31 mai 2017 |
Legea salarizării, aproape finalizată în comisia de muncă a Camerei. Cine va primi indemnizaţii mai mari şi cui îi vor fi diminuate salariile |
31 mai 2017 |
Scandal în PNL. Cum se atacă doi lideri ai partidului şi care dintre candidaţii la şefia formaţiunii e considerat „penibil“ |
31 mai 2017 |
Comisia de anchetă privind alegerile din 2009 îi audiază săptămâna viitoare pe Boc, Videanu, Berceanu, Flutur şi Şova |
31 mai 2017 |
Parlamentul
brambureşte de tot Legea salarizării |
30 mai 2017 |
Deputaţii decid, azi, dacă Eugen Bejinariu poate fi urmărit penal |
30 mai 2017 |
Vasile Blaga, Marcel Opriş, Eugen Tomac, Maria Ligor, audiaţi marţi comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 |
30 mai 2017 |
Petre Daea, despre oaia ca brand de ţară: Oaia este o statuie vie |
30 mai 2017 |
România îşi lansează campania de promovare a candidaturii pentru un mandat de membru în Consiliul de Securitate al ONU |
30 mai 2017 |
PSD şi ALDE s-au făcut
scut în faţa Justiţiei pentru salvarea lui Bejinariu |
30 mai 2017 |
Ne paşte un nou
brand de ţară:
Oaia |
29 mai 2017 |
Iohannis: Trebuie diminuat caracterul conflictual al regiunii Mării Negre şi fructificat mai bine potenţialul economic |
29 mai 2017 |
Adevărul Live, ora 14.00: Hildegard Brandl, despre Congresul PNL şi proiectele economice ale liberalilor |
29 mai 2017 |
Iohannis, despre adoptarea tacită a Legii graţierii: Dacă senatorii s-au ascuns după deget, este treaba lor |
29 mai 2017 |
Reportaj. Lansarea de pe acoperiş. Partidul Pro România, condus de Daniel Constantin, prezentat oficial: „Este o formaţiune relaxată, născută din emoţie“ |
28 mai 2017 |
Iohannis, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Cea mai bună manieră în care statul le poate recunoaşte contribuţia este să se pună în slujba lor |
28 mai 2017 |
Daniel Constantin, despre noul său partid: Pro România e născut din emoţie. Nu ne întoarcem împotriva Guvernului |
28 mai 2017 |
Laurenţiu Leoreanu (PNL): În loc să inaugureze avioane, Răzvan Cuc ar
trebui să dezamorseze criza de la ROMATSA şi să vină cu un plan pentru TAROM |
28 mai 2017 |
Tensiuni în PNL. Ce acuzaţii îşi aduc liderii din partid cu trei săptămâni înainte de Congres |
28 mai 2017 |
PNL
vrea să le taie puturoşilor ajutoarele sociale |
25 mai 2017 |
Adevărul Live, ora 11.00. Cristian Buşoi, despre lupta politică pentru şefia PNL |
25 mai 2017 |
Reacţii politice după ce Toader a publicat lista cu persoane care „au vizitat“ arhiva SIPA: Au schimbat un bec. A fost o operaţiune strict administrativă |
25 mai 2017 |
Grindeanu îi răspunde lui Tăriceanu: Asumarea Legii salarizării în Parlament, decisă în CExN al PSD şi cu ALDE. Ştie şi el |
25 mai 2017 |
Grindeanu: Proiectul privind Codurile penale intră în şedinţa de guvern doar dacă are toate avizele. De dimineaţă lipseau |
25 mai 2017 |
Iohannis, înaintea reuniunii NATO: E o abordare bună să ne concentrăm mai mult pe lupta contra terorismului |
25 mai 2017 |
Daniel Barbu s-a autosuspendat din funcţia de membru al ALDE |
24 mai 2017 |
Parlamentul desemnează miercuri preşedintele AEP, un viceguvernator BNR şi un vicepreşedinte ASF |
24 mai 2017 |
Tăriceanu, „săgeţi“ către Grindeanu: Am semne de întrebare privind activitatea Guvernului |
24 mai 2017 |
Liviu Dragnea, despre Curtea Constituţională: România are nevoie de un arbitru care nu atinge mingea, dar poate opri jocul |
24 mai 2017 |
ALDE va depune un proiect care vizează Legea lobby-ului. Tăriceanu: Avem tot felul de excese privind traficul de influenţă |
