Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2025
2024
2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017

Valentin Vidu, News.ro

Recomanda:
2150 articole publicate pe News.ro 521 in feb. 2025
Data Articol
28 feb. 2025 Amabilităţi, destindere comercială, dar nimic decisiv cu privire la Ucraina la întâlnirea lui Trump cu Starmer
28 feb. 2025 BBC cere scuze pentru ”greşeli grave” într-un documentar cu privire la Fâşia Gaza
27 feb. 2025 AFP: Candidatul extremei drepte din România, Călin Georgescu, inculpat
27 feb. 2025 Liderul kurd încarcerat Abdullah Öcalan anunţă dizolvarea Partidului Muncitorilor din Kurdistan şi ordonă mişcării armate să se dezarmeze
27 feb. 2025 Liderul kurd încarcerat Abdullah Öcalan anunţă dizolvarea Partidului Muncitorilor din Kurdistan şi ordonă mişcării armate să se dezarmeze
27 feb. 2025 Starmer îi înmânează lui Trump, la Casa Albă, o scrisoare din partea regelului Charles al III-lea
27 feb. 2025 Preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola se declară, la Washington, optimistă cu privire la întâlnirea lui Trump cu Starmer
27 feb. 2025 Starmer îi înmânează lui Trump, la Casa Albă, o scrisoare din partea regelului Charles al III-lea
27 feb. 2025 Musk pledează în favoarea unei creşteri a salariilor parlamentarilor, îngheţate din 2009, invocând lupta împotriva corupţiei, contrară tăierilor bugetare drastice pe care le operează
27 feb. 2025 Preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola se declară, la Washington, optimistă cu privire la întâlnirea lui Trump cu Starmer
27 feb. 2025 Tesla vrea să lanseze taxiuri gratuite şi fără şofer în California, dezvăluie The Washington Post
27 feb. 2025 Mexicul extrădează 29 de presupuşi traficanţi de droguri către SUA
27 feb. 2025 Mexicul extrădează 29 de presupuşi traficanţi de droguri către SUA
27 feb. 2025 Macron îi avertizează pe europeni, la Lisabona, împotriva unei ”vasalizări vesele” faţă de America lui Trump. Europa ”trebuie să se ”transforme” şi să-şi ”regăsească gustul riscului, al ambiţiei şi puterii. Nu este un cuvânt murdar, din contră”

27 feb. 2025 Trump anunţă, într-o conferinţă de presă cu Starmer, că ”susţine” Articolul 5, fundamentul NATO
27 feb. 2025 ”Ajunge!”. Trump îl întrerupe pe Starmer în timp ce-i răspunde unui jurnalist care l-a întrebat dacă ”regele (Charles al III-lea) şi-a exprimat vreo îngrijorare faţă de aparenta voinţă a preşedintelui (american ) de a-i sustrage unul dintre regate de sub control”

26 feb. 2025 Zelenski anunţă că speră să se întâlnească cu Trump vineri la Washington pentru a finaliza acordul mineralelor şi a-l întreba dacă intenţionează să oprească sau nu ajutorul Ucrainei. ”Putem cumpăra armament?”
26 feb. 2025 Kievul revendică un contraatac cu succes în apropiere de Pokrovsk şi cucerirea satului Kotlîne. Cinci morţi şi opt răniţi la Kostiantînivka, în Doneţk. O jurnalistă Ukrinform ucisă într-un atac rus cu dronă la Bucea
26 feb. 2025 UPDATE-Zelenski anunţă că speră să se întâlnească cu Trump vineri la Washington pentru a finaliza acordul mineralelor şi a-l întreba dacă intenţionează să oprească sau nu ajutorul Ucrainei. ”Putem cumpăra armament?”
26 feb. 2025 Trump difuzează un videoclip halucinant al unei Fâşii Gaza ”riviera” O.Mijlocou, realizat de inteligenţa artificială
26 feb. 2025 Un prim copil nevaccinat moare de rujeolă în SUA, într-o epidemie în Texas. Peste 120 de cazuri în Texas, zece în New Mexico. Majoritatea într-un comitat cu populaţie larg maronită, o comunitatea religioasă ultraconservatoare

26 feb. 2025 Trump difuzează un videoclip halucinant al unei Fâşii Gaza ”riviera” O.Mijlociu, realizat de inteligenţa artificială
26 feb. 2025 Trump ameninţă, în prima şedinţă a Cabinetului, că produsele europene urmează să fie taxate în curând cu 25%
26 feb. 2025 Trump: ”Uniunea Europeană a fost creată ca să le-o tragă Statelor Unite”
26 feb. 2025 Trump exclude o aderare a Ucrainei la NATO
26 feb. 2025 Trump exclude o aderare a Ucrainei la NATO. ”NATO, putem uita asta, ăsta a fost probabil motivul începerii întregii afaceri”. El confirmă o vizită a lui Zelenski vineri în SUA
26 feb. 2025 UPDATE-Trump exclude o aderare a Ucrainei la NATO. ”NATO, putem uita asta, ăsta a fost probabil motivul începerii întregii afaceri”. El confirmă o vizită a lui Zelenski vineri în SUA
26 feb. 2025 AFP: Candidatul extremei drepte din Romînia, Călin Georgescu, inculpat
26 feb. 2025 Macron şi Zelenski, aşteptaţi duminică la Londra, după întâlnirea lui Starmer cu Trump
26 feb. 2025 Macron şi Zelenski, aşteptaţi duminică la Londra, după întâlnirea lui Starmer cu Trump
26 feb. 2025 Bezos anunţă că limitează editorialele ziarului The Washington Post la anumite opinii
26 feb. 2025 UE caută un echilibru dificil între competitivitate şi ambiţiile climatice. ”Pactul unei Industrii Curate”
25 feb. 2025 Mediazona şi BBC anunţă că au identificat 95.000 de militari ruşi ucişi în cei trei ani de Război în Ucraina
25 feb. 2025 Ucraina anunţă că a doborât şase dintre şapte rachete de croazieră de tip X-101 şi 133 dintre 213 drone lansate noaptea de Rusia în nouă regiuni ucrainene, soldate cu cel puţin patru răniţi. Moscova anunţă că a vizat aerodromuri militare şi că şi-a atins obiectivele
25 feb. 2025 Traficantul francez de droguri Mohamed Amra părăseşte România, la bordul unui avion, către Franţa
25 feb. 2025 Macron declară, într-un interviu la Fox News, că ”speră că l-a convins” pe Trump să nu impună taxe vamale UE şi-i explică că TVA-ul nu este o taxă vamală
25 feb. 2025 Trump, corectat de Macron cu privire la Ucraina, o ţine ranchiunos pe-a lui
25 feb. 2025 Donald Trump cere reluarea construirii oleoductului Keystone XL, abandonat de către Joe Biden
25 feb. 2025 Un judecător federal american blochează transferul deţinuţilor transsexuali cerut de Trump. El invocă al Optulea Amendament al Constituţiei americane, care interzice ”pedepsele crude şi neobişnuite”

