30 mai 2023 |
Cine e in spatele Nvidia, compania care a avut o explozie în acest an pe bursa americană, ajungând aproape de 1.000 de mld. de dolari. Nvidia anunţă sfârşitul programatorilor, pentru că de acum înainte, toată lumea va putea fi programator |
30 mai 2023 |
Operatorul aerian Qantas se aşteaptă ca profiturile industriei să explodeze, depăşind nivelul de dinaintea pandemiei. „Aceasta este o afacere diferită structural faţă de epoca de dinaintea Covid, operând pe nişte pieţe care s-au schimbat” |
30 mai 2023 |
Majorarea dobânzilor şi înăspirea regulilor contabile pun o barieră de netrecut în fuziunile din domeniul bancar. „Regulile contabile şi impactul lor asupra capitalului reprezintă un obstacol important pentru M&A în acest moment” |
30 mai 2023 |
În timp ce TikTok se confruntă cu iminenţa interzicerii în SUA, alte aplicaţii dezvoltate de companii chinezeşti sunt pe primele locuri în preferinţele americanilor. Vezi care sunt acestea |
29 mai 2023 |
Rusia sângerează: Retragerea companiilor occidentale a costat ţara 36 de miliarde de dolari conform unei analize a băncii centrale |
28 mai 2023 |
După multiple falimente în industria financiară, băncile consideră acum că reţelele de socializare prezintă un risc critic. Acestea acuză ştirile false care îi împing pe clienţi să-şi retragă banii. „La început riscul de pe reţelele sociale a fost unul reputaţional, dar acum a ajuns critic” |
27 mai 2023 |
Compania momentului pe Wall Street: Producătorul de procesoare grafice Nvidia a crescut joi cu peste 24% pe bursă datorită vânzărilor record şi entuziasmului auspra inteligenţei artificiale. Poate Nvidia să conducă noua revoluţie tehnologică? |
27 mai 2023 |
Companiile de pe Wall Street sunt sceptice că SUA va intra în incapacitate de plată pe 1 iunie. Când ar putea fi această dată şi indiciul care arată acest lucru |
27 mai 2023 |
Falimentul SUA ar putea fi evitat: Acordul pentru ridicarea plafonului datoriei publice este tot mai aproape. Joe Biden va primi mai mulţi bani pentru apărare în timp ce republicanii vor accelerarea proiectelor bazate pe combustibili fosili. „Ştim unde unde vedem diferit lucrurile” |
25 mai 2023 |
Imigraţia în Marea Britanie continuă să crească la un nivel record în ciuda politicilor guvernamentale de a o descuraja. Anul trecut au sosit peste jumătate de milion de migranţi |
25 mai 2023 |
UE a blocat peste 200 de miliarde de euro proveniţi din activele băncii centrale ruseşti şi intenţionează să folosească banii pentru a ajuta Ucraina. „UE se angajează să se asigure că Rusia plăteşte pentru daunele cauzate în Ucraina” |
24 mai 2023 |
CEO-ul Nvidia, cea mai mare companie din domeniul tehnologiei grafice şi AI, Jensen Huang, avertizează că interzicerea exporturilor de tehnologie în China va agrava fragilitatea SUA. „Dacă China nu poate cumpăra din SUA, o să-şi construiască propriile procesoare” |
24 mai 2023 |
Obligaţiunile guvernamentale Britanice au scăzut miercuri pe fondul inflaţiei nesperat de mari. În acest moment inflaţia din Regatul Unit este dublă faţă de cea din SUA. „Este în mod clar o surpriză pentru toată lumea” |
24 mai 2023 |
Samsung riscă să se confrunte cu prima greva din istoria sa: Un sindicat corean cu 10.000 de membrii este nemulţumit de oferta salarială. „Solicităm companiei să-şi trateze lucrătorii în conformitate cu poziţia sa globală” |
23 mai 2023 |
Veşti bune pentru economia globală: Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă ca Marea Britanie să evite intrarea în recesiune |
22 mai 2023 |
Un pariu necâştigător?: Profiturile marilor bănci occidentale în China scade constant. „Aceste companii au investit când în China se vorbea numai de creştere şi nu aveai geopolitica ca un factor de risc” |