24 mai 2017 |
Limuzinele
de protocol ale Parlamentului bagă râcă între aleşi |
23 mai 2017 |
Dezbaterile pe Legea salarizării, reluate marţi în plenul Senatului |
23 mai 2017 |
Conducerea Camerei a respins, pentru a doua oară, cererea PNL ca Viorel Ştefan să participe la „Ora Guvernului“ pe tema Legii salarizării |
23 mai 2017 |
Ana Birchall: Trebuie să avem curajul să modificăm ADN-ul economic românesc şi să promovăm politici care să asigure creştere economică şi echitate socială |
23 mai 2017 |
Legea graţierii, adoptată tacit de Senat. Liviu Dragnea: Mai dezgropăm morţii? A ajuns în Cameră legea |
23 mai 2017 |
Opt grupuri civice au lansat coaliţia „Contract România“. Reprezentant al ambasadei SUA: Instituţiile trebuie lăsate să aplice legea |
23 mai 2017 |
Legea
graţierii a trecut de Senat în forma dorită de Dragnea. Care sunt diferenţele între forma propusă de Guvern şi cea ieşită, iniţial, de la Comisia juridică |
22 mai 2017 |
Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 audiază luni primele persoane. Cine sunt acestea |
22 mai 2017 |
Liviu Dragnea, despre relaţia cu Florian Coldea: N-am fost la zaiafeturi cu el şi nu am fost la ziua lui în 2013 |
22 mai 2017 |
Proiectul Legii salarizării, pe ordinea de zi a Senatului. Tăriceanu: Am hotărât ca programul de lucru să fie prelungit dacă va fi nevoie |
22 mai 2017 |
Tăriceanu, despre proiectul Legii graţierii: Nu are cum să intre în plen fără raport de la Comisia juridică |
22 mai 2017 |
Legea salarizării unitare: principalii beneficiari şi cei mai aprigi contestatari |
21 mai 2017 |
Ce vor să promoveze femeile social-democrate la Şcoala de vară a OFSD |
21 mai 2017 |
Stenogramă. PSD s-a opus ca ministrul de Finanţe să vorbească în plen despre salarizare: Subiectul e de interes pentru Olguţa Vasilescu |
21 mai 2017 |
Votul privind „cazul Bejinariu“, uitat de coaliţia PSD-ALDE |
21 mai 2017 |
Cum s-a negociat
terenul din Bulevardul Expoziţiei pe care va fi edificată cea mai mare moschee
din Europa creştină |
18 mai 2017 |
Administraţia Prezidenţială: Candidatura la OCDE este un excelent cadru în care România poate acţiona ambiţios în plan internaţional |
18 mai 2017 |
Proiect Primăria Capitalei: Bucureştenii care nu îşi întreţin imobilele pe care le au în proprietate riscă amenzi de până la 5.000 lei |
18 mai 2017 |
Iohannis, mesaj pentru Guvern şi Parlament: Eliminarea CSAT din numirea şefului DGPI, o greşeală. În ultimă instanţă, voi sesiza CCR |
18 mai 2017 |
Cristian Buşoi, despre alegerile locale din 2016: A fost o situaţie nefericită, un sabotaj la adresa candidaturii mele |
18 mai 2017 |
Primăria Generală dă startul programului „Prima
nuntă“ |
17 mai 2017 |
Turcan, despre votul în cazul Bejinariu: O nouă dovadă a poziţionării PSD-ALDE împotriva actului de Justiţie |
17 mai 2017 |
Băsescu, „aliatul“ lui Iohannis pe tema procedurii de numire a şefului DGPI: Dragnea vrea un serviciu la propria-i butonieră |
17 mai 2017 |
Grindeanu: Unii şi-ar dori un cutremur la Palatul Victoria, dar eu îi asigur că doar lor le fuge pământul de sub picioare |
17 mai 2017 |
Iohannis l-a decorat pe ambasadorul Franţei, François Saint-Paul, cu Ordinul „Steaua României“ în rang de Comandor |
17 mai 2017 |
PSD îşi salvează penalii cu mâna lui Nicolicea. Ce motive a mai scornit deputatul PSD pentru a-l proteja pe omul lui Adrian Năstase |
16 mai 2017 |
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, declaraţie de presă, de la ora 12.00 |
