31 dec. 2013 |
Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene, de patru ori mai mare decât în mai 2012 |
31 dec. 2013 |
Euro s-a apreciat la 4,4847 lei |
31 dec. 2013 |
Lukoil intră pe piaţa producţiei de energie din surse fotovoltaice în România |
31 dec. 2013 |
Premierul Samaras: "Grecia va ieşi din planul de susţinere al UE-FMI" |
31 dec. 2013 |
"Eliminarea deficitului bugetar şi energia regenerabilă, priorităţi în următorii patru ani" |
31 dec. 2013 |
Antonescu şi Băsescu s-ar fi întâlnit de trei ori în secret, la Cotroceni |
31 dec. 2013 |
Circulaţia în centrul Capitalei, restricţionată de Revelion |
31 dec. 2013 |
Coma în care se află Schumacher poate dura câteva săptămâni |
31 dec. 2013 |
Autorităţile americane au anunţat cele şase locaţii unde vor fi testate dronele civile |
31 dec. 2013 |
Bursele europene, în urcare uşoară în ultima şedinţă a anului |
31 dec. 2013 |
"Romsilva investeşte anual 12 milioane lei pentru administrarea ariilor protejate" |
31 dec. 2013 |
Starea lui Schumacher prezintă o îmbunătăţire faţă de cea de ieri |
31 dec. 2013 |
Sudul Israelului, lovit de o rachetă lansată din Fâşia Gaza |
31 dec. 2013 |
Mechel pregăteşte concedierea directorului general |
30 dec. 2013 |
Rosneft, acord cu BP de 2,87 miliarde dolari pentru livrarea de ţiţei |
30 dec. 2013 |
Focuri de armă asupra reşedinţei ambasadorului german la Atena |
30 dec. 2013 |
Creditul pentru populaţie şi firme a scăzut cu 0,6% |
30 dec. 2013 |
A fost amânată sentinţa în dosarul de corupţie al medicului Şerban Brădişteanu |
30 dec. 2013 |
Schumacher se află în stare critică |
30 dec. 2013 |
Cemacon lansează o ofertă de preluare a companiei pentru 4,67 milioane lei |
30 dec. 2013 |
Banca Monte dei Paschi di Siena se îndreaptă spre naţionalizare |
30 dec. 2013 |
România va primi 110 milioane euro de la BEI pentru cofinanţarea proiectelor PNDR |
30 dec. 2013 |
Bursa din SUA a deschis indecis |
30 dec. 2013 |
CAC 40 a crescut cu 0,26% |
30 dec. 2013 |
"FMI şi CE nu agreează soluţia pentru compensarea pierderii din amânarea accizei" |
30 dec. 2013 |
Baza sportivă "Cutezătorii" din Capitală a fost trecută la RA-APPS |
30 dec. 2013 |
Un autocar cu români a luat foc în apropierea graniţei dintre Ungaria şi Austria |
30 dec. 2013 |
Cutremur de 3,9 grade în Vrancea |
30 dec. 2013 |
Ford se aşteaptă să depăşească Toyota la vânzările pe piaţa din SUA |
30 dec. 2013 |
Parchetul, sesizat în cazul învăţătoarei care cerea bani părinţilor pentru cadouri |
30 dec. 2013 |
Egiptul cere ţărilor arabe să nu mai sprijine Frăţia Musulmană |
30 dec. 2013 |
BVB deschide în creştere |
30 dec. 2013 |
Romgaz a numit trei noi administratori şi a reconfirmat patru |
30 dec. 2013 |
Euro s-a apreciat la 4,4639 lei |
30 dec. 2013 |
Gorenje a obţinut mai puţin decât planificase |
29 dec. 2013 |
Presa franceză: Michael Schumacher, rănit grav într-un accident de schi |
29 dec. 2013 |
Liderul formaţiunii naţionaliste UKIP vrea refugiaţi sirieni în Marea Britanie |
29 dec. 2013 |
Albania a adoptat bugetul pe 2014 |
29 dec. 2013 |
Rusia: Explozie într-o gară din oraşul Volvograd |
29 dec. 2013 |
Infotrafic: Traficul rutier este intens pe DN1 |
29 dec. 2013 |
Israelul a dejucat un plan al regimului Ceauşescu de intensificare a spionajului |
29 dec. 2013 |
Maramureş: Incendiu puternic la un depozit şi la un restaurant |
29 dec. 2013 |
Bucureşti: Dosare penale pentru 85 de persoane privind operaţiuni cu articole pirotehnice |
29 dec. 2013 |
Şase răniţi într-un incendiu produs la bordul unui feribot, în Marea Nordului |
29 dec. 2013 |
ONU va realiza prima reducere de personal din istorie |
29 dec. 2013 |
Elveţia menţine restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari |
29 dec. 2013 |
Consiliul Constituţional al Franţei a aprobat taxa de 75% pentru veniturile de peste un milion euro |
29 dec. 2013 |
Israelul a lansat obuze spre sudul Libanului |
29 dec. 2013 |
Secretarul general al NATO condamnă atentatul din Volgograd |
29 dec. 2013 |
Acţiunile Twitter au înregistrat cea mai mare scădere de la listarea companiei pe bursă |
29 dec. 2013 |
Erdogan: "Unii magistraţi acţionează în mod concertat cu grupări criminale" |
29 dec. 2013 |
Mii de solicitanţi de azil au manifestat la Tel Aviv |
29 dec. 2013 |
China: Companiile de stat care înregistrează pierderi vor fi "tratate sever" |
29 dec. 2013 |
Peste 500 de morţi în două săptămâni de raiduri aeriene asupra unui oraş sirian |
29 dec. 2013 |
Şeful BCE nu vede necesară reducerea urgentă a dobânzii |
29 dec. 2013 |
Explozie într-o gară din Rusia |
29 dec. 2013 |
Rusia: Explozie într-o gară din oraşul Volgograd |
29 dec. 2013 |
NYT: Al-Qaida nu este vinovată de atacul de la Benghazi din 2012 |
29 dec. 2013 |
Ucraina: Cinci suspecţi în cazul agresării jurnalistei de opoziţie, arestaţi preventiv |
29 dec. 2013 |
Opoziţia şiită din Bahrein anunţă arestarea liderului său |
29 dec. 2013 |
Ambarcaţiune cu 29 de migranţi din Orientul Mijlociu, interceptată de Garda de Coastă |
29 dec. 2013 |
Mii de persoane protestează la Kiev, denunţând agresarea unei jurnaliste de opoziţie |
29 dec. 2013 |
Israelul ameninţă cu intensificarea represaliilor contra Libanului în cazul unor noi atacuri |
29 dec. 2013 |
Egipt: Atentat cu bombă în apropierea unei clădiri a serviciilor de informaţii militare |
29 dec. 2013 |
Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe şi Bucureşti |
29 dec. 2013 |
Peste un milion de britanici şi-ar putea pierde locuinţele |
29 dec. 2013 |
Salina Turda, inclusă într-un top al destinaţiilor de călătorie incredibile din lume |
28 dec. 2013 |
Cutremur puternic în Turcia |
28 dec. 2013 |
Peste 1.100 de cetăţeni europeni, expulzaţi din Belgia |
28 dec. 2013 |
China adoptă abolirea taberelor de reeducare prin muncă şi relaxarea politicii copilului unic |
28 dec. 2013 |
ANM: Atenţionări de ceaţă pentru mai multe judeţe |
28 dec. 2013 |
Lira turcească a atins un minim record |
28 dec. 2013 |
Euro s-a apreciat la maximul a peste doi ani faţă de dolar |
28 dec. 2013 |
Kerry a promis Israelului eliberarea unui spion, dar Obama se opune |
28 dec. 2013 |
Regizorul Dinu Cocea a decedat |
28 dec. 2013 |
Două treimi dintre uruguayeni se opun legalizării canabisului |
28 dec. 2013 |
Tariful Transelectrica pentru transportul energiei electrice creşte cu aproape 5% |
28 dec. 2013 |
Camera a votat pentru ridicarea imunităţii lui Gheorghe Coman |
28 dec. 2013 |
"Temerile privind un eventual aflux masiv de români şi bulgari după 1 ianuarie sunt exagerate" |
28 dec. 2013 |
Sondaj: Vladimir Putin - "Personalitatea anului" în Rusia |
28 dec. 2013 |
Negocierile tehnice între Iran şi marile puteri vor fi reluate luni |
28 dec. 2013 |
Daily Mail: 10% dintre persoanele fără adăpost din Londra sunt români şi bulgari |
28 dec. 2013 |
Ministru german: "Actuala situaţie din Turcia este un test pentru guvern" |
28 dec. 2013 |
Istanbul: Poliţia a dispersat sute de manifestanţi anti-Erdogan |
28 dec. 2013 |
Un magazin din Timişoara, incendiat cu un cocktail Molotov |
28 dec. 2013 |
Judecător american: Programul NSA de colectare a datelor telefonice este legal |
28 dec. 2013 |
Benjamin Netanyahu, spitalizat din cauza unei sinuzite |
28 dec. 2013 |
Egipt: Simpatizanţii mişcării Fraţii Musulmani au incendiat o clădire a Universităţii din Cairo |
28 dec. 2013 |
Cutremur de 3,1 grade în zona Vrancea |
28 dec. 2013 |
Oficial iranian: "Reactorul de la Arak nu va putea produce plutoniu pentru arma nucleară" |
28 dec. 2013 |
Ambasadoarea Zimbabwe în Australia solicită azil politic |
28 dec. 2013 |
Şeful Apple a câştigat 4,25 milioane de dolari în 2013 |
28 dec. 2013 |
Membră Pussy Riot: "Am fost eliberate pentru imaginea Rusiei, înainte de Olimpiadă" |
28 dec. 2013 |
Sherlock Holmes intră în domeniul public american |
28 dec. 2013 |
Bilanţul atentatului de la Beirut a ajuns la şapte morţi |
28 dec. 2013 |
Romcab împrumută cinci milioane lei de la Libra Internet Bank |
28 dec. 2013 |
China: Zeci de oficiali regionali suspectaţi de acte de corupţie au fost destituiţi |
28 dec. 2013 |
Vaticanul: Bashar al-Assad i-a trimis un mesaj Papei Francisc |
28 dec. 2013 |
BNR: Leul rămâne stabil şi în 2014 |
28 dec. 2013 |
Premierul ucrainean: "Nimeni nu invită Ucraina să adere la UE" |
27 dec. 2013 |
Apple cere din nou interzicerea unor smartphone-uri Samsung în SUA |
27 dec. 2013 |
Audi investeşte 22 miliarde euro pentru a deveni cel mai mare constructor de automobile |
27 dec. 2013 |
Presa chineză cere un răspuns excesiv |
27 dec. 2013 |
Acţiunile Nuclearelectrica s-au apropiat de preţul din oferta pentru listare |
27 dec. 2013 |
Transgaz vrea să cumpere asigurări de sănătate pentru salariaţi de 5 milioane euro |
27 dec. 2013 |
Vânzările VW în China ar putea să le depăşească pe cele ale GM |
27 dec. 2013 |
Deputaţii se vor pronunţa azi asupra cererii de arestare preventivă a lui Gheorghe Coman |
27 dec. 2013 |
Presa chineză cere măsuri excesive |
27 dec. 2013 |
"Am considerat că nu e bine să le vindem pur şi simplu" |
27 dec. 2013 |
Deputaţii au aprobat solicitarea privind arestarea preventivă a lui Gheorghe Coman |
27 dec. 2013 |
Activişti de mediu şi localnici, în greva foamei |
27 dec. 2013 |
Societăţile vor putea opta între piaţa RASDAQ şi o nouă piaţă alternativă de tranzacţionare |
27 dec. 2013 |
"Distrigaz decide azi reluarea alimentării cu gaz pentru scările neafectate" |
27 dec. 2013 |
Euro s-a depreciat la 4,4597 lei |
27 dec. 2013 |
S&P a îmbunătăţit perspectiva de rating a Ucrainei |
27 dec. 2013 |
China ar urma să devină cea mai mare economie a lumii |
27 dec. 2013 |
Dafora şi-a restructurat toate contractele de credit şi de leasing |
27 dec. 2013 |
MoldovaGaz prelungeşte cu un an contractele de furnizare şi tranzit a gazelor naturale |
27 dec. 2013 |
Cutremur de 3,4 grade în Vrancea |
27 dec. 2013 |
Obama a promulgat legea bugetului SUA pe următorii doi ani |
27 dec. 2013 |
Societăţile vor putea opta între RASDAQ şi o nouă piaţă alternativă de tranzacţionare |
27 dec. 2013 |
Acţiunile Nuclearelectrica au coborât cu 1,68% |
27 dec. 2013 |
BVB închide în creştere |
27 dec. 2013 |
Camera a votat pentru ridicarea imunităţii lui Gheorghe Coman |
27 dec. 2013 |
DAX a crescut cu 0,72% |
24 dec. 2013 |
"Piaţa asigurărilor de viaţă va creşte cu mai puţin de 5% în 2014" |
24 dec. 2013 |
Foşti angajaţi ai Sanatoriului din Techirghiol, trimişi în judecată de DNA |
24 dec. 2013 |
FTSE 100 a deschis în creştere |
24 dec. 2013 |
Premierul egiptean declară Frăţia Musulmană drept organizaţie teroristă |
24 dec. 2013 |
"UniCredit" vinde credite neperformante în valoare de 950 milioane euro |
24 dec. 2013 |
Fondul Proprietatea are din nou un reprezentant în CA al Nuclearelectrica |
24 dec. 2013 |
Hyundai şi Kia vor plăti 395 milioane dolari pentru închiderea unui proces cu clienţi din SUA |
24 dec. 2013 |
Rusia contestă la OMC o taxă impusă de UE unor importuri |
24 dec. 2013 |
Euro s-a depreciat la 4,4649 lei |
24 dec. 2013 |
Coreea de Nord pune în funcţiune o nouă instalaţie de fabricare a combustibilului nuclear |
24 dec. 2013 |
Nasdaq a închis în creştere cu 1,08% |
24 dec. 2013 |
Primăria Băile Herculane începe procedura de desemnare a unui agent de plată |
24 dec. 2013 |
MFP nu are în vedere introducerea de noi taxe şi impozite sau majorarea celor existente |
24 dec. 2013 |
Franţa negociază cu CE ca presa online să beneficieze de TVA redus |
23 dec. 2013 |
Fostul preşedinte al BCE: "2014 va fi un an de creştere economică" |
23 dec. 2013 |
Victor Babiuc ar putea fi eliberat din închisoare azi sau mâine |
23 dec. 2013 |
Euro s-a apreciat la 4,4756 lei |
23 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 13,26 milioane lei pe BVB |
23 dec. 2013 |
Rusia a transferat Ucrainei prima tranşă din finanţarea de 15 miliarde dolari promisă |
23 dec. 2013 |
Primăria Băile Herculane, pe lista de monitorizare a BVB |
23 dec. 2013 |
Ultimii doi investitori privaţi de la reactoarele 3 şi 4 CNE renunţă la investiţie |
23 dec. 2013 |
FMI vrea măsuri care să compenseze veniturile pierdute prin amânarea accizei la carburanţi |
23 dec. 2013 |
Ponta: "România acordă Moldovei 20 milioane euro pentru şcoli" |
23 dec. 2013 |
BEI a acordat CEC Bank a doua tranşă din împrumutul destinat finanţării IMM-urilor |
23 dec. 2013 |
Becali nu va fi sancţionat pentru discriminare |
23 dec. 2013 |
PRO AGRO a depus dosarul de acreditare pentru Fondul Mutual |
23 dec. 2013 |
BET deschide în creştere |
23 dec. 2013 |
BET închide în creştere |
23 dec. 2013 |
FTSE 100 a crescut cu 0,39% |
23 dec. 2013 |
Banca Românească finanţează firma Fatrom pentru construcţia unei fabrici de nutreţuri |
23 dec. 2013 |
FMI vrea măsuri care să compenseze veniturile pierdute prin amânarea accizei la carburanţi |
23 dec. 2013 |
Profitul operaţional al WTC Bucureşti a urcat cu 10% |
23 dec. 2013 |
Sierra Fund vinde centrele comerciale Valecenter şi Airone |
23 dec. 2013 |
DNA: "Am contestat decizia în cazul lui Babiuc" |
23 dec. 2013 |
Ponta: "Efectul amânării majorării accizelor, reglat prin rectificare, doar din iulie" |
23 dec. 2013 |
S&P a retrogradat ratingul MOL cu o treaptă |
23 dec. 2013 |
Negocierile dintre Iran şi marile puteri privind programul nuclear al Teheranului continuă după Crăciun |
23 dec. 2013 |
Bursa din SUA a deschis în creştere |
23 dec. 2013 |
Victor Babiuc ar putea fi eliberat din închisoare |
23 dec. 2013 |
Ponta: "Nu a vrut nimeni, niciodată, să comaseze vreun muzeu" |
22 dec. 2013 |