25 feb. 2025 Aproape 76.000 de copii mor în Europa înaintea vârstei de cinci ani, arată OMS într-un raport. Sinuciderea, prima cauză a morţii între 15 şi 29 de ani. Hans Kluge: ”În lumea noastră online şi interconectată, tinerii noştri se simt în mod paradoxal mai singuri ca niciodată”
25 feb. 2025 Un videoclip generat de inteligenţa artificială, în care Trump îi sărută picioarele lui Musk, difuzat în sediul Departamentului Locuinţei. Cuvintele lui Trump de pe Truth Social, ”Long live the real king”, apar în clip
25 feb. 2025 Un judecător federal american blochează transferul deţinuţilor transsexuali în închisori pentru bărbaţi cerut de Trump. El invocă al Optulea Amendament al Constituţiei americane, care interzice ”pedepsele crude şi neobişnuite”
25 feb. 2025 Ucraina şi SUA se înţeleg asupra prevederilor unui acord privind mineralele strategice
25 feb. 2025 Ucraina şi SUA se înţeleg asupra prevederilor unui acord privind mineralele strategice
25 feb. 2025 UPDATE-Ucraina şi SUA se înţeleg asupra prevederilor unui Acord al Mineralelor strategice
25 feb. 2025 Vance declară că nu s-a supărat că Trump a refuzat să-l desemneze drept succesorul său
25 feb. 2025 Elon Musk urmează să asiste la prima şedinţă a Guvernului Trump, miercuri, anunţă Casa Albă
25 feb. 2025 Pană generală de electricitate în Chile
25 feb. 2025 Trump anunţă vânzarea unor titluri de reşedinţă permanentă ”cărţi de aur Trump”, cu 5 mil $, după modelul cărţii verzi. ”Oamenii bogaţi” ”vor fi bogaţi şi vor avea succes şi vor cheltui mulţi bani şi vor plăti multe impozite şi vor angaja multă lume”
25 feb. 2025 Pană generală de electricitate în Chile. 19 milioane fără curent, reprezentând 98% din ţară
25 feb. 2025 Trump anunţă vânzarea unor titluri de reşedinţă permanentă ”cărţi de aur Trump”, cu 5 mil $, în locul programului EB-5 ”fraudat”. ”Oamenii bogaţi” ”vor fi bogaţi şi vor avea succes şi vor cheltui mulţi bani şi vor plăti multe impozite şi vor angaja multă lume”
25 feb. 2025 Pană generală de electricitate în Chile. 19 milioane de oameni fără curent, reprezentând 98% din ţară, anunţă autorităţile
24 feb. 2025 Merz anunţă că vrea să formeze o coaliţie de guvernare cu SPD
24 feb. 2025 Merz anunţă că vrea să formeze o coaliţie de guvernare cu SPD
24 feb. 2025 Ucraina şi SUA se află în faza ”finală” a negocierii acordului mineralelor, anunţă Guvernul ucrainean. ”Aproape toate detaliile-cheie au fost finalizate”, precizează Stefanişîna. Trump cerea 500 mld $, Zelenski i-a replicat că Biden a dat 100 mld $ în principal ca donaţii
24 feb. 2025 Rafinăria de petrol a Rosneft din Riazan, incendiată a treia oară într-un atac ucrainean cu dronă, în ziua marcării de trei ani de război. Moscova anunţă că a distrus 22 de drone ucrainene vizând mai multe regiuni ruse şi Crimeea
24 feb. 2025 Guvernul Erdogan suspendă un al zecelea primar prokurd, pe care-l acuză de ”terorism”
24 feb. 2025 ONU trage un semnal de alarmă împotriva întoarcerii ”dictatorilor” şi denunţă ”asfixierea” drepturilor omului
24 feb. 2025 ONU trage un semnal de alarmă împotriva întoarcerii ”dictatorilor” şi denunţă ”asfixierea” drepturilor omului
24 feb. 2025 UN anunţă, la summitul de la Kiev, un nou ajutor în valoare de 3,5 mld. € destinat Ucrainei. Uniunea va încerca să se pună de acord asupra altei anvelope militare, la summitul de la 6 martie. Ţările nordice şi baltice se angajează să-şi crească ajutorul
24 feb. 2025 Consiliul Europei îşi reafirmă ”întreaga susţinere” ”pentru ca Ucraina să continue să existe” şi al cărei viitor este ”european”, la marcarea a trei ani de la invazia rusă
24 feb. 2025 UE anunţă, la summitul de la Kiev, un nou ajutor în valoare de 3,5 mld. € destinat Ucrainei. Uniunea va încerca să se pună de acord asupra altei anvelope militare, la summitul de la 6 martie. Ţările nordice şi baltice se angajează să-şi crească ajutorul
24 feb. 2025 Regatul Unit impune peste 100 de sancţiuni unor persoane şi entităţi din Rusia, China şi Coreea de Nord care alimentează şi susţin ”maşina militară rusă”, la marcarea a trei ani de Război în Ucraina
24 feb. 2025 Oficiali americani şi ruşi se întâlnesc marţi la Riad într-o ”reuniune de urmărire”, la o săptămână de la negocierile purtate de Rubio şi Lavrov
24 feb. 2025 Consiliul Europei îşi reafirmă ”întreaga susţinere” ”pentru ca Ucraina să continue să existe” şi al cărei viitor este ”european”, la marcarea a trei ani de la invazia rusă
24 feb. 2025 Oficiali americani şi ruşi se întâlnesc marţi la Riad într-o ”reuniune de urmărire”, la o săptămână de la negocierile purtate de Rubio şi Lavrov
24 feb. 2025 Regatul Unit impune peste 100 de sancţiuni unor persoane şi entităţi din Rusia, China şi Coreea de Nord care alimentează şi susţin ”maşina militară rusă”, la marcarea a trei ani de Război în Ucraina
24 feb. 2025 Trump anunţă că se întâlneşte cu Zelenski ”săptămâna asta sau săptămâna viitoare” pentru a semna acordul mineralelor, ”foarte aperoape”. Nu vede ”probleme” în trimiterea de trupe europene în Ucraina ”ca artizani ai păcii”. Războiul s-ar putea termina ”în câteva săptămâni”
24 feb. 2025 Trump anunţă că se întâlneşte cu Zelenski ”săptămâna asta sau săptămâna viitoare” pentru a semna acordul mineralelor, ”foarte aperoape”. Nu vede ”probleme” în trimiterea de trupe europene în Ucraina. Războiul s-ar putea termina ”în câteva săptămâni”
24 feb. 2025 ONU îşi afirmă susţinerea faţă de integritatea teritorială a Ucrainei împotriva Satelor Unite
24 feb. 2025 Putin deschide uşa prezenţei europenilor la negocieri, apreciază că poziţia lui Trump ”nu este în favoarea Rusiei, ci Ucrainei” şi-l cataloghează pe Zelenski drept o ”figură toxică”
24 feb. 2025 Macron şi Trump dau asigurări că vor să coopereze în vederea păcii în Ucraina
24 feb. 2025 Putin deschide uşa prezenţei europenilor la negocieri, apreciază că poziţia lui Trump ”nu este în favoarea Rusiei, ci Ucrainei” şi-l cataloghează pe Zelenski drept o ”figură toxică”
24 feb. 2025 Trump anunţă că se întâlneşte cu Zelenski ”săptămâna asta sau săptămâna viitoare” pentru a semna acordul mineralelor, ”foarte aproape”. Nu vede ”probleme” în trimiterea de trupe europene în Ucraina. Războiul s-ar putea termina ”în câteva săptămâni”
24 feb. 2025 Macron îl avertizează pe Trump împotriva unei ”capitulări” forţate a Ucrainei
24 feb. 2025 Consiliul de Securitate al ONU adoptă o rezoluţie a SUA, care cere o pace rapidă în Ucraina fără să evoce integritatea teritorială ucraineană, cu susţinerea Rusiei
24 feb. 2025 Macron îl avertizează pe Trump împotriva unei ”capitulări” forţate a Ucrainei
23 feb. 2025 SUA anunţă că l-au ucis pe liderul aripii Al-Qaida în Siria, Hurras al-Din, după ce gruparea şi-a anunţat dizolvarea la sfârşitul lui ianuarie
23 feb. 2025 SUA anunţă că l-au ucis pe liderul aripii Al-Qaida în Siria, Hurras al-Din, după ce gruparea şi-a anunţat dizolvarea la sfârşitul lui ianuarie
23 feb. 2025 Rusia lansează 267 de drone împotriva Ucrainei, un ”record” înaintea marcării a trei ani de la invazie. 139 de drone interceptate, 119 ”pierdute”, anunţă Forţele Aeriene ucrainene
23 feb. 2025 Rusia lansează 267 de drone împotriva Ucrainei, un ”record” înaintea marcării a trei ani de la invazie. 139 de drone interceptate, 119 ”pierdute”, anunţă Forţele Aeriene ucrainene
23 feb. 2025 Putin anunţă de Ziua Apărătorilor Patriei, cu o zi înaintea marcării a trei ani Război în Ucraina, că vrea să-şi consolideze în continuare armata împotriva ”schimbărilor rapide” din lume şi dă asigurări că militarii angajaţi în Ucraina apără ”viitorul Rusiei”
23 feb. 2025 Zelenski îndeamnă SUA şi Europa la ”unitate” în vederea unei ”păci durabile”
23 feb. 2025 Lavrov, în vizită luni în Turcia, anunţă Ankara
23 feb. 2025 Lavrov, în vizită luni în Turcia, anunţă Ankara
23 feb. 2025 Krelminul consideră ”promiţător” dialogul lui Putin cu Trump. ”Este important ca nimic să nu intervină în aplicarea voinţei lor politice”
23 feb. 2025 Zelenski îndeamnă SUA şi Europa la ”unitate” în vederea unei ”păci durabile”
23 feb. 2025 Kremlinul consideră ”promiţător” dialogul lui Putin cu Trump. ”Este important ca nimic să nu intervină în aplicarea voinţei lor politice”
23 feb. 2025 Putin anunţă de Ziua Apărătorilor Patriei, cu o zi înaintea marcării a trei ani Război în Ucraina, că vrea să-şi consolideze în continuare armata împotriva ”schimbărilor rapide” din lume şi dă asigurări că militarii angajaţi apără ”viitorul Rusiei”. ”Misiune” de la Dumnezeu
23 feb. 2025 Putin anunţă de Ziua Apărătorilor Patriei, cu o zi înaintea marcării a trei ani de Război în Ucraina, că vrea să consolideze armata împotriva ”schimbărilor rapide” din lume şi dă asigurări că militarii apără ”viitorul Rusiei”. ”Misiune” de la Dumnezeu
23 feb. 2025 Kyiv Post: Trump a fost recrutat de KGB cu numele de cod ”Krasnov”, dezvăluie un fost spion-şef
23 feb. 2025 Kyiv Post: Trump a fost recrutat de KGB cu numele de cod ”Krasnov”, dezvăluie un fost spion-şef
23 feb. 2025 Un joc de societate, "2045", simulează o invazie chineză a Taiwanului
23 feb. 2025 Bunicile se opun extremei drepte în Germania. ”Sunt cu adevărat nazişti şi nu putem accepta asta”
23 feb. 2025 Von der Leyen anunţ că a ”făcut bilanţul” cu Macron şi Starmer al ”contactelor lor” cu Washingtonul
23 feb. 2025 Von der Leyen anunţ că a ”făcut bilanţul” cu Macron şi Starmer al ”contactelor lor” cu Washingtonul
23 feb. 2025 Zelenski se declară pregătit să demisioneze ”imediat” în schimbul aderării Ucrainei la NATO
23 feb. 2025 UPDATE-Zelenski se declară pregătit să demisioneze ”imediat” în schimbul aderării Ucrainei la NATO
23 feb. 2025 Emisarul lui Trump în O.Mijlociu Steve Witkoff anunţă o vizită în această săptămână ”în regiune” pentru a negocia o continuare a acordului cu Hamasul, a cărui primă fază se încheie la 1 martie fără să fi fost negociată faza a doua

23 feb. 2025 Conservatorii lui Merz din CDU-CSU obţin o victorie în alegerile legislative anticipate din Germania. Extrema dreaptă înregistrează o ascensiune istorică
23 feb. 2025 Conservatorii lui Merz din CDU-CSU obţin o victorie în alegerile legislative anticipate din Germania. Extrema dreaptă înregistrează o ascensiune istorică
23 feb. 2025 Von der Leyen anunţă că a ”făcut bilanţul” cu Macron şi Starmer al ”contactelor lor” cu Washingtonul
23 feb. 2025 Zeci de mii de susţinători ai Hezbollah, la funeraliile lui Hassan Nasrallah. Aviaţia a survolat la joasă altitudine funeraliile şi a efectuat atacuri în sudul şi estul Libanului, în pofida armistiţiului
23 feb. 2025 Alice Weidel îşi salută ”rezultatul istoric” şi anunţă că vrea o alianţă de guvernare împreună cu Friedrich Merz. Ea anunţă că vrea ”să închidă frontierele” străinilor şi să scadă impozitele

23 feb. 2025 Preşedintele Consiliului European Antonio Costa convoacă un summit european special consacrat Ucrainei la 6 martie
23 feb. 2025 UPDATE - Conservatorii lui Merz din CDU-CSU obţin o victorie în alegerile legislative anticipate din Germania. Extrema dreaptă înregistrează o ascensiune istorică / Mesajul transmis de Alice Weidel
23 feb. 2025 Un avion aparţinând American Airlines de la New York la New Delhi, cu 199 de persoane la bord, redirecţionat pe Aeroportul Fiumicino, la Roma, în urma unei alerte cu bombă
23 feb. 2025 Un avion aparţinând American Airlines de la New York la New Delhi, cu 199 de persoane la bord, redirecţionat pe Aeroportul Fiumicino, la Roma, în urma unei alerte cu bombă
22 feb. 2025 Corpul predat vineri de Hamas a fost identificat ca fiind al lui Shiri Bibas, anunţă familia
22 feb. 2025 Doi ostatici israelieni, eliberaţi de Hamas, predaţi de CICR armatei israeliene
22 feb. 2025 Corpul predat vineri de Hamas a fost identificat ca fiind al lui Shiri Bibas, anunţă familia
22 feb. 2025 Doi ostatici israelieni, eliberaţi de Hamas, predaţi de CICR armatei israeliene
22 feb. 2025 O capră blocată la etajul cinci, la Madrid, salvată de pompieri
22 feb. 2025 O capră blocată la etajul cinci, la Madrid, salvată de pompieri
22 feb. 2025 Pentagonul anunţă că-şi reduce cu 5%, începând de săptămâna viitoare, personalul civil. Desfiinţarea a 5.400 de posturi ”ne va permite să fim mai eficaci şi să recentrăm departamentul asupra priorităţilor preşedintelui”. Hegseth: ”Vom fi atenţi, dar vom fi şi agresivi”

22 feb. 2025 SUA propun o rezoluţie ONU de 65 de cuvinte în care nu menţionează integritatea teritorială a Ucrainei, la marcarea a trei ani de război
22 feb. 2025 SUA propun o rezoluţie ONU de 65 de cuvinte în care nu menţionează integritatea teritorială a Ucrainei, la marcarea a trei ani de război
22 feb. 2025 Alţi trei ostatici israeliani eliberaţi de către Hamas, predaţi de către CICR armatei israeliene
22 feb. 2025 Alţi trei ostatici israeliani eliberaţi de către Hamas, predaţi de către CICR armatei israeliene
22 feb. 2025 Şeful Statului Major rus Valeri Gherasimov vizitează trupele combatante în plină ofensivă în regiunea ucraineană Doneţk. Moscova revendică cucerirea localităţii Novoliubivka în Lugansk. Rusia se gândeşte la ridicarea sancţiunilor şi revenirea SUA pe piaţa rusă ”schimbată”

22 feb. 2025 Un refugiat sirian în vârstă de 19 ani, suspectul în atacul cu cuţitul de la Memorialul Holocaustului din Berlin, în care a rănit grav un turist spaniol, a acţionat dintr-un motiv ”religios” şi voia ”să omoare evrei”