16 mai 2017 |
Adevărul Live, ora 12.00. Deputatul liberal Glad Varga, despre Congresul din iunie şi priorităţile sale legislative |
16 mai 2017 |
Iohannis merge pe 25 mai la summitul NATO de la Bruxelles, unde vor participa, în premieră, Trump şi Macron |
16 mai 2017 |
Gorghiu propune ca persoanele condamnate penal definitiv să nu poată candida la prezidenţiale şi parlamentare |
16 mai 2017 |
Biroul Permanent a respins solicitarea PNL de a-l chema pe ministrul de Finanţe la „Ora Guvernului“, pe tema legii salarizării |
16 mai 2017 |
Cataramă, la depunerea candidaturii: Dacă voi fi ales, PNL va fi de acord cu căsătoriile homosexuale. Eu sunt un mic Trump al PNL |
16 mai 2017 |
Cataramă se
vede
„un Trump al liberalilor“. Ce spun candidaţii în moţiunile lor despre lupta împotriva corupţiei |
15 mai 2017 |
Ludovic Orban şi Cristian Buşoi îşi depun, luni, moţiunile de candidatură la şefia PNL |
15 mai 2017 |
Proiectul prin care aleşii locali nu mai răspund pentru actele semnate, pe masa Senatului |
15 mai 2017 |
Ordonanţa Guvernului Cioloş privind plagiatul, dezbătută şi votată luni de senatori |
15 mai 2017 |
Cătălin Moroşanu, despre candidatura lui Orban la şefia PNL: Nu cred că va avea nevoie de o lovitură, va câştiga prin prestanţa lui |
15 mai 2017 |
Senat: Aviz favorabil pentru proiectul legii salarizării unitare în Comisia juridică |
15 mai 2017 |
Tăriceanu: Revizuirea Constituţiei a ajuns la Senat. Comisiile trebuie să facă raportul până pe 7 iunie |
15 mai 2017 |
Parlamentul a decis: primarul poate semna, fără teamă,
„ca primarul“ |
15 mai 2017 |
Partid
istoric,
în căutare de lider cu anvergură |
14 mai 2017 |
Cristian Ghinea a pierdut funcţia de vicepreşedinte, fiind ales membru simplu în Biroul Naţional al USR |
14 mai 2017 |
Liviu Dragnea: Nu e obligatoriu să se facă remanieri în urma analizării activităţii Guvernului |
14 mai 2017 |
Ce spune Nicuşor Dan despre cooptarea lui Cioloş în guvernul din umbră al USR |
14 mai 2017 |
PNL cere audierea în Parlament a ministrului Finanţelor în legătură cu proiectul legii salarizării |
14 mai 2017 |
Politicieni în costum popular. Cum arată Liviu Dragnea şi Ana Birchall în ţinute tradiţionale |
14 mai 2017 |
Alegeri în filialele PNL:
Vechii liberali şi-au luat partidul înapoi |
14 mai 2017 |
Nicuşor Dan a defilat degeaba
la Congresul USR. Cine controlează Biroul Naţional |
11 mai 2017 |
Jean-Claude Juncker susţine, joi, un discurs în Parlamentul României. Ce temă a ales preşedintele Comisiei Europene |
11 mai 2017 |
Parlamentul numeşte, joi, noul şef al ANCOM. Cine e acesta |
11 mai 2017 |
Băsescu, în Parlament: Mulţumesc lui Dumnezeu că suntem toţi în viaţă. Eu, Năstase, Tăriceanu, Juncker. Ponta: Şi liberi |
11 mai 2017 |
Băsescu, către parlamentari: Dacă îl puneţi pe Geoană preşedinte, am dreptul să mai candidez o dată şi va fi vai de voi |
11 mai 2017 |
Iohannis, la recepţia de Ziua Europei: UE a modelat Europa, transformând-o într-un spaţiu al valorilor democratice |
11 mai 2017 |
Din zmei, în mieluşei. Cum s-au înghesuit liderii politici cu declaraţii anti-europene să se pupe cu şeful Comisiei Europene |
10 mai 2017 |
Conducerea PSD se reuneşte miercuri în şedinţa Comitetului Executiv. Legea graţierii şi sancţiuni pentru doi colegi, pe ordinea de zi |
10 mai 2017 |
Vanghelie, despre turul al II-lea al prezidenţialelor din 2009: Voturile s-au falsificat. Ponta a fost angajatul lui Dorin Cocoş |
10 mai 2017 |