Geoană: "Antonescu a sabotat chimia personală cu Ponta" |
22 dec. 2013 |
Preşedintele bulgar avertizează Londra asupra izolării şi naţionalismului |
22 dec. 2013 |
Libia: Cel puţin şapte morţi într-un atac sinucigaş |
22 dec. 2013 |
John Chen, CEO BlackBerry: "BlackBerry va deveni profitabilă până în 2016" |
22 dec. 2013 |
CICR: Cel puţin 500.000 de persoane, rănite de la izbucnirea conflictului în Siria |
22 dec. 2013 |
Purtătorul de cuvânt al poliţiei: "Explozia din Israel a fost un atac terorist" |
22 dec. 2013 |
"Iurie Leancă a pierdut ocazia să tacă, dacă nu înţelege ce se întâmplă la Bucureşti" |
22 dec. 2013 |
Tânărul din Arad care confecţiona bombe artizanale, arestat preventiv |
22 dec. 2013 |
Craiova: Scandal între revoluţionari, la manifestările de comemorare a eroilor Revoluţiei |
22 dec. 2013 |
Hodorkovski: "Nu mă pot întoarce în Rusia din cauza unei condamnări în civil" |
22 dec. 2013 |
"Organizarea Turneului WTA în România - foarte importantă pentru promovarea ţării" |
22 dec. 2013 |
Sute de persoane au protestat ieri seară în Capitală |
22 dec. 2013 |
Vameşii de la Albiţa stingeau lumina când primeau mită, negociau şi, uneori, dădeau rest |
22 dec. 2013 |
"Suntem ceea ce suntem acum şi pentru că unii dintre noi au avut curajul să acţioneze" |
22 dec. 2013 |
IGPR: Peste 11.000 de poliţişti vor acţiona suplimentar în perioada 25-29 decembrie |
22 dec. 2013 |
Fiat a reluat discuţiile pentru preluarea integrală a Chrysler |
22 dec. 2013 |
Ion Ţiriac: "Nu ştiu de ce este leul atât de tare" |
22 dec. 2013 |
Preşedintele cubanez este dispus să dialogheze cu SUA |
22 dec. 2013 |
Al-Qaeda îşi cere scuze pentru un atac din Yemen |
22 dec. 2013 |
Teheranul: Progrese "lente" după trei zile de discuţii privind programul nuclear iranian |
22 dec. 2013 |
NATO şi Afganistan au început negocierile privind forţele care vor rămâne în ţară după 2014 |
22 dec. 2013 |
Explozie într-un autobuz israelian |
22 dec. 2013 |
Japonia a adoptat un buget de peste 920 miliarde de dolari |
22 dec. 2013 |
Germania: Incidente în timpul unei manifestaţii la Hamburg |
22 dec. 2013 |
"O revenire în Rusia a lui Hodorkovski nu este pe ordinea de zi" |
22 dec. 2013 |
Protest împotriva gazelor de şist la Oradea |
22 dec. 2013 |
Cod galben de ceaţă pentru zece judeţe |
22 dec. 2013 |
Hodorkovski: "Îmi doresc să nu mai existe prizonieri politici" |
22 dec. 2013 |
Cod Galben de ceaţă şi burniţă pentru Bucureşti şi mai multe judeţe, până la ora 22:00 |
22 dec. 2013 |
Mobilizarea proeuropeană de la Kiev şi-a pierdut intensitatea |
22 dec. 2013 |
Hodorkovski susţine că a promis să nu intre în politică, în cererea sa de graţiere |
21 dec. 2013 |
Ringier Axel Springer şi-a vândut operaţiunile media din Cehia |
21 dec. 2013 |
Cutremur cu magnitudinea 5 în Afganistan |
21 dec. 2013 |
Un nou miting în Piaţa Universităţii |
21 dec. 2013 |
Mohamed Morsi va fi judecat şi pentru evadare din închisoare în 2011 |
21 dec. 2013 |
Punctul de frontieră de la Foeni, deschis temporar între România şi Serbia, de sărbători |
21 dec. 2013 |
Analist german: "Mihail Hodorkovski ar putea deveni un nou Soljeniţîn" |
21 dec. 2013 |
CE a aprobat realocarea a 240 milioane de euro către Programul Operaţional Regional |
21 dec. 2013 |
Oprescu: "Pe unul dintre podurile ce compun pasajul Mihai Bravu se va putea circula din martie" |
21 dec. 2013 |
Garry Kasparov: "Meritul eliberării lui Hodorkovski îi revine în primul rând lui Merkel" |
21 dec. 2013 |
Wall Street a închis în creştere |
21 dec. 2013 |
Un deputat britanic susţine că "va controla personal" frontiera la 1 ianuarie |
21 dec. 2013 |
Obama: "Nu sunt încă necesare noi sancţiuni împotriva Iranului" |
21 dec. 2013 |
Google a creat un logo special pentru solstiţiul de iarnă |
21 dec. 2013 |
Mişcarea Populară vrea să obţină 10% la europarlamentare |
21 dec. 2013 |
Circulaţia autovehiculelor de 5 tone pe podul de la Agigea, permisă |
21 dec. 2013 |
"Deblocarea posturilor din sănătate se va face după evaluarea din primul trimestru" |
21 dec. 2013 |
Discuţii între Ungaria şi China privind proiectul de modernizare a căii ferate Budapesta-Belgrad |
21 dec. 2013 |
PRO AGRO: Majorarea preţului gigacaloriei - o ameninţare pentru producătorii de legume |
21 dec. 2013 |
Revoluţionarii: "Întrebaţi-l pe Iliescu cine a deturnat Revoluţia" |
21 dec. 2013 |
ANM: Cod Galben de ceaţă pentru mai multe judeţe |
21 dec. 2013 |
Turcia: Doi fii de ministru, arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie |
21 dec. 2013 |
Oficial rus: "Hodorkovski este liber să se întoarcă în Rusia" |
21 dec. 2013 |
Daciana Sârbu despre atitudinea britanicilor faţă de români: "Chestiune de campanie electorală" |
21 dec. 2013 |
Obama regretă "pagubele inutile" provocate de dezvăluirile lui Edward Snowden |
21 dec. 2013 |
Marea Lojă a primit de la Guvern un teren de lângă Romexpo pentru ridicarea unei clădiri |
21 dec. 2013 |
"Dacă ar fi avut mai multă linişte probabil făcea mai multe lucruri" |
21 dec. 2013 |
Acord la nivelul UE pentru pedepsirea acţiunilor de manipulare a pieţelor financiare |
21 dec. 2013 |
Peste 64.500 de sancţiuni aplicate de poliţişti, după controalele în domeniul panificaţiei |
21 dec. 2013 |
Premierul turc avertizează că ar putea expulza ambasadori străini |
21 dec. 2013 |
David Cameron: "Terorismul nu va triumfa niciodată" |
21 dec. 2013 |
Ungaria şi China ar putea moderniza calea ferată Budapesta - Belgrad |
21 dec. 2013 |
Fost adjunct al IPJ Bihor, trimis în judecată pentru fapte de corupţie |
20 dec. 2013 |
Traficul rutier pe Varianta de Ocolire a Municipiului Caransebeş a fost deschis |
20 dec. 2013 |
Băsescu: "România a afirmat intenţia de participare la Uniunea bancară" |
20 dec. 2013 |
UE a respins oferta Google de închidere a investigaţiei antitrust împotriva companiei |
20 dec. 2013 |
GfK: Încrederea consumatorilor germani a ajuns la cel mai ridicat nivel |
20 dec. 2013 |
INS: Creşterea economică din 2012 a fost de 0,6% |
20 dec. 2013 |
Aproximativ 400.000 jucării contrafăcute, confiscate la frontieră anul acesta |
20 dec. 2013 |
"Ratificarea amendamentelor la Codul Penal va slabi statul de drept" |
20 dec. 2013 |
Euro s-a depreciat la 4,4754 lei |
20 dec. 2013 |
UE a pierdut ratingul "AAA" atribuit de S&P |
20 dec. 2013 |
Bursa din SUA a deschis în creştere |
20 dec. 2013 |
China îşi extinde prezenţa în Antarctica cu o nouă bază de cercetare |
20 dec. 2013 |
Coreea de Nord ameninţă Seulul cu un "atac nemilos" |
20 dec. 2013 |
Fitch a confirmat ratingurile primăriilor din Braşov şi Oradea |
20 dec. 2013 |
Ecaterina Teodorescu, propusă interimar la conducerea Avocatului Poporului |
20 dec. 2013 |
Wall Street: Indicele S&P 500 a închis în scădere uşoară |
20 dec. 2013 |
Iurie Leancă: "Declaraţia lui Băsescu despre unire ne creează probleme cruciale" |
20 dec. 2013 |
Ecaterina Teodorescu, propusă la conducerea Avocatului Poporului |
20 dec. 2013 |
Congresul SUA a adoptat bugetul Pentagonului |
20 dec. 2013 |
Sumele refuzate la plată au scăzut cu 22,27% în noiembrie |
20 dec. 2013 |
Preşedintele BM: "În ţările în curs de dezvoltare, corupţia este Inamicul Public Nr 1" |
20 dec. 2013 |
Bulgaria interzice firmelor offshore să participe la 28 de activităţi |
20 dec. 2013 |
Consiliul Concurenţei analizează preluarea Axa Life Insurance de către Astra |
20 dec. 2013 |
"UE menţine uşa deschisă pentru poporul ucrainean, nu neapărat şi pentru Guvernul său" |
20 dec. 2013 |
Avansul economiei în acest an, mai solid decât se estima |
20 dec. 2013 |
Avem patru ore libere pe zi în timpul săptămânii |
20 dec. 2013 |
Rusia blochează o acţiune a ONU contra atacurilor aeriene din Siria |
20 dec. 2013 |
Putin: "Constructorii comunismului sunt nişte copy-pasteri jalnici" |
20 dec. 2013 |
Opt persoane inculpate pentru corupţie în Turcia |
20 dec. 2013 |
ANCOM desemnează Poşta Română ca furnizor de serviciu universal |
20 dec. 2013 |
BET a închis în creştere cu 0,08% |
20 dec. 2013 |
Băsescu: "Consiliul European a avut o agendă extrem de importantă" |
20 dec. 2013 |
Stelian Tănase, avizat favorabil de Comisiile de cultură din Parlament pentru şefia TVR |
20 dec. 2013 |
Deputatul Gheorghe Coman, suspendat din calitatea de membru al PC |
20 dec. 2013 |
Rata şomajului a fost de 7,0%, în trimestrul al treilea |
20 dec. 2013 |
DAX a închis în creştere cu 0,69% |
20 dec. 2013 |
Oil Terminal are un nou CA |
20 dec. 2013 |
Europharm Distribuţie deschide o platformă logistică intergrată în Chitila |
20 dec. 2013 |
Franţa a primit de la SUA primele două avioane fără pilot |
20 dec. 2013 |
Bursele europene au deschis în creştere |
20 dec. 2013 |
Europenii sunt puţin mai optimişti cu privire la situaţia economică din Europa |
20 dec. 2013 |
Acoperişul unui teatru din Londra s-a prăbuşit în timpul unui spectacol |
20 dec. 2013 |
SUA: Votul Senatului de învestire a lui Janet Yellen la şefia FED a fost amânat |
20 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 10,96 milioane lei pe BVB |
20 dec. 2013 |
Antonescu: "O înfrângere totală sau o victorie pe care domnul Băsescu nu o merita" |
20 dec. 2013 |
Băsescu: "Consiliul European a avut o agendă extrem de importantă" |
20 dec. 2013 |
ANM: Cod Galben de ceaţă în 10 de judeţe, până la ora 11:00 |
20 dec. 2013 |
Studiu EY: Consumatorii vor dicta viitorul televiziunii |
20 dec. 2013 |
Facebook, pe doi în topul veniturilor din publicitate digitală |
20 dec. 2013 |
Stelian Tănase, avizat favorabil de Comisiile de cultură din Parlament |
20 dec. 2013 |
Stelian Tănase, acceptat de Parlament în fruntea TVR |
20 dec. 2013 |
BVB a deschis în creştere |
20 dec. 2013 |
Daniel Constantin, Maria Grapini şi Dan Voiculescu, în dosarul lui Gheorghe Coman |
20 dec. 2013 |
DNA: Senatorul Victor Mocanu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu |
20 dec. 2013 |
Rareş Bogdan: "Chiţoiu s-a opus numirii mele la conducerea TVR" |
20 dec. 2013 |
Google, condamnat la o amendă de 900.000 de euro în Spania |
20 dec. 2013 |
ANOFM va organiza 119 programe de formare profesională, în ianuarie |
20 dec. 2013 |
Hidroelectica selectează intermediarul pentru vânzarea prin ofertă publică a 15% din acţiuni |
20 dec. 2013 |
ANL a finalizat 132 de locuinţe în patru judeţe |
20 dec. 2013 |
Ţigara electronică, interzisă în locurile publice din New York |
20 dec. 2013 |
Rareş Bogdan: "Chiţoiu s-a opus numirii mele la conducerea TVR" |
20 dec. 2013 |
BVB: SIF Imobiliare va fi tranzacţionată pe sistemul alternativ începând cu 23 decembrie |
20 dec. 2013 |
Stelian Tănase, avizat favorabil de Comisiile de cultură din Parlament pentru şefia TVR |
19 dec. 2013 |
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de circa 2,3 milioane lei |
19 dec. 2013 |
Surse: Stelian Tănase, propus la conducerea TVR |
19 dec. 2013 |
Euro s-a apreciat la 4,4806 lei |
19 dec. 2013 |
Zuckerberg vinde acţiuni Facebook în valoare de circa 2,3 miliarde de dolari |
19 dec. 2013 |
Fermierii din Republica Moldova vor importa utilaje fără TVA |
19 dec. 2013 |
FP a finalizat cel de-al doilea program de răscumpărare |
19 dec. 2013 |
"Prezenţa elenă în România a rămas una substanţială şi stabilă" |
19 dec. 2013 |
Studiourile Media Pro, Pro FM şi Info Pro, de vânzare |
19 dec. 2013 |
Surse: Stelian Tănase, propus la conducerea TVR |
19 dec. 2013 |
BVB a deschis în creştere |
19 dec. 2013 |
Vladimir Putin îl va graţia pe Mihail Hodorkovski |
19 dec. 2013 |
Republica Moldova şi Turcia au încheiat un parteneriat strategic |
19 dec. 2013 |
Putin: Rusia ajută Ucraina în calitate de "ţară-soră" |
19 dec. 2013 |
CE vrea să revizuiască legislaţia privind ajutoarele de stat pentru mediu şi energie |
19 dec. 2013 |
Percheziţii la suspecţi de contrabandă cu ţigări în judeţul Timiş |
19 dec. 2013 |
Consorţiul Swiss Capital-BT Securities, consultant pentru finalizarea privatizării Romtelecom |
19 dec. 2013 |
BVB a închis în creştere |
19 dec. 2013 |
Verdictul în cazul lui Adrian Năstase, amânat pentru 6 ianuarie |
19 dec. 2013 |
Centrala Hidroelectrică Racoviţa, inaugurată azi |
19 dec. 2013 |
Fostul candidat la Preşedinţie, Ninel Potârcă, reţinut pentru dare de mită |
19 dec. 2013 |
Stelian Tănase, propunerea PNL pentru conducerea TVR |
19 dec. 2013 |
Incendiu într-un centru comercial din Constanţa |
19 dec. 2013 |
UE va acorda ajutoare pentru agricultură de până la 15.000 euro |
19 dec. 2013 |
British Airways permite folosirea tabletelor şi consolelor în timpul întregului zbor |
19 dec. 2013 |
Elita politică a Tadjikistanului conduce maşini furate din Germania |
19 dec. 2013 |
GarantiBank: Creştere economică mai scăzută - principala previziune pentru 2014 |
19 dec. 2013 |
Ianukovici: "Ucraina s-ar putea alătura unor clauze ale Uniunii Vamale ruse" |
19 dec. 2013 |
Sorin Mititelu, director interimar al BCR Asigurări de Viaţă |
19 dec. 2013 |
OMV vinde participaţiunea de 45% în reţeaua de rafinării Bayernoil |
19 dec. 2013 |
DSVSA: Activitatea halei agroalimentare din Piaţa Matache, suspendată temporar |
19 dec. 2013 |
Procurorul general îi cere preşedintelui să nu promulge modificările Codului penal |
19 dec. 2013 |
DNA: Primarul unei comune din Mehedinţi, trimis în judecată |
19 dec. 2013 |
Traficul rutier pe Autostrada Orăştie-Sibiu, Loturile I, II şi IV, se deschide astăzi |
19 dec. 2013 |
Accace: Agricultura va atrage cele mai multe investiţii străine în 2014 |
19 dec. 2013 |
"Căutăm soluţii pentru a stimula fermierii să adere la fondurile mutuale" |
19 dec. 2013 |
BCR: "Emisiunea de obligaţiuni Transelectrica va deveni o referinţă în piaţă" |