22 feb. 2025 Un al şaselea ostatic, un israelian arab, eliberat de Hamas şi preluat de CICR
22 feb. 2025 Un al şaselea ostatic, un israelian arab, eliberat de Hamas şi preluat de CICR
22 feb. 2025 Un al şaselea ostatic, un beduin israelian, eliberat de Hamas şi preluat de CICR
22 feb. 2025 Un al şaselea ostatic, un beduin israelian, eliberat de Hamas şi preluat de CICR, soseşte în Israel
22 feb. 2025 Papa Francisc ”s-a odihnit bine” în a opta noapte la spital, dar nu va prezida rugăciunea Angelus de duminică, anunţă Vaticanul. El urmează să rămână spitalizat toată săptămâna viitoare. Cardinalul Pietro Parolin respinge ”speculaţii inutile”
22 feb. 2025 Şase agenţi penitenciari din New York, inculpaţi după ce au bătut până la moarte un deţinut afroamerican încătuşat, Robert Brooks
22 feb. 2025 Şase agenţi penitenciari din New York, inculpaţi după ce au bătut până la moarte un deţinut afroamerican încătuşat, Robert Brooks. Furie pe holurile tribunalului după stabilirea unor cauţiuni în vederea eliberării
22 feb. 2025 Zelenski ”nu este pregătit” să semneze un acord privind pământurile rare cu Trump
22 feb. 2025 Riabkov anunţă o nouă reuniune ruso-americană în următoarele două săptămâni în vederea analizării punctelor ”care irită”. ”În prezent avem în faţa noastră două piste paralele (...) conectate politic. Una priveşte afacerile ucrainene, cealaltă relaţiile bilaterale”

22 feb. 2025 Un fugar francez, Mohamed Amra, arestat în România la nouă luni după evadare, anunţă ministrul francez de Interne Bruno Retailleau şi mulţumeşte ”călduros României pentru cooperarea sa decisivă”

22 feb. 2025 Biroul UE la Sofia, atacat cu cocteil Molotov de manifestanţi ai extremei drepte proruşi care se opun aderării la zona euro. Geamuri sparte, pereţii stropiţi cu vopsea roşie, un asalt. Şase arestări, zece poliţişti răniţi. Von der Leyen denunţă ”vandalizarea” biroului

22 feb. 2025 Un mort şi mai mulţi poliţişti răniţi, doi grav, în Franţa, într-un atac cu cuţitul la Mulhouse, în marja unei manifestaţii de susţinere a Congo, Primăriţa evocă o postă teroristă
22 feb. 2025 Macron evocă, la Salonul Agriculturii, la Paris, un ”act de terorism” ”islamist” ”care nu ridică nicio îndoială” în atacul cu cuţitul de la Mulhouse
22 feb. 2025 Un portughez în vârstă de 69 de ani, care a încercat să se interpună, ucis la Mulhouse. Atacatorul, plasat în arest preventiv
22 feb. 2025 Un portughez în vârstă de 69 de ani, care a încercat să se interpună, ucis la Mulhouse. Atacatorul, plasat în arest preventiv
21 feb. 2025 Macron vrea trupe europene în Ucraina după încheierea unei păci, în baza unui mandat ONU, desfăşurate de-a lungul liniei frontului. ”Vrem să evităm ca Rusia să reînceapă, aşa cum a făcut mereu în ultimii ani”
21 feb. 2025 Netanyahu ordonă o ”operaţiune intensivă” în Fâşia Gaza în urma exploziilor celor trei autobuze în Israel care nu s-au soldat cu răniţi
21 feb. 2025 Netanyahu ordonă o ”operaţiune intensivă” în Fâşia Gaza în urma exploziilor celor trei autobuze în Israel care nu s-au soldat cu răniţi
21 feb. 2025 Migranţi venezueleni încarceraţi la Guantanamo, trimişi de SUA către Venezuela prin Honduras, anunţă Caracasul
21 feb. 2025 Migranţi venezueleni încarceraţi la Guantanamo, trimişi de SUA către Venezuela prin Honduras, anunţă Caracasul
21 feb. 2025 Un judecător numit de Obama respinge o cere de suspendare a concedierilor masive ale lui Trump depusă de cinci sindicate, inclusiv de la fisc, pe care le îndrumă să se adreseze justiţiei specializate în conflicte de muncă

21 feb. 2025 Summit arab la Riad în vederea formulării unui răspuns la ”riviera” lui Trump în Fâşia Gaza, ”cea mai importantă reuniune de foarte mult timp” în regiune, înaintea unui summit în Egipt la 4 martie. Un ”plan egiptean” în trei faze pe o perioadă de cinci ani
21 feb. 2025 Netanyahu ordonă o ”operaţiune intensivă” în Cisiordania în urma exploziilor celor trei autobuze în Israel, care nu s-au soldat cu răniţi
21 feb. 2025 Summit arab la Riad în vederea formulării unui răspuns la ”riviera” lui Trump în Fâşia Gaza, ”cea mai importantă reuniune de foarte mult timp” în regiune, înaintea unui summit în Egipt la 4 martie. Un ”plan egiptean” în trei faze pe o perioadă de cinci ani
21 feb. 2025 Australia, ”îngrijorată” de tiruri cu muniţie reală ale unor nave chinezeşti în largul coastei de est. Zboruri comerciale redirecţionate, în urma unei alerte de securitate
21 feb. 2025 Australia, ”îngrijorată” de tiruri cu muniţie reală ale unor nave chinezeşti în largul coastei de est. Zboruri comerciale redirecţionate în urma unei alerte de securitate
21 feb. 2025 DOGE anunţă o economie de opt miliarde de dolari prin anularea unui contract ICE în realitate în valoare de opt milioane
21 feb. 2025 DOGE anunţă o economie de opt miliarde de dolari prin anularea unui contract ICE în realitate în valoare de opt milioane
21 feb. 2025 Netanyahu acuză Hamasul de o încălcare ”perversă” a acordului prin nepredarea rămăşiţelor lui Shiri Bibas şi ameninţă mişcarea palestiniană cu ”plata preţului”
21 feb. 2025 Netanyahu acuză Hamasul de o încălcare ”perversă” a acordului prin nepredarea rămăşiţelor lui Shiri Bibas şi ameninţă mişcarea palestiniană cu ”plata preţului”
21 feb. 2025 Cadavrul lui Shiri Bibas ar fi putut să fie ”amestecat din greşeală cu altele sub dărâmături”, anunţă Hamas, care precizează că anchetează
21 feb. 2025 Musk vrea să modifice instrumentul de verificarea faptelor pe X în toiul unor disensiuni cu Ucraina
21 feb. 2025 Steve Bannon deschide marea conferinţă a extremei drepte mondiale CPAC cu un salut nazist. El îi cere lui Trump să rămână într-un al treilea mandat
21 feb. 2025 Musk promite să ”repare” instrumentul de verificarea faptelor pe X în toiul unor disensiuni cu Ucraina, acuzând ”guvernele şi presa tradiţională” că l-au acaparat
21 feb. 2025 Steve Bannon deschide marea conferinţă a extremei drepte mondiale CPAC cu un salut nazist. El îi cere lui Trump să rămână într-un al treilea mandat. ”Nazismul a acaparat în mod oficial Partidul Conservator”, acuză un progresist
21 feb. 2025 Hamasul anunţă eliberarea altor şase ostatici în viaţă, sâmbătă
21 feb. 2025 Hamasul anunţă eliberarea altor şase ostatici în viaţă, sâmbătă
21 feb. 2025 Autorităţile americane arată cu degetul nereguli la Tesla în urma morţii unui angajat în fabrica din Austin
21 feb. 2025 Liderul extremei drepte franceze Jordan Bardella şi anulează un discurs la CPAC în SUA, după ce Steve Bannon face un salut nazist. Trump şi Musk, la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare

21 feb. 2025 Liderul extremei drepte franceze Jordan Bardella îşi anulează un discurs la CPAC în SUA, după ce Steve Bannon face un salut nazist. Trump şi Musk, la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare
21 feb. 2025 Un elicopter militar chinez se apropie ”periculos” de un avion militar filipinez cu jurnalişti la bord, la Marea Chinei de Sud
20 feb. 2025 Autorităţile ucrainene difuzează imagini cu muncitor la lucrări de reparaţii ale arcei Centralei Nucleare avariate de la Cernobîl, avariată într-un atac rus cu dronă
20 feb. 2025 Autorităţile ucrainene difuzează imagini cu muncitor la lucrări de reparaţii ale arcei Centralei Nucleare avariate de la Cernobîl, avariată într-un atac rus cu dronă
20 feb. 2025 Autorităţile ucrainene difuzează imagini cu muncitori la lucrări de reparaţii ale arcei Centralei Nucleare avariate de la Cernobîl, avariată într-un atac rus cu dronă
20 feb. 2025 Analizele arată o ”uşoară îmbunătăţire” a stării sănătăţii Papei Francisc, anunţă Vaticanul
20 feb. 2025 Guvernul francez confirmă o vizită a lui Macron în SUA ”săptămâna viitoare”
20 feb. 2025 Hamasul a predat Israelului rămăşiţele a patru ostatici, inclusiv ale copiilor Bibas
20 feb. 2025 Hamasul a predat Israelului rămăşiţele a patru ostatici, inclusiv ale copiilor Bibas
20 feb. 2025 SUA desemnează opt carteluri latino-americane drept organizaţii ”teroriste”. Mexicul îi acuză pe producătorii americani de armament de complicitate la terorism, pentru că vând armament cartelurilor
20 feb. 2025 SUA desemnează opt carteluri latino-americane drept organizaţii ”teroriste”. Mexicul îi acuză pe producătorii americani de armament de complicitate la terorism, pentru că vând armament cartelurilor
20 feb. 2025 Guvernul francez confirmă o vizită a lui Macron în SUA ”săptămâna viitoare”
20 feb. 2025 Un adolescent ceh de 16 ani ucide două femei în Cehia, într-un atac cu cuţitul într-un centru comercial la Hradec Kralove. Suspectul, arestat de poliţie
20 feb. 2025 Cel puţin 24 de morţi în Japonia din cauza unor ninsori-record
20 feb. 2025 Diplomaţii din cadrul G20 se aşează la masa răsturnată de Trump
20 feb. 2025 Un elicopter militar chinez de apropie ”periculos” de un avion militar filipinez cu jurnalişti la bord, la marea Chinei de Sud
20 feb. 2025 Un tren expres de pasageri deraiază în Sri Lanka după ce loveşte o familie de elefanţi. Niciun rănit la bord, şase elefanţi morţi şi doi supravieţuitori. Imagini emoţionante cu un elefant alături de un elefant tânăr rănit, culcat pe şine, cu trompele înlănţuite
20 feb. 2025 Un elicopter militar chinez de apropie ”periculos” de un avion militar filipinez cu jurnalişti la bord, la Marea Chinei de Sud
20 feb. 2025 Lula îl acuză pe Trump de faptul că vrea ”să pozeze ca împărat al lumii”
20 feb. 2025 Lula îl acuză pe Trump de faptul că vrea ”să pozeze ca împărat al lumii”
20 feb. 2025 Statul Major rus anunţă că a recucerit 800 dintre cei 1.268 de kilometri pătraţi aflaţi sub controlul Ucrainei în regiunea rusă Kursk. Armata rusă face pentru prima oară publice cifre exacte şi recunoaşte că nu deţine controlul asupra a 400 de kilometri pătraţi din teritoriul rus
19 feb. 2025 Danemarca anunţă un plan de reînarmare ”masivă”
19 feb. 2025 Danemarca anunţă un plan de reînarmare ”masivă”
19 feb. 2025 Trump ameninţă cu impunerea unor taxe vamale de ”aproape 25%”automobilelor importate în SUA, semiconductorilor şi în sectorul farmaceutic. El îşi dă termen până la 2 aprilie să ia o decizie
19 feb. 2025 Trump îl prezintă într-un interviu încrucişat la Fox News pe Musk drept dirigintele său de şantier, după ce presa care îi atribuie omniprezentului multimiliardar o influenţă tot mai mare asupra puterii centrale, care poate crea o rivalitate între ei

19 feb. 2025 Cel puţin un rănit, o clinică pentru copii şi o grădiniţă ”grav avariate” într-un atac nocturn rus ”masiv” la Odesa. Cel puţin 160.000 de locuitori fără căldură şi lumină, anunţă Zelenski, inclusiv 13 şcoli, o grădiniţă şi mai multe spitale, anunţă primarul

