelii huthi
02 nov. 2018 Mii de angajaţi Google în grevă, în întreaga lume, în semn de protest faţă de modul de gestionare a hărţuirii sexuale
02 nov. 2018 Scafandri continuă să recupereze fragmente ale vionului prăbuşit în Indonezia
02 nov. 2018 Un important donator al taberei pro-Brexit, omul de afaceri Arron Banks, vizat de o anchetă penală în legătură cu presupuse nereguli în finanţarea campaniei referendumului
02 nov. 2018 Trump intenţionează s-o nominalizeze pe purtătoare de cuvânt a diplomaţiei americane Heather Nauert în postul de ambasadoare la ONU
02 nov. 2018 Trump intenţionează s-o nominalizeze pe purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane Heather Nauert în postul de ambasadoare la ONU
02 nov. 2018 Partidul Laburist, anchetat penal cu privire la acuzaţii de antisemitism, în urma divulgării unui dosar intern postului de radio LBC care l-a predat Scotland Yard
02 nov. 2018 Corpul lui Khashoggi a fost dezmembrat pentru a fi ”dizolvat” în acid, afirmă un consilier al lui Erdogan
02 nov. 2018 Corpul lui Khashoggi a fost dezmembrat pentru a fi ”dizolvat” în acid, afirmă un consilier al lui Erdogan
02 nov. 2018 Putin îl primeşte la Kremlin pe Miguel Diaz-Canel în cadrul primei sale vizite în Rusia în calitate de preşedinte cubanez
02 nov. 2018 Parchetul spaniol cere pedepse cu închisoarea între şapte şi 25 de ani împotriva a 12 dintre cei 18 lideri separatişti încarceraţi
02 nov. 2018 Parchetul spaniol cere pedepse cu închisoarea între şapte şi 25 de ani împotriva a 12 dintre cei 18 lideri separatişti încarceraţi