Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Claudiu Săftoiu solicită Parlamentului demisia sa de la conducerea TVR

Publicat in Bursa, marți 10 decembrie 2013 ·

Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), cere Parlamentului României demisia sa din funcția pe care o ocupă, informează un comunicat trimis redacției.

În caz contrar, raportul de activitate al SRTv ar fi urmat să fie respins astăzi de Parlament. Situaţia ar fi echivalat cu demiterea lui Săftoiu şi a Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române (TVR).

Unul dintre numele vehiculate pentru a îl înlocui pe Claudiu Săftoiu la şefia TVR este cel al lui Rareş Bogdan, realizator al postului Realitatea TV. Domnia sa, însă, a negat informaţia.

În scrisoarea deschisă trimisă celor două Camere parlamentare, Claudiu Săftoiu îşi motivează actul prin imposibilitatea respectării tuturor obligaţiilor asumate în Programul de redresare economică a SRTv, aprobat prin Memorandumul Guvernului României. Domnia sa adaugă faptul că, în decursul mandatului la conducerea Societății, nu au fost adoptate modificările legislative necesare pe textul legii de funcţionare a SRTv, serviciu public de interes naţional, "periclitând astfel nu doar implementarea planului de redresare economică în cuprinsul căreia există un capitol de lege ferenda (care se recomandă spre adoptare - n.r.), ci şi difuzarea programelor sale".

Claudiu Săftoiu aminteşte şi de neaprobarea, cu ocazia dezbaterilor şi a adoptării Legii Bugetului de Stat pe anul 2014, a amendamentelor "condiţie sine qua non" pentru revenirea SRTv în peisajul mediatic din Republica Moldova. În plus, domnia sa adaugă faptul că au fost încălcate drepturile plătitorilor de taxă tv, prin afectarea posibilităţii de recepţie a programului TVR2, prin Hotărârea Guvernului nr. 403/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 3 iulie 2013. Prin respectivul document, se aprobă "Strategia privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 39 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 34 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°