22 mai 2023 |
Angajaţii Credit Suisse caută avocaţi pentru a da în judecată Finma, autoritatea de reglementare din domeniul financiar, pentru că le-au fost anulate bonusurile. „Am fost contactaţi de manageri Credit Suisse din întreaga lume pentru a vedea cum îi putem ajuta” |
22 mai 2023 |
Piaţa low-cost îşi revine: Ryanair a avut un profit 1,43 de miliarde de euro, o creştere spectualoasă de la o pierdere de 355 de milioane înregistrată doar cu un an înainte. Compania a transmis că se aşteaptă la un profit „modest” anul acesta |
21 mai 2023 |
Euro îşi pierde din avânt: Utilizarea monedei pentru plăţile prin sistemul SWIFT a atins minimul ultimelor 3 ani. Vezi cum au evoluat alte valute |
21 mai 2023 |
FT: Cum a ajuns San Francisco casă pentru cele mai valoroase companii ale lumii, dar şi pentru supradoza de droguri în rândul tinerilor. Din cauza creşterii preţurilor oamenii nu îşi mai permit să trăiască în oraşul cuprins de violenţă, iar care o pot face, nu mai vor |
21 mai 2023 |
Parlamentul eleveţian va infiinţa o comisie de anchetă pentru a investiga prăbuşirea băncii Credit Suisse. Este de aşteptat ca înalţi oficiali guvernamentali să fie citaţi în acest caz |
21 mai 2023 |
Parlamentul elveţian va infiinţa o comisie de anchetă pentru a investiga prăbuşirea băncii Credit Suisse. Este de aşteptat ca înalţi oficiali guvernamentali să fie citaţi în acest caz |
17 mai 2023 |
Preşedintele Franţei Emmanuel Macron s-a întâlnit la palatul Élysée cu Elon Musk pentru a discuta despre oportunităţi de investiţii. Musk: „Sunt încrezător că, în viitor, Tesla va face investiţii semnificative în Franţa” |
17 mai 2023 |
Preşedintele SEC, Gary Gensler, avertizează asupra „fragilităţii” sistemului bancar în contextul utilizării inteligenţei artificiale. Oficialul responsabil de reglementarea bursei americane prevede că următoarea criză financiară va pleca de la utilizarea AI în procesele critice |
16 mai 2023 |
Cine este Fabiano Caruana, câştigătorul compeţiţiei Superbet Chess Classic Romania 2023. Câţi bani a câştigat acesta şi pe ce locuri se clasează reprezentanţii României în turneul de şah |
16 mai 2023 |
Vodafone este în picaj liber pe bursă: Compania a pierdut peste 7% din valoarea de piaţă după ce a anunţat concedierea a 11.000 de oameni în aşteptarea unor performanţe mai slabe |
15 mai 2023 |
Vice, odată în preferinţele multor tineri, va fi cumpărat de un cumpărat de un grup de firme cu 225 de milioane de dolari pentru a evita falimentul. Din consorţiu face parte şi Soros Fund Management |
15 mai 2023 |
Tesla a contribuit cu aproape 25% la valoarea totală a producţiei de maşini din Shanghai în anul 2022. Gigantul american a generat o valoare de 26,4 miliarde de dolari în fabrica care este responsabilă de peste jumătate din vânzările la nivel global ale companiei |
13 mai 2023 |
Probleme în lumea crypto? Binance, cel mai mare cryptoexchange, susţine că este un „moment foarte dificil” pentru activitatea sa în SUA din cauza rigorilor autorităţilor americane. Compania speră la un regim mai relaxat din partea Marii Britanii |
12 mai 2023 |
Marea Britanie evită la limită recesiunea: Economia a crescut cu 0,1% în primul trimestru disipând temerile econimiştilor |
12 mai 2023 |
Euforie pe bursele europene: Gigantul Richemont, deţinătorul Cartier, a anunţat o creştere a veniturilor cu 22% în primul trimestru al acestui an |
10 mai 2023 |
Lupta cu inflaţia nu este gata: Salariile din Marea Britanie cresc cu 10% alimentând temerile unui nou ciclu de înăsprire monetară. „Nu angajaţii sunt cauza problemei. Companiile ar trebui să aibă o viziune pe termen lung şi să-şi plătească oamenii cât pot pentru a-şi susţine forţa de muncă” |