19 feb. 2025 Atacatorul fostului premier Fumio Kishida, condamnat la zece ani de închisoare
19 feb. 2025 Francisc, spitalizat de vineri la Roma, a petrecut o ”noapte liniştită” la Spitalul Gemelli, anunţă Vaticanul
19 feb. 2025 Papa Francisc, spitalizat de vineri la Roma, a petrecut o ”noapte liniştită” la Spitalul Gemelli, anunţă Vaticanul
19 feb. 2025 O bibliotecă incendiată în Franţa, în ciocniri cu poliţia la Grenoble
19 feb. 2025 O bibliotecă incendiată în Franţa, în ciocniri cu poliţia la Grenoble
19 feb. 2025 Trump îl atacă violent pe Zelenski înainte să se întâlnească cu Putin
19 feb. 2025 Trump îl atacă violent pe Zelenski înainte să se întâlnească cu Putin ”până în aprilie”
19 feb. 2025 Oficialii ruşi sunt ”mincinoşi patologici” în care ”nu poţi avea încredere” îi replică Zelenski lui Trump
19 feb. 2025 Un fost şerif american, John Mark Dougan, se află în spatele unei campanii de dezinformare împotriva alegerilor din Germania, dezvăluie organizaţia americană specializată în dezinformare Newsguard şi publicaţia germană Correctiv
19 feb. 2025 Franţa denunţă incoerenţa atacurilor lui Trump împotriva lui Zelenski. ”Nu înţelegem foarte bine logica”
19 feb. 2025 Cota încrederii lui Zelenski este 57% şi nu de 4% cum spune Trump, iar o majoritate a ucrainenilor vor alegeri după război, arată un sondaj
19 feb. 2025 Cota încrederii lui Zelenski este 57% şi nu de 4% cum spune Trump, iar o majoritate a ucrainenilor vor alegeri după război, arată un sondaj
19 feb. 2025 Lavrov salută atacul violent al lui Trump împotriva lui Zelenski, ”un individ patetic”, şi faptul că el ”este primul, iar până în prezent singurul lider occidental” care recunoaşte ”sus şi tare” că susţinerea aderării Ucrainei la NATO este cauza Războiului din Ucraina

19 feb. 2025 Sărăcia din Germania, unghiul mort al campaniei electorale
18 feb. 2025 Macron cere ”garanţii de securitate puternice” în vederea unei păci ”solide şi durabile” în Ucraina. ”Altfel există riscul ca această încetare a focului să se termne ca Acordurile de la Minsk”
18 feb. 2025 Macron cere ”garanţii de securitate puternice” în vederea unei păci ”solide şi durabile” în Ucraina. ”Altfel există riscul ca această încetare a focului să se termne ca Acordurile de la Minsk”. Zelenski spune că împărtăşeşte o ”viziune comună” cu Macron
18 feb. 2025 Un turist israelian, rănit la Atena într-o altercaţie cu un turist palestinian, acuzat de agresiune rasistă
18 feb. 2025 Trump îşi expune celebra ”mug shot” pe un culoar către Biroul Oval la Casa Albă
18 feb. 2025 Bilanţul victimelor inundaţiilor în estul SUA creşte la 13 morţi. Mai multe persoane, date dispărute. 200.000 de gospodării fără curent. Meteorologii anunţă un ”frig-record” ”arctic” de -51° Celsius în centrul Americii
18 feb. 2025 Oficiali de rang înalt din SUA şi Rusia se întâlnesc la Riad pe tema Ucrainei fără Kiev
18 feb. 2025 Oficiali de rang înalt din SUA şi Rusia se întâlnesc la Riad pe tema Ucrainei fără Kiev
18 feb. 2025 Moscova se aşteaptă la ”progrese” rapide, în două-trei luni, în partea economică a negocierilor de la Riad
18 feb. 2025 China cere ca ”toate părţile” să ia parte la negocieri de pace în timp ce şefii diplomaţiilor SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită fără Ucraina
18 feb. 2025 Moscova se aşteaptă la ”progrese” rapide, în două-trei luni, în partea economică a negocierilor de la Riad
18 feb. 2025 Franţa nu vrea o ”pace de mântuială” şi anunţă un al 16-lea pachet de sancţiuni vizând Moscova, ţintind ”resursele energetice pe care Rusia le foloseşte pentru a-şi finanţa efortul de război”. Parisul cere ”un tratat de pace care să descurajeze ameninţarea rusă”
18 feb. 2025 Kremlinul recunoaşte ”dreptul suveran” al Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană, dar nu la NATO
18 feb. 2025 UPDATE - Oficiali de rang înalt din SUA şi Rusia se întâlnesc la Riad pe tema Ucrainei fără Kiev/ Moscova se aşteaptă la ”progrese” rapide, în două-trei luni, în zona economică a negocierilor
18 feb. 2025 Franţa nu vrea o ”pace de mântuială” şi anunţă un al 16-lea pachet de sancţiuni vizând Moscova, ţintind ”resursele energetice pe care Rusia le foloseşte pentru a-şi finanţa efortul de război”. Parisul cere ”un tratat de pace care să descurajeze ameninţarea rusă”
18 feb. 2025 China cere ca ”toate părţile” să participe la negocieri de pace în timp ce şefii diplomaţiilor SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită fără Ucraina
18 feb. 2025 Kremlinul recunoaşte ”dreptul suveran” al Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană, dar nu la NATO
18 feb. 2025 Kremlinul recunoaşte ”dreptul suveran” al Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană, dar nu la NATO. Putin este pregătit să negocieze cu Zelenski. Rezolvarea conflictului, ”imposibilă” fără discutarea problemelor de securitate în Europa
18 feb. 2025 Uniunea Europeană ”vrea să facă echipă” cu SUA pentru a obţine o pace ”dreaptă” în Ucraina, anunţă von der Leyen în urma unei discuţii importante cu Keith Kellogg”,emisarul pentru Ucraina al lui Trump
18 feb. 2025 ”Pentru prima oară din 1945, războiul poate sosi pe teritoriul european în jurul nostru”, avertizează premierul francez François Bayrou. ”Asistăm la o alianţă de neconceput între Putin şi Trump, care marginalizează Europa pe propriul pământ”
18 feb. 2025 Vaticanul anulează angajamentele Papei Francisc prevăzute în weekend
18 feb. 2025 Vaticanul anulează angajamentele Papei Francisc prevăzute în weekend
18 feb. 2025 Vicepreşedintelui Comisiei Europene Stéphane Séjourné i-a fost ”ruşine pentru americani” să audă discursul lui J.D. Vance de la MSC
18 feb. 2025 Negocierile ruso-americane din Arabia Saudită au durat aproape patru ore şi jumătate
18 feb. 2025 Negocierile ruso-americane din Arabia Saudită au durat aproape patru ore şi jumătate. ”Greu de spus” dacă a avut loc o apropiere a poziţiilor rusă şi americană, spune Iuri Uşakov. Urmează să se creeze echipe de negociatori şi un contact ”la momentul potrivit”
18 feb. 2025 Un cuplu britanic arestat în ianuarie în Iran, acuzat de ”spionaj”
18 feb. 2025 Negocierile ruso-americane de la Riad au durat aproape patru ore şi jumătate. ”Greu de spus” dacă a avut loc o apropiere a poziţiilor rusă şi americană, spune Iuri Uşakov. Urmează crearea de echipe de negociatori şi un contact ”la momentul potrivit”
18 feb. 2025 SUA consideră că negocierile cu Rusia în Arabia Saudită pun bazele unei cooperări viitoare ”asupra unor mize geopolitice de interes comun şi unor oportunităţi economice şi de investiţii istorice care vor apărea după încheierea cu succes a Războiului din Ucraina”
18 feb. 2025 Oprirea războiului Rusiei în Ucraina necesită concesii ale tuturor părţilor, declară Rubio după întâlnirea cu Lavrov la Riad
18 feb. 2025 Oprirea războiului Rusiei în Ucraina necesită concesii ale tuturor părţilor, declară Rubio după întâlnirea cu Lavrov la Riad. UE trenuie să ia parte la negocieri
18 feb. 2025 Orice negocieri în vederea opririi Războiului din Ucraina este necesar să includă ”o discuţie despre teritorii” şi ”garanţii de securitate”, declară consilierul lui Trump Mike Waltz după negocieri americano-ruse la Riad
18 feb. 2025 SUA şi Rusia urmează să-şi restabilească personalul ambasadelor şi să înfiinţeze echipe care să negocieze pacea în Războiul din Ucraina, anunţă Rubio după negocieri americano-ruse la Riad
18 feb. 2025 Lavrov: ”Am motive să cred că americanii au început să înţeleagă mai bine poziţia noastră”. El consideră ”utilă” discuţia sa cu Rubio la Riad
18 feb. 2025 Zelenski critică întâlnirea ruso-americană de la Riad ”cu privire la Ucraina, fără Ucraina”
18 feb. 2025 UPDATE - Oprirea războiului Rusiei în Ucraina necesită concesii ale tuturor părţilor, declară Rubio după întâlnirea cu Lavrov la Riad. UE trebuie să ia parte la negocieri / Ce spune Lavrov
18 feb. 2025 Rusia se opune desfăşurării de trupe NATO în Ucraina, inclusiv sub steaguri naţionale sau UE, anunţă Lavrov
18 feb. 2025 Rusia se opune desfăşurării de trupe NATO în Ucraina, inclusiv sub steaguri naţionale sau UE, anunţă Lavrov
18 feb. 2025 Erdogan propune Turcia, după o întâlnire cu Zelenski la Ankara, drept o ”gazdă ideală” a unor negocieri între Rusia, Ucraina şi SUA
18 feb. 2025 Erdogan propune Turcia, după o întâlnire cu Zelenski la Ankara, drept o ”gazdă ideală” a unor negocieri între Rusia, Ucraina şi SUA
18 feb. 2025 SUA consideră că negocierile cu Rusia în Arabia Saudită pun bazele unei cooperări viitoare ”asupra unor mize geopolitice de interes comun şi unor oportunităţi economice şi de investiţii istorice care vor apărea după încheierea cu succes a Războiului din Ucraina”
18 feb. 2025 Orice negocieri în vederea opririi Războiului din Ucraina este necesar să includă ”o discuţie despre teritorii” şi ”garanţii de securitate”, declară consilierul lui Trump Mike Waltz după negocieri americano-ruse la Riad
17 feb. 2025 Armata ucraineană a recucerit o localitate situată la sud de oraşul-cheie Pokrovsk, în Doneţk, satul minier Pişceane
17 feb. 2025 Parisul respinge o revenire a Rusiei în cadrul G7, aşa cum vrea Trump
17 feb. 2025 Primul imam gay din lume, Muhsin Hendricks, ucis prin împuşcare în Africa de Sud
17 feb. 2025 O fată în vârstă de nouă luni din Italia, ucisă de către pitbullul familiei
17 feb. 2025 O fată în vârstă de nouă luni din Italia, ucisă de către pitbullul familiei
17 feb. 2025 Primul imam gay din lume, Muhsin Hendricks, ucis prin împuşcare în Africa de Sud
17 feb. 2025 Cinci persoane arestate în SUA, acuzate de torturarea şi uciderea unui tânăr transsexual
17 feb. 2025 Peter Szijjarto denunţă reuniunea ”pro-război” de la Paris a unor lideri ”frustraţi”, care vor ”să împiedice un acord de pace în Ucraina”
17 feb. 2025 Peter Szijjarto denunţă reuniunea ”pro-război” de la Paris a unor lideri ”frustraţi”, care vor ”să împiedice un acord de pace în Ucraina”
17 feb. 2025 Arabia Saudită găzduieşte marţi o reuniune ruso-americană de pregătire a unui summit Putin-Trump privind Ucraina. Consilierul în probleme de securitate naţională Mike Waltz şi emisarul special pentru O.Mijlociu Steve Witkoff urmează să reprezinte SUA
17 feb. 2025 Suedia ”nu exclude” să trimită trupe de menţinerea păcii în Ucraina, anunţă Guvernul
17 feb. 2025 Emisarul special al lui Trump pentru Ucraina Keith Kellogg se întâlneşte marţi cu preşedintele polonez Andrzej Duda. ”Rusia nu poate câştiga acest război”
17 feb. 2025 Germania respinge ca ”premature” discuţii despre trimiterea de trupe în Ucraina
17 feb. 2025 Zelenski avertizează că Rusia ”va declara război NATO” dacă Trump scade susţinerea Alianţei. ”Nu ştiu dacă (ruşii) vor vrea 30% din Europa, 50%, nu ştiu”. Armata rusă antrenează ”un număr mare de militari pe teritoriul Belarusului”, dezvăluie el
17 feb. 2025 Zelenski urmează să efectueze miercuri o vizită în Arabia Saudită, la o zi după negocieri ruso-americane. Este vorba despre ”o vizită oficială prevăzută de mult timp”
17 feb. 2025 Arabia Saudită găzduieşte marţi o reuniune ruso-americană de pregătire a unui summit Putin-Trump privind Ucraina. Consilierul în probleme de securitate naţională Mike Waltz şi emisarul special pentru O.Mijlociu Steve Witkoff urmează să reprezinte SUA
17 feb. 2025 Washingtonul confirmă o reuniune cu Rusia, marţi, la Riad. Rubio, Walz şi Witkoff urmează să reprezinte SUA. Kremlinul anunţă că la reuniune urmează să participe Lavrov şi Uşakov
17 feb. 2025 Rusia eliberează un american arestat vineri la Moscova, acuzat de faptul că transporta dulciuri cu canabis, înaintea unei reuniuni ruso-americane la Riad în vederea unei ”restabiliri” a relaţiilor între Rusia şi SUA