Dragnea: Nu mă interesează cum iese Legea graţierii din Senat. Eu nu-i dau drumul la Cameră până nu am garanţii că e un pachet care rezolvă problema |
10 mai 2017 |
Şerban Nicolae, după ce a fost lăsat fără funcţii: Nu e un fel de sancţiune, ci un act politic. Eu nu mă leg cu lanţuri de nicio funcţie |
10 mai 2017 |
Cum justifică Adriana Săftoiu lipsa ei de la votul privind iniţiativa cetăţenească |
10 mai 2017 |
Predoiu: Sper că poziţia lui Dragnea despre graţiere nu este ocazionată de vizita lui Juncker |
10 mai 2017 |
Gafele unui deputat PSD. Cum a greşit un simplu calcul matematic şi i-a promovat pe legionarul Horia Sima şi mareşalul Ion Antonescu |
10 mai 2017 |
Predoiu
aruncă prosopul înainte de meci. Pe cine avantajează retragerea „premierului din umbră“ |
10 mai 2017 |
Atac fără precedent al unui deputat PSD la adresa lui Dragnea după „mazilirea“ lui Şerban Nicolae. „Eu sunt un om liber. Nu vorbesc doar în baie“ |
09 mai 2017 |
Klaus Iohannis, discurs în Parlament, la 140 de ani de la declararea independenţei României |
09 mai 2017 |
Parlamentul votează azi înfiinţarea comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 |
09 mai 2017 |
Parlamentul face azi primul pas pentru a modifica definiţia familiei din Constituţie. Ce partide susţin iniţiativa |
09 mai 2017 |
O sinecură pentru fostul preşedinte Constantinescu. Parlamentul a înfiinţat Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului |
09 mai 2017 |
Scandal în Parlament. Bacalbaşa, gesturi obscene şi afirmaţii jignitoare: „Faci fractură dacă mai dai cu labele“. Bichineţ: „Nu v-a stricat nimeni rozeta |
09 mai 2017 |
Parlamentul a aprobat înfiinţarea pe
teritoriul României a Detaşamentului NATO de Contrainformaţii. Ce spun specialiştii |
09 mai 2017 |
Dragnea, despre sancţionarea lui Bacalbaşa: O să discutăm acest lucru. L-am rugat personal să nu mai aibă astfel de ieşiri |
09 mai 2017 |
Conducerea PNL Bucureşti şi preşedinţii a cinci organizaţii de sector susţin candidatura lui Buşoi la şefia partidului |
09 mai 2017 |
Puterea
şi Opoziţia, unite de familia tradiţională. Cine e singurul PSD-ist care a votat împotriva iniţiativei cetăţeneşti |
08 mai 2017 |
Legea graţierii urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot |
08 mai 2017 |
Adevărul Live, ora 11.00. Adrian Prisnel (USR), despre candidatura sa la Primăria Craiovei |
08 mai 2017 |
Dragnea, ironic faţă de senatorii care au susţinut graţierea corupţilor: O să primească fiecare câte un premiu pentru că au promovat PSD |
08 mai 2017 |
Ludovic Orban, critici voalate la adresa lui Buşoi: Eu nu aş fi folosit în niciun moment al campaniei mele un lucru care să fie discutabil, interpretabil |
08 mai 2017 |
Turcan, după „cazul Gorghiu“: S-a decis în unanimitate ca atunci când colegi lipsesc de la voturi importante să recurgem la sancţiuni |
08 mai 2017 |
USR şi PNL vor contesta la CCR Legea prin care se desfiinţează noţiunea de conflict de interese |
08 mai 2017 |
Legea graţierii revine la forma propusă de Guvern. De ce a întors PSD proiectul |
08 mai 2017 |
Iohannis: Prima temă de negociere a UE cu Marea Britanie priveşte cetăţenii. Mă voi implica puternic pentru românii de acolo |
07 mai 2017 |
Ion Răducanu: Sper ca Traian Băsescu să „cântărească“ propunerea noastră de a anula alianţa UNPR-PMP |
07 mai 2017 |
Ion Iliescu, despre protestatarii din Piaţa Victoriei: Sunt indivizi şi forţe interesate să cultive discordia |
07 mai 2017 |
Principalii
donatori ai partidelor pentru alegerile din 2016 |
07 mai 2017 |
Doamnele
liberale
îşi pun poalele în cap |
