Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sortare data crescator data descrescator relevanta
Pagina 4 - 247 rezultate
28 apr. 2023 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
credinţă. Iar Sosipatru fiind din Grecia, a primit pe urmă de la acesta credinţa în Hristos. După aceea ...
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea sfinţilor apostoli Iason şi Sosipatru din ...
cei şaptezeci. Dintre aceştia Iason era tarsean, şi a fost mai întâi vânat de acolo la dreapta ...
17 apr. 2023 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
îndrăzneala către Dumnezeu, căci ajungând în Grecia, văzând un om cuprins de două neputinţe, căci nici nu ...
În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului sfinţit mucenic Simeon, episcopul ...
înainte creştin, dar pentru cinstea ce avea la împăratul şi de frică se închinase soarelui după legea ...
08 apr. 2023 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfinţilor apostoli din cei şaptezeci: Irodion, Agav, Ruf ...
, Flegon, Asincrit şi Ermis. Dintre aceşti sfinţi apostoli, Irodion, de care pomeneşte marele ...
apostol Pavel, a slujit tuturor sfinţilor apostoli. După acestea a fost hirotonit de dânşii preot, apoi ...
27 mar. 2023 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
, Portugalia, Cehia şi Polonia s-au întâlnit la Constanţa pentru a construi, timp de câteva zile, imaginea unei ...
» Constanţa Fundaţia «Alumni» a Colegiului Naţional «Mircea cel Bătrân» Constanţa Centrul Judeţean de ...
Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa Participanţi: I. Personalităţi de excelenţă invitate: Ligia ...
26 mar. 2023 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
cum este obiceiul, în ziua următoare unei mari prăznuiri a Domnului, facem prăznuire de cel care a ...
maicii Olympias din insula Patmos (Grecia). Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 26 de mucenici ...
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, prăznuirea Soborului arhanghelului Gavriil, ca unul ...
02 mar. 2023 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
În această lună, în ziua a doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodot, episcopul Cirenei ...
aducerea sa la judecată. Auzind de porunca ighemonului, episcopul n-a mai aşteptat după soldaţi ci ...
propovăduiesc pe Domnul Dumnezeul meu. " Ighemonul a hotărât să fie bătut fără milă, să-l suspende de un ...
24 feb. 2023 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
precum Italia, Franța, Bulgaria, Austria, Slovenia, Cipru, Grecia, Germania sau Republica Macedonia de ...
Constanța și în porturile de la Dunărea Maritimă, creșterea capacității de tranzit pe Canalul Sulina ...
Comunicat de presă Un an de la declanșarea războiului de agresiune: România va continua sprijinul ...
19 feb. 2023 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
scoţând sfinţii şi bând spre îndestulare, s-au uşurat îndată de foame şi de sete. Şi în ziua a ...
tunderea în monahism sub numele de Filoteia. În acele vremuri Grecia suferea sub jugul turcesc, mulţi ...
În această lună, ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli Arhip, Filimon şi Apfia ...
02 dec. 2022 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
Două maşini ale Ambasadei Italiei în Grecia au fost vizate de dispozitive explozive vineri ...
dintre Grecia şi partenerul şi aliatul ei Italia", se arată într-un comunicat al Ministerului grec de ...
că nu a primit nicio revendicare, relatează France Presse, conform Agerpres. Un dispozitiv de ...
30 nov. 2022 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
de la Dumnezeu. Căci el, urmând toată ziua apostoleştile învăţături şi făcând minuni multe, nu numai ...
în noaptea de Sfântul Andrei sau în ziua de Sfântul Andrei se va îmbolnăvi de ciumă; – În ...
În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului ...
12 nov. 2022 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
, Izvorâtorul de Mir, din Muntele Athos s-a născut în Grecia, într-un sat numit Sf. Petru, dioceza Zakoneia ...
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi Părintele nostru Ioan ...
Milostivul, arhiepiscopul Alexandriei. Acesta a fost cipriot de neam, fiu al lui Epifanie, domnul ţării ...
09 nov. 2022 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
, comemorarea lui făcându-se în ziua de 9 noiembrie. Sfântul Nectarie s-a născut într-o familie săracă de pe ...
mormânt mai frumos. Pomenirea mutării moaştelor sale se face în ziua de 3 septembrie. Câţiva ani mai ...
În această lună, în ziua a noua, pomenirea Sfinţilor Mucenici Onisifor şi Porfirie. Aceşti sfinţi ...
27 oct. 2022 Ziua Constanta Redacţia ZIUA de Constanţa
sens remarcându-se loto Grecia Keno. Acesta este un joc în care se extrag 20 de numere dintr-un ...
loteria grecească le găsiți aici: https://pacanelegratis777.ro/loto/grecia-kino/. Cotele diferă de la un ...
Cazinourile online licențiate de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc oferă loterii ...
23 oct. 2022 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
corpul fizic, precum și interacțiunea dintre ele. Doar în starea de liniște și calm poți remarca ...
defazajul dintre ele. Iar apoi îl poți observa și în viața de zi cu zi, înțelegând multe dintre ...
iepurele este mintea, iar broasca țestoasă este corpul fizic. Cam asta este ”diferența de fază ...
18 oct. 2022 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântul Apostol si Evanghelist Luca. Luca marele ...
, si lasându-se de tamaduirea cea trupeasca, s-a apucat de cea sufleteasca. A scris si Evanghelia sa ...
catre oarecare dregator anume Teofil, care crezuse în Hristos, dupa cum o stia de la Sfântul Apostol ...
24 sept. 2022 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Marii Mucenite si întocmai cu ...
Apostolii Tecla. Aceasta sfânta a fost din cetatea Iconiei, nascuta fiind de Teoclia, de bun neam si ...
slavita. A învatat cuvântul credintei de la marele Pavel Apostolul, când acesta învata în casa lui ...
21 sept. 2022 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
, susținut de Europol și Eurojust, a implicat autorități de aplicare a legii din 20 de țări. Ziua de ...
, Grecia, Ungaria, Lituania, Țările de Jos, Portugalia, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Spania ...
La 6 septembrie 2022, o zi de acțiune comună EMPACT, coordonată de Țările de Jos, a vizat rețelele ...
20 sept. 2022 Ziua Constanta Redacţia ZIUA de Constanţa
Uniunea Europeană. România este una dintre ele, alături de fabricile din Italia și din Grecia. „Ne-am ...
României. În 2021, exporturile de produse din tutun încălzit au depășit exporturile de țigarete, în ...
condițiile în care România este al doilea cel mai mare producător de țigarete din Europa, alături de ...
13 sept. 2022 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
Nr. 226 Oradea, 13.09.2022 COMUNICAT DE PRESĂ „Ziua Pompierilor din România” sărbătorită în tot ...
acesta la misiunile de stingere a incendiilor de pădure din Grecia, printre care și 21 de pompieri ...
Bihor) au sărbătorit „Ziua Pompierilor din România", organizând pentru bihoreni, o serie de activităţi ...
13 sept. 2022 Ziua Constanta Redacția ZIUA de Constanța
ziua de 13 septembrie 335 pentru a înlocui sărbătoarea păgână a lui Jupiter Capitolin. Această sfântă ...
dat sufletul întru Dumnezeu în ziua de 13 septembrie 1624. Trei coloane strălucitoare au coborât ...
În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinţirii bisericii Sfintei Învieri a lui ...