17 feb. 2025 Membrii Colegiului comisarilor Europeni, în frunte cu von der Leyen, urmează să viziteze Ucraina, la marcarea de trei ani de război, anunţă Comisia Europeană
17 feb. 2025 Polonia nu va trimite militari în Ucraina, anunţă Tusk înainte să plece la minisummitul de la Paris
17 feb. 2025 Trump recurge la Curtea Constituţională pentru a-l da afară pe şeful agenţiei însărcinate cu protecţia avertizorilor de integritate angajaţi federali
17 feb. 2025 Europenii şi NATO în mini-summit la Paris, pentru a răspunde ”accelerării” lui Trump în Ucraina
17 feb. 2025 Zelenski, în vizită în Turcia înaintea vizitei în Arabia Saudită
17 feb. 2025 Securitatea Europei se află la ”un moment de cotitură”, avertizează von der Leyen la sosirea la minisumitul de la Paris privind Ucraina. ”Avem nevoie de o stare de spirit de urgenţă. Avem nevoie de un salt în apărarea noastră şi avem nevoie de ambele acum”
17 feb. 2025 Securitatea Europei se află la ”un moment de cotitură”, avertizează von der Leyen la sosirea la minisumitul de la Paris privind Ucraina. ”Avem nevoie de o stare de spirit de urgenţă. Avem nevoie de un salt în apărarea noastră şi avem nevoie de ambele acum”
17 feb. 2025 Polonia nu va trimite militari în Ucraina, anunţă Tusk înainte să plece la minisummitul de la Paris
17 feb. 2025 Zelenski, în vizită în Turcia înaintea vizitei în Arabia Saudită
14 feb. 2025 SUA urmează să vândă Indiei avioane de luptă de tip F-35, anunţă Trump
14 feb. 2025 SUA urmează să vândă Indiei avioane de luptă de tip F-35, anunţă Trump
14 feb. 2025 Zelenski acuză Rusia de o explozie şi un incendiu la arca Centralei Nucleare avariate de la Cernobîl. Anunţă că incendiul a fost stins şi dă asigurări că nu s-a constat nicio creştere a radiaţiilor

14 feb. 2025 Operatorul Centralei Nucleare avariate Fukushima a început operaţiuni de demontare a celor 1.000 de rezervoare de apă tratată, până în martie 2026, iar în spaţiul eliberat urmează să fie depozitate 880 de tone de deşeuri nucleare, o etapă în vederea desfiinţării centralei

14 feb. 2025 Papa Francisc, spitalizat la Roma în vederea îngrijirii bronşitei de care suferă de o săptămână, anunţă Vaticanul
14 feb. 2025 UPDATE-Zelenski acuză Rusia de o explozie şi un incendiu la arca Centralei Nucleare avariate de la Cernobîl. Anunţă că incendiul a fost stins şi dă asigurări că nu s-a constat nicio creştere a radiaţiilor
14 feb. 2025 Papa Francisc, spitalizat la Roma în vederea îngrijirii bronşitei de care suferă de o săptămână, anunţă Vaticanul
14 feb. 2025 Blocarea ajutorului american ordonată de Trump la sfârşitul lui ianuarie, blocată de un judecător american
14 feb. 2025 ”Îngheţarea” ajutorului american ordonată de Trump la sfârşitul lui ianuarie, blocată de un judecător american
14 feb. 2025 Macron avertizează, într-un interviu acordat FT, împotriva unei păci care să însemne o ”capitulare” a Ucrainei, se întreabă dacă Putin este pregătit ”sincer” de o încetare a focului şi cere ca Ucraina şi europenii să negocieze o nouă arhitectură a securităţii Europei cu Rusia
14 feb. 2025 Zelenski, în Germania pentru a contracara o apropiere între Trump şi Putin. J.D. Vance ar putea anunţa retragerea unei mari părţi a trupelor americane din Europa, anunţă preşedintele MSC Christoph Heusgen
14 feb. 2025 Autorităţile evocă o ”orientare islamistă” şi o ”motivaţie religioasă” a suspectului din atacul cu maşina de la Munchen, soldat cu 36 de răniţi. El a strigat ”Allah akbar!” şi s-a rugat după ce a fost arestat. Era culturist şi paznic

14 feb. 2025 Pete Hegseth se duce în Polonia după declaraţiile controversate despre viitorul Ucranei şi NATO
14 feb. 2025 Pete Hegseth, în Polonia după declaraţiile controversate despre viitorul Ucranei şi NATO
14 feb. 2025 Pete Hegseth, în Polonia după declaraţiile controversate despre viitorul Ucranei şi NATO. ”Este timpul să investiţi, pentru că nu puteţi presupune că prezenţa americană va dura etern”
14 feb. 2025 SUA exercită presiuni asupra Rusiei şi europenilor. Moscova îl contrazice pe Trump şi anunţă că nu are reprezentanţi la MSC care să discute despre Ucraina
14 feb. 2025 SUA exercită presiuni asupra Rusiei şi europenilor. Moscova îl contrazice pe Trump şi anunţă că nu are reprezentanţi la MSC care să discute despre Ucraina
14 feb. 2025 Vance: Anularea alegerilor din România, cel mai bun exemplu al ”ameninţării din interior, retragerii Europei din cele mai fundamentale valori ale sale”
14 feb. 2025 Europa nu poate înlocui militar America ”de pe o zi pe alta” în apărarea europeană, avertizează Boris Pistorius şi anunţă că i-a propus lui Pete Hegseth o ”foaie de drum” a ”transferului poverii” , pentru ca să nu apară ”niciun deficit periculos” în capacităţile militare
14 feb. 2025 Guvernul belarus a comis crime împotriva împotriva umanităţii împotriva populaţiei, acuză experţi ONU într-un raport
14 feb. 2025 UPDATE - Vance: Anularea alegerilor din România, cel mai bun exemplu al ”ameninţării din interior, retragerii Europei din cele mai fundamentale valori ale sale” / Anularea, pe baza suspiciunilor firave ale unui serviciu de informaţii/ Reacţiile USR şi POT
14 feb. 2025 Guvernul belarus a comis crime împotriva împotriva umanităţii împotriva populaţiei, acuză experţi ONU într-un raport
14 feb. 2025 UPDATE - Vance: Anularea alegerilor din România, cel mai bun exemplu al ”ameninţării din interior, retragerii Europei din cele mai fundamentale valori ale sale” / Decizia, pe baza suspiciunilor firave ale unui serviciu de informaţii/ Reacţii politice
13 feb. 2025 Germania anunţă că a dejucat un plan al unui atentat la un centru de primire a azilanţilor în est. Un suspect în vârstă de 21 de ani, arestat în urma unui denunţ
13 feb. 2025 UPDATE-Germania anunţă că a dejucat un plan al unui atentat la un centru de primire a azilanţilor la Senftenberg, la sud de Berlin. Un suspect în vârstă de 21 de ani, originar din landul Saxonia, arestat în urma unui denunţ
13 feb. 2025 Un avion de vânătoare chinez trage cu rachete de iluminare în apropierea unui avion australian în patrulare la Marea Chinei de Sud. Canberra protestează pe lângă Beijing. China acuză Australia de ”încălcarea suveranităţii”

13 feb. 2025 Un avion de război electronic de tip E/A-18G Growler al US Navy se prăbuşeşte în Golful San Diego
13 feb. 2025 Agenţiile de voiaj se întorc în Coreea de Nord, la cinci ani după pandemia covid-19
13 feb. 2025 Robert Kennedy Jr, validat de Senat în funcţia de secretar al Sănătăţii al lui Trump
13 feb. 2025 Coliziune la Mediterana între portavionul american cu propulsie nucleară Harry Truman şi cargoul Besiktas-M, sub pavilion panamez. ”Nu s-au raportat inundaţii şi nici răniţi. Instalaţiile (nucleare) de propulsie nu au fost afectate şi sunt în stare stabilă şi sigură”