09 mai 2023 |
Falimentul SUA este tot mai aproape: Janet Yellen, secretarul trezoreriei, avertizează: „Este ceva ce ar putea produce haos economic, ar reduce în mod drastic consumul şi ar însemna că beneficiarii de asigurări sociale, veteranii şi cei ce au contracte cu statul nu şi-ar mai putea plăti facturile” |
09 mai 2023 |
Fostul CEO Credit Suisse, Ulrich Koerner, în mandatul căruia s-a prăbuşit banca, va ocupa o poziţie de director după finalizarea integrării în grupul UBS |
08 mai 2023 |
Lira turcească riscă încă o prăbuşire: „Motivaţia politică de a menţine stabilitatea lirei pentru electorat nu va mai exista” |
08 mai 2023 |
Produsele Apple sunt acum noua ţintă a fenomenului de „revenge spending”. Vezi câte ţări ale lumii au PIB-ul pe cap de locuitor mai mic decât ultimul model de iPhone |
08 mai 2023 |
Au reapărut norii negri de recesiune în Germania: Producţia industrială a scăzut cu 3,4% în martie, în timp ce ministrul economiei a ridicat prognoza de creştere economică. „Orice revizuire descendentă ar însemna de fapt că, până la urmă, economia a intrat în recesiune” |
08 mai 2023 |
Sectorul energetic rusesc mai primeste încă o lovitură: Putin a aprobat majorarea taxelor. „Este cu siguranţă distructiv pentru industria lor” |
07 mai 2023 |
Raport sumbru de la Banca Mondială: Pagubele produse de defrişări în pădurea Amazoniană ar putea costa economia Braziliei 184 de miliarde de dolari sau 10% din PIB-ul său |
07 mai 2023 |
Tot mai puţine soluţii: Uniunea Europeană îşi propune să împiedice ţările terţe din a mai ajuta Rusia să ocoloească sancţiunile occidentale |
05 mai 2023 |
Maia Sandu, interviu în celebra rubrică Lunch with the FT. Preşedinta Moldovei vorbeşte despre ameninţarea rusească şi relaţia cu România. „Rusia a încercat mereu să controleze Moldova. Vor să refacă Uniunea Sovietică. Noi vrem să fim parte din lumea democrată” |
04 mai 2023 |
Banca Centrală Europeană a majorat dobânda cheie cu 25 de puncte de bază, până la 3,25%. Instituţia a semnalat totuşi că ar putea slăbi ritmul de înăsprire monetară |
03 mai 2023 |
Veşti bune pentru Starbucks: Compania a raportat o creştere a venitului cu 14,2% în al doilea trimestru. Consumatorii chinezi au jucat un rol central în revenirea gigantului cafelelor |
03 mai 2023 |
Pfizer a raportat în primul trimestru o scădere a venitului cu 29% faţă de perioada similară a anului trecut. CEO-ul, Albert Bourla, s-a referit la 2023 ca fiind un „an de tranziţie” |
02 mai 2023 |
Surpriză plucută: Inflaţia de bază din zona euro a încetinit neaşteptat în aprilie. Datele vin cu doar câteva zile înainte de şedinţa de politică monetară a BCE |
02 mai 2023 |
Semn de slăbiciune pentru occident: O analiză a Fondului Monetar Internaţional arată că 70% din creşterea economică în anul 2023 va fi concentrată în regiunea Asia-Pacific |
02 mai 2023 |
Grevă la Hollywood: Scriitorii celor mai populare show-uri de televiziune sunt nemulţumiţi de condiţiile salariale şi de durata mică a contractelor |
02 mai 2023 |
Banca Centrală Europeană spune că băncile şi-au redus creditarea mai mult decât anticipaseră. „Înăspirea creditării firmelor şi pentru achiziţionarea de locuinţe a fost mai puternică decât se aşteptau băncile în trimestrul precedent şi indică o slăbire persistentă a dinamicii”. |
02 mai 2023 |
Rusia încă are bani: Ministerul rus de finanţe o să înceapă să cumpere yuani pentru refacerea rezervelor valutare. „Va fi important pentru piaţă ca statul să înceapă să acumuleze din nou rezerve în loc să le cheltuiască” |
02 mai 2023 |
Surpriză plăcută: Inflaţia de bază din zona euro a încetinit neaşteptat în aprilie. Datele vin cu doar câteva zile înainte de şedinţa de politică monetară a BCE |