06 mai 2017 |
Senatul a demarat o procedură de licitaţie pentru a construi parcări. La cât este estimată valoarea contractului |
06 mai 2017 |
Noi tensiuni în PNL. Turcan, despre criticile Adrianei Săftoiu: Le răspund doar colegilor care sunt preocupaţi de PNL |
05 mai 2017 |
Cristian Buşoi îşi anunţă azi candidatura la şefia PNL |
05 mai 2017 |
Crin Antonescu: Susţin candidatura lui Buşoi la şefia PNL. Mă nemulţumeşte ideea că în spatele lui Buşoi sunt cei răi |
05 mai 2017 |
Buşoi: Sloganul cu care mi-am lansat candidatura este „România dreaptă, echilibrată şi puternică“ |
05 mai 2017 |
Reportaj de la Good Governance Summit. David Petraeus,
fost şef al CIA: În Siria are loc un
Cernobîl geopolitic |
05 mai 2017 |
Dinozaurii PNL, pepinieră pentru sinecuri în înalte dregătorii de stat |
04 mai 2017 |
Dezbaterea pe Legea graţierii continuă. Şerban Nicolae, despre protestatarii din Piaţa Victoriei: Oameni neinformaţi sau care au plăcerea de a fi manipulaţi |
04 mai 2017 |
Turcan, atac la adresa Alinei Gorghiu: Cei care lipsesc de la comisie atunci când e mai important sunt cei care fac Opoziţia praf |
04 mai 2017 |
ALDE a decis excluderea din partid a lui Daniel Constantin, Mircea Banias şi Eugen Durbacă |
04 mai 2017 |
Good Governance Summit. Fost lider al Camerei Lorzilor, despre relaţia NATO-Rusia: Noi suntem într-o perioadă a tensiunilor, nu a conflictului |
04 mai 2017 |
Efectul protestelor: PSD nu mai graţiază corupţii |
03 mai 2017 |
Dezbatere privind preşedinţia română a Consiliului UE. Cine sunt vorbitorii |
03 mai 2017 |
Dezbaterea Legii graţierii, continuată miercuri de senatorii jurişti |
03 mai 2017 |
Un deputat PNL intră în grevă japoneză şi ameninţă cu greva foamei |
03 mai 2017 |
Proiectul prin care aleşii locali nu mai răspund pentru actele semnate, aviz pozitiv din partea senatorilor jurişti |
03 mai 2017 |
Raluca Turcan: Iau în considerare o candidatură la nivel naţional la Congresul PNL din iunie |
03 mai 2017 |
Băsescu şi Nicolae
scot corupţii din pârnaie. Grindeanu se dezice de PSD: Graţierea faptelor de corupţie nu are susţinerea Executivului |
02 mai 2017 |
Proiectul prin care aleşii locali nu mai răspund pentru actele semnate, discutat de senatorii jurişti |
02 mai 2017 |
Proiectul prin care Iohannis este eliminat din procedura de numire a procurorilor-şefi, pe masa senatorilor jurişti. Ce spune Guvernul |
02 mai 2017 |
USR vrea sancţionarea lui Şerban Nicolae şi a lui Călin Popescu Tăriceanu după jignirile aduse lui Mihai Goţiu |
02 mai 2017 |
Tăriceanu continua „lupta“ sa cu SRI şi DNA: Tinerii de astăzi beneficiază de oportunităţi deosebite, dar mulţi şi-au ales ca model binomul Coldea-Codruţa |
02 mai 2017 |
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni: Anul trecut s-au născut mai mulţi copii în diaspora decât în România |
02 mai 2017 |
Cine sunt contracandidaţii lui Nicuşor Dan pentru şefia USR |
02 mai 2017 |
Băsescu, despre ginerele lui Ceauşescu: E un om urât care trăieşte din minciună. A rămas cu năravurile socrilor săi |
01 mai 2017 |
Gabriela Firea, mesaj de 1 Mai: Munca cinstită e calea cea mai sigură către reuşită, merită respectată şi sărbătorită la un grătar |
01 mai 2017 |
PSD amână de jumătate de an ridicarea imunităţii
lui Eugen Bejinariu |
01 mai 2017 |
PSD a strâns în 2016 aproape 15 milioane de lei din cotizaţii. Cine sunt cei mai mari „sponsori“ al partidului |
01 mai 2017 |
Giganţii energetici români se transformă în
companii de partid. Ce spun specialiştii |