13 feb. 2025 Fostul premier francez Jean Castex, plasat în arest preventiv şi eliberat cu privire la deturnare de fonduri publice, fals şi uz de fals pe când prezida o comună
13 feb. 2025 Un caiacist este înghiţit şi eliberat teafăr de către o balenă în largul Patagoniei chiliene, în Strâmtoarea Magellan
13 feb. 2025 Zelenski dezvăluie că Trump a vrut să vorbească simultan cu el şi cu Putin şi cere ca europenii să stea la masa negocierilor. Afirmă dezamăgit că ”nu este foarte agreabil” că l-a sunt mai întâi pe rus
13 feb. 2025 Zelenski dezvăluie că Trump a vrut să vorbească simultan cu el şi cu Putin şi cere ca europenii să stea la masa negocierilor. Afirmă dezamăgit că ”nu este foarte agreabil” că l-a sunat mai întâi pe rus
13 feb. 2025 Macron transmite ”deplina solidaritate” cu victimele ”atacului teribil” de la Munchen, catalogat de Scholz drept un ”atentat”, soldat cu 28 de răniţi, unii între viaţă şi moarte. Copii, între victime
13 feb. 2025 Un afgan judecat cu privire la un atac cu cuţitul la Mannheim, soldat cu moartea unui poliţist, păstrează tăcerea asupra motivului în prima zi a procesului, într-o sală securizată a Închisorii Stuttgart-Stammheim
13 feb. 2025 Reprezentanţi ai SUA şi Rusiei se întâlnesc vineri la Munchen, în Germnia, anunţă Trump. ”Ucraina este de asemenea invitată”
13 feb. 2025 Reprezentanţi ai SUA şi Rusiei se întâlnesc vineri la Munchen, în Germania, anunţă Trump. ”Ucraina este de asemenea invitată”
13 feb. 2025 Trump vrea un summit cu Putin şi Xi după ce ”se liniştesc” lucrurile. Vrea ca cele trei puteri să-şi înjumătăţească bugetele apărării şi armele nucleare şi ca Rusia să revină în G7. Excluderea Moscovei din G8 după anexarea Crimeei, o ”greşeală”
13 feb. 2025 Rubio speră la un acord privind mineralele ucrainene, care să permită despăgubirea SUA în contul ajutării Ucrainei, o ”rambursare a contribuabilului american”
13 feb. 2025 Reprezentanţi ai SUA şi Rusiei se întâlnesc vineri la Munchen, în Germania, anunţă Trump. ”Ucraina este de asemenea invitată”
13 feb. 2025 Ucraina anunţă că nu intenţionează să participe la o reuniune cu Rusia şi SUA anunţată de către Trump
13 feb. 2025 Trump anunţă că vrea un summit cu Putin şi Xi după ce ”se liniştesc” lucrurile. Vrea ca cele trei puteri să-şi înjumătăţească bugetele apărării şi să reducă armamentul nuclear şi ca Rusia să revină în G7. Excluderea Moscovei din G8 după anexarea Crimeei, o ”greşeală”
13 feb. 2025 Ucraina anunţă că nu intenţionează să participe la o reuniune cu Rusia şi SUA anunţată de către Trump
13 feb. 2025 Rubio speră la un acord privind mineralele ucrainene, care să permită despăgubirea SUA în contul ajutării Ucrainei, o ”rambursare a contribuabilului american”
12 feb. 2025 Extrema dreaptă austriacă eşuează să formeze un Guvern
12 feb. 2025 Europa trebuie să furnizeze partea ”zdrobitoare” a ajutorului Ucrainei, a cărei aderare la NATO este ”irealistă, anunţă noul secretar al Apărării Pete Hegseth la NATO. ”SUA nu vor mai tolera o relaţie dezechilibrată care încurajează dependenţa”
12 feb. 2025 Aderarea Ucrainei la NATO este ”irealistă”, anunţă noul secretar al Apărării Pete Hegseth la NATO. Europa trebuie să furnizeze partea ”zdrobitoare” a ajutorului Kievului. ”SUA nu vor mai tolera o relaţie dezechilibrată care încurajează dependenţa”
12 feb. 2025 UPDATE-Extrema dreaptă austriacă eşuează să formeze un Guvern. Se profilează noi alegeri, în care FPÖ este creditat cu 35% din intenţiile de vot
12 feb. 2025 Putin îi spune la telefon omologului său sirian că susţine ”unitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială” a Siriei. El îndeamnă la măsuri în vederea unei normalizări durabile în Siria şi la un ”dialog intersirian”

12 feb. 2025 Oţelul şi aluminiul din Canada şi Mexic urmează să fie taxate cu 50%, anunţă Casa Albă
12 feb. 2025 Doi bărbaţi condamnaţi la câte 23 de ani de închisoare în Rusia cu privire la sabotaje în centralele nucleare de la Leningrad şi Kalinin
12 feb. 2025 Cel puţin zece răniţi, opt în stare gravă, intubaţi şi conectaţi la respiraţie artificială, în Brazilia, într-un incendiu la o fabrică de costume pentru Carnavalul de la Rio, care începe la 28 februarie. 21 de persoane salvate
12 feb. 2025 Trump anunţă că a convenit cu Putin să înceapă ”negocieri” în vederea încheierii Războiului din Ucraina
12 feb. 2025 Trump anunţă că a convenit cu Putin să înceapă ”negocieri” în vederea încheierii Războiului din Ucraina. Putin i-a spus miliardarului că este unei ”soluţii pe termen lung” prin ”negocieri de pace”, anunţă Kremlinul
12 feb. 2025 Trump anunţă că a convenit cu Putin să înceapă ”imediat” negocieri în vederea încheierii Războiului din Ucraina. Putin i-a spus miliardarului că este deschis unei ”soluţii pe termen lung” prin ”negocieri de pace”, anunţă Kremlinul
12 feb. 2025 Rusul Aleksandr Vinnik, un expert în informatică extrădat din Grecia către SUA în august 2022, eliberat de SUA în schimbul eliberării lui Marc Fogel de către Rusia. Rusul era acuzat de uzurpare de identitate, complicitate la trafic de droguri şi spălare de bani prin BTC-e
12 feb. 2025 UPDATE-Trump şi Putin convin negocieri ”imediate” cu privire la Ucraina
12 feb. 2025 Zelenski anunţă că a discutat îndelung cu Trump despre ”posibilitatea ajungerii la pace” în Ucraina, după ce miliardarul convine cu Putin negocieri ”imediate”
12 feb. 2025 SUA vor un acord economic în schimbul susţinerii Ucrainei împotriva Rusiei, anunţă noul secretar american al Trezoreriei Scott Bessent la Kiev. Zelenski anunţă finalizarea unor acorduri economice cu SUA la Conferinţa Securităţii de la Munchen
12 feb. 2025 O femeie suferă arsuri de gradul doi şi trei în Brazilia, după ce un telefon Motorola îi explodează în buzunarul de la spate în timp ce făcea cumpărături într-un supermarket la Anapolis
12 feb. 2025 Belarusul eliberează trei ”deţinuţi”, inclusiv un american, anunţă Washingtonul. Ei au fost aduşi în Lituania în cadrul unei operaţiuni speciale
12 feb. 2025 Antrenoarea naţionalei ruse de gimnastică artistică Irina Viner demisionează în urma unui conflict cu presupusa parteneră a lui Putin, fosta gimnastă Alina Kabaieva
12 feb. 2025 UPDATE-Trump şi Putin convin negocieri ”imediate” cu privire la Ucraina / Anunţul lui Zelenski
12 feb. 2025 Antrenoarea naţionalei ruse de gimnastică artistică Irina Viner demisionează în urma unui conflict cu presupusa parteneră a lui Putin, fosta gimnastă Alina Kabaieva
12 feb. 2025 SUA vor un acord economic în schimbul susţinerii Ucrainei împotriva Rusiei, anunţă noul secretar american al Trezoreriei Scott Bessent la Kiev. Zelenski anunţă finalizarea unor acorduri economice cu SUA la Conferinţa Securităţii de la Munchen
12 feb. 2025 Trump anunţă că se întâlneşte cu Putin în Arabia Saudită. El vede ”o încetare a focului în Ucraina” ”într-un viitor nu prea îndepărtat” şi consideră că aderarea Ucrainei la NATO ”nu este realistă”. Trebuie să aibă loc alegeri
12 feb. 2025 Familia afroamericanei Sonia Massey, ucisă acasă de către un poliţist alb, ajunge la un acord de indemnizare în valoare de zece milioane de dolari cu autorităţile comitatului Sangamon din Illinois, unde a avut loc drama în iulie 2024
11 feb. 2025 CEDO condamnă Rusia cu privire la ”înăbuşirea” criticilor privind Războiul din Ucraina
11 feb. 2025 Coreea de Nord a livrat Moscovei 200 de obuze de artilerie cu rază lungă de acţiune, rachete, ”o cantitate substanţială de muniţie” şi i-a pus la dispoziţie 11.000 de militari nord-coreeni, anunţă Seulul
11 feb. 2025 Ucraina şi Rusia îşi bombardează din nou reciproc infrastructuri energetice. Incendiu într-o instalaţie industrial în Rusia. Nouă oraşe şi multe sate deconectare de la gazele naturale în urma unui atac rusesc ”masiv” vizând o instalaţie de gaze naturale în Poltava
11 feb. 2025 Ucraina şi Rusia îşi bombardează din nou reciproc infrastructuri energetice. Incendiu într-o instalaţie industrială în Rusia. Nouă oraşe şi multe sate deconectare de la gazele naturale în urma unui atac rusesc ”masiv” vizând o instalaţie de gaze naturale în Poltava
11 feb. 2025 Activişti ecologişti atacă sediul social al Tesla în semn de protest faţă de invitarea lui Elon Musk la Summitul Inteligenţei Artificiale de la Paris
11 feb. 2025 Activişti ecologişti atacă sediul social al Tesla în semn de protest faţă de invitarea lui Elon Musk la Summitul Inteligenţei Artificiale de la Paris
11 feb. 2025 Trump îi atacă pe ”judecătorii politizaţi” care-i obstrucţionează deciziile, susţinut de J.D. Vance şi Elon Musk. ”Am găsit fraude, risipă şi deturnare de miliarde de dolari, anchetând cu privire la Guvernul nostru prost gestionat”
11 feb. 2025 Ideologul Steve Bannon pledează vinovat în dosarul deturnării de fonduri în vederea construirii zidului împotriva migranţilor între SUA şi Mexic şi evită închisoarea. Trei ani de libertate condiţionată
11 feb. 2025 Trump îi atacă pe ”judecătorii politizaţi” care-i obstrucţionează deciziile, susţinut de J.D. Vance şi Elon Musk. ”Am găsit fraude, risipă şi deturnare de miliarde de dolari, anchetând cu privire la Guvernul nostru prost gestionat”
11 feb. 2025 Un mort şi 12 răniţi în nordul Germaniei, într-o coliziune între un tren de mare viteză ICE şi o semiremorcă, la Hamburg
11 feb. 2025 Cel puţin 100 de persoane evacuate în Argentina în timpul unui incendiu la un bloc turn de 50 de etaje la Buenos Aires
11 feb. 2025 Cel puţin 100 de persoane evacuate în Argentina în timpul unui incendiu la un bloc turn de 50 de etaje la Buenos Aires
11 feb. 2025 Noi cutremure pe Insula turistică greacă Santorini, cel mai puternic de magnitudinea 5,3, resimţit la Atena. Seisme până la sfârşitul lui februarie, anunţă un seismolog. Peste 12.800 de cutremure înregistrate de la 26 ianuarie şi până la 8 februarie. 102 pe 9 februarie
11 feb. 2025 Un funcţionar de la Ministerul japonez al Finanţelor pierde documente sensibile cu nume şi adrese ale unor presupuşi traficanţi de droguri, după ce bea nouă beri la Yokohama
11 feb. 2025 Cel puţin cinci morţi, civili şi talibani, şi şapte răniţi în Afganistan, într-un atac sinucigaş cu explozivi la o bancă în Kunduz
11 feb. 2025 Cel puţin cinci morţi, civili şi talibani, şi şapte răniţi în Afganistan, într-un atac sinucigaş cu explozivi la o bancă în Kunduz
11 feb. 2025 Un avion rusesc de tip Su-24MR din Kaliningrad intre în spaţiul aerian polonez timp de un minut şi 12 secunde
11 feb. 2025 Un avion rusesc de tip Su-24MR din Kaliningrad intră în spaţiul aerian polonez timp de un minut şi 12 secunde
11 feb. 2025 Anchetă în Germania cu privire la o posibilă sabotare a unei corvete noi, Emden, după testarea cu succes pe mare. Zeci de kilograme de aşchii de metal, descoperite în sistemul de propulsie, la o inspecţie pe şantierele de la Hamburg.
11 feb. 2025 Poliţia Criminală din Germania anchetează cu privire la o posibilă sabotare a unei corvete noi, Emden, după testarea cu succes pe mare. Zeci de kilograme de aşchii de metal, descoperite în sistemul de propulsie, la o inspecţie pe şantierele de la Hamburg.
11 feb. 2025 Procurorul naţional antiterorist francez Olivier Christen trage un semnal de alarmă cu privire la ”întoarcerea ameninţării jihadiste în Franţa”. În 2024, cu 70% mai multe proceduri decât în 2023” şi o ”întinerire” a inculpaţilor. Minori vizaţi de propagandă masivă
11 feb. 2025 Un funcţionar de la Ministerul japonez al Finanţelor pierde documente sensibile cu nume şi adrese ale unor presupuşi traficanţi de droguri, după ce se îmbată la Yokohama
11 feb. 2025 Un fost diplomat american, Marc Fogel, arestat în Rusia în 2021 cu marijuana în bagaje, eliberat în cadrul unui schimb cu Moscova, anunţă Casa Albă fără să ofere detalii, un semn de bun augur al unui eventual acord care să pună capăt Războiului din Ucraina

