30 mai 2017 |
O familie de urşi va fi relocată din zona Cetăţii Poenari. Decizia a
fost luată după ce un grup de copii s-a întâlnit cu animalele pe treptele spre fortăreaţă |
30 mai 2017 |
Concurs de programare şi workshop de aplicaţii web la UPIT. Departamentul Matematică-Informatică, luat cu asalt de studenţi, elevi de liceu şi gimnaziu |
29 mai 2017 |
Constantin Nicolescu a ieşit din închisoare. Fostul preşedinte al CJ
Argeş a executat o treime din pedeapsa pentru
fraudarea de fonduri europene |
28 mai 2017 |
Cele mai bune 11 plante care ajută ficatul. Terapii naturiste eficiente şi la îndemână |
28 mai 2017 |
Ioana Dicu, studenta eminentă care scrie despre adevăraţii eroi: "Când reuşesc să spună DA lui Dumnezeu şi DA ţării, lucrurile se rezolvă" |
27 mai 2017 |
„Nu ajungi la conştiinţă fără durere“. Citatul celebru atribuit lui Carl Jung, explicat de un psiholog |
27 mai 2017 |
Picturile naive ale unui român care au impresionat Europa. „Numărul exact al lucrărilor mele este 164, din care mai am doar patru“ |
27 mai 2017 |
Femeia care trebuie să-i apere în România pe pacienţii cu cancer: „Sora mea, ca pacient cu melanom, a făcut eforturi inumane pentru a supravieţui“ |
26 mai 2017 |
Se anunţă un weekend cu viituri şi posibile inundaţii în Argeş |
25 mai 2017 |
În 2020 va începe construcţia reactorului ALFRED la Mioveni. Grindeanu: “Încă un proiect de prestigiu pe lângă laserul de la Măgurele şi Centrul Danubius -Tulcea" |
24 mai 2017 |
„Uitarea şi mersul mai departe sunt cea mai mare înţelepciune“. Maxima lui Friedrich Nietzsche, explicată de un psiholog |
24 mai 2017 |
Premierul Grindeanu, la Mioveni: "În iunie, vor fi ridicate pe SEAP, pentru licitaţie, Loturile 1 şi 5 de la autostrada Piteşti-Sibiu" |
23 mai 2017 |
Cum a ajuns Dan Barbilian să se înjure cu Arghezi. Povestea
corespondenţei cu detalii pornografice din viaţa matematicianului-poet |
23 mai 2017 |
Cum a dezlegat Înalta Curte problema restituirii
pensiilor încasate necuvenit. Cazul unui pensionar somat să returneze sute de mii lei |
22 mai 2017 |
Cum prepari corect tinctura de iasomie şi uleiul terapeutic. Leacurile care-ţi îmbunătăţesc sistemul circulator, te ajută să te relaxezi şi să respiri mai bine |
19 mai 2017 |
Accident la o paradă ecvestră organizată în centrul Piteştiului. Un cal a căzut peste călăreţ |
18 mai 2017 |
Plasmoliftingul, terapia de întinerire de la care se aşteaptă minuni: ce e real şi ce e exagerare |
18 mai 2017 |
Obligat să achite 5.000 de lei pentru că a jignit un jandarm pe Facebook. Cum au motivat judecătorii sentinţa definitivă |
16 mai 2017 |
Cele mai bune plante utile în tratarea hemoroizilor |
16 mai 2017 |
Dosar penal in rem după ce peretele unui pasaj din Piteşti s-a prăbuşit peste o adolescentă. Primăria a redeschis pasajul |
15 mai 2017 |
Un psiholog de la Protecţia Copilului-Argeş, condamnat pentru luare de mită |
13 mai 2017 |
Ce beneficii ne aduc exerciţiile de recunoştinţă. Cât de uşor putem reduce nivelul emoţiilor negative |
12 mai 2017 |
Un autopsier din Argeş, acuzat că a luat mită ca să igienizeze un cadavru. Angajatul SML, care factura servicii fictive la domiciliu, a fost reţinut |
11 mai 2017 |
Fructe şi legume care te scapă mai repede de vânătăi. Cele mai simple terapii naturiste pentru accelerarea vindecării |
10 mai 2017 |
Scandalul exportului medicamentelor pacienţilor români, lupta dintre micile şi marile farmacii |
10 mai 2017 |
Nemţii au vrut să ştie de ce romii noştri vin peste ei |
09 mai 2017 |
Terapia cu ozon hiperbaric ar putea avea beneficii uimitoare: „Stimulează producţia proprie de celule stem“ |
08 mai 2017 |
Cum poţi să obţii extrasul de carte funciară direct de acasă. Platforma online care funcţionează de câteva luni |
06 mai 2017 |
Mugurii de dud, un remediu prea puţin exploatat. Cum prepari miraculoasa tinctură |
04 mai 2017 |
Ce tratamente cosmetice sunt indicate vara. Produse care cauzează probleme la contactul prelungit cu razele soarelui |
03 mai 2017 |
Învăţătoare atacată de un director de liceu: „scroafă“, „paraşută frustrată distrusă“, „fetiţa cu chibrituri din vagonul cu muncitori“ |
01 mai 2017 |
Şase argeşeni au fost trimişi în judecată după ce au fost acuzaţi că au vânat ilegal mistreţi |