* Update 19:33 Băsescu: "Nu cred că va trece legea descentralizării de CCR"
Preşedintele Traian Băsescu consideră că legea descentralizării nu va trece de Curtea Constituţională a României (CCR), deoarece actul normativ contravine conceptului de stat unitar.
"O să vă spun cinstit, nu cred că trece de CC această descentralizare", a declarat Băsescu.
El a precizat că modul în care legea este concepută contravine conceptului de stat unitar.
---
* Update 19:28 Băsescu: "Voi respinge legea prin care preşedintele şi parlamentarii nu mai sunt funcţionari publici"
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va retrimite Parlamentului legea prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici, el adăugând că "nu putem confunda Preşedinţia şi Parlamentul cu un butic din Gara de Nord".
"Eu voi respinge aceste modificări la Codul penal, sunt convins că o studiere atentă va arăta şi alte subtilităţi ale modificărilor făcute astăzi", a declarat şeful statului.
---
* Update 19:15: Băsescu: "Priorităţile acestor oameni sunt să scape de sub orice control"
Traian Băsescu a declarat că priorităţile Guvernului sunt "să scape de sub orice control", să fie ferit de justiţie şi "să acapareze toată puterea".
Domnia sa a amintit de numărul de ordonanţe emise de guvernul Ponta de la instalare: 80 de ordonanţe simple şi 105 de ordonanţe de urgenţă, în condiţiile unei majorităţi parlamentare de 70%.
Şeful statului a adăugat că Preşedinţia a identificat 30 de ordonanţe de urgenţă suspecte de neconstituţionalitate.
"Asta arată că priorităţile acestor oameni sunt să scape de sub orice control, având în vedere că Avocatul Poporului, care este singurul care poate ataca o ordonanţă, nu-şi face datoria", este de părere preşedintele, adăugând că Avocatul Poporului "este un supus al Puterii, avo