19 dec. 2013 |
Secretar al Consiliului Local Sînmartin, trimis în judecată de DNA |
19 dec. 2013 |
Polonia şi Rusia au semnat un acord de cooperare fără precedent |
19 dec. 2013 |
Wall Street a închis în creştere, după anunţul Fed |
19 dec. 2013 |
"Economia mondială se îndreaptă inevitabil către o nouă criză" |
19 dec. 2013 |
Carnea de pui comercializată în SUA, aproape în totalitate contaminată cu bacterii |
19 dec. 2013 |
EY reporneşte un mare producător de biocombustibil din România |
19 dec. 2013 |
"Scutul SUA nu mai este necesar după înţelegerea cu Iranul" |
19 dec. 2013 |
Liderul grupării acuzate de trafic de obiecte antice, condamnat la şapte ani de închisoare |
19 dec. 2013 |
Bursele europene au deschis în creştere |
19 dec. 2013 |
"Scuturile anti-rachetă ale NATO rămân o ameninţare pentru Rusia" |
19 dec. 2013 |
Actorul Nae Lăzărescu a decedat |
19 dec. 2013 |
"Crearea unui ring bursier pentru cereale poate oferi un preţ corect producătorilor agricoli" |
19 dec. 2013 |
Sorin Mititelu, noul director al BCR Asigurări de Viaţă |
19 dec. 2013 |
Putin: "Rusia va lua măsuri dure pentru a-şi proteja interesele în zona Arcticii" |
19 dec. 2013 |
SSIF Broker şi-a vândut deţinerea la VES |
19 dec. 2013 |
Miniştrii de Finanţe din UE au ajuns la un acord asupra uniunii bancare |
19 dec. 2013 |
Bursa din SUA a deschis în scădere |
19 dec. 2013 |
Avocatul Poporului a demisionat |
19 dec. 2013 |
Instanţa anulează o executare silită de 5 milioane euro asupra conturilor A.N.R.P. |
19 dec. 2013 |
Antonescu: "Ponta a devenit cuminte în sarcinile pe care Băsescu i le trasează" |
19 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 17,1 milioane lei pe BVB |
19 dec. 2013 |
Chiţoiu: "Simplificarea fiscalităţii - un obiectiv important al Finanţelor" |
19 dec. 2013 |
Eugen Nicolăescu: "De pe Lună? De unde putem s-aducem bani?" |
19 dec. 2013 |
Guvernatorul din Tokyo a demisionat pe fondul unui scandal financiar |
19 dec. 2013 |
"Regimul s-a hotărât să facă un război cu trecutul şi cu toţi adversarii politici" |
19 dec. 2013 |
Veniturile din morărit şi panificaţie au scăzut cu 1,7% pe an |
19 dec. 2013 |
Procurorii cer închisoare cu executare pentru Adrian Năstase |
19 dec. 2013 |
Guvernul prelungeşte termenul privind vânzarea de acţiuni în cazul Electrica Moldova şi Oltenia |
19 dec. 2013 |
Primarul şi fostul edil din Reghin, acuzaţi de corupţie, au fost achitaţi |
19 dec. 2013 |
Preşedintele PC Buzău, urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă |
19 dec. 2013 |
Merkel: "Am putea deschide acum o nouă etapă" în relaţiile franco-germane |
19 dec. 2013 |
Preşedintele PC Buzău, urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă |
19 dec. 2013 |
XTB România: "2014 poate fi mai puţin norocos decât 2013" |
19 dec. 2013 |
Profitul Immofinanz Group a crescut cu peste 50% |
19 dec. 2013 |
CFR Călători: În perioada Sărbătorilor de Iarnă vor circula suplimentar 14 trenuri |
19 dec. 2013 |
Putin: "Nu-l cunosc personal pe Snowden, dar mi se pare interesant" |
19 dec. 2013 |
DAX a urcat cu 1,68% |
19 dec. 2013 |
Direcţiile regionale vor avea atribuţii de avizare a delegării de competenţă pentru inspecţiile fiscale |
19 dec. 2013 |
SUA: Fed a redus programul de achiziţii de obligaţiuni, la 75 miliarde dolari |
19 dec. 2013 |
Rasmussen: "Nu văd nicio contradicţie între o apărare întărită în Europa şi un NATO puternic" |
19 dec. 2013 |
ECOFIN: România va participa la negocierea acordului privind fondul de rezoluţie în domeniul bancar |
18 dec. 2013 |
Daniel Constantin, vizită la Chişinău pentru pregătirea Conferinţei FAO |
18 dec. 2013 |
OMV - proiecte de explorare în Gabon |
18 dec. 2013 |
Titus Munteanu a decedat astăzi |
18 dec. 2013 |
ANAF va plăti Rafinăriei Steaua Română dobânzi pentru nerambursarea la timp a TVA |
18 dec. 2013 |
Giganţii Internetului îl îndeamnă pe Obama la mai multă "transparenţă" pe tema NSA |
18 dec. 2013 |
"Conceptul de apărare antirachetă europeană trebuie regândit, după decizia privind Iranul" |
18 dec. 2013 |
BET a închis în scădere cu 0,2% |
18 dec. 2013 |
Romsilva a înregistrat 95.000 de metri cubi de lemn sustras ilegal |
18 dec. 2013 |
"Raportul privind CEC Bank nu conţine date cu caracter secret, dar este confidenţial" |
18 dec. 2013 |
România vrea să atragă turişti egipteni |
18 dec. 2013 |
Dan Diaconescu, condamnat la trei ani de închisoare cu executare |
18 dec. 2013 |
Ericsson ConsumerLab: Aplicaţiile mobile vor ajunge să schimbe societatea |
18 dec. 2013 |
"Voi solicita preşedintelui să trimită spre reexaminare Legea vânzării terenurilor agricole" |
18 dec. 2013 |
Euro a urcat la 4,4749 lei, cel mai ridicat nivel de la jumătatea lunii septembrie |
18 dec. 2013 |
PRO AGRO: "Reprezentarea angajaţilor în conducerea companiei este inechitabilă" |
18 dec. 2013 |
Băsescu: "Am promulgat bugetul de stat pentru anul viitor" |
18 dec. 2013 |
Băsescu retrimite spre reexaminare modificările la legea privind sancţionarea spălării banilor |
18 dec. 2013 |
Constantin: "Tensiunile din USL sunt regretabile" |
18 dec. 2013 |
Comisia Europeană interzice clonarea animalelor de fermă |
18 dec. 2013 |
Aproximativ 58.000 de locuinţe din Ploieşti au rămas fără căldură |
18 dec. 2013 |
Antonescu cere desemnarea unui purtător de cuvânt al USL |
18 dec. 2013 |
Nou regulament privind ajutoarele de minimis |
18 dec. 2013 |
Întâlnire între Voiculescu şi Antonescu la sediul USL |
18 dec. 2013 |
ARED estimează că segmentul rezidenţial va stagna în 2014 |
18 dec. 2013 |
Cameron: "Restricţiile la ajutoare sociale acordate cetăţenilor UE intră în vigoare la 1 ianuarie" |
18 dec. 2013 |
Carrefour deschide primul său supermarket din Târgu Mureş |
18 dec. 2013 |
Veniturile din jocuri de noroc au scăzut cu 33% |
18 dec. 2013 |
"Le interzic colegilor parlamentari să se jignească între ei" |
18 dec. 2013 |
Leonardo Senni, noul CEO al Ariston Thermo Group |
18 dec. 2013 |
Întâlnire între Voiculescu şi Antonescu la sediul USL |
18 dec. 2013 |
CE adoptă noi măsuri de reducere a poluării atmosferice |
18 dec. 2013 |
Euro a urcat la 4,4749 lei, cel mai ridicat nivel de la jumătatea lunii septembrie |
18 dec. 2013 |
BVB a deschis în scădere |
18 dec. 2013 |
Dacia şi-a sporit vânzările mai mult decât Mazda şi Jaguar |
18 dec. 2013 |
Rusia va împrumuta Ucrainei 15 miliarde de dolari |
18 dec. 2013 |
Poşta Română negociază cu Intesa Sanpaolo pentru servicii bancare |
18 dec. 2013 |
Wall Street a închis în scădere |
18 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 18,51 milioane lei pe BVB |
18 dec. 2013 |
Un deţinut de la Penitenciarul Jilava a evadat |
18 dec. 2013 |
Vânzările de ţiglă metalică ale Bilka Steel au crescut cu 50% în primele 11 luni |
18 dec. 2013 |
Merkel dă asigurări Ucrainei că oferta privind Acordul de asociere cu UE "rămâne pe masă" |
18 dec. 2013 |
Premierul ucrainean: "Acordul cu Moscova a scăpat Ucraina de un faliment cu UE" |
18 dec. 2013 |
Consiliul Concurenţei a analizat impactul preluării Plus de către Lidl |
18 dec. 2013 |
Bruxelles: Negocierile cu Serbia în vederea admiterii în UE vor începe în ianuarie |
18 dec. 2013 |
Băsescu: "Am promulgat bugetul de stat pentru anul viitor" |
18 dec. 2013 |
Ovidiu Gălăţanu - preşedintele CA al Sibex |
18 dec. 2013 |
Un deţinut de la Penitenciarul Jilava a evadat |
18 dec. 2013 |
Fuziunile şi achiziţiile, mai rentabile decât creşterea organică |
18 dec. 2013 |
Adjunctul şefului Poliţiei Cernavodă, trimis în judecată |
18 dec. 2013 |
Credite chinezeşti de 3 miliarde de dolari pentru Caraibe |
18 dec. 2013 |
Dan Diaconescu, condamnat la trei ani de închisoare cu executare |
18 dec. 2013 |
Acţiunile europene deschid în creştere |
18 dec. 2013 |
56 de persoane apropiate premierului, acuzate de corupţie |
18 dec. 2013 |
NEPI a achiziţionat City Park Constanţa |
18 dec. 2013 |
Două persoane au murit în urma unui incident armat într-un spital din Nevada |
18 dec. 2013 |
OIAC a aprobat planul de distrugere a arsenalului chimic sirian |
18 dec. 2013 |
Fostul şef al grupului Bigger, condamnat la 10 ani de închisoare |
18 dec. 2013 |
Oferta de obligaţiuni Transelectrica, suprasubscrisă |
18 dec. 2013 |
ANOFM: Peste 9.200 locuri de muncă vacante în toată ţara |
18 dec. 2013 |
Fitch: Perspectivă negativă în 2014 pentru sectorul bancar din România |
18 dec. 2013 |
"Raportul privind CEC Bank nu conţine date cu caracter secret, dar este confidenţial" |
18 dec. 2013 |
DAX închide în creştere |
18 dec. 2013 |
Ponta: "Acciza la carburanţi, amânată cu trei luni" |
18 dec. 2013 |
Oficial iranian: Teheranul este pregătit pentru reluarea negocierilor cu marile puteri |
18 dec. 2013 |
Euro a urcat la 4,4749 lei, cel mai ridicat nivel de la jumătatea lunii septembrie |
18 dec. 2013 |
Apele Române au finalizat hărţile de hazard la inundaţii |
18 dec. 2013 |
Facilităţile pentru companii petroliere, incluse pe agenda şedinţei de astăzi a Guvernului |
18 dec. 2013 |
Dow Jones a urcat cu 0,36% |
18 dec. 2013 |
Compania Syscom 18 anunţă exporturi de 2,5 milioane euro pentru 2014 |
18 dec. 2013 |
Ponta: "Băsescu mi-a zis că nu promulgă bugetul şi că îl va trimite la Parlament în ultima zi" |
18 dec. 2013 |
Acţionarii Transgaz au aprobat înfiinţarea unui punct de lucru în Bucureşti |
18 dec. 2013 |
Interaction şi InterAgro prelungesc linia de credit acordată de către CEC Bank |
18 dec. 2013 |
Egiptul vrea să mai cumpere grâu românesc |
18 dec. 2013 |
Grecia vrea să atragă marile fonduri americane pentru investiţii |
18 dec. 2013 |
Foşti manageri ai UCM Reşiţa, reţinuţi |
18 dec. 2013 |
"Oficialii din Capitală vor sprijini Moldova pentru reabilitarea podurilor peste Prut" |
18 dec. 2013 |
Ionuţ Vulpescu (PSD), ales preşedinte al Comisiei pentru cultură şi educaţie a APCEMN |
18 dec. 2013 |
A fost finalizat protocolul de vânzare a ATE Bank România |
18 dec. 2013 |
Ponta: "Ambiţia lui Băsescu a provocat criza bugetului" |
18 dec. 2013 |
Ponta: "Ambiţia lui Băsescu a provocat criza bugetului" |
17 dec. 2013 |
Europenii, mulţumiţi de trenuri, deşi nu le prea folosesc |
17 dec. 2013 |
Investiţii de 106,5 milioane de euro în transportul urban |
17 dec. 2013 |
Legea amnistierii, retrimisă la comisie până la 1 februarie |
17 dec. 2013 |
Percheziţii într-un caz de contrabandă cu pietre preţioase |
17 dec. 2013 |
Românii-americani cer demisia responsabililor pentru votul din "marţea neagră" |
17 dec. 2013 |
Austria: Castelul Schonbrunn, evaluat la aproximativ 300 milioane de euro |
17 dec. 2013 |
Jakobsen, Saxo Bank: "Anul viitor, o schimbare este mai necesară ca oricând" |
17 dec. 2013 |
MT: Rata de absorbţie a fondurilor europene din cadrul POS-T a urcat la 30,8% |
17 dec. 2013 |
BVB a deschis în scădere |
17 dec. 2013 |
Troica finanţatorilor internaţionali părăseşte Atena fără un acord cu guvernul |
17 dec. 2013 |
Companiile de utilităţi preferă energia regenerabilă, inclusiv gazele de şist |
17 dec. 2013 |
Activele Raiffeisen Asset Management au depăşit un miliard euro |
17 dec. 2013 |
ONG-urile pentru drepturile omului, îngrijorate de reincriminarea calomniei |
17 dec. 2013 |
Industria alimentară a scăzut cu 12,6% pe an |
17 dec. 2013 |
Ipoteza privind asasinarea prinţesei Diana, respinsă de poliţia britanică |
17 dec. 2013 |
GSK va elimina plăţile acordate medicilor pentru participarea acestora la congrese medicale |
17 dec. 2013 |
Incendiu la o clădire istorică din Arad |
17 dec. 2013 |
Pro Argo: Copa-Cogeca subliniază importanţa tinerilor agricultori |
17 dec. 2013 |
Erste Group reduce fondul comercial cu aproximativ 350 milioane euro |
17 dec. 2013 |
DNA a descins la locuinţele unor foşti şefi ai UCM Reşiţa |
17 dec. 2013 |
Ianukovici: "Ucraina şi Rusia trebuie să îşi dezvolte parteneriatul strategic" |
17 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 10,78 milioane lei pe BVB |
17 dec. 2013 |
Oferta de obligaţiuni Transelectrica, suprasubscrisă |
17 dec. 2013 |
Legea vânzării terenurilor agricole a trecut de Camera Deputaţilor |
17 dec. 2013 |
Acţiunile europene au deschis în scădere |
17 dec. 2013 |
Wall Street a închis în creştere |
17 dec. 2013 |
A fost adoptată legea privind grupa de muncă pentru cei care au lucrat în condiţii grele |
17 dec. 2013 |
Casa Albă, interesată de Parteneriatul Trans-Pacific |
17 dec. 2013 |
AdePlast estimează, pentru anul acesta, un profit net de aproximativ 10 milioane de lei |
17 dec. 2013 |
Casa Albă respinge posibilitatea unei negocieri cu Edward Snowden |
17 dec. 2013 |
Bulgaria amână liberalizarea pieţei terenurilor agricole |
17 dec. 2013 |
Unul din trei clienţi ai IFN-urilor consideră că economia României se va îmbunătăţi |
17 dec. 2013 |
Reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării |
17 dec. 2013 |
Ţuca Zbârcea & Asociaţii extinde echipa de parteneri |
17 dec. 2013 |
Fost ministru francez de Interne, reţinut de poliţie |
17 dec. 2013 |
EY: Al treilea an de scădere pe piaţa de fuziuni şi achiziţii |
17 dec. 2013 |
Putin anunţă scăderea preţului gazelor pe care Rusia le vinde Ucrainei |
17 dec. 2013 |
ANOFM: Peste 9.000 de locuri de muncă sunt disponibile astăzi, la nivel naţional |
17 dec. 2013 |
Ucraina: Opoziţia se opune semnării unor acorduri între Ianukovici şi Putin |
17 dec. 2013 |
Fost ministru francez de Interne, reţinut de poliţie |
17 dec. 2013 |
Reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării - astăzi, la ora 15:00 |
17 dec. 2013 |
AGEA Transgaz nu a îndeplinit cvorumul la prima convocare |
17 dec. 2013 |
