Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EY: Al treilea an de scădere pe piaţa de fuziuni şi achiziţii

Publicat in Bursa, marți 17 decembrie 2013 ·

Activitatea globală de fuziuni şi achiziţii a scăzut cu 6,2% faţă de anul 2012, cu 37.257 de tranzacţii anunţate în cursul anului, în valoare de 2,3 mii de miliarde de dolari, în pofida unor "mega-tranzacţii" - cum ar fi Vodafone - Verizon, a treia cea mai mare tranzacţie realizată vreodată, conform unei analize EY.

"În pofida aşteptărilor ca activitatea de fuziuni şi achiziţii (M&A) să intre într-o fază de creştere sustenabilă la începutul acestui an, 2013 a marcat o scădere fără precedent la nivel global, pentru al treilea an consecutiv. Aceste scăderi poziţionează activitatea de fuziuni şi achiziţii la cel mai scăzut nivel din ultimii opt ani şi sub nivelul perioadei "dot com", în urmă cu treisprezece ani", se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Pip McCrostie, Vicepreşedinte global EY, servicii de asistenţă în tranzacţii, spune: " În timp ce ultimul trimestru al anului 2013 a înregistrat o îmbunătăţire economică modestă, situaţia de pe piaţa de M&A a rămas nu foarte optimistă. Ca urmare, inerţia din domeniul tranzacţiilor s-a menţinut, deoarece mulţi jucători au optat ca şi până acum să rămână spectatori decât să participe activ pe piaţa de M&A. Dar 2014 ar trebui să reprezinte un punct de cotitură şi să marcheze ieşirea din această perioadă de recesiune prelungită de pe piaţa M&A. Există o bază solidă pentru tranzacţionare în ceea ce priveşte numerarul şi disponibilitatea creditării. Îmbunătăţirea încrederii din consiliile de administraţie din companii indică şi faptul că multe corporaţii îşi propun să obţină creştere în 2014 prin realizarea de achiziţii".

Activitatea de fuziuni şi achiziţii a înregistrat rezultate mixte în cadrul ţărilor BRIC, cu o scădere abruptă în Brazilia (-27,5%), Rusia (-23,8%) şi India (-9,2%), în timp ce China şi-a consolidat poziţionarea ca a doua cea mai importantă piaţă pentru activitatea de fuziuni şi achiziţi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°