11 feb. 2025 Un avion rusesc de tip Su-24MR din Kaliningrad intră în spaţiul aerian polonez timp de un minut şi 12 secunde şi confirmă încălcarea controlului aerian polonez. Armata rusă confirmă încălcarea şi dă vina pe o ”defecţiune a sistemului de navigaţie al avionului”
11 feb. 2025 Echipele lui Elon Musk nu au încercat să acceseze sistemele Băncii centrale americane, anunţă preşedintele Fed Jerome Powell la o audiere în Senat. Musk a devenit în realitate ”copreşedintele” lui Trump, acuză senatoarea democrată Elizabeth Warren

11 feb. 2025 Musk dă asigurări, în prezenţa lui Trump, că dacă tăierile sale nu sunt adoptate, SUA intră în ”faliment”
10 feb. 2025 AFP Extrema dreaptă din România le cere consumatorilor să boicoteze supermarketurile. Navigatori pe Internet îndeamnă la dejucarea apelului izolaţioniştilor prin cumpărături cu steagul UE în mână. Un boicot urmează în Bulgaria joi, după cel din Croaţia
10 feb. 2025 Uniunea Europeană nu a primit ”nicio notificare” cu privire la impunerea unor taxe vamale de 25% oţelului şi aluminiului importate în SUA, anunţă Comisia Europeană. UE va riposta, avertizează Parisul. macron le cere europenilor să se pregătească

10 feb. 2025 Zelenski, Keith Kellogg, J.D. Vance şi Marco Rubio participă la Conferinţa Securităţii de la Munchen, prevăzută de vineri şi până duminică, anunţă preşedintele MSC Christoph Heusgen. Nici ucrainenii şi nici americanii nu vor Rusia la ”Davosul securităţii”

10 feb. 2025 Tusk anunţă la Brusa din Varşovia un un plan de investiţii-record în securitate şi creştere economică de 155 mld. €. ”Nu a existat niciodată o asemenea sumă în istoria economiei poloneze”. Vrea să depăşească economiile Vestului ”care, până de curând, ne priveau cu dispreţ”
10 feb. 2025 Palestinienii nu vor avea dreptul să se întoarcă enclava palestiniană, în cadrul planului lui Trump privind Fâşia Gaza, anunţă miliardarul într-un interviu la Fox News
10 feb. 2025 Palestinienii nu vor avea dreptul să se întoarcă enclava palestiniană, în cadrul planului lui Trump privind Fâşia Gaza, anunţă miliardarul într-un interviu la Fox News
10 feb. 2025 Hamasul amână eliberarea prevăzută sâmbătă a unor ostatici israelieni ”până la noi ordine”
10 feb. 2025 Hamasul amână eliberarea prevăzută sâmbătă a unor ostatici israelieni ”până la noi ordine”. Ministrul israelian al apărării denunţă ”o încălcare totală” a acordului şi anunţă că a dat ordin armatei să se pregătească ”pentru toate scenariile”
10 feb. 2025 Elevă de opt ani din Coreea de Sud, înjunghiată mortal de o profesoară într-o şcoală elementară, la Daejeon. Profesoara şi-a mărturisit crima
10 feb. 2025 AFP: Într-o Românie în clocot, preşedintele se retrage pentru a calma apele
10 feb. 2025 Un reactor al celei mai vechi centrale nucleare din Europa se opreşte, la Beznau, în Elveţia, din cauza unei erori de manipulare
10 feb. 2025 Un reactor al celei mai vechi centrale nucleare din Europa se opreşte, la Beznau, în Elveţia, din cauza unei erori de manipulare
10 feb. 2025 Premierul britanic Keir Starmer îşi face un test HIV şi-i îndeamnă pe liderii lumii să facă la fel
10 feb. 2025 Keir Starmer devine primul premier britanic care-şi face în mod public un test HIV şi-i îndeamnă pe liderii lumii să facă la fel
10 feb. 2025 Keir Starmer devine primul premier britanic care-şi face în mod public un test HIV şi-i îndeamnă pe liderii lumii să facă la fel
10 feb. 2025 Democraţii lansează un site destinat unor avertizori de integritate care să semnaleze infracţiuni ale Guvernului Trump, pe care-l acuză de dispreţ faţă de statul de drept, ”cruzime” şi ”ravagii în programe de care depind familii, bătrânii, studenţii, veteranii şi alţii”
10 feb. 2025 Un bărbat sare dintr-un avion aflat pe punctul de a decola, pe Aeroportul Paris-Orly
07 feb. 2025 Senatul îl confirmă la conducerea Biroului Bugetului de la Casa Albă pe Russell Vought
07 feb. 2025 Senatul îl confirmă la conducerea Biroului Bugetului de la Casa Albă pe Russell Vought, unul dintre autorii ”Project 2025”
07 feb. 2025 Un condamnat la moarte, executat în Alabama prin inhalare de azot, a patra execuţie de acest fel în acest stat american, o metodă considerată drept ”tortură” de către ONU şi ”extrem de crudă” de UE
07 feb. 2025 Taiwanul anunţă detectarea a şase baloane chinezeşti în apropierea insulei. Nouă avioane militare, şase nave de război şi două ”nave oficiale” chinezeşti, de asemenea detectate
07 feb. 2025 Canada se declară pregătită să intre în scutul american antirachetă ”Domul de Fier”
07 feb. 2025 Un avion cu zece persoane la bord, dat ”dispărut” în Alaska
07 feb. 2025 Un avion cu zece persoane la bord, dat ”dispărut” în Alaska
07 feb. 2025 Un mort în comuna Anderlecht, la Bruxelles, în a treia seară de tiruri legate de traficul de droguri
07 feb. 2025 Gardienii Revoluţiei dezvăluie prima navă portdronă iraniană, ”cel mai mare proiect militar al Iranului”
07 feb. 2025 Guvernul suedez vrea să limiteze accesul la arme semiatomate şi vizează AR-15, după atacul armat în masă de la Örebro
07 feb. 2025 Guvernul suedez vrea să limiteze accesul la arme semiatomate şi vizează AR-15, după atacul armat în masă de la Örebro
07 feb. 2025 Rusia anunţă că a ”dejucat” o contraofensivă ucraineană ”vastă” în Kursk
07 feb. 2025 Rusia anunţă că a ”dejucat” o contraofensivă ucraineană ”vastă” în Kursk
07 feb. 2025 FSB anunţă arestarea a patru spioane ucrainene, pe care le acuză de pregătirea unor atentate în Rusia vizând ofiţeri de rang înalt şi instalaţii energetice
07 feb. 2025 Marco Rubio asistă pe pista aeroportului Santo Domingo, în Republica Dominicană, la sfârşitul primului său turneu în America Latină, la confiscarea unui al doilea avion venezuelean
07 feb. 2025 UE avertizează împotriva sancţiunilor impuse de Trump Curţii Penale Internaţionale, care ameninţă căutarea dreptăţii a Ucrainei
07 feb. 2025 Numit ”din greşeală”, noul director al FBI Brian Driscoll intră în rezistenţa împotriva administraţiei Trump
07 feb. 2025 Efectivele USAID, reduse aproape la neant, dezvăluie New York Times. 97% din 10.000 de angajaţi, concediaţi. 800 de programe şi contracte, anulate
07 feb. 2025 Efectivele USAID, reduse aproape la neant, dezvăluie New York Times. 97% din 10.000 de angajaţi, concediaţi. 800 de programe şi contracte, anulate
06 feb. 2025 Un hacker care a ţintit NATO şi armata americană, arestat în Spania, în Alicante
06 feb. 2025 Google renunţă la angajamentul de a nu dezvolta armament
06 feb. 2025 Google renunţă la angajamentul de a nu dezvolta armament
06 feb. 2025 O focă intră într-o cameră de hotel să-şi facă siesta, la Vlissingen, în sudul Olandei
06 feb. 2025 Javier Milei vrea să interzică prin decret tratamentele şi chirurgia tranziţiei de gen în cazul minorilor, schimbarea sexului printr-o simplă declaraţie şi invocarea unei schimbări de sex de către deţinuţi pentru a cere transferul în altă închisoare

06 feb. 2025 ONU avertizează împotriva unei ”epurări etnice” în Fâşia Gaza după declaraţiile lui Trump cu privire la plecarea palestinienilor şi şi transformarea enclavei palestiniene într-o ”Coastă de Azur a Orientului Mijlociu”
06 feb. 2025 Ministrul israelian al Apărării Israel Katz ordonă armatei să pregătească un ”plan” al ”plecării voluntare” a palestinienilor din Fâşia Gaza. ”Să emigreze liber, aşa cum este norma în lume” în ţările care se opun războiului israelian, ca Spania, Irlanda, Norvegia
06 feb. 2025 Madridul respinge sugestia Israelului ca ţările care critică Israelul să primească palestinieni
06 feb. 2025 Madridul respinge sugestia Israelului ca ţările care critică Israelul să primească palestinieni
06 feb. 2025 ONU avertizează împotriva unei ”epurări etnice” în Fâşia Gaza după declaraţiile lui Trump cu privire la plecarea palestinienilor şi transformarea enclavei palestiniene într-o ”Coastă de Azur a Orientului Mijlociu”
06 feb. 2025 O persoană rănită la Bruxelles într-un nou tir legat de traficul de droguri, al treilea în 24 de ore. Alte două persoane rănite marţi seara. Un glonţ rătăcit în camera unui copil. Rivalităţi privind teritoriul vânzării de droguri, potrivit procuraturii

06 feb. 2025 Mai multe arme, găsite în centrul de învăţământ de la Örebro. Atacatorul, Rickard Andersson, în vârstă de 35 de ani, a ascuns puştile într-o cutie de chitară şi s-a îmbrăcat într-o ţinută militară înainte de masacru
06 feb. 2025 Mai multe arme, găsite în centrul de învăţământ de la Örebro. Atacatorul, Rickard Andersson, în vârstă de 35 de ani, a ascuns puştile într-o cutie de chitară şi s-a îmbrăcat într-o ţinută militară, la toaletă, înainte de masacru
06 feb. 2025 Primele avioane franceze de vânătoare de tip Mirage 2000-5, livrate joi Ucrainei, anunţă ministrul francez al Apărării Sébastien Lecornu
06 feb. 2025 Primele avioane franceze de vânătoare de tip Mirage 2000-5, livrate joi Ucrainei, anunţă ministrul francez al Apărării Sébastien Lecornu
06 feb. 2025 Kievul anunţă că a luat prizonieri 909 militari ruşi în Kursk, la marcarea a şase luni de la lansarea ofensivei-surpriză
06 feb. 2025 Kievul anunţă că a luat prizonieri 909 militari ruşi în Kursk, la marcarea a şase luni de la lansarea ofensivei-surpriză
06 feb. 2025 Două adolescente şi un bărbat ucişi într-o maşină, în regiunea rusă Belgrorod, într-un atac ucrainean cu dronă
06 feb. 2025 ”Fâşia Gaza va fi cedată Statelor Unite de către Israel la sfârşitul luptelor”, anunţă Trump
06 feb. 2025 Nouă serie de şapte cutremure de magnitudinea peste 4, unul de magnitudinea 5,2. Cercetătorii, în derută
06 feb. 2025 Nouă serie de şapte cutremure de magnitudinea peste 4, unul de magnitudinea 5,2, în Santorini. Cercetătorii, în derută
06 feb. 2025 Iranul nu caută să se doteze cu arma nucleară, îi răspunde preşedintele iranian Massoud Pezeshkian lui Trump, care vrea un ”acord de pace” după ce se declara în favoarea ”presiunii maxime”
05 feb. 2025 Un lider Hamas respinge dorinţa lui Trump de a prelua controlul Fâşiei Gaza drept ”ridicolă şi absurdă”. ”Orice idee de acest fel poate inflama regiunea”
05 feb. 2025 Guvrnul mexican începe să desfăşoare 10.000 de militari la frontiera cu SUA
05 feb. 2025 Guvernul mexican începe să desfăşoare 10.000 de militari la frontiera cu SUA
05 feb. 2025 Primele zboruri de ”migranţi ilegali” către Guantanamo sunt ”în curs”, anunţă Casa Albă
05 feb. 2025 SUA îşi îngheaţă finanţarea Misiunii ONU de Stabilizare a Haiti MINUSTAH
05 feb. 2025 SUA îşi îngheaţă finanţarea Misiunii ONU de Stabilizare a Haiti MINUSTAH
05 feb. 2025 Comisia Europeană anunţă interzicerea în Uniunea Europeană a opt utilizări ale inteligenţei artificiale, de la supravegherea în masă, la recunoaşterea emoţiilor şi clasificarea socială
05 feb. 2025 Comisia Europeană anunţă interzicerea în Uniunea Europeană a opt utilizări ale inteligenţei artificiale, de la supravegherea în masă, la recunoaşterea emoţiilor şi clasificarea socială
05 feb. 2025 Inatsisartut, Parlamentul local al Groenlandei, stabileşte alegeri legislative la 11 martie şi adoptă o lege care interzice donaţiile anonime sau străine către partide politice, în contextul unor temeri privind un posibil amestec străin