Subprefect de Constanţa, trimis în judecată pentru dare de mită |
17 dec. 2013 |
Legea parteneriatului public-privat, aprobată de plenul Camerei Deputaţilor |
17 dec. 2013 |
Alia Apartments Bucureşti a vândut aproximativ 62% dintre apartamente |
17 dec. 2013 |
World Class va ocupa 2000 mp în Plaza România din 2014 |
17 dec. 2013 |
BVB a închis în scădere |
17 dec. 2013 |
"Dacă Legea amnistierii este repusă pe ordinea de zi astăzi, PDL intră în grevă parlamentară" |
17 dec. 2013 |
"Scutul antirachetă al NATO este în continuare necesar, în pofida acordului cu Iranul" |
17 dec. 2013 |
Angela Merkel, realeasă cancelar |
17 dec. 2013 |
Cota de calcan a ţării noastre rămâne neschimbată |
17 dec. 2013 |
Peste 10 persoane reţinute în dosarul mitei de la pompele funebre |
17 dec. 2013 |
Lavrov: "UE şi Rusia au convenit să respecte suveranitatea Ucrainei" |
17 dec. 2013 |
Directiva privind confiscarea bunurilor din infracţiuni a primit votul final în LIBE |
17 dec. 2013 |
Raiffeisen Bank - depozitar al activelor SIF Oltenia |
17 dec. 2013 |
Aeroportul din Catania a fost redeschis, după ce vulcanul Etna şi-a întrerupt erupţia |
17 dec. 2013 |
Euro a urcat la 4,4643 lei |
17 dec. 2013 |
Reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării |
17 dec. 2013 |
Cererea de chemare în judecată a RCS&RDS împotriva Intact, respinsă de instanţă |
17 dec. 2013 |
Transelectrica a încheiat anticipat oferta de obligaţiuni cu maturitate de cinci ani |
17 dec. 2013 |
DNA: Primarul comunei Vidra, reţinut pentru 24 de ore |
17 dec. 2013 |
Bursa din SUA a deschis indecis |
17 dec. 2013 |
Prostituatele olandeze cer pensii de fotbalişti |
17 dec. 2013 |
"Înţeleg că nu ne suportaţi despărţiţi. Obişnuiţi-vă!" |
17 dec. 2013 |
ANL a verificat 48 de apartamente din Reşiţa |
17 dec. 2013 |
22 de vameşi de la Albiţa, judecaţi pentru luare de mită |
17 dec. 2013 |
Codul Rutier, amânat până pe 27 ianuarie |
17 dec. 2013 |
Europarlamentarii verzi cer Guvernului încetarea abuzurilor de la Pungeşti |
17 dec. 2013 |
Peste jumătate din industria transporturilor de marfă a crescut |
17 dec. 2013 |
GSK va stopa plăţile acordate medicilor pentru a vorbi despre produsele sale |
17 dec. 2013 |
Contabilul-şef al CNPC, implicat într-un scandal de corupţie |
16 dec. 2013 |
Ponta: "Antonescu şi-a minţit colegii" |
16 dec. 2013 |
Partidul Verde cere demisia Guvernului |
16 dec. 2013 |
BVB a deschis în scădere |
16 dec. 2013 |
Ponta l-a acceptat pe Gigel Ştirbu la Cultură |
16 dec. 2013 |
Alertă teroristă la Universitatea Harvard |
16 dec. 2013 |
PayPoint a încheiat un acord de colaborare cu Kruk România |
16 dec. 2013 |
Sodexo: Numărul companiilor care acordă tichete în perioada sărbătorilor de iarnă a crescut cu 8% |
16 dec. 2013 |
"Sunt convins că vinurile moldoveneşti îşi vor găsi locul pe piaţa europeană" |
16 dec. 2013 |
GFR nu se aştepta ca restituirea garanţiei să dureze atât de mult |
16 dec. 2013 |
Renault şi Dongfeng, parteneriat de 1,3 miliarde dolari |
16 dec. 2013 |
"PDL nu îşi poate permite să fie părtaş cu USL" |
16 dec. 2013 |
CC aprobă preluarea unei părţi din portofoliul ING Lease de către Raiffeisen Leasing |
16 dec. 2013 |
Ponta: "În toate marile capitale, metroul aparţine municipalităţii, nu Guvernului" |
16 dec. 2013 |
ESOP: Cei mai mulţi clienţi care au închiriat spaţii de birouri fac parte din sectorul IT&C |
16 dec. 2013 |
Ponta: "Nu vom avea linişte până la anul, în decembrie, când va pleca Băsescu" |
16 dec. 2013 |
Londra plănuieşte să introducă un prag maxim anual de 75.000 imigranţi din UE |
16 dec. 2013 |
GTS Telecom investeşte peste 600.000 de euro în extinderea centrului de date |
16 dec. 2013 |
"Ponta să demisioneze când parlamentarii USL se consideră supra-oameni" |
16 dec. 2013 |
Zgonea: "Legea amnistiei, amânată pentru anul viitor" |
16 dec. 2013 |
Borza, primul termen în dosarul în care este judecat pentru conflict de interese |
16 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 20,24 milioane lei pe BVB |
16 dec. 2013 |
Franţa: Douăzeci şi una de persoane, arestate pentru trafic cu carne de cal |
16 dec. 2013 |
Asmussen demisionează de la BCE pentru a deveni adjunct al ministrului Muncii din Germania |
16 dec. 2013 |
"Declaraţiile oficialilor britanici privind românii şi bulgarii, contrazise de propriile studii" |
16 dec. 2013 |
Violenţele împotriva protestatarilor, "răspuns la escaladarea faptelor de violenţă" |
16 dec. 2013 |
Pensionarii, mai puţini cu 12.000 faţă de trimestrul precedent |
16 dec. 2013 |
Toni Greblă, propunerea Senatului pentru Curtea Constituţională |
16 dec. 2013 |
Rezultatele anchetei privind CEC Bank, publicate astăzi sau mâine |
16 dec. 2013 |
"Fostul agent al FBI, dispărut în 2007, nu este deţinut de autorităţile noastre" |
16 dec. 2013 |
BVB: Indicele BET închide în creştere |
16 dec. 2013 |
Viviane Reding, "foarte preocupată" de situaţia combaterii corupţiei în România |
16 dec. 2013 |
Ponta: Comisia Călăraşi prezintă planul până pe 30 decembrie |
16 dec. 2013 |
Madrid: Mii de persoane au manifestat împotriva reducerilor bugetare |
16 dec. 2013 |
FP vrea să îşi reducă capitalul social |
16 dec. 2013 |
Percheziţii la persoane suspectate că luau mită de la patroni ai unor firme de pompe funebre |
16 dec. 2013 |
Rusia a amplasat rachete Iskander la graniţa cu UE |
16 dec. 2013 |
Transelectrica: ASF a aprobat un amendament privind stabilirea ratei finale a dobânzii |
16 dec. 2013 |
Eugen Nicolicea, ales preşedinte al Comisiei Călăraşi |
16 dec. 2013 |
Publicaţia turcă Hürriyet: Turcia a furnizat arme rebeliunii siriene |
16 dec. 2013 |
Veniturile din comunicaţii electronice au crescut cu 0,2% |
16 dec. 2013 |
Maroc, al 41-lea membru în Observatorul Audiovizual European |
16 dec. 2013 |
Acţiunile europene au închis în creştere |
16 dec. 2013 |
Draghi critică planul guvernelor din zona euro privind închiderea băncilor în dificultate |
16 dec. 2013 |
Toni Greblă, propunerea Senatului pentru Curtea Constituţională |
16 dec. 2013 |
UE anunţă un sprijin "fără precedent" în cazul unui acord israeliano-palestinian |
16 dec. 2013 |
"E nevoie de un dialog mai apropiat atunci când se doreşte modificarea unor acte normative" |
16 dec. 2013 |
BRD a acordat credite de 240 milioane lei în cadrul programului Prima Casă |
16 dec. 2013 |
APIA: Piaţa auto a scăzut cu 8,1% în primele 11 luni |
16 dec. 2013 |
"Reluarea exporturilor de carne de porc în UE, şansa producătorilor de a se capitaliza" |
16 dec. 2013 |
Kerry: "Execuţia unchiului liderului nord-coreean, un semn de rău augur" |
16 dec. 2013 |
Mihai Dosanu, noul director de Property Management pentru România |
16 dec. 2013 |
Zgonea: "Intenţia lui Băsescu nu este altceva decât o îngropare a comisiei Nana" |
16 dec. 2013 |
Gurzău, Udrişte şi Gunia, suspendaţi trei luni din PDL |
16 dec. 2013 |
Vulcanul Etna a erupt din nou |
16 dec. 2013 |
Wall Street a deschis în creştere |
16 dec. 2013 |
Curtea Supremă a Ungariei a decis că împrumuturile în valută sunt legale |
16 dec. 2013 |
Procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, trimis în judecată de DNA |
16 dec. 2013 |
Ponta: "Antonescu şi-a minţit colegii" |
16 dec. 2013 |
Patru companii amendate pentru trucarea licitaţiilor cu MApN |
16 dec. 2013 |
Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, acuzat de conflict de interese |
16 dec. 2013 |
Zgonea: "Intenţia lui Băsescu nu este altceva decât o îngropare a comisiei Nana" |
16 dec. 2013 |
CE va cere statelor membre noi asigurări privind cheltuirea fondurilor europene |
16 dec. 2013 |
"Corlăţean trebuie să dezamorseze campania antiromânească de la Londra" |
16 dec. 2013 |
Cosmin Nicula: "CEC a acordat un singur credit agricol în acest an" |
16 dec. 2013 |
Socialista Michelle Bachelet, din nou preşedinte al Chile |
16 dec. 2013 |
"Legea amnistiei, în dezbatere publică până la 1 februarie 2014" |
16 dec. 2013 |
Euro a coborât la 4,4537 lei |
16 dec. 2013 |
Un partener din Grecia al Vodafone cere daune de 250 milioane euro companiei britanice |
16 dec. 2013 |
Publicitatea telecom on-line a scăzut în primul semestru cu 2% |
16 dec. 2013 |
Lucian Bolcaş, chemat la Guvern pentru o discuţie cu Ponta |
16 dec. 2013 |
ONU: Numărul refugiaţilor sirieni ar putea să se dubleze până la sfârşitul anului 2014 |
16 dec. 2013 |
Percheziţii la persoane suspectate că luau mită de la patroni ai unor firme de pompe funebre |
16 dec. 2013 |
Investiţiile imobiliare chineze din Londra au crescut cu 1500% |
16 dec. 2013 |
Reprezentanţii SOCAR au discutat cu Gerea despre o posibilă participare la privatizarea Oltchim |
16 dec. 2013 |
Proiect comun Guvern - Primăria Capitalei: O nouă arenă multifuncţională |
16 dec. 2013 |
Fitch: Protestele din Ucraina exercită presiuni asupra profilului de creditare al ţării |
16 dec. 2013 |
Conexiunile de acces la internet la puncte fixe au crescut cu 6,7% în primul semestru |
16 dec. 2013 |
MFP a atras 1,1 miliarde lei prin certificate de trezorerie cu scadenţa la un an |
16 dec. 2013 |
Lucian Bolcaş, chemat la Guvern pentru o discuţie cu Ponta |
16 dec. 2013 |
Alertă teroristă la Universitatea Harvard |
16 dec. 2013 |
FP a răscumpărat, săptămâna trecută, peste 47 de milioane de acţiuni |
13 dec. 2013 |
Contractul pentru construcţia tronsonului Arad-Nădlac lot 1 poate fi semnat |
13 dec. 2013 |
Standard&Poor's a înrăutăţit perspectiva ratingului Bulgariei, la negativă |
13 dec. 2013 |
Al-Qaeda câştigă popularitate din cauza civililor ucişi de drone ale SUA |
13 dec. 2013 |
Romelectro câştigă un proiect privind generarea de energie din deşeuri |
13 dec. 2013 |
Cutremur de 3 grade în Vrancea |
13 dec. 2013 |
SUA: Discursul lui Obama despre Starea Uniunii, pe 28 ianuarie |
13 dec. 2013 |
Unchiul lui Kim Jong-un a fost executat |
13 dec. 2013 |
Acţiunile europene au deschis indecis |
13 dec. 2013 |
Educaţia şi sănătatea, cele mai grave probleme ale copiilor de la ţară |
13 dec. 2013 |
Vânătoare de nazişti cu Nazi Shazam |
13 dec. 2013 |
Chiuariu crede că modificările la Codul penal vor fi respinse |
13 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 26,41 milioane lei pe BVB |
13 dec. 2013 |
Ucraina: Ianukovici propune amnistierea manifestanţilor arestaţi |
13 dec. 2013 |
Zona Euro iese din criză în 2014, însă cu sechele |
13 dec. 2013 |
Programul educaţional Erasmus+ 2014 dispune de 1,8 miliarde de euro |
13 dec. 2013 |
Grupul PDL cere o anchetă cu privire la lucrările de luni ale Comisiei Juridice din Cameră |
13 dec. 2013 |
Andreea Paul: "USL stabileşte un nou record negativ de impredictibilitate" |
13 dec. 2013 |
Datoria externă totală a scăzut la 98,986 miliarde euro, în primele zece luni |
13 dec. 2013 |
Acţiunile europene au închis în scădere |
13 dec. 2013 |
Antonescu: "PNL va vota împotriva Legii amnistiei şi a modificărilor la Codul Penal" |
13 dec. 2013 |
Wall Street a deschis în creştere |
13 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 26,41 milioane lei pe BVB |
13 dec. 2013 |
John Kerry, încrezător în şansele unui eventual acord israelo-palestinian |
13 dec. 2013 |
Torţionarii comunişti pot fi anchetaţi şi judecaţi |
13 dec. 2013 |
Românii deposedaţi în 1940 vor fi despăgubiţi în maximum doi ani |
13 dec. 2013 |
"Lipsa de transparenţă şi de consultări cu autorităţile continuă în ciuda declaraţiilor publice" |
13 dec. 2013 |
Băsescu cere demisia lui Ponta, Antonescu şi Zgonea |
13 dec. 2013 |
Şase suspecţi de contrabandă cu ţigări ucrainene au fost arestaţi |
13 dec. 2013 |
Antonescu: "Cel mai puternic candidat PSD la prezidenţiale ar fi Ponta" |
13 dec. 2013 |
CSN Meridian: Sindicatele condamnă votul parlamentarilor privind Legea minelor |
13 dec. 2013 |
SUA: O comisie prezidenţială recomandă modificarea procedurilor NSA |
13 dec. 2013 |
A fost respins acordul de modificare a politicilor europene privind biocarburanţii |
13 dec. 2013 |
Optsprezece persoane care lucrau la un gazoduct au fost ucise în Irak |
13 dec. 2013 |
Ford a oprit din nou producţia la Craiova |
13 dec. 2013 |
Euro a crescut uşor la 4,4552 lei |
13 dec. 2013 |
Mircea Toader (PDL) vrea să îl dea în judecată pe Victor Ponta |
13 dec. 2013 |
Programul educaţional Erasmus+ 2014 dispune de 1,8 miliarde de euro |
13 dec. 2013 |
Ninsori în nordul Egiptului, pentru prima dată după mai mulţi ani |
13 dec. 2013 |
H&M redeschide magazinul din AFI Palace Cotroceni |
13 dec. 2013 |
Fraţii Micula au câştigat un proces împotriva statului |
13 dec. 2013 |
Grupul MOL achiziţionează un portofoliu de upstream în Marea Nordului |
13 dec. 2013 |
Angajaţii Ceronav au semnat un nou contract colectiv de muncă |
13 dec. 2013 |
Peste 20.000 de persoane din Doneţk, aşteptate astăzi la Kiev |
13 dec. 2013 |
Rusia: Doi deputaţi propun interzicerea comunicării în limbi străine la locul de muncă |
13 dec. 2013 |
Irlanda a ieşit din programul de asistenţă financiară internaţională |
13 dec. 2013 |
Demisie în urma scandalului legat de colindul difuzat de TVR 3 |
13 dec. 2013 |
Utilizarea armelor chimice în Siria este probabilă sau sigură în cinci locaţii |
13 dec. 2013 |
Angela Filote, noul şef al Reprezentanţei CE în România |
13 dec. 2013 |
F64 va fi preluat de un investitor străin |
13 dec. 2013 |
Ponta: "Am transmis SUA că nu e cazul să ne atragă atenţia" |
13 dec. 2013 |
ANT vrea să plătească 4 milioane euro pentru promovarea turismului românesc în presa germană |
13 dec. 2013 |
"Guvernul va promova mult mai activ oportunităţile privind investiţiile străine în România" |
13 dec. 2013 |
Grecia: O treime din totalul locuitorilor are datorii la stat |
13 dec. 2013 |
BVB a deschis în scădere |
13 dec. 2013 |
Managerul CJCPCT Cluj a demisionat din funcţie |
13 dec. 2013 |
ArcelorMittal Tubular Products Iaşi vrea să îşi majoreze capitalul social cu 84,65 milioane lei |
13 dec. 2013 |
BVB închide în creştere |
13 dec. 2013 |
Grupul SCR vrea să repornească compania Someş, intrată în faliment |
13 dec. 2013 |
"Toate legile au fost discutate în Comitetul liderilor de grupuri parlamentare" |
13 dec. 2013 |
Investiţiile directe au scăzut, în primele zece luni, cu 8,2% |
13 dec. 2013 |
Monedă cu tema "Istoria aurului", lansată de BNR |
13 dec. 2013 |
MAE: Atenţionare de călătorie în Israel, din cauza ninsorii |
13 dec. 2013 |
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 955 milioane euro |
13 dec. 2013 |
Snowden va fi audiat cu privire la spionajul NSA |
13 dec. 2013 |
"Consider că nu trebuie să fiu deţinător al cel puţin două premii Nobel" |
13 dec. 2013 |
Cargill preia o participaţie la portul rus Novorossiysk |
13 dec. 2013 |
Un atentat sinucigaş ce viza un aeroport a fost dejucat în SUA |
13 dec. 2013 |
Rusia: Doi deputaţi propun interzicerea comunicării în limbi străine la locul de muncă |
13 dec. 2013 |
Cotaţia petrolului evoluează indecis |
13 dec. 2013 |
"Este un lucru nefiresc că PNL nu a fost invitat la Ambasada SUA" |
13 dec. 2013 |
Italia vrea să taie finanţarea de stat pentru partide |
13 dec. 2013 |
Profitul Fondului Proprietatea a scăzut cu 4,35% |
13 dec. 2013 |
Nicolae Popa (APDRP): "Foarte mulţi renunţă la proiectele cu fonduri UE, din cauza băncilor" |
13 dec. 2013 |
A fost aprobat raportul privind schimbul automat de informaţii în domeniul fiscal |
12 dec. 2013 |
Vivre estimează afaceri de 7 milioane de euro până la sfârşitul lui 2013 |
12 dec. 2013 |
Wall Street: Dow Jones a deschis în scădere |
12 dec. 2013 |
Endava a închiriat jumătate din clădirea United Business Center Tower din Cluj |
12 dec. 2013 |
BVB închide în creştere |
12 dec. 2013 |
Catalonia anunţă un referendum pentru independenţă la sfârşitul lui 2014 |
12 dec. 2013 |
Ambasada SUA condamnă difuzarea colindului de la TVR 3 |
12 dec. 2013 |
Ponta: "Impresia că nu sunt bani e o impresie greşită" |
12 dec. 2013 |
Dragnea a semnat trei contracte de finanţare a unor proiecte locale |
12 dec. 2013 |
AMRCR denunţă nepublicarea unei HG privind comercializarea materialului lemnos |
12 dec. 2013 |
Coreea de Nord a început să vândă cantităţi mari de aur Chinei |
12 dec. 2013 |
Colegiul Nautic Român investeşte 200.000 euro în programe de specializare |
12 dec. 2013 |
Fondul Proprietatea cere completarea AGA de la Romgaz cu alegerea CA prin vot cumulativ |
12 dec. 2013 |
Washington avertizează Ucraina faţă de trimiterea armatei împotriva civililor |
12 dec. 2013 |
Şeful ANI: "Aleşii locali vor putea da contracte familiei fără a mai fi sancţionaţi" |
12 dec. 2013 |
Primăria Sectorului 1 a reabilitat termic 210 blocuri în 2013 |
12 dec. 2013 |
Guvernul a aprobat Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole |
12 dec. 2013 |
Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu peste 92.000 în primele zece luni |
12 dec. 2013 |
Acţiunile europene au deschis în scădere |
12 dec. 2013 |
Putin: "Rusia nu pretinde la statutul de superputere" |
12 dec. 2013 |
Titlurile Transgaz, în creştere cu 3,43% |
12 dec. 2013 |
Percheziţii la Iaşi şi Botoşani |
12 dec. 2013 |
Crucea Roşie din Israel, acuzată de rasism |
12 dec. 2013 |
Erste: România - necesarul de finanţare scade uşor în 2014, la 9,8% din PIB |
12 dec. 2013 |
PDL contestă la CCR modificările aduse Codului Penal |
12 dec. 2013 |
Moldova: PCRM denunţă acordul cu UE |
12 dec. 2013 |
CE a aprobat o investiţie de 82,7 milioane euro pentru construirea centurii Braşovului |
12 dec. 2013 |
Egipt: Cel puţin 25 de răniţi într-un atentat cu maşină capcană |
12 dec. 2013 |
Antonescu: "Propun rediscutarea Codului Penal" |
12 dec. 2013 |
Acţiunile europene au închis în scădere |
12 dec. 2013 |
Euro a scăzut uşor la 4,4527 lei |
12 dec. 2013 |
Complexul Oltenia: "Termocentralele din România nu sunt cele mai poluante din Europa" |
12 dec. 2013 |
CNA amendează TVR cu 50.000 de lei pentru colindul difuzat de TVR 3 |
12 dec. 2013 |
Daniel Barbu şi-ar fi dat demisia din funcţia de ministru al Culturii |
12 dec. 2013 |
Ministerul Agriculturii pregăteşte Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 |
12 dec. 2013 |
ANOFM: 9.834 de posturi vacante astăzi la nivel naţional |
12 dec. 2013 |
Fondul Proprietatea şi-a vândut 1,76 milioane acţiuni din Transgaz |
12 dec. 2013 |
Fostul deputat Dan Păsat, condamnat la trei ani de închisoare cu executare |
12 dec. 2013 |
"Consider inacceptabilă manifestarea sub orice formă a antisemitismului" |
12 dec. 2013 |
Bursa din SUA a închis în scădere |
12 dec. 2013 |
Inspecţia Muncii a aplicat amenzi de circa 2,5 milioane lei, săptămâna trecută |
12 dec. 2013 |
Samsung Electronics îşi reorientează producţia din China în Vietnam |
12 dec. 2013 |
Ungureanu va depune sesizare de neconstituţionalitate privind noul Cod Penal |
12 dec. 2013 |
PE condamnă presiunea Rusiei asupra Ucrainei |
12 dec. 2013 |
Fondatorul OSHO iese din acţionariatul restaurantului |
12 dec. 2013 |
Fondul Proprietatea şi-a vândut întreaga participaţie la Transgaz |
12 dec. 2013 |
România a dat înapoi 70.000 de euro cheltuiţi incorect |
12 dec. 2013 |
Băsescu: "Pentru ce s-a întâmplat marţi, Parlamentul ar trebui dizolvat" |
12 dec. 2013 |
ANCOM: Tarifele maxime pentru apelurile telefonice la puncte fixe şi mobile s-ar putea reduce |
12 dec. 2013 |
Scandal pe marginea trilogiei "Hobbitul" |
12 dec. 2013 |
Activele Oltchim vor fi scoase la vânzare în februarie anul viitor |
12 dec. 2013 |
Parlamentul European cere statelor membre să nu mai discrimineze romii |
12 dec. 2013 |
Vânzările Porsche România au scăzut cu 70% |
12 dec. 2013 |
PNL vrea schimbarea nominalizării lui Bolcaş pentru CCR |
12 dec. 2013 |
CNN: SUA dispune de un avion fără pilot care are o autonomie de zbor de 24 de ore |
12 dec. 2013 |
Federaţia pentru Apărarea Pădurilor, nemulţumită de noul Cod Silvic |
12 dec. 2013 |
Prospecţiuni a finalizat lucrările de achiziţii de date 3D pentru Romgaz în Transilvania |
12 dec. 2013 |
Facebook va fi inclusă, săptămâna viitoare, în indicele S&P 500 |
12 dec. 2013 |
BVB a deschis în creştere |
12 dec. 2013 |
Guvernul lasă panouri de publicitate încă doi ani |
12 dec. 2013 |
Vladimir Putin: "Sistemul de apărare antirachetă, defensiv doar cu numele" |
12 dec. 2013 |
Wolf Theiss, consultant juridic al vânzătorilor Romanian International Bank |
12 dec. 2013 |
Proiect Sindalimenta de consiliere profesională pentru elevi, cu fonduri europene |
12 dec. 2013 |
Aproximativ 11 000 litri de carburanţi, reţinuţi de inspectorii vamali |
12 dec. 2013 |
Discuţii între ministere şi sindicate pentru modernizarea industriei apărării |
12 dec. 2013 |
Vaticanul a făcut progrese în combaterea spălării de bani |
12 dec. 2013 |
Chiţoiu doreşte continuarea parteneriatului cu Banca Mondială în perioada 2014 - 2017 |
12 dec. 2013 |
Consumatorii ar putea ataca doar la Tribunalul Specializat din Capitală clauzele abuzive |
12 dec. 2013 |
XTB România: Grâul s-ar putea scumpi cu până la 15% în 2014 |
12 dec. 2013 |
Guvernul lui Enrico Letta a obţinut votul de încredere în Parlamentul italian |
12 dec. 2013 |
Studiu: 40% dintre expaţii din România vin din afara UE |
12 dec. 2013 |
Opoziţia ucraineană vrea organizarea de noi proteste, duminică, la Kiev |
11 dec. 2013 |
Explozie şi incendiu la o fabrică, soldate cu 13 răniţi |
11 dec. 2013 |
Compania Someş Dej a intrat în faliment |
11 dec. 2013 |
O federaţie din cultură şi mass-media cere demiterea conducerii Radioului Public |
11 dec. 2013 |
Start-up românesc selectat pentru un proiect de 80.000 de euro |
11 dec. 2013 |
DNA face percheziţii la CJ Dolj |
11 dec. 2013 |
PE a aprobat liberalizarea importurilor de vinuri moldoveneşti |
11 dec. 2013 |
Băsescu: "Cred că Zgonea ar trebui să demisioneze" |
11 dec. 2013 |
CEC Bank începe plata despăgubirilor pentru persoanele deposedate abuziv în perioada comunistă |
11 dec. 2013 |
ONG-uri: Atac la libertatea de exprimare - insulta şi calomnia reincriminate |
11 dec. 2013 |
JPMorgan vrea un sistem anonim pentru plăţi online |
11 dec. 2013 |
Piaţa editorială din România a scăzut cu 0,5% pe an în 2008-2012 |
11 dec. 2013 |
Antonescu: "Declaraţiile lui Barbu sunt de natură să genereze demisia din funcţia de ministru" |
11 dec. 2013 |
ANAF rambursează cea mai mare valoare a TVA din 2013 |
11 dec. 2013 |
"Urmărim cu îngrijorare amendamentele la Codul Penal" |
11 dec. 2013 |
SIVECO România, proiect naţional cu Ministerul Educaţiei din Malta |
11 dec. 2013 |
265 imigranţi ilegali, salvaţi de marina militară italiană în Marea Mediterană |
11 dec. 2013 |
Volumul de acţiuni Romgaz tranzacţionat la BVB a depăşit cu 67% tranzacţiile de la Londra |
11 dec. 2013 |
Băsescu: "Zgonea ar trebui să demisioneze" |
11 dec. 2013 |
SUA: Popularitatea preşedintelui Obama, în scădere |
11 dec. 2013 |
Unitatea 2 de la Cernavodă, deconectată pentru lucrări la echipamente |
11 dec. 2013 |
Moţiunea simplă pe descentralizare a fost respinsă |
11 dec. 2013 |
"USL refuză majorarea alocaţiilor pentru copii, după trei ani consecutivi de creştere economică" |
11 dec. 2013 |
BVB închide în creştere |
11 dec. 2013 |
Banca Transilvania a terminat răscumpărarea acţiunilor proprii |
11 dec. 2013 |
Ungureanu invită PPE la Bucureşti, să împace dreapta din România |
11 dec. 2013 |
Braţul stâng al pârâului Suceviţa, restabilit |
11 dec. 2013 |
"Urmărim cu îngrijorare amendamentele la Codul Penal" |
11 dec. 2013 |
Greenpeace: "Un milion de arbori tăiaţi anual de Schweighofer" |
11 dec. 2013 |
Volintiru: "ME se va concentra pe proiecte de eficientizare energetică" |
11 dec. 2013 |
Enel Green Power începe construirea unui nou parc eolian în Mexic |
11 dec. 2013 |
Ponta: "Mă bucur că preţul pâinii a scăzut cu 12%" |
11 dec. 2013 |
Băsescu: "Cred că Zgonea ar trebui să demisioneze" |
11 dec. 2013 |
Mandatul lui Rasmussen la conducerea NATO, prelungit cu două luni |
11 dec. 2013 |
Euro a coborât uşor la 4,453 lei |
11 dec. 2013 |
PE: Ajutorul UE pentru lucrătorii disponibilizaţi, menţinut în 2014-2020 |
11 dec. 2013 |
ANRE a aprobat implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice |
11 dec. 2013 |
Monica Macovei cere sancţiuni pentru deputaţii PDL care au votat superimunitatea |
11 dec. 2013 |
Lucian Bolcaş, propus judecător la CCR |
11 dec. 2013 |
Unitatea 2 de la Cernavodă, deconectată pentru lucrări la echipamente |
11 dec. 2013 |
Tot mai multe companii practică externalizarea pentru reducerea costurilor |
11 dec. 2013 |
Rata anuală a inflaţiei a ajuns, în noiembrie, la 1,83% |
11 dec. 2013 |
"Accesul pacienţilor din România la tratamente inovatoare, o problemă acută" |
11 dec. 2013 |
Cotaţia petrolului, în scădere uşoară |
11 dec. 2013 |
CFR: Contract de 1,35 miliarde lei pentru reabilitarea tronsonului Vinţu de Jos-Simeria |
11 dec. 2013 |
SUA şi Marea Britanie suspendă asistenţa acordată rebelilor din nordul Siriei |
11 dec. 2013 |
13 decembrie, data limită pentru depunerea cererilor pentru subvenţiile la motorină |
11 dec. 2013 |
Ambasada Israelului condamnă difuzarea la TVR 3 a unui colind antisemit |
11 dec. 2013 |
"Comisia pentru Revizuirea Constituţiei, reîntrunită pe 27 ianuarie 2014" |
11 dec. 2013 |
Luhan: "USL vrea să protejeze politicienii corupţi" |
11 dec. 2013 |
Dragnea semnează trei contracte de finanţare a unor proiecte locale |
11 dec. 2013 |
Acordul de Parteneriat 2014-2020, transmis CE la finalul lunii ianuarie 2014 |
11 dec. 2013 |
Acţiunile europene, în scădere |
11 dec. 2013 |
SUA: Acord bugetar pentru a se evita o nouă paralizie a administraţiei federale |
11 dec. 2013 |
Normele metodologice de gestionare a problemei maidanezilor, aprobate de Guvern |
11 dec. 2013 |
Angajaţii români lucrează şase zile pe lună doar pentru stat |
11 dec. 2013 |
IKEA recheamă în magazine lămpile SMILA pentru reparaţii |
11 dec. 2013 |
Guvernul a aprobat încă trei zile libere de Sărbători pentru bugetari |
11 dec. 2013 |
Daniele Nouy, numită la conducerea autorităţii europene de supraveghere bancară |
11 dec. 2013 |
Daniel Chiţoiu, întâlnire cu LSE pentru investiţii străine |
11 dec. 2013 |
Prima licitaţie din 2013 cu acţiuni de stat, ţinută săptămâna viitoare |
11 dec. 2013 |
Deputatul Nicolae Vasilescu, condamnat la 2 ani închisoare cu executare |
11 dec. 2013 |
BERD renunţă la finanţarea temocentralelor pe bază de cărbune |
11 dec. 2013 |
DNA cere PE ridicarea imunităţii lui Silaghi |
11 dec. 2013 |
Circa 200 de zboruri, anulate pe aeroportul londonez Heathrow |
11 dec. 2013 |
Wall Street a deschis în scădere |
11 dec. 2013 |
CFR nu va mai cumpăra energie de la EON din 2014 |
11 dec. 2013 |
"La Cameră n-a existat intenţia de blocare a activităţii autorităţii judecătoreşti" |
11 dec. 2013 |
Şeful ANI, acuzat de incompatibilitate şi fals în declaraţii |
11 dec. 2013 |
Majorări salariale pentru angajaţii care gestionează fonduri europene |
11 dec. 2013 |
Cutremur de 3 grade în Vrancea |
11 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 6,47 milioane lei pe BVB |
11 dec. 2013 |
KPMG: "Taxa pe construcţii speciale va avea un impact asupra industriei petrolului" |
11 dec. 2013 |
BCR va vinde aur către clienţii săi retail, fără a mai fi nevoie de precomandă |
11 dec. 2013 |