05 feb. 2025 Trump semnează un decret în vederea retragerii SUA din mai multe instanţe ONU, pe care o acuză de o ”părtinire antiamericană profundă”
05 feb. 2025 Trump semnează un decret în vederea retragerii SUA din mai multe instanţe ONU, pe care o acuză de o ”părtinire antiamericană profundă”
05 feb. 2025 Democraţii cer o anchetă după ce Elon Musk preia controlul sistemului guvernamental de plăţi şi fondurilor federale ale Trezoreriei. Senatorii Elizabeth Warren şi Ron Wyden cer GAO ”să evalueze consecinţele asupra securităţii naţionale”
05 feb. 2025 Pam Bondi, confirmată în funcţia de secretară a Justiţiei, secundată de trei avocaţi personali ai miliardarului, Todd Blanche, Emil Bove şi John Sauer
05 feb. 2025 CIA propune un plan de concediere în masă cu stimulente financiare, dezvăluie WSJ
05 feb. 2025 CIA propune un plan de concediere în masă cu stimulente financiare, dezvăluie WSJ
05 feb. 2025 Un mort şi cinci răniţi în SUA, într-un atac armat într-un depozit de cosmetice la New Albany, în Ohio. Presupusul atacator, în libertate. ”Pare să fie vorba despre un atac ţintit”, anunţă şeful poliţiei locale

05 feb. 2025 Kremlinul respinge drept ”vorbe goale” declaraţiile lui Zelenski potrivit cărora este pregătit să negocieze cu Putin
05 feb. 2025 Un francez condamnat la moarte în Indonezia, Serge Atlaoui, adus în Franţa
05 feb. 2025 Un francez condamnat la moarte în Indonezia, Serge Atlaoui, adus în Franţa
05 feb. 2025 Camera inferioară a Parlamentului filipinez votează în favoarea destituirii vicepreşedintei Sara Duterte
05 feb. 2025 Focuri de armă de război la Bruxelles, în apropierea staţiei de metrou Clémenceau. Nicio persoană rănită. Pista teroristă, îndepărtată. Operaţiuni de căutare a ”cel puţin” doi suspecţi care au intrat la metrou într-un ”hotspot” al traficului cu droguri

05 feb. 2025 Patru tineri, inclusiv un român, vizaţi într-o anchetă în Germania cu privire la sabotarea misterioasă a 270 de maşini. Rusia, suspectată de amestec în alegeri. Ei au pulverizat spumă izolantă în toba de eşapament. Autocolante cu Robert Habeck, lipite pe lunete
05 feb. 2025 Patru tineri, inclusiv un român, vizaţi într-o anchetă în Germania cu privire la vandalizarea a 270 de maşini. Ei au pulverizat spumă izolantă în toba de eşapament. Autocolante cu Robert Habeck, lipite pe lunete/ Presa evocă o posibilă legătură cu Rusia
04 feb. 2025 Un adolescent în vârstă de 15 ani moare înjunghiat într-un liceu catolic în Anglia
04 feb. 2025 Un adolescent în vârstă de 15 ani moare înjunghiat într-un liceu catolic în Anglia
04 feb. 2025 China deschide o anchetă antimonopol împotriva Google, după intrarea în vigoare a unor taxe vamale impuse de SUA
04 feb. 2025 Noul vicepreşedinte american J.D. Vance urmează să ia parte la un summit AI la Paris
04 feb. 2025 Scoţia anunţă că nu vrea să interzică pisicile, în urma unui raport
04 feb. 2025 Scoţia anunţă că nu vrea să interzică pisicile, în urma unui raport
04 feb. 2025 UPDATE-China deschide o anchetă antimonopol împotriva Google, după intrarea în vigoare a unor taxe vamale impuse de SUA
04 feb. 2025 Aspartamul (E 951), în colimatorul Foodwatch şi Ligii împotriva cancerului pe care-l consideră periculos pentru sănătate. Petiţie în 11 ţări europene în vederea interzicerii. OMS îl consideră ”posibil cancerigen”. Studii relevă risc de diabet, naştere prematură

04 feb. 2025 Aspartamul (E 951), în colimatorul Foodwatch şi Ligii împotriva cancerului, care-l consideră periculos pentru sănătate. Petiţie în 11 ţări UE în vederea interzicerii. OMS îl consideră ”posibil cancerigen”. Studii relevă risc de diabet, naştere prematură
04 feb. 2025 Un sirian, ucis prin împuşcare în timp ce desena svastici la Gara Austerlitz, la Paris. Un şofer de taxi, împuşcat într-un picior, o victimă colaterală
04 feb. 2025 Un sirian, ucis prin împuşcare în timp ce desena svastici la Gara Austerlitz, la Paris. Un şofer de taxi, împuşcat într-un picior, o victimă colaterală
04 feb. 2025 Donald Trump Jr acuzat de uciderea unor raţe protejate, inclusiv un califăr roşu, în Italia, la o vânătoare în Laguna Veneţia
04 feb. 2025 Un lunetist ucide doi militari israelieni şi răneşte opt rezervişti într-un post militar în Cisiordania ocupată
04 feb. 2025 Un lunetist ucide doi militari israelieni şi răneşte opt rezervişti într-un post militar în Cisiordania ocupată
04 feb. 2025 Aproximativ 6.000 de persoane părăsesc Santorini. Noi cutremure, cele mai puternice de magnitudinea 4,9 şi 4,7. Activitatea seismică ar putea dura câteva săptămâni
04 feb. 2025 Cel puţin cinci persoane ”atinse” de tiruri în Suedia, într-un atac armat la o şcoală din Örebro
04 feb. 2025 UPDATE-Cel puţin cinci persoane ”atinse” de tiruri în Suedia, într-un atac armat la o şcoală din Örebro
04 feb. 2025 Starmer urmează să-i primească la 19 mai la Londra pe preşedinţii Consiliului şi Comisiei europene, primul summit între Regatul Unit şi Uniunea Europeană după Brexit
04 feb. 2025 Starmer urmează să-i primească la 19 mai la Londra pe preşedinţii Consiliului şi Comisiei europene, primul summit între Regatul Unit şi Uniunea Europeană după Brexit
04 feb. 2025 Aspartamul (E 951), în colimatorul Foodwatch şi Ligii împotriva cancerului, care-l consideră periculos pentru sănătate. Petiţie în 11 ţări în vederea interzicerii. OMS îl consideră ”posibil cancerigen”. Studii relevă risc de diabet, naştere prematură
03 feb. 2025 Emisarul însărcinat de Trump să pună capăt Războiului din Ucraina cere ca ambele părţi să facă concesii şi este ”foarte foarte încrezător că asta funcţionează”
03 feb. 2025 Emisarul însărcinat de Trump să pună capăt Războiului din Ucraina cere ca ambele părţi să facă concesii şi este ”foarte foarte încrezător că asta funcţionează”
03 feb. 2025 Coreea de Nord ameninţă că nu va tolera ”nicio provocare” din partea SUA, prima critică a administraţiei lui Trump, după ce Rubio cataloghează Nordul drept un ”stat canalie”, o ”inepţie”
03 feb. 2025 Fostul preşedinte Jimmy Carter obţine un Grammy Award postum, al patrulea
03 feb. 2025 Fostul preşedinte Jimmy Carter obţine un Grammy Award postum, al patrulea
03 feb. 2025 Noi seisme pe insula turistică greacă Santorini, unde locuitorii dorm afară de frică. Cutremur de 4,2 grade pe scara Richter. Autorităţile nu exclud un cutremur de peste 5 grade pe scara Richter. Mulţi locuitori au părăsit insula de frica unui tsunami

03 feb. 2025 Cel puţin 15 morţi în nordul Siriei, într-un atac cu o maşină-capcană vizând angajate agricole la Manbij, al doilea atentat din weekend încoace
03 feb. 2025 Cel puţin 15 morţi în nordul Siriei, într-un atac cu o maşină-capcană vizând angajate agricole la Manbij, al doilea atentat din weekend încoace în oraş
03 feb. 2025 Inundaţii în Sicilia, unde în patru ore a plouat cât într-o lună. Opt regiuni din sudul Italiei, în alertă cod galben. Calabria şi Toscana, afectate în weekend
03 feb. 2025 Inundaţii în Sicilia, unde în patru ore a plouat cât într-o lună. Opt regiuni din sudul Italiei, în alertă cod galben. Calabria şi Toscana, afectate în weekend
03 feb. 2025 UE şi NATO discută despre apărare, cu ochii aţintiţi asupra lui Putin şi Trump
03 feb. 2025 Liderii UE îşi afişează fermitatea şi unitatea împotriva ameninţărilor cu taxe vamale ale lui Trump şi-l îndeamnă la raţiune şi la evitarea unui război comercial
03 feb. 2025 Cel puţin doi morţi şi trei răniţi la Moscova, într-o explozie la un complex rezidenţial de lux. Armen Sarkissian, un boxer ucrainean separatist care a înfiinţat batalionul de voluntari ”Arbat” şi o gardă de corp, ucişi în explozie

03 feb. 2025 ONU acuză armata rusă de execuţia a 79 de militari ucraineni prizonieri în 24 de incidente de la sfârşitul lui august. Un militar rus rănit, executat de ucraineni în 2024
03 feb. 2025 Instalaţii energetice ruse incendiate în atacuri ucrainene. Moscova anunţă distrugerea a 70 de drone în şase regiuni ruseşti. Rafinăria de petrol din Volgograd, incendiată într-un ”atac masiv cu drone”
03 feb. 2025 Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrski cere o anchetă cu privire atacuri vizând personal de recrutare. El evocă un omor şi două explozii cu bombe la centre de recrutare
03 feb. 2025 Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrski cere o anchetă cu privire atacuri vizând personal de recrutare. El evocă un omor şi două explozii cu bombe la centre de recrutare
03 feb. 2025 Ruperea cablului submarin optic între Leonia şi Suedia de la 26 ianuarie nu a fost un ”sabotaj”, anunţă justiţia suedeză, care ridică confiscarea navei bulgare Vejen. ”Condiţiile meteorologice, defecţiuni ale echipamentului şi erori de navigaţie au contribuit” la incident
03 feb. 2025 Ruperea cablului submarin optic între Letonia şi Suedia nu a fost un ”sabotaj”, anunţă justiţia suedeză, care ridică confiscarea navei bulgare Vejen. ”Condiţiile meteorologice, defecţiuni ale echipamentului şi erori de navigaţie au contribuit” la incident