DNA face percheziţii la CJ Dolj |
11 dec. 2013 |
Programul Orizont 2020 - buget de 15 miliarde euro pentru primii doi ani |
11 dec. 2013 |
DNA: Daniel - Marin Bran, reţinut pentru trafic de influenţă |
11 dec. 2013 |
Acţiunile europene au închis în scădere |
11 dec. 2013 |
"A venit momentul ca oamenii de afaceri din transporturi să se unească" |
11 dec. 2013 |
Adrian Sârbu va fi audiat din nou astăzi |
11 dec. 2013 |
Afacerile din serviciile de piaţă pentru întreprinderi au crescut cu 7,7% |
11 dec. 2013 |
Banca Transilvania a terminat răscumpărarea acţiunilor proprii |
11 dec. 2013 |
ANI declară 62 de aleşi locali incompatibili |
11 dec. 2013 |
Adrian Bordea şi-a depus demisia din funcţia de vicepreşedinte al CSM |
11 dec. 2013 |
BVB a deschis în creştere |
10 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 26,02 milioane lei pe BVB |
10 dec. 2013 |
Rusia va şterge datorii ale Cubei de 29 de miliarde dolari, din era sovietică |
10 dec. 2013 |
Producţia industrială a crescut cu 7,4% |
10 dec. 2013 |
Peste 500 de scriitori cer oprirea programelor de spionaj în masă |
10 dec. 2013 |
BT: Numărul plăţilor cu cardul la comercianţi a crescut cu 25%, anul acesta |
10 dec. 2013 |
Veniturile companiilor media au scăzut cu circa 17% în 2012 faţă de 2008 |
10 dec. 2013 |
Claudiu Săftoiu solicită Parlamentului demisia sa de la conducerea TVR |
10 dec. 2013 |
Reding: "România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru Schengen" |
10 dec. 2013 |
Dolce&Gabbana va deschide mâine primul magazin din ţara noastră |
10 dec. 2013 |
MADR: "Legea vânzării terenurilor ar putea trece prin Parlament" |
10 dec. 2013 |
Acţiunile europene au deschis în scădere |
10 dec. 2013 |
EY: Industria de media şi divertisment încrezătoare în revenirea economiei globale |
10 dec. 2013 |
Două service-uri auto din Timişoara solicită falimentul Uniqa Asigurări |
10 dec. 2013 |
Legea amnistierii, votată la secret de către deputaţii jurişti |
10 dec. 2013 |
Protest faţă de Legea Minelor în clădirea Avocatului Poporului |
10 dec. 2013 |
Comisia Călăraşi, aprobată de Parlament |
10 dec. 2013 |
"Republica Moldova va fi înghiţită de România, dacă va urma opţiunea europeană" |
10 dec. 2013 |
"Fără un mediu de afaceri puternic, nu putem găsi soluţii" |
10 dec. 2013 |
Legea amnistierii, votată la secret de către deputaţii jurişti |
10 dec. 2013 |
ANCOM: Rata de penetrare a internetului mobil de mare viteză a ajuns la 41% |
10 dec. 2013 |
Rusia a început testarea unui radar destinat monitorizării ţărilor europene |
10 dec. 2013 |
Bursa din SUA a închis în creştere |
10 dec. 2013 |
FP completează AGA de la Nuclearelectrica cu alegerea CA prin vot cumulativ |
10 dec. 2013 |
Preşedintele României şi parlamentarii, scoşi din definiţia funcţionarului public |
10 dec. 2013 |
Modificările propuse de ONJN prevăd înlocuirea impozitului pe venitul jucătorului cu alte taxe |
10 dec. 2013 |
Adrian Apolzan - preşedintele CA al Poştei Române |
10 dec. 2013 |
Conferinţa Regională FAO pentru Europa, organizată anul viitor la Bucureşti |
10 dec. 2013 |
Preşedintele României şi parlamentarii, scoşi din definiţia funcţionarului public |
10 dec. 2013 |
Ianukovici cere UE compensaţii în schimbul deschiderii pieţei interne ucrainene |
10 dec. 2013 |
"Criza din Ucraina ar putea degenera după descinderea la sediul opoziţiei" |
10 dec. 2013 |
Băsescu: "USL continuă lovitura de stat începută în vară" |
10 dec. 2013 |
Linia tramvaiului 32 din Capitală este blocată |
10 dec. 2013 |
Veniturile bugetare colectate de ANAF însumează 159,594 miliarde de lei în primele 11 luni |
10 dec. 2013 |
CE, pregătită să analizeze propuneri alternative la taxa pe combustibil |
10 dec. 2013 |
Radu Soviani s-a înscris la licitaţia ASF pentru servicii de comunicare |
10 dec. 2013 |
Primarul din Herculane, amendat de ASF |
10 dec. 2013 |
PE: Pescarii nu vor mai avea voie să arunce prada înapoi în apă |
10 dec. 2013 |
BVB a deschis în scădere |
10 dec. 2013 |
Patria Credit împrumută 7 milioane de euro de la BSTDB |
10 dec. 2013 |
Wall Street a deschis în scădere |
10 dec. 2013 |
Modificările ONJN prevăd înlocuirea impozitului pe venitul jucătorului cu alte taxe |
10 dec. 2013 |
Claudiu Săftoiu şi-a dat demisia de la conducerea TVR |
10 dec. 2013 |
Dispută între România şi Israel privind activitatea muncitorilor români în colonii |
10 dec. 2013 |
DIICOT: Percheziţii la o reţea suspectată de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia |
10 dec. 2013 |
Prima autostradă ecologică din România, între Lugoj şi Deva |
10 dec. 2013 |
"Scutul antirachetă american, o tentativă de a destabiliza echilibrul strategic în lume" |
10 dec. 2013 |
Claudiu Săftoiu solicită Parlamentului demisia sa de la conducerea TVR |
10 dec. 2013 |
FACIAS: "Îngrădirea accesului românilor pe piaţa muncii din Marea Britanie este ilegală" |
10 dec. 2013 |
Heidi, Santal şi Zewa, mărcile în a căror calitate românii au cea mai mare încredere |
10 dec. 2013 |
MFE: România a încasat peste 2,78 miliarde de euro de la CE |
10 dec. 2013 |
Primarul din Herculane, amendat de ASF deoarece nu a anunţat incapacitatea de plată a obligaţiunilor |
10 dec. 2013 |
Parlamentul European suspendă parţial tranzacţiile cu permise pentru CO2 |
10 dec. 2013 |
Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut cu 0,8% |
10 dec. 2013 |
Euro a urcat la 4,4536 lei |
10 dec. 2013 |
BVB închide în scădere |
10 dec. 2013 |
Producătorii de aur sunt pesimişti că preţul va creşte |
10 dec. 2013 |
Senatorii au adoptat un proiect de lege privind modificarea Codului Silvic |
10 dec. 2013 |
Ianukovici: "Îndemnurile la revoluţie - o ameninţare la adresa securităţii naţionale" |
10 dec. 2013 |
Carrefour deschide două noi magazine de proximitate, în Bucureşti |
10 dec. 2013 |
Deficitul comercial a scăzut, în primele zece luni, cu 42,3% |
10 dec. 2013 |
Italia: Mai multe proteste antiguvernamentale, încheiate cu incidente violente |
10 dec. 2013 |
Forţa Civică: "Titlurile de proprietate obţinute pe terenurile agricole arabile să fie anchetate" |
10 dec. 2013 |
Peste 500 de autori celebri cer oprirea programelor de spionaj în masă |
10 dec. 2013 |
Turcia: Peste 250 de persoane, inculpate pentru participarea la manifestaţiile din iunie |
10 dec. 2013 |
Acţiunile europene au închis în creştere |
10 dec. 2013 |
Radu Soviani s-a înscris la licitaţia ASF pentru servicii de comunicare, de 1,1 milioane de lei |
10 dec. 2013 |
Germania: Conservatorii au aprobat acordul guvernamental cu social-democraţii |
10 dec. 2013 |
Două service-uri auto din Timişoara solicită falimentul Uniqa Asigurări |
10 dec. 2013 |
Avertizare cod galben de vânt puternic în Dobrogea |
10 dec. 2013 |
"Republica Moldova va fi înghiţită de România, dacă va urma opţiunea europeană" |
10 dec. 2013 |
Studiu: Peste 30% dintre companiile locale au în vedere expansiunea internaţională |
10 dec. 2013 |
Legea amnistiei, votată în secret de către deputaţii jurişti |
10 dec. 2013 |
Dent Estet deschide prima clinică din afara Capitalei |
10 dec. 2013 |
Studiu Manpower: Perspectivele de angajare sunt pozitive, dar modeste |
10 dec. 2013 |
Cehia: Lăsarea României şi Bulgariei în afară Schengen este injustă |
10 dec. 2013 |
"Vrea USL să scape de ONG-urile care nu îi cântă în strună?" |
10 dec. 2013 |
Cristian Cochinţu: "Tendinţa cursului de schimb pare favorabilă leului luna aceasta" |
10 dec. 2013 |
ASF a aprobat prospectul de admitere la tranzacţionare a obligaţiunilor Transelectrica |
10 dec. 2013 |
Băsescu: "USL continuă lovitura de stat începută în vară" |
10 dec. 2013 |
BRD finanţează dezvoltarea proiectului Aqua Carpatica |
10 dec. 2013 |
PE: UE va importa curând vin din Moldova în regim liberalizat |
10 dec. 2013 |
FP vrea să vândă 1,18 milioane din acţiunile ordinare pe care deţine la Transgaz |
09 dec. 2013 |
Blaga: "Udrea a făcut figuraţie câteva minute la dezbaterea bugetului" |
09 dec. 2013 |
Banca Transilvania controlează, direct şi indirect, 7,59% din SSIF Broker |
09 dec. 2013 |
Statul şi FP ar putea vinde la Petrom |
09 dec. 2013 |
Lucrările de construcţii au crescut cu 0,9% în primele zece luni |
09 dec. 2013 |
Transportatorii rutieri de mărfuri au intrat în grevă |
09 dec. 2013 |
Liviu Ilaşi, numit director general al Conpet |
09 dec. 2013 |
Marii acţionari ar putea vinde la Petrom |
09 dec. 2013 |
Catherine Ashton va efectua o misiune de conciliere la Kiev |
09 dec. 2013 |
UNTRR solicită anularea cerinţei de echipare cu plăcuţe cu dimensiunile vehiculului |
09 dec. 2013 |
Secretarul general al ONU îi cere preşedintelui ucrainean să discute cu opoziţia |
09 dec. 2013 |
Premierul thailandez a dizolvat Parlamentul |
09 dec. 2013 |
Petru Luhan: "Studenţii români, noile victime ale discriminării din Marea Britanie" |
09 dec. 2013 |
Rata şomajului a crescut în noiembrie cu 0,2 puncte procentuale |
09 dec. 2013 |
Poliţişti trimişi la Paris pentru combaterea infracţiunilor comise de români în Franţa |
09 dec. 2013 |
Cantitatea de lapte de vacă colectată a scăzut cu 1,7% la zece luni |
09 dec. 2013 |
O subsidiară a OMV a încheiat un acord interimar cu Gazprom Export |
09 dec. 2013 |
Ucraina: Protestatarii au dărâmat o statuie a lui Lenin din Kiev |
09 dec. 2013 |
Studiu: Trei din patru români, nemulţumiţi de reducerile de Black Friday |
09 dec. 2013 |
Gerea: "Privim cu mult pragmatism relaţiile economice cu Federaţia Rusă" |
09 dec. 2013 |
Conducerea PDL propune excluderea din partid a deputatului Florin Popescu |
09 dec. 2013 |
Bursele europene au deschis în creştere |
09 dec. 2013 |
CERT-RO a semnat cu structura similară din China un memorandum privind securitatea cibernetică |
09 dec. 2013 |
Traian Simion, Director General al Teraplast până în 2017 |
09 dec. 2013 |
Confagricoltura Italia şi Confindustria România - parteneriat strategic privind agricultura |
09 dec. 2013 |
Raed Arafat: "Fondurile alocate nu au fost mereu solicitate şi utilizate" |
09 dec. 2013 |
Piaţa de leasing operaţional a crescut cu aproape 14% pe an |
09 dec. 2013 |
Cotaţia petrolului, în creştere |
09 dec. 2013 |
ANOFM: Agenţii economici au vacante, astăzi, 9.421 de posturi |
09 dec. 2013 |
Ministerul Sănătăţii va efectua controale în toate spitalele publice din ţară |
09 dec. 2013 |
ANM: Atenţionare de viscol şi vânt puternic pentru aproape toată ţara |
09 dec. 2013 |
Premierul israelian nu va participa la funeraliile lui Mandela |
09 dec. 2013 |
Conducerea Parlamentului a hotărât înfiinţarea Comisiei Călăraşi |
09 dec. 2013 |
OMV şi-a renegociat contractul cu Gazprom |
09 dec. 2013 |
Recursul în dosarul ''Transformatorul'', judecat astăzi la ÎCCJ |
09 dec. 2013 |
Foşti directori ai Poştei Române, trimişi în judecată de DNA |
09 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 46,13 milioane lei pe BVB |
09 dec. 2013 |
"Un an de la alegerile parlamentare - un an de false promisiuni" |
09 dec. 2013 |
Mai puţine oi şi capre sacrificate în octombrie faţă de septembrie |
09 dec. 2013 |
Acţionarii Impact au aprobat condiţiile emisiunii de obligaţiuni |
09 dec. 2013 |
MFE: Beneficiarii POS DRU pot depune actele pentru încasarea TVA |
09 dec. 2013 |
Marii acţionari ar putea vinde la Petrom |
09 dec. 2013 |
Ciocniri violente în Singapore între muncitori străini şi poliţie |
09 dec. 2013 |
FGCR garantează credite agricole ale ProCredit Bank |
09 dec. 2013 |
Euro a scăzut la 4,4518 lei |
09 dec. 2013 |
Şase mari bănci, supuse auditului BCE din cauza creditelor neperformante |
09 dec. 2013 |
Vladimir Putin desfiinţează agenţia rusă de presă RIA Novosti |
09 dec. 2013 |
Transportatorii rutieri de mărfuri au intrat în grevă |
09 dec. 2013 |
BVB a deschis în creştere |
08 dec. 2013 |
Parlamentul grec a adoptat proiectul de buget pentru 2014 |
08 dec. 2013 |
"Producţia de petrol a Rusiei va atinge, anul acesta, un nou record post-sovietic" |
08 dec. 2013 |
Şapte localuri din Centrul Vechi, închise pentru evaziune fiscală |
08 dec. 2013 |
Grecia: Numărul angajaţilor din sectorul public a scăzut cu 25% de la finalul lui 2009 |
08 dec. 2013 |
Vasile Blaga: "PDL vrea gaze de şist, dar nu cu orice preţ" |
08 dec. 2013 |
"Urmărim cu atenţie situaţia presei din România" |
08 dec. 2013 |
Coreea de Sud a extins zona de siguranţă aeriană |
08 dec. 2013 |
Iulia Motoc anunţă că pe 18 decembrie va depune jurământul ca judecător CEDO |
08 dec. 2013 |
"Bugetul pe 2014 se putea face şi fără introducerea accizei pe combustibil" |
08 dec. 2013 |
Poluare maximă în Beijing |
08 dec. 2013 |
PDL cere bani în plus pentru bolnavii de cancer |
08 dec. 2013 |
Moody's a îmbunătăţit ratinguri ale NBG, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank |
08 dec. 2013 |
Un amendament la legea bugetului prin care să se aloce bani în plus pentru bolnavii de cancer |
08 dec. 2013 |
"Bugetul pe 2014 se putea face şi fără introducerea accizei pe combustibil" |
08 dec. 2013 |
Ungaria: Partidul Fidesz doreşte o comisie care să cerceteze potenţialele legături ale Ungariei cu NSA |
08 dec. 2013 |
Chevron va relua activităţile la Pungeşti |
07 dec. 2013 |
Capitală: Protest faţă de lipsa normelor de aplicare a legii câinilor maidanezi |
07 dec. 2013 |
Codul galben de ninsori a fost prelungit până mâine |
07 dec. 2013 |
Protestatarii din Pungeşti au dărâmat gardurile Chevron |
07 dec. 2013 |
Profi a inaugurat primul magazin din lume construit din gheaţă |
07 dec. 2013 |
Firmă din Capitală, amendată cu 20.000 lei pentru discriminare |
07 dec. 2013 |
Băsescu: "Comisia în cazul Călăraşi îşi începe activitatea, foarte bine" |
07 dec. 2013 |
Sute de persoane se adună la casa lui Nelson Mandela |
07 dec. 2013 |
Protestele continuă la Pungeşti |
07 dec. 2013 |
Coreea de Nord l-a expulzat pe americanul acuzat de infracţiuni comise în războiul intercoreean |
07 dec. 2013 |
"OMC, salvată datorită acordului încheiat la Bali" |
07 dec. 2013 |
Preşedintele CNAS a prezentat primele concluzii ale anchetei de la IOB |
07 dec. 2013 |
Protestatarii din Pungeşti au dărâmat gardurile Chevron |
07 dec. 2013 |
Chevron a suspendat, din nou, activităţile în Siliştea |
07 dec. 2013 |
Dmitri Medvedev neagă existenţa unui conflict între el şi Putin |
07 dec. 2013 |
Băncile din zona euro vor achita 7,07 miliarde euro din împrumuturile acordate de BCE |
07 dec. 2013 |
Moscova şi Kievul nu au ajuns la un acord privind aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală |
07 dec. 2013 |
Grampet Group oferă sprijin financiar echipei naţionale de handbal feminin |
07 dec. 2013 |
Dow Jones a închis în creştere cu 1,26% |
07 dec. 2013 |
Becali va executa pedeapsa în regim deschis, la Penitenciarul Poarta Albă |
07 dec. 2013 |
"Am îndeplinit criteriile pentru Schengen" |
06 dec. 2013 |
Două milioane de parole piratate au fost descoperite în Olanda |
06 dec. 2013 |
"România a respectat termenele din acordul referitor la achiziţia avioanelor F16" |
06 dec. 2013 |
Euro a coborât la 4,4567 lei |
06 dec. 2013 |
Guvernul sesizează DNA şi SRI pentru nereguli în cazul autostrăzii Bechtel |
06 dec. 2013 |
Criză de medicamente la Institutul Oncologic Bucureşti |
06 dec. 2013 |
Honda anunţă inaugurarea unui nou dealer în Pipera |
06 dec. 2013 |
Diplomaţi ruşi, inculpaţi în SUA pentru fraudarea sistemului asigurărilor pe caz de boală |
06 dec. 2013 |
Samsung şi alte companii sunt verificate de CE pentru restricţionarea vânzărilor online |
06 dec. 2013 |
Guvernul sesizează DNA şi SRI pentru nereguli în cazul autostrăzii Bechtel |
06 dec. 2013 |
Finanţele ar putea reprezenta Ministerul Fondurilor Europene în unele litigii |
06 dec. 2013 |
Afacerile din industrie au crescut cu 4,3% în primele zece luni |
06 dec. 2013 |
Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a decedat |
06 dec. 2013 |
Bursele europene au deschis în scădere |
06 dec. 2013 |
Consiliul JAI va reveni asupra aderării României la Schengen când vor fi condiţii favorabile |
06 dec. 2013 |
CFR: "Procedurile de achiziţie, derulate prin respectarea normelor legale" |
06 dec. 2013 |
Obama promite reforme pentru un mai mare "autocontrol" al NSA |
06 dec. 2013 |
Jean Todt, reales preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Automobilism |
06 dec. 2013 |
Preşedintele paraguayan acceptă intrarea Venezuelei în Mercosur |
06 dec. 2013 |
Ponta, huiduit astăzi la Cluj-Napoca de un grup de opozanţi ai proiectului Roşia Montană |
06 dec. 2013 |
INS: Resursele de energie primară au scăzut cu 10,2 % la zece luni |
06 dec. 2013 |
Şova: "Autostrada Transilvania va fi gata până în anul 2018" |
06 dec. 2013 |
Hidroelectrica: Eugen Brădean, 3 ani de închisoare cu suspendare |
06 dec. 2013 |
Guvernul va sesiza DNA şi SRI pentru nereguli în cazul autostrăzii Bechtel |
06 dec. 2013 |
Mai multe ţări europene, afectate de furtuna Xaver |
06 dec. 2013 |
Eugen Brădean, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare |
06 dec. 2013 |
BET-FI s-a apreciat cu 0,42% |
06 dec. 2013 |
Grevă de 24 de ore la fast-food-urile americane |
06 dec. 2013 |
S&P 500 a crescut cu 0,91% |
06 dec. 2013 |
DAX a închis în creştere cu 0,96% |
06 dec. 2013 |
Kerry: "Israelul şi Palestina nu au fost niciodată atât de aproape de pace" |
06 dec. 2013 |
Sute de zboruri întârziate la Shanghai din cauza nivelului înalt de poluare |
06 dec. 2013 |
Rebelii ar putea cădea la pace cu Assad, împotriva al-Qaeda |
06 dec. 2013 |
Oficial BCE: "Nu este necesară o centralizare a politicii fiscale în zona euro" |
06 dec. 2013 |
Arendaşii terenului cumpărat de Ioana Băsescu vor fi penalizaţi cu 143.000 euro |
06 dec. 2013 |
Dragnea cere restituirea dosarului "Referendumul" la DNA |
06 dec. 2013 |
Guvernul sesizează DNA şi SRI pentru nereguli în cazul autostrăzii Bechtel |
06 dec. 2013 |
Acord asupra propunerii privind o ordonanţă asiguratorie de indisponibilizare a conturilor bancare |
06 dec. 2013 |
Iulia Timoşenko îl compară pe Ianukovici cu Stalin şi cere înlăturarea lui de la putere |
06 dec. 2013 |
Citigroup şi Wells Fargo, acuzate de discriminare împotriva debitorilor minoritari |
06 dec. 2013 |
Doi reprezentanţi ai UE au venit în parlamentul de la Kiev |
06 dec. 2013 |
"Doar 63% din laptele din hipermarketuri provine de la vacile româneşti" |
06 dec. 2013 |
Proiect Chevron în domeniul gazelor, respins a doua oară în China |
06 dec. 2013 |
Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a decedat |
06 dec. 2013 |
Comenzile din industrie au crescut cu 6,2% în octombrie |
06 dec. 2013 |
Cel de-al patrulea hoţ al tablourilor din Olanda, prins în Marea Britanie |
06 dec. 2013 |
Ianukovici şi Putin, discuţii despre un posibil parteneriat strategic |
06 dec. 2013 |
Britanicii oferă 10 milioane lire oraşului care doreşte să fie pol de testare pentru maşini fără şofer |
06 dec. 2013 |
Antonescu: "Aderarea la Schengen rămâne un obiectiv, dar nu unul major" |
06 dec. 2013 |
Rusia previzionează probleme bugetare serioase în următorii ani |
06 dec. 2013 |
OMV creşte producţia de gaze în Pakistan |
06 dec. 2013 |
Ministru francez: A început operaţiunea militară franceză în Republica Centrafricană |
06 dec. 2013 |
Ovidiu Chiorean, Crosspoint: "Criza băncilor din Cipru a afectat tranzacţia RIB" |
06 dec. 2013 |
Antonescu: "Aderarea la Schengen rămâne un obiectiv, dar nu unul major" |
06 dec. 2013 |
ANOFM: Peste 10.000 de posturi vacante, astăzi |
06 dec. 2013 |
Germania: Conservatorii şi social-democraţii vor introduce o taxă de autostradă pentru străini |
06 dec. 2013 |
Investiţie chinezească de 10 miliarde de dolari la Marea Neagră |
06 dec. 2013 |
Criză de medicamente la Institutul Oncologic Bucureşti |
06 dec. 2013 |
COTAR vrea negocieri cu guvernanţii |
06 dec. 2013 |
NEPI a emis circa 9,02 milioane de acţiuni în cadrul ofertei ABB |
06 dec. 2013 |
Germania: Bundesbank a îmbunătăţit prognozele economice pentru acest an şi pentru 2014 |
06 dec. 2013 |
Silver Mountain va inaugura 110 apartamente în Poiana Braşov |
06 dec. 2013 |
DNA: Cinci persoane, reţinute în dosarul permiselor din Gorj |
06 dec. 2013 |
Circulaţie întreruptă la metrou pe magistrala Berceni - Pipera |
06 dec. 2013 |
Dragnea: "Dosarul Referendumul este cadoul lui Băsescu" |
06 dec. 2013 |
BVB a deschis în scădere |
06 dec. 2013 |
Managerul Spitalului Judeţean din Ploieşti a demisionat |
06 dec. 2013 |
Eugen Brădean, 3 ani de închisoare cu suspendare |
06 dec. 2013 |
Explozie puternică într-un bloc din Galaţi |
06 dec. 2013 |
Bursele europene au deschis în creştere |
06 dec. 2013 |
Wall Street a închis în scădere |
06 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 18,55 milioane lei pe BVB |
06 dec. 2013 |
Ponta, huiduit astăzi la Cluj-Napoca de un grup de opozanţi ai proiectului Roşia Montană |
06 dec. 2013 |
Rusia: Acuzaţiile aduse diplomaţilor din SUA sunt "acte răzbunătoare" |
06 dec. 2013 |
Judecătoria Sectorului 2 anulează o executare silită împotriva ANRP |
06 dec. 2013 |
Sondaj: Românii se împrumută de Sărbători să îşi plătească datoriile |
05 dec. 2013 |
Autorităţile de la Kiev, pregătite să discute cu opoziţia despre posibile alegeri anticipate |
05 dec. 2013 |
Jucării şi îmbrăcăminte confiscate, de peste 750.000 de euro |
05 dec. 2013 |
Realitatea TV, amendată de CNA cu 10.000 de lei |
05 dec. 2013 |
Limba română, limbă oficială în Republica Moldova |
05 dec. 2013 |
Bursele europene au închis în scădere |
05 dec. 2013 |
Câştigul salarial a urcat în octombrie cu 0,4%, la 1.615 lei |
05 dec. 2013 |
Atacurile lui Băsescu la adresa premierului |
05 dec. 2013 |
Percheziţii DNA la poliţişti şi instructori auto |
05 dec. 2013 |
INS: 130.000 de oameni au suferit accidente la locul de muncă |
05 dec. 2013 |
Piaţa de snacking a ajuns, în Europa, la 367 miliarde dolari |
05 dec. 2013 |
Românii, nefamiliarizaţi cu voluntariatul |
05 dec. 2013 |
Georgia pune condiţii pentru reluarea relaţiilor diplomatice cu Rusia |
05 dec. 2013 |
General Motors vrea să renunţe la marca Chevrolet în Europa |
05 dec. 2013 |
DNA: Fost inspector şef în cadrul I.J.J. Alba, reţinut pentru 24 de ore |
05 dec. 2013 |
FlorideLux deschide prima franciză offline, în Braşov |
05 dec. 2013 |
Maior, SRI: "Corupţia persistă, ca fenomen grav, la adresa societăţii şi statului român" |
05 dec. 2013 |
Proprietarii de domenii ".ro" vor plăti o taxă anuală de reînnoire |
05 dec. 2013 |
Ministerul Sănătăţii va da burse farmaciştilor rezidenţi |
05 dec. 2013 |
Olanda va primi mai mulţi muncitori români şi bulgari |
05 dec. 2013 |
"Securitatea Israelului - în fruntea priorităţilor în cadrul discuţiilor din dosarul nuclear iranian" |
05 dec. 2013 |
Moody's a îmbunătăţit perspectiva ratingului Spaniei |
05 dec. 2013 |
Prinţul Charles va construi zece staţii de epurare în Transilvania |
05 dec. 2013 |
Martifer Solar a finalizat două parcuri fotovoltaice în Braşov şi Măgurele |
05 dec. 2013 |
NSA localizează sute de milioane de telefoane mobile din toată lumea |
05 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 12,88 milioane lei pe BVB |
05 dec. 2013 |
Bulgaria va taxa cu 20% energia verde |
05 dec. 2013 |
BNR: Sumele restante au crescut în octombrie cu 20 milioane lei |
05 dec. 2013 |
"România a atras în acest an 2,35 miliarde de euro din fondurile destinate agriculturii" |
05 dec. 2013 |
Acţionarii au respins rectificarea bugetului Transgaz |
05 dec. 2013 |
CE: Acordurile bilaterale pentru South Stream încalcă legislaţia UE |
05 dec. 2013 |
Băncile europene estimează concedieri în 2014 |
05 dec. 2013 |
"Ridicarea restricţiilor de muncă pentru români va aduce câştig ambelor părţi" |
05 dec. 2013 |
EY: Berarii pot avea un rol-cheie în angajarea tinerilor |
05 dec. 2013 |
Un ministru ucrainean le cere liderilor europeni să nu îi mai încurajeze pe manifestanţi |
05 dec. 2013 |
Comerţul bilateral Turcia - România se ridică la aproximativ şase miliarde de dolari |
05 dec. 2013 |
Grevă la un liceu din Târgovişte |
05 dec. 2013 |
Peste 82.000 de persoane au apelat Telefonul Consumatorului |
05 dec. 2013 |
Evgheni Şevciuk doreşte aplicarea legislaţiei ruse în Transnistria |
05 dec. 2013 |
BVB a deschis în creştere |
05 dec. 2013 |
Grevă la două licee din Târgovişte |
05 dec. 2013 |
ANM: Cod galben de ninsori şi viscol în 19 judeţe |
05 dec. 2013 |
Bursele europene au deschis în scădere |
05 dec. 2013 |
Atacul lui Băsescu la adresa premierului |
05 dec. 2013 |
Monica Macovei: "Federaţia Rusă reacţionează în forţă împotriva Republicii Moldova" |
05 dec. 2013 |
Euro a coborât uşor la 4,4687 lei |
05 dec. 2013 |
Mercador dă posibilitatea verificării produsului la livrare |
05 dec. 2013 |
BNR: Sumele restante au crescut în octombrie cu 20 milioane lei |
05 dec. 2013 |
CNR: Transportatorii de mărfuri au hotărât să oprească activitatea la nivel naţional |
05 dec. 2013 |
"Nu va exista un val masiv de imigranţi români în Marea Britanie din ianuarie 2014" |
05 dec. 2013 |
Băncile europene estimează concedieri în 2014 |
05 dec. 2013 |
INS: 130.000 de oameni au suferit accidente la locul de muncă |
05 dec. 2013 |
XTB România: Piaţa de capital românească ar putea "trece frontiera" în 2014 |
05 dec. 2013 |
Studiu: 63,8% dintre români se consideră stresaţi, peste media din regiune |
05 dec. 2013 |
Funcţionari tailandezi făceau trafic cu refugiaţi din Myanmar |
05 dec. 2013 |
SUA vor exercita în continuare presiuni asupra Iranului în problema drepturilor omului |
05 dec. 2013 |
Radu Crăciun va ocupa poziţia de Director de Cercetare şi Economist Şef al BCR |
05 dec. 2013 |
BCE menţine dobânda de politică monetară la 0,25% |
05 dec. 2013 |
Două cutremure au avut loc în zona Vrancea |
05 dec. 2013 |
"Reducerea dependenţei de petrol în transporturi, foarte importantă" |
05 dec. 2013 |
Ministru britanic: Londra va cere UE să modifice regulile liberei circulaţii |
05 dec. 2013 |
Salariile din agricultură au crescut cu 7% |
05 dec. 2013 |
Western Union a ajuns la peste 80.000 puncte de servicii electronice |
05 dec. 2013 |
Wall Street a închis în scădere |
05 dec. 2013 |
Limba română, limbă oficială în Republica Moldova |
05 dec. 2013 |
Yemen: Explozie la Ministerul Apărării, soldată cu morţi şi răniţi |
05 dec. 2013 |
General Motors vrea să renunţe la marca Chevrolet în Europa |
04 dec. 2013 |
George Soros, interesat de Eurobank |
04 dec. 2013 |
Euroins preia operaţiunile QBE în România şi Bulgaria |
04 dec. 2013 |
Admiral Markets: Yuanul chinezesc a devenit a doua monedă a lumii |
04 dec. 2013 |
25 martie ar putea fi decretată Ziua Naţională a Martirilor Anticomunişti |
04 dec. 2013 |
Danone România are un nou director comercial |
04 dec. 2013 |
Depozitul Antrefrig din Capitală, controlat de poliţişti |
04 dec. 2013 |
Premierul ucrainean sugerează o remaniere a Guvernului |
04 dec. 2013 |
CNADNR, contract pentru 25 kilometri din Autostrada Timişoara-Lugoj |
04 dec. 2013 |
Culiţă Tărâţă, anchetat pentru fraude |
04 dec. 2013 |
Peugeot va construi o uzină în Venezuela |
04 dec. 2013 |
PIB a crescut 1,6% în trimestrul al treilea |
04 dec. 2013 |
Închirierea unui ren costă, în Capitală, 500 euro pe oră |
04 dec. 2013 |
SSUB se solidarizează cu preşedintele Senatului Universităţii Bucureşti |
04 dec. 2013 |
Ucraina: Protestatarii încearcă să blocheze din nou sediul guvernului |
04 dec. 2013 |
Moscova avertizează împotriva oricărui "amestec extern" privind protestele din Ucraina |
04 dec. 2013 |
Universitatea din Kiev, somată să furnizeze listele cu participanţii la manifestaţii |
04 dec. 2013 |
Bursa din SUA a dechis în scădere |
04 dec. 2013 |
Ministrul Justiţiei verifică aplicarea noilor Coduri penale în Oltenia |
04 dec. 2013 |
NATO îl îndeamnă pe preşedintele afgan să semneze tratatul de securitate cu SUA |
04 dec. 2013 |
Studiu EY: Executivii din companiile de tehnologie spun că economia globală se îmbunătăţeşte |
04 dec. 2013 |
Bursele europene au deschis în creştere |
04 dec. 2013 |
Presa italiană: Berlusconi ar vrea să candideze la PE din afara Italiei, posibil chiar din România |
04 dec. 2013 |
Mega Image deschide un nou magazin Shop&Go |
04 dec. 2013 |
Comisia de anchetă în cazul Călăraşi va fi alcătuită din 15 membri |
04 dec. 2013 |
Romgaz şi Nuclearelectrica au fost incluse în indicii BVB |
04 dec. 2013 |
CE a amendat şase bănci cu suma de 1,71 miliarde de euro pentru manipularea Euribor şi Libor |
04 dec. 2013 |
Iranul ameninţă să declanşeze un război al preţului petrolului |
04 dec. 2013 |
BVB a închis în scădere |
04 dec. 2013 |
Parlamentul a votat toate articolele şi anexele proiectului de lege a bugetului pe 2014 |
04 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 14,60 milioane lei pe BVB |
04 dec. 2013 |
Wall Street a închis în scădere |
04 dec. 2013 |
Comisia de anchetă în cazul Călăraşi va fi alcătuită din 15 membri |
04 dec. 2013 |
Tăriceanu: "Bugetul pe 2014 este unul de supravieţuire" |
04 dec. 2013 |
Culiţă Tărâţă, anchetat pentru fraude |
04 dec. 2013 |
Oficial NATO: "Niciun progres în negocierile cu Rusia privind apărarea antirachetă" |
04 dec. 2013 |
Studiu EY: Executivii din companiile de tehnologi spun că economia globală se îmbunătăţeşte |
04 dec. 2013 |
Rovana Plumb colaborează cu britanicii împotriva risipei alimentare |
04 dec. 2013 |
Deputatul Cristian Buican (PNL) cere demisia ministrului Dan Şova |
04 dec. 2013 |
12 bănci vor să acorde credite pentru achiziţia de terenuri agricole |
04 dec. 2013 |
Cutremur cu magnitudinea de 2,7 grade în zona Vrancea |
04 dec. 2013 |
Costul orar al forţei de muncă a crescut cu 1,97% în trimestrul al treilea |
04 dec. 2013 |
Fondul Proprietatea ar vrea să vândă o parte sau toate participaţiile deţinute la Transgaz |
04 dec. 2013 |
Inspecţia Muncii a aplicat amenzi de peste trei milioane lei |
04 dec. 2013 |
The Guardian: Doar 1% dintre dezvăluirile lui Snowden au fost publicate |
04 dec. 2013 |
BVB a deschis în creştere |
04 dec. 2013 |
Vadim Tudor, audiat din nou la Parchet |
04 dec. 2013 |
GarantiBank refinanţează cu 10 milioane euro compania Tinmar pentru o centrală fotovoltaică |
04 dec. 2013 |
Adrian Năstase a câştigat procesul cu ISC |
04 dec. 2013 |
Bursele europene închid în scădere |
04 dec. 2013 |
CE: Acordurile bilaterale pentru South Stream încalcă legislaţia UE |
04 dec. 2013 |
Carrefour deschide primul său supermarket din oraşul Mioveni |
04 dec. 2013 |
A fost avizat proiectul ce egalizează vârstele de pensionare pentru femei şi bărbaţi |
04 dec. 2013 |
CE propune standarde pentru îmbunătăţirea calităţii stagiilor |
04 dec. 2013 |
Ucraina: Puterea acuză opoziţia de lovitură de stat |
04 dec. 2013 |
Bill Clinton vrea reguli clare cu privire la spionarea şefilor de stat |
04 dec. 2013 |
George Soros, interesat de Eurobank |
04 dec. 2013 |
Moody's a îmbunătăţit ratingul OTE, la "B2", cu perspectivă stabilă |
04 dec. 2013 |
Parlamentul a adoptat bugetul pe 2014 |
04 dec. 2013 |
MS: Dozele de vaccin antigripal vor fi puse la dispoziţie gratuit persoanelor cu risc |
04 dec. 2013 |
Parlamentul a adoptat bugetul pe 2014 |
04 dec. 2013 |
Şeful serviciilor saudite de informaţii şi Putin au discutat despre Siria şi Iran |
04 dec. 2013 |
"România trebuie să deschidă şi alte pieţe pentru a vinde la preţuri corespunzătoare" |
04 dec. 2013 |
ESOP Consulting a închiriat ultimele două spaţii din clădirea Armenească BC |
04 dec. 2013 |
John Kerry îndemnă Guvernul de la Kiev "să asculte vocea poporului" |
04 dec. 2013 |
"Sprijinul EximBank, exclusiv către susţinerea exportatorilor locali" |
04 dec. 2013 |
Fost director în E.ON România, numit şef al Consiliului de Supraveghere al Hidrolectrica |
04 dec. 2013 |
Europarlamentari: "Cereţi UE să se implice în rezolvarea problemei câinilor comunitari" |
03 dec. 2013 |
"Rusia va oferi Ucrainei gaze mai ieftine, dacă se alătură grupului economic condus de Moscova" |
03 dec. 2013 |
Poliţia din Kiev a arestat nouă persoane, suspectate de tentative de asalt al preşedinţiei |
03 dec. 2013 |
ASPA: Numărul persoanelor muşcate de câini fără stăpân s-a redus cu 51% |
03 dec. 2013 |
Traficul pe Varianta Ocolitoare Braşov, Tronsonul III, se deschide mâine |
03 dec. 2013 |
Codruţ Sereş, condamnat la şase ani de închisoare cu executare |
03 dec. 2013 |
Bursele europene au deschis în scădere |
03 dec. 2013 |
Thailanda: Manifestanţii au pătruns fără să întâmpine rezistenţă în sediul Guvernului |
03 dec. 2013 |
BVB a închis în scădere |
03 dec. 2013 |
Euro a urcat la 4,4684 lei |
03 dec. 2013 |
Codruţ Sereş, condamnat la şase ani de închisoare cu executare |
03 dec. 2013 |
Circa 70% dintre chiriaşii din zona Pipera sunt companii cu peste 200 de angajaţi |
03 dec. 2013 |
Raed Arafat: "Sunt probleme serioase la SJU Ploieşti" |
03 dec. 2013 |
Agricultorii şi veteranii de război primesc mai devreme pensiile |
03 dec. 2013 |
Intralot a raportat un profit net de 0,5 milioane euro |
03 dec. 2013 |
CAC 40 scade cu 2,65% |
03 dec. 2013 |
Autorităţile americane contestă proiectul Amazon de livrare a produselor folosind drone |
03 dec. 2013 |
Parlamentul ucrainean respinge moţiunea de cenzură împotriva guvernului Azarov |
03 dec. 2013 |
Senatorul Sorin Bota solicită amânarea liberalizării vânzării terenurilor agricole |
03 dec. 2013 |
"The Money Channel", sancţionat de CNA cu somaţie publică |
03 dec. 2013 |
Rio Bucovina a investit peste 4 milioane euro în tehnologie şi inovaţie |
03 dec. 2013 |
Dan Manolescu: "Nu anticipez creşteri ale cotelor de impozitare pentru anul viitor" |
03 dec. 2013 |
Dow Jones a scăzut cu 0,28% |
03 dec. 2013 |
Şeful DGA a fost schimbat din funcţie |
03 dec. 2013 |
Rusia a înrăutăţit estimările de creştere economică pentru anul acesta |
03 dec. 2013 |
Cotaţia petrolului, în creştere pe bursele asiatice |
03 dec. 2013 |
Casa Albă: Manifestaţiile din Ucraina nu sunt o lovitură de stat |
03 dec. 2013 |
SUA îşi păstrează angajamentul faţă de proiectul de la Deveselu |
03 dec. 2013 |
Transparency International: România pe locul 69, în cadrul Indicelui de Percepţie a Corupţiei |
03 dec. 2013 |
SUA îndeamnă Beijingul să renunţe la zona sa de apărare aeriană |
03 dec. 2013 |
Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,3% în octombrie |
03 dec. 2013 |
Wall Street a închis în scădere |
03 dec. 2013 |
Dacia a produs automobilul Duster cu numărul 500.000 |
03 dec. 2013 |
BVB a deschis în scădere |
03 dec. 2013 |
ANOFM: Agenţii economici au vacante, astăzi, 8.269 de posturi |
03 dec. 2013 |
INS: Peste 26.000 de locuinţe au fost terminate în primele nouă luni |
03 dec. 2013 |
FP a răscumpărat, săptămâna trecută, peste 60 de milioane de acţiuni |
03 dec. 2013 |
Un avion de mici dimesniuni s-a prăbuşit în Târgu Mureş |
03 dec. 2013 |
Ponta prezintă proiectul legii bugetului pe anul 2014 în faţa Parlamentului |
03 dec. 2013 |
Percheziţii la 40 de sedii ale "Commerzbank" |
03 dec. 2013 |
Ianukovici: "Kievul nu a ţinut cont de interesele Moscovei" |
03 dec. 2013 |
"Strategia USL privind construcţia de autostrăzi prevede ca termen posibil de realizare anul 2018" |
03 dec. 2013 |
Şereş şi Nagy, condamnaţi la închisoare în dosarul privatizărilor strategice |
03 dec. 2013 |
Dezvoltarea infrastructurii forestiere, susţinută financiar prin noul PNDR |
03 dec. 2013 |
FMI vrea să stabilească legături economice cu Cambodgia |
03 dec. 2013 |
Ucraina: Mii de manifestanţi, în faţa Parlamentului |
03 dec. 2013 |
Lichiditate de circa 16,77 milioane lei pe BVB |
03 dec. 2013 |
Vânzările de PlayStation 4 depăşesc 2,1 milioane de unităţi la nivel global |
03 dec. 2013 |
Ponta prezintă proiectul legii bugetului pe anul 2014 în faţa Parlamentului |
03 dec. 2013 |
Prologis închiriază 15.000 de metri pătraţi în Ungaria |
03 dec. 2013 |
Un nou termen pentru soluţionarea contestaţiei AAAS privind privatizarea Aversa |
03 dec. 2013 |
Putin a anunţat reducerea preţului la gaze pentru Armenia |
03 dec. 2013 |
A fost respinsă cererea de liberare provizorie a lui Iustin Paraschiv |
03 dec. 2013 |
Un oficial american denunţă presiunile Rusiei asupra Georgiei şi Moldovei |
03 dec. 2013 |
Investiţiile nete în economie au scăzut cu 10% în trimestrul al treilea |
03 dec. 2013 |
Oficial NATO: "Un acord de securitate al SUA cu Afganistanul este crucial" |
03 dec. 2013 |
Afacerile din comerţ au scăzut cu 0,3% în primele zece luni |
02 dec. 2013 |
Comisia constituantă din Egipt a aprobat proiectul de Constituţie |
02 dec. 2013 |
Acţiunile Fondului Proprietatea au atins un nou maxim istoric |
02 dec. 2013 |
Netanyahu: "Iranul susţine terorismul şi vrea să fabrice o bombă atomică" |
02 dec. 2013 |
Brazilia va vinde teste pentru diagnosticarea rapidă a HIV |
02 dec. 2013 |
Euro s-a depreciat la 4,4359 lei |
02 dec. 2013 |
"Fermierii vor pierde 1,5 miliarde lei prin supraimpozitarea agriculturii" |
02 dec. 2013 |
Melania Hăncilă pleacă de la ASF la Deloitte Consultanţă |
02 dec. 2013 |
Vânzările Il Passo au fost de 10 ori mai mari |
02 dec. 2013 |
Bursele europene au deschis în scădere |
02 dec. 2013 |
Comisia constituantă din Egipt a aprobat proiectul de Constituţie |
02 dec. 2013 |
Andrei Dragoş, administrator provizoriu în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica |
02 dec. 2013 |
Nou protest al localnicilor din Pungeşti |
02 dec. 2013 |
Nou protest al localnicilor din Pungeşti |
02 dec. 2013 |
Nou protest al localnicilor din Pungeşti |
02 dec. 2013 |
Deutsche Telekom pregăteşte 6.000 de concedieri în Germania |
02 dec. 2013 |
Polonia explică mâine la CEDO implicarea sa în scandalul închisorilor CIA |
02 dec. 2013 |
Kiev: Circa 1.000 de protestatari cer demisia autorităţilor |
02 dec. 2013 |
Sonimpex Topoloveni deschide primul magazin de producător |
02 dec. 2013 |
Titlurile Fondului Proprietatea, un nou maxim istoric |
02 dec. 2013 |
Protest spontan la Oltchim |
02 dec. 2013 |
Acţiunile Fondului Proprietatea au atins un nou maxim istoric |
02 dec. 2013 |
Bursele europene au deschis în scădere |
02 dec. 2013 |
Igor Tikhonov, noul preşedinte al Ursus Breweries |
01 dec. 2013 |
Blaga: "Ziua Marii Uniri - cel mai frumos moment de unitate" |
01 dec. 2013 |
EDF şi GDF Suez se bat pentru contracte de 3,5 miliarde euro în Franţa privind parcuri eoliene offshore |
01 dec. 2013 |
Vânzările retail din SUA au crescut cu 2,3%, la 12,3 miliarde de dolari |
01 dec. 2013 |
Premierul Azarov: "Viktor Ianukovici va efectua o vizită în Rusia" |
01 dec. 2013 |
"Transparenţa - deviza sub care trebuie să se desfăşoare colaborarea dintre bănci şi companii" |
01 dec. 2013 |
Peste 2000 de militari români şi străini la parada de 1 Decembrie |
01 dec. 2013 |
Directori ai TeliaSonera, demişi după o anchetă privind tranzacţii suspecte |
01 dec. 2013 |
Ponta şi Antonescu nu merg la recepţia organizată la Palatul Cotroceni |
01 dec. 2013 |
Gruia Stoica: "Trebuie să avem o comunicare bună între instituţiile statului şi mediul privat" |
01 dec. 2013 |
Sancţiuni de peste 24 milioane lei, aplicate în urma verificării operaţiunilor cu produse cerealiere |
01 dec. 2013 |
Peste 100.000 de ucraineni participă la un miting pro-Europa şi anti-Ianukovici |
01 dec. 2013 |
Iranul vrea să construiască o nouă centrală nucleară |
01 dec. 2013 |
Zeci de mii de manifestanţi pro-europeni, reuniţi în centrul Kievului |
01 dec. 2013 |
Şova: "Lucrările la tronsonul Ungheni-Iaşi-Târgu Neamţ vor începe în 2015" |
01 dec. 2013 |
Restricţii rutiere în Bucureşti pentru parada de 1 Decembrie |
01 dec. 2013 |
Peste 2000 de militari români şi străini la parada de 1 Decembrie |
01 dec. 2013 |
Primarul Chişinăului: "Reîntregirea neamului nostru devine obiectivul secolului XXI" |
01 dec. 2013 |
Un tren cu pasageri a deraiat la New York |
01 dec. 2013 |
Sondaj: Jumătate dintre britanici susţin ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană |
01 dec. 2013 |
Defecţiune la sistemul pentru decontaminarea apei de la centrala Fukushima |
01 dec. 2013 |
Ponta: "Avem toate motivele să fim mândri de prezentul nostru" |
01 dec. 2013 |
Kosovo: A început al doilea tur al alegerilor municipale |
01 dec. 2013 |
Cătălin Predoiu a obţinut 80,18% din voturi la alegerile interne PDL organizate în regiunea Sud-Est |
01 dec. 2013 |
Un tren cu pasageri a deraiat la New York |
01 dec. 2013 |
Antonescu: "Numai împreună putem schimba situaţia economică, socială, politică" |
01 dec. 2013 |
Zeci de mii de manifestanţi pro-europeni, reuniţi în centrul Kievului |
01 dec. 2013 |
Reprezentanţi ai Guvernului şi partidelor, huiduiţi la Alba Iulia |
01 dec. 2013 |
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în zona Vrancea |
01 dec. 2013 |
Elveţia a autorizat mai multe bănci să coopereze cu autorităţile SUA |
01 dec. 2013 |
Cutremur cu magnitudinea 6,3 în estul